
Pentru acest atelier de scrapbooking, alege o relație care e foarte importantă în viața ta: poate cu copiii, părinții, nepoții, bunicii, cu partenerul sau partenera, cu un prieten drag, cu oricine e bine înfipt în sufletul tău. Poate fi chiar cineva pe care l-ai pierdut/îl vei pierde și pe care vrei să îl ții minte și prin această carte-obiect.
Mai departe, lasă-te ghidat în crearea unui album care va îmbina gândurile, emoțiile, amintirile tale din această relație cu o parte vizuală ușor de realizat pentru nedesenatori.
Poți să denumești albumul cum vrei tu. Poate fi o carte pe care o păstrezi sau o oferi cadou. Poate fi modul tău de a completa ceea ce exprimi deja în acea relație sau poate fi locul în care exprimi ce nu ai putut până acum.
Acest atelier are ca scop atât exprimarea de sine într-un mod creativ, cât și dezvoltarea personală – de exemplu prin capacitatea de a oferi acces celuilalt la trăirile tale interioare. Prin organizarea materialului emoțional, îl vei și integra mai bine! (Simina Diaconu, antrenoarea atelierului în ședințele de scris)
Pentru partea de ilustrație, vom folosi tehnici pentru cei care nu au o înclinație în acest sens. Artista Oana Ispir te va ghida pentru a da un cadru vizual care să susțină textul din album.
Ce se va ascunde acolo în albumul-carte:
- Momente importante din timeline-ul relației voastre – scene semnificative, anumite milestones
- Lucrurile încă nespuse, care ai vrea să fie înțelese despre tine în acea relație
- Lucrurile bune pe care le vezi la celălalt dar pe care crezi că nu le-ai exprimat așa încât să fie auzite
- Cum îți imaginezi viitorul împreună/ce îți dorești pentru persoana respectivă
- Altele care apar din discuții pe parcurs
- Cost: 840 lei. Membrii Club Revdepov, adică cei care au absolvit un atelier la noi, au 5% reducere. Include albumul în care vei lucra.
- Număr maxim de locuri: 6.
Înscrieri, întrebări, feedback: simina @ revdepov.ro (Simina Diaconu).