Profil antrenor
Cezar Amariei
Cezar Amariei (n. 1973) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați și este jurnalist. A publicat în Adevărul, Gândul, Puterea, Observator Cultural, a colaborat cu agenția de presă Mediafax și PRO TV. A debutat literar în 1990, la 16 ani, cu două schițe satirice în „Moftul gălățean” și cu o povestire umoristică în revista „Papagalul”. A văzut că tot ce scrie i se publică, a zis că e bine și n-a mai aglomerat literatura română. A revenit la ficțiune abia în 2018, când a urmat cursuri de scriere creativă cu Marin Mălaicu -Hondrari (organizate de Revista de Povestiri). A debutat în 2018 cu romanul „Zilele noastre mărunte” (Polirom), finalist la Festival du premier roman de Chambéry. Cartea a fost inclusă în „Istoria literaturii române contemporane” a lui Mihai Iovănel. A participat în continuare la cursuri de scriere creativă susținute de Florin Iaru sau organizate de „Revista de Povestiri” (Creative Writing Sundays). A publicat volumul de proză scurtă „Exerciții de liniște” (Polirom 2021), considerat „una dintre revelațiile anului” de Observator Cultural.No posts found.