Profil antrenor
Bogdan-Alexandru Stănescu
Recompensat în 2014 cu Premiul „Tînărul scriitor al anului 2014”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a V-a, BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător și editor. A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), pe cînd era junior editor al Ziarului de Duminică. În acelaşi timp, a publicat vreme de cîţiva ani în Ziua literară şi Adevărul literar şi artistic. A lucrat pentru emisiunea TV „Parte de carte”, iar din 2006 este coordonator al colecției Biblioteca Polirom, din cadrul Editurii Polirom. A publicat proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…” de la Editura ART. În 2010, a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Cartea Românească), volum nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013, a publicat la Editura Art volumul Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, iar în 2014, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis (Editura Cartea Românească), carte nominalizată la premiile Radio România Cultural. În anul 2017 a publicat volumul de proză Copilăria lui Kaspar Hauser (Editura Polirom): cartea a primit Premiul pentru „Proză", în cadrul Premiilor „Nepotu' lui Thoreau", editia 2017, Premiul Radio România Cultural la categoria „Literatură", editia 2018, Premiul pentru proză al revistei ”Ateneu”, ediția 2018 și prestigiosul Premiul al Festivalului primului roman de la Chambery. Din 2012 este doctor în literatură, cu teza Emil Botta: Ars moriendi. A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch, Paul Auster și Daniel Mendelsohn. A predat, mai mulți ani la rând, cursuri de introducere în editarea de carte și cursuri de literatură română contemporană la Universitatea din București. În prezent susține cursuri de creative writing.No courses found.