Profil antrenor
Cezar Paul-Bădescu
Cezar Paul-Bădescu (n. 7 august 1968) este jurnalist şi scriitor. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, în 1994, şi masteratul în Teoria Literaturii şi Literatură Comparată la aceeaşi instituţie, în 1995. În timpul facultății, a condus cenaclul „Central” (un cenaclu cu temă, un fel de „creative writing”), apoi a făcut parte din cenaclul „Litere”, condus de Mircea Cărtărescu. Din 1996, a fost redactor la revista de cultură „Dilema” (devenită apoi „Dilema veche”), unde, printre altele, timp de 10 ani (2003-2013) a scris săptămânal în rubrica sa de analiza a fenomenului televizual, „Cultura pe sticlă”. În 1998, a coordonat la „Dilema” un număr dedicat mitologiilor naționaliste din jurul poetului Mihai Eminescu - număr care a stârnit numeroase reacții în presă, în Parlamentul României și pentru care lui Cezar Paul-Bădescu i s-au promis „plutoane de execuție” în publicațiile extremiste. În 2006 - 2007, a fost redactorul-şef al suplimentului săptămânal „Media & Cultură” al ziarului „Cotidianul”. În perioada 2007 - 2014, a fost redactorul-şef al suplimentului „Adevărul literar şi artistic”, şeful departamentului Cultură al ziarului „Adevărul”, iar pe platforma Adevărul TV a realizat mai multe emisiuni culturale. În prezent, Cezar Paul-Bădescu realizează emisiunea „Cartea cea de toate zilele” de la TVR 2. Romanele sale, „Tinereţile lui Daniel Abagiu” (Polirom, 2004, 2012 - ediţia a doua) şi „Luminiţa, mon amour” (Polirom, 2006) au fost bine primite de critică şi de public şi au fost traduse în italiană, spaniolă şi bulgară. În 2013, i-a apărut volumul de eseuri „Umbre pe ecranul tranziţiei” (Humanitas). Împreună cu regizorul Călin Peter Netzer, a scris un scenariu după romanul „Luminiţa, mon amour”, care s-a plasat pe locul întâi la concursul Centrului Național al Cinematografiei, în octombrie 2014. În anul 2000, a primit din partea Preşedinţiei României medalia „Mihai Eminescu”, pentru merite culturale.No courses found.