0732009198 | simina@revdepov.ro

Profil antrenor

Răzvan Țupa

Răzvan Ţupa realizează selecțiile @citEștioficial pentru Aleph News. „poetic. interfața sonoră” (editura Cartier, 2022) este al patrulea volum de poezie pe care îl semnează. S-a născut la Brăila în 1975. Primul său volum publicat în 2001, “fetiş”, a fost distins cu Premiul naţional pentru poezie „Mihai Eminescu“, la Botoşani, în ianuarie 2002. În 2003, “fetiş – o carte românească a plăcerii” a făcut obiectul unei a doua ediţii revăzute şi adăugite la Editura Vinea. În 2005 a publicat volumul “corpuri româneşti” la editura Cartea Românească. Iar în 2011 a lansat „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” la Casa de Editură Max Blecher. A fost rezident Ledig House (New York, SUA) în octombrie 2013, cu un proiect legat de primele expoziții Brâncuși peste ocean și de formulări de poetică relațională. În 2022 a lansat împreună cu Ioana Miron volumul ”Poetic. Relația grafică”, la Casa de pariuri literare. A fost unul dintre fondatorii revistei de poezie Versus-Versum pe care a condus-o ca redactor șef din 2005 până în 2007. Din 2006 până în 2008 a fost redactor şef al revistei Cuvântul. A participat la festivaluri, ateliere si lecturi de poezie în Bucureşti, Brașov, Constanţa, Timişoara, Cluj Napoca, Sibiu, Buzău, Chişinău şi în străinătate (Berlin, Bratislava, Budapesta, New York, Paris, Praga, Roma, Rotterdam, Stockholm, Tel Aviv şi Zagreb). A conceput 145 de întâlniri Poeticile cotidianului, iar din septembrie 2010 a lansat Atelierelationale, un proiect de încurajare a interacţiunii poetice pornind de la formularea unor principii de poetică relaţională. Serile literare organizate între 2005 şi 2010 sunt documentate în volumul „Poeticile cotidianului de la seri de literatură în mişcare la Republica Poetica” (Casa de Pariuri Literare, 2015). Realizează ”citEști” pentru Aleph News. Scrie pe poetic.ro şi este membru Pen Club Romania.

Mornin’ Poets

Rost: scrii mai bine poezie, ești inspirat, înveți și te dezveți, experimentezi, discuți cu oameni pasionați ► poezie