“În iunie a fost pentru prima oară când am participat la un astfel de atelier. Dacă aș spune sincer cât de tare m-a impresionat ce s-a întâmplat acolo, probabil că ar suna a reclamă, așa că o să-mi temperez discursul. Am primit exact răspunsurile de care aveam nevoie, oamenii (absolut toți) au fost super cool și abia aștept să mă întorc în toamnă.”

“Marin Mălaicu-Hondrari mi s-a părut cel mai cald „profesor” de la Revista de Povestiri, cel mai apropiat de cursanți, cel mai înțelegător și cel mai plăcut. E nu doar un scriitor de la care ai ce învăța, ci și un om pe care ți-l dorești prieten. Iubirea pe care a declarat că o poartă celor preocupați de scris, în general, răzbate prin toate gesturile sale. A pornit la drum cu o oarecare neîncredere în forțele proprii, dar a demonstrat că este un bun pedagog și că stăpânește tainele scrisului. A fost deschis față de noi, am discutat nu doar despre dialog sau descriere, ci și despre ceea ce presupune publicarea unei cărți, despre fricile și complexele fiecăruia dintre noi. Pe lângă faptul că ne-a ajutat să ne îmbunătățim tehnica de scriere, ne-a dat curaj. Marin is the best.”

“Când am venit la curs eram ca la jocurile olimpice, să termin cât mai repede fiecare exercițiu și, bineînțeles, literele erau disproporționate, prea scurte, prea grase, prea hidoase (prea ca la țară). Am învățat să am răbdare, să mă concentrez pe fiecare. 1. A, și literele mele sunt mai grațioase, zici că le-a picat în brațe o pasăre măiastră. 2. A, și acum sunt mult mai pretențioasă și mai atentă la orice tip de caligrafie/ lettering/ typography. Mi-a plăcut foarte mult atelierul. Orele de caligrafie mi se pare că s-au terminat mai repede decât popcornul la film.”

“Simona Popescu m-a învățat să scriu cinstit. Poezie simplă și sinceră. Au fost 4 întâlniri pline-pline. Am învățat să privesc mai atent în jurul meu și să trec întâmplările într-un jurnal. Tare bine mi-au prins și exercițiile „în clasă”, temele pentru acasă și lecturile. A fost grozav! Mulțumesc!”

“Am aflat că cititorul e o creatură șmecheră, cu care nu merge să dai totul pe față. Ca-n dragoste, trebuie învăluit, dus de nas, să te iubească la final, să te mai caute. Alta treabă bună e că am dat de oameni cu care am scrisul în comun, și cu care voi rămâne în legătură (facem cerc literar lunar sau cum o fi). Am câștigat mai multă încredere în scrisul meu. Am învățat că finalul trebuie să fie bang și bum. Sau paf. Nu pilaf. Am primit lecturi grozave și m-am lăsat influențată de niște scrieri excepționale.”

“Mi-am dat seama că părinţii mei m-au învăţat să fiu mai mult copil, decât om. Şi e bine să fii şi om din când în când. Şi nu mai pot de dragul Magdei când văd cum poate să ne înSeteze de la o întâlnire la alta să fim mai atenţi – deci mai deştepţi, mai buni, mai noi (şi adjectiv, şi pronume personal).”

“Acest atelier mi-a spulberat nişte vise. Dar aşa mi-a fost înfăţişată realitatea. Şi am primit critici. Iar astfel am progresat. Am cunoscut oameni deosebiţi, cu care m-am împrietenit. A fost o experienţă atât folositoare, cât şi plăcută (ca să nu spun necesară).”