0732009198 | simina@revdepov.ro

Profil antrenor

Liliana Corobca

Liliana Corobca (n. 10 octombrie 1975, satul Săseni, raionul Călărași, Republica Moldova) este scriitoare și cercetătoare a cenzurii comuniste din România. Absolventă a Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova (1997), doctor în filologie la Universitatea din București (2001, cu teza Personajul în romanul românesc interbelic, publicată la Editura Universității din București, 2003). Cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București (2002‑2011), cadru didactic universitar asociat la Universitățile din București și Ploiești (2004‑2007). Este expert în domeniul Exilului românesc la IICCMER din București (din 2014). A beneficiat de burse și rezidenţe de creație în Germania, Austria, Polonia, Franța, România. A publicat nouă romane, traduse sau premiate în țară și străinătate. A publicat studiul Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din România (Cartea Românească, 2014; nominalizat la premiile revistei Observator cultural și la Premiul PEN România), monologul bilingv în trei acte Cenzura pentru începători/Die Zensur. Für Anfänger (Thanhäuser, Ottensheim am Donau, 2014; în germană de Gerhardt Czejka), volumul de interviuri Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine. Liliana Corobca în dialog cu Radu Negrescu‑Suțu (Corint, 2019). A editat volume de documente despre deportări, cenzură, exil. A coordonat volumele Panorama comunismului în Moldova sovietică (Polirom, 2019; Premiul „Alexandru Boldur” al Fundației Culturale „Magazin istoric”), Panorama comunismului în România (Polirom, 2020), Panorama postcomunismului în România (Polirom, 2022), Panorama postcomunismului în Republica Moldova (ICR, 2024) Prezentă în mai multe antologii literare din țară și din străinătate.

Creative Writing Sundays

Rost: scrii mai bine ficțiune, cunoști scriitori buni și vii, discuți despre literatură, analizezi povestiri, înveți din greșelile colegilor ► proză scurtă