Profil antrenor
Răzvan Petrescu
Născut în 1956, absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, profesează opt ani ca medic. Este descoperit în 1986 de criticul literar Mircea Martin şi frecventează cenaclul Universitas pînă în decembrie ’89. Renunţă la medicină în 1990 şi lucrează la revistele Cuvîntul şi Amfiteatru, apoi la editurile Litera, All şi Curtea Veche Publishing. La Cartea Românească îi vor apărea volumele de proză scurtă „Grădina de vară” (1989, Premiul Fundaţiei Liviu Rebreanu), „Eclipsa” (1993, Premiul oraşului Tîrgovişte), „Într-o după-amiază de vineri” (1997, Premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, Premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de proză a anului şi Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), metajurnalul „Foxtrot” (2008, Premiul Radio România Cultural). În 2013 i se publică volumul „Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini” — interviuri în proză (Curtea Veche Publishing, 2013). A scris două piese de teatru: „Farsa” (1994, Unitext, Premiul UNITER) şi „Primăvara la bufet” (1995, Expansion, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu”, ediţia I, şi Premiul Uniunii Scriitorilor). E distins în fiecare an cu Ordinul Muncii clasa a III-a în grad de cavaler. Deoarece a făcut un copil legal, a fost tradus în Israel (Editura Nymrod, 2007), Spania (Editura El Nadir, 2010) şi Anglia (University of Plymouth Press, 2012). Îi plac murele. (sursa: site Curtea Veche )No courses found.