0732009198 | simina@revdepov.ro

Profil antrenor

Elena Vlădăreanu

Elena Vlădăreanu s-a născut în 1981, în Medgidia (Constanţa). A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti (Română-Franceză, 2004) şi masteratul interdisciplinar Spectacol, Multimedia, Societate al Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii din Bucureşti (2014) cu o cercetare despre performativitatea poeziei contemporane. Este interesată să creeze poezie prin instrumente specifice altor medii, creaţia sa are în centru deseori corpul şi limitele sale, chestionând în acelaşi timp dimensiunea politică a acestuia. A debutat în 2002, cu volumul Pagini, după un debut underground cu placheta din confesiunile distinsei doamne m. apărută în caietele Carmen editate de Un Cristian. A mai publicat volumele: Fisuri (Pontica, 2003), europa. Zece cântece funerare (Cartea Românească, 2005), spaţiu privat. a handbook (Cartea Românească, 2009, cu desene de Dan Perjovschi), Non Stress Test (Casa de Pariuri Literare, 2016), Bani. Muncă. Timp liber (Nemira, 2017). A publicat proză în antologii precum Primul meu fum (Art, 2010), Cui i-e frică de computer? (Arthur, 2013), Prima dată (Art, 2013). A publicat poezie în mai multe antologii din străinătate, printre care Die Spietzen-Elf (2018, Germany), The Vanishing Point That Whistles. An Anthology of Contemporary Romanian Poetry (2011, USA) şi No Longer Poetry. New Romanian Poetry (2007, UK). A participat la colocvii şi întâlniri internaţionale, printre care A doua întâlnire a scriitorilor euro-maghrebini având ca temă literatura angajată (Tunis, noiembrie 2014). În 2016, volumul spaţiu privat a apărut în Italia, la Editura Pietre Vive, în traducerea lui Gabriele di Palma; este în curs de apariție în Bulgaria, în traducerea Lorei Nenkovska. În domeniul teatral, lucrează cu Robert Bălan, creând împreună mai multe proiecte atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Astfel, au scris împreună scenariul de teatru radiofonic pentru copii În direct din Feliningrad (premiera în 2011) şi textul pentru copii Bâzdâc (premiera în martie 2014). În 2014 au creat împreună spectacolul Habemus bebe, un manifest performativ despre maternitate. Premiera a avut loc în aprilie 2014 la Working Art Space and Production (WASP) din Bucureşti. A scris textul Prinţesele-spion, pe care Robert Bălan l-a montat la Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong din Sibiu (premiera noiembrie 2014). În decembrie 2014 au prezentat împreună la tranzit.ro/Bucureşti Cu tataia la Berlin, film şi text, în cadrul proiectului 25x25x25 al cărui scop a fost marcarea, prin proiectele a 25 de artişti, a 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. În februarie 2015, au creat la spaţiul tranzit.ro/Bucureşti spectacolul Spaţiu privat, un do-it-yourself-performance pentru zece spectatori. Timp de trei seri, spectatorii au fost invitaţi să-şi creeze propriul spectacol folosind un kit – conţinând imagine, muzică, text, perfomer – oferit de artişti. În 2016, au creat împreună la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş spectacolul O viaţă sigură (text Elena Vlădăreanu, regia Robert Bălan, premiera decembrie 2016). În 2017 a lucrat ca dramaturg și documentarist la spectacolul Identic natural (regia: Robert Bălan), spectacol finanțat de ARCUB și prezentat în premieră la ART HUB Carol 61. În 2018 au creat, în cadrul proiectului Teatru Intim al Asociației Art No More, spectacolul În numele Tatălui, spectacol finanțat de AFCN și UNITER, premiera pe 3,4,5 mai, la București, la galeria tranzit.ro. A colaborat cu Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti pentru CorpoRealităţi/Contaminări (2006) şi Intensificare (2010). A colaborat cu regizoarea Anca Damian în calitate de consultant voice-over pentru Crulic. Drumul spre dincolo (2011), O vară foarte instabilă (2013), Muntele magic (2015), Marona (aflat în postproducție). În prezent lucrează ca jurnalist pentru Radio România Cultural. În 2008 a primit un grant european pentru realizarea unui documentar despre cultura bulgară contemporană. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti.

No courses found.