0732009198 | simina@revdepov.ro

Profil antrenor

Mircea Duță

Mircea Dan Duță este poet, traducător, critic de film (autor de limbă cehă), diplomat, redactor al mai multor reviste literare din România, Franța, Serbia, Cehia și India. Autor a trei volume de poezie: ”Peisaje, zboruri și dictări” (2014), ”Complexe de inferioritate, citate la conservă și drepturile omului” (2015, Praga, în limba cehă) și antologia de autor bilingvă (ceho-română) ”Pliiz suiciof ior mobail făun senchiu / Plíz sujčof jor mobajl foun senťu” (București, 2020). De asemenea, publică lucrări de specialitate (teoria și istoria filmului, critică literară) în volum și în reviste din Cehia, Slovacia și România. (De ex. ”Narator, autor și Dumnezeu” (2009, Editura Universității Caroline, Praga) - volum dedicat Noului Val Cinematografic Ceh și Slovac din anii 60 ai secolului trecut.) Tradus în peste 15 limbi și publicat în peste 20 de țări. La rândul lui, traduce în principal din literatura contemporană cehă, slovacă și polonă în română, dar și din română în cehă sau slovacă.

No posts found.