Profil antrenor
Bogdan Coșa
Bogdan Coşa s-a născut pe 24 ianuarie 1989, la Codlea. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, apoi a urmat studiile masterale în Teoria literaturii și Literatură Comparată la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. În 2011 a publicat Poker, primul roman al trilogiei cu acelaşi titlu, în urma cîştigării Premiului pentru Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2010. În 2013 i-au apărut la aceeaşi editură volumul de poezii O formă de adăpost primară şi a doua parte a trilogiei, Poker. Black Glass; în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediţia a IV-a, romanul i-a adus premiul „Tînărul Prozator al anului 2013”. Ultraviolență, ultimul volum al trilogiei sale a apărut în 2017 la Editura Polirom. Cât de aproape sunt ploile reci este cel mai recent roman al său și se află în curs de publicare la Editura Trei. A primit bursa de creaţie a revistei Observator cultural, Jean-Jacques Rousseau Fellowship (Akademie Schloss Solitude) și H. C. Artmann Stipendium (Literaturhaus Salzburg); a beneficiat, de asemenea, de programele de rezidenţe pentru scriitori oferite de Akademie Schloss Solitude, Literaturhaus Salzburg, International Writers and Translators’ Centre of Rhodes, Hessischer Literaturrat, Pécsi Íróprogram, FILIT şi Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu”. Primele sale două romane au fost puse în scenă în 2014 de regizoarea Leta Popescu. A publicat povestiri în diverse antologii și cataloage de artă. Fragmente din textele sale sunt traduse în engleză, franceză, germană, spaniolă, suedeză sau maghiară.No posts found.