Scriere creativă – intensiv, online

Avem aici un atelier în grup mic și cald, de 12 participanți, care sunt antrenați în ale scrierii creative oriunde s-ar afla: în alte orașe ale țării sau în alte țări ale lumii sau în alte lumi ale galaxiei și am putea să ne oprim. Important e să aibă internet. A, și pasiune pentru literatură, normal.

Care sunt păcatele începătorilor?

„Hipersensibilitatea (obligatorie la scriitori) nefiltrată, sau, la cealaltă extremă, o excesivă tehnicizare, o literatură în care prevalează tehnica, dar textul nu mai spune nimic, e aplatizat, nu mai are nerv, nu mai emoționează, decât, cel mult, așa cum pot emoționa componentele electronice ale unui computer care funcționează brici. Cred că trebuie găsit un echilibru, chiar dacă instabil, între hipersensibilitate și tehnică.” (din interviul cu Marin Mălaicu-Hondrari, antrenorul atelierului.)

  • Atelierul cu Marin a reprezentat o revelație. A fost foarte util pentru a mă ajuta să înțeleg despre ce pot și despre ce nu pot scrie, care e vocea care mi se potrivește. Recomand cu căldură tuturor celor care vor să-și dea o șansă în lumea asta minunată a imaginației.
  • Am apreciat atenția, răbdarea, profesionalismul, onestitatea cu care a analizat scrierile noastre. Încrederea pe care a transmis-o celor dornici să scrie. Personalitatea lui – un scriitor autentic, pasionat de ce face, care ia totul în serios. Profunzimea comentariilor față de această scurtă viață.
  • Recomandările oferite pe ton blînd, prietenos, încurajează și inspiră și te pun la muncă, de rușinea lui Marin, dacă nu de altceva.
  • Mi-au plăcut legăturile care s-au creat, implicarea lui Marin.
  • Marin mi s-a părut cel mai cald „profesor” de la Revista de Povestiri, cel mai apropiat de cursanți, cel mai înțelegător și cel mai plăcut. E nu doar un scriitor de la care ai ce învăța, ci și un om pe care ți-l dorești prieten. Iubirea pe care a declarat că o poartă celor preocupați de scris, în general, răzbate prin toate gesturile sale. A pornit la drum cu o oarecare neîncredere în forțele proprii, dar a demonstrat că este un bun pedagog și că stăpânește tainele scrisului. A fost deschis față de noi, am discutat nu doar despre dialog sau descriere, ci și despre ceea ce presupune publicarea unei cărți, despre fricile și complexele fiecăruia dintre noi. Pe lângă faptul că ne-a ajutat să ne îmbunătățim tehnica de scriere, ne-a dat curaj. Marin is the best. (Anca Goja)
  • Mi-a plăcut metoda de lucru a lui Marin.
  • Mi-a plăcut de Marin Malaicu-Hondrari, în primul rând. M-am înscris la curs fără să-i fi citit vreo operă și acum nu știu pe care să mi-o cumpăr prima. E o atmosferă faină, în care râzi, povestești și, cel mai important, lucrezi pe textul tău, sau tema scrisă. Fiecare analizează și își spune părerea în legătură cu textul celuilalt, asta după ce primul care face o analiză este Marin.
    Mi-a plăcut modestia lui, felul în care sublinia ce e greșit, fără să te facă să te simți mic, sau să îți vină să te ascunzi. Mai mult ne lăuda și încuraja. Mi s-a părut sincer, dedicat și cu chef de curs.
    Și mai apoi, mi-au plăcut colegii. Oameni frumoși toți, diverși, din diferite domenii, cu diferite stiluri de a scrie. Așa am observat cum stiluri diferite pot fi la fel de bune.
  • Mi-a plăcut, în primul rând, de Marin, apoi de colegii mei de atelier şi, nu în ultimul rând, de mine, aflată printre oamenii ăştia faini şi talentaţi. Marin este un antrenor foarte relaxat, nu simţi nici o clipă superioritatea scriitorului publicat în raport cu scriitorii wannabe. Dezbaterile pe marginea temelor noastre au venit cu sfaturi şi exemple concrete, fără a ne rezuma la teorie. În plus, am avut dreptul la replică şi am analizat împreună textele tuturor, ceea ce a facilitat învăţarea între noi. Recomandările literare pe care le-am primit au fost un alt punct bonus al atelierului, pentru că dincolo de povestea în sine, am încercat să descifrăm structuri şi să învăţam „să citim” un text. (Cristina Solomon)
  • Recunosc, de-abia i-am comandat cărţile. Nu le-am citit încă. Dar bănuiesc că scrie aşa cum este: un om delicat, modest, bucuros să ajute pe alţii, cunoscător şi iubitor de literatură şi de oameni.
  • Cel mai mult mi-a plăcut implicarea și dedicarea lui Marin. Nivleul lui de empatie este foarte ridicat și fiecare dintre noi s-a simțit apreciat și înțeles. Am apreciat cum ne-a luat gradual pe fiecare, nu ne-a dat din prima să scriem o poveste de multe pagini, ne-a dat stiluri diverse, crâmpeie din diverse stiluri, începuturi, finaluri, descrieri, dialog. Toate astea eu simt că m-au ajutat să îmi îmbunătățesc scrisul. Și mi-a dat încredere în mine. A subliniat și partea bună și acolo unde e de îmbunătățit la fiecare. Per ansmablu mi-a plăcut foarte mult, Marin e și un foarte bun pedagog, pe lângă că are multă răbdare cu cursanții. Și vocea lui e caldă și plăcută. Doar plusuri 🙂
  • Serile a căror gazda a fost Marin au fost sub semnul prieteniei, al pasiunii pentru lectură și scris și din nou, sub semnul prieteniei. Nu știu dacă cel mai mare câștig a fost pentru mine că am învățat lucruri noi sau cel că am cunoscut oameni speciali, cu care aș fi bucuroasă să rămân prietenă.
  • Am apreciat foarte mult sugestiile obiective și pertinente oferite de Marin. Mi-a oferit sprijinul de care aveam nevoie fiind în același timp extrem de realist. A creat un mediu de lucru foarte plăcut și prietenos în care noi, participanții, am putut să ne exprimăm cu încredere și sinceritate. (Teodora)
  • Am descoperit în primul rând un foarte bun pedagog, un critic plin de tact, care știe să-ți semnaleze punctele slabe fără să te dezarmeze. O persoană oricând dispusă să împărtășească din vasta sa experiență de scriitor/ traducător. (Cezar Amariei)
  • M-au ajutat mult sfaturile și destăinuirile care-l umanizează pe scriitor; discuțiile despre dificultățile întâmpinate, despre lene, nebunie, senzația de impostură sau lipsa valorii, disciplină.
    Mă inspiră povestea de viață a scriitorului Marin Mălaicu- Hondrari. Am fost impresionată de condițiile in care a scris prima carte și m-am regăsit in situația de fi jenat să le destăinui părinților că ai publicat ceva. (Violeta Berea)
  • Mi-a plăcut pasiunea cu care el vorbește despre literatură, în primul rând. De asemenea, generozitatea de care a dat dovadă atunci când ne-a analizat textele și ne-a oferit sfaturi.
  • Marin este un bun profesor, are multă răbdare și e foarte pozitiv. E și foarte modest 🙂 nu te face să te simți mic și neștiutor nici măcar atunci când îți aduce critici, punctual, pe text. Pentru mine a fost o experiență foarte plăcută tot atelierul, cu antrenor și colegi.
  • Marin oferă o analiză echilibrată a textului. Nu e nici excesiv de critic nici excesiv de blând.
    E o experiență plăcută care te face să te cunoști și să te dezvolți mai bine ca scriitor și pe deasupra ajungi să cunoști oameni interesanți și interesați de același domeniu.

Date esențiale: (atențiune, mai jos sunt 4 taburi, click pe fiecare)

Selecție pe baza unei povestiri de maximum 6000 de semne, cu diacritice, trimisă pe mail (subiect: „Scriere creativă online 23”). Deadline: 12 ianuarie 2025. ATENȚIE: preselecția se poate face pe măsură ce vin textele, deci nu aștepta deadline-ul.
5 săptămâni, 10 ședințe de 1h 30+, miercuri și duminică de la 19:00. Atelierul are loc de două ori pe an.
  • Cost: 800 lei. Membrii Club Revdepov, adică cei care au absolvit un atelier la noi, au 5% reducere.
  • Număr maxim de locuri: 12
  • Avans pentru confirmarea locului: 200 lei

Gândește-te bine dacă poți participa la toate ședințele, suma nu se returnează pentru cele la care lipsești.

Perioada următoarei ediții: 22 ianuarie – 23 februarie 2025. Locul e online, prin Google Meet.

Înscrieri, întrebări, feedback: simina @ revdepov.ro (Simina Diaconu).

Antrenori

Marin Mălaicu-Hondrari

prozator, poet