La începutul lui iunie, Simona Liutiev, pe care am cunoscut-o anul trecut la atelierul cu Marius Chivu de la Vama Veche, a publicat la editura Celestium cartea Copilul care a traversat Universul. I-am luat un interviu, să aflăm mai multe.
Povestește-ne puțin despre tine.
Sunt o norocoasa născută pe 13, despre care, în liceu, proful de filosofie zicea că mi-am forțat destinul. Cred că a avut gura aurită, pentru că absolut tot ce am făcut de atunci a însemnat forțare. Sunt un om căruia nimic nu-i iese din prima. Mă consum mult și par că dețin rezerve nelimitate de răbdare și vis. Am 13 ani de carieră didactică și tinerii sunt salvarea mea. Ca să le mulțumesc, am ales să îi învăț cum să se salveze și ei, dacă va fi cazul, prin scris. Predau literatură română, și ea o simulare a vieții. Am o minune de copil, Eliza Amelia, care mă face „să văd nevăzutul”.
Acum un an ai fost invitată să-i antrenezi pe copiii selectați din toată țara la un concurs de creație literară. Ce ai aflat din această experiență?
Anul trecut am coordonat atelierul de scriere creativă (secțiunea proză-liceu) pentru laureații taberei de la Muncel, Iași, Concursul National „Tinere condeie”, cei mai buni tineri scriitori din țară. Sensibilitatea și profunzimea acelor copii, cotele la care ei trăiesc și percep viața, disperarea de a se cunoaște, m-au dezarmat. Au atâta nevoie să li se spună cum să scrie, au nevoie să nu se mai jeneze că au această pasiune „neserioasă”, au nevoie de modele care să-i aducă din derivă către un „ce?” suportabil. O mână de oameni a căutat pentru ei, timp de o săptămână, să-i antreneze cu iluzia că scrisul îi va scoate din banalitate, dar că el însuși nu e nici pe departe ceva banal, neordonat. Din păcate, Ministerul Educației și inspectoratele școlare nu consideră aceste activități concursuri de specialitate ale profesorilor de română (dar nici nu spun ale cui?), iar elevii ar dori feed-back de la critici, de la nume sonore în care să aibă încredere, concursurile de profil sunt pe cale de dispariție și le mai ține doar umanitatea unor dascăli. Cred că am făcut o diferență și am siguranța că i-am îndrumat pe drumul potrivit pentru ei. Nu am putut să mă opresc acolo și am inițiat un atelier de profil și pentru elevii din Pitești, care au apreciat noutatea demersului și s-au mulat atât de bine pe cerințe, încât au câștigat toate competițiile de profil, iar în septembrie vor merge să scrie o săptămână la Cluj, la „Lecturiada elevilor 2016” organizata de ANPRO. Nu ar trebui să ne plângem de nivelul slab al scrierilor debutanților. De unde ar fi trebuit să învețe? Autodidacți, ați putea zice, dar este un domeniu atât de subiectiv!!!
Când ai scris „Copilul care a traversat Universul” și de ce ai vrut să scrii o carte pentru copii?
Am scris cartea de frică, vara trecută, după un diagnostic crunt care îmi oferea la orizont posibilitatea să nu mai apuc să-i spun fiicei mele nimic din ce mi-aș fi propus. M-am documentat și nu a fost deloc greu. Când am secat, am rugat prietenii să contribuie cu idei. Cartea este foarte mare, are 200 de pagini, 15 capitole, prolog, epilog. Eliza, de când avea 3 ani, a început să mă instruiască, să îmi explice cum era ea o stea strălucitoare, cum m-a văzut, cum m-a ales, cum a venit la mine, cum o să merg eu și cu tatăl ei la bătrânețe în Univers și ea încearcă să se pregătească de pe acum. Avea tot felul de curiozități astrofizice inexplicabile pentru vârsta ei, așa că, practic, ea a inspirat cartea, doar că neputând să o scrie, am scris-o eu pentru ea, am fost doar instrumentul. Nu îmi revine niciun merit, este cartea copilului meu, poveste născută din prietenia a două fetițe de rase și vârste diferite, pentru care cuvântul nu reprezintă niciun impediment. Este o carte despre omenie, prietenie, fidelitate, valoare, viață, vârste, respect, familie, o carte trans și interdisciplinară care trascende timpul, fizica, astronomia, astrologia, filosofia, psihologia, zoologia, cabala, lingvistica, o carte fantastică, la care niciodată înainte nu m-am gândit. Pentru mine, care scriu cărți științifice și proză realistă, chiar dacă sunt profesoară de română și exersez diverse registre ale limbii, a fost dificil să verific dacă e destul de „pe înțelesul lor” și să scriu pentru ei, nu pentru mine.
Cum începe povestea? Fă-ne curioși!
După petrecerea de aniversare, două prietene Sky și Sao, adorm pe un halat cu planete, cu capul pe Saturn, care le va absorbi într-o aventură atemporală în care chiar Moș Cronos le ademenește. Cu ajutorul animăluțelor ce le întâlnesc pe fiecare planetă, fetele reușesc să-l înșele pe Moș Timp, cu sfidarea tipică vârstei, iar aventurile de pe planete, comete, sateliți le vor suda prietenia și vor fi prilej de speculații haioase: Marte are două apusuri albastre din cauza Fluturilor Alexandra; Venus e udată de racii de seră ca să nu moară; pisicile sug toată căldura lui Mercur; pe Jupiter sunt oile cu lână de aur care hotărăsc ce om va avea noroc și pot fi văzute doar de către copii când adorm; câinii Husky se dau cu saniile și respiră diamante; pe Planeta Păcii sunt copii elemente-nenăscute, iar pe New-Land, plăcile tectonice formează în fiecare minut alt ținut, unde trăiesc titirezi de acadea și prințese roz din bule de săpun. Prietenii imaginari sunt pe Lună, unde copiii fără umbră, vopsesc cerul cu var ca să nu mai vadă totul în negru.
Cartea a apărut la începutul lunii. Ai primit deja feedback de la cititorii juniori?
Este o carte absolut fantastică, nu cred că va exista copil să nu o îndrăgească. Nu a trecut nici o lună de la lansare, răspunsurile au apărut chiar de a doua zi și săptămâna ce a urmat și a fost un motiv de mare împlinire sufletească. Am riscat enorm, am lansat la preșcolari, am gândit totul cu bucurie, am dramatizat un capitol, am făcut stele din praf de aur, am avut baloane, confetti, suc, muzica Universului înregistrată de Voyager, iar 60 de copilași de 4 ani se pot lăuda că au fost la prima lansare de carte din viața lor.
Au fost muți de uimire și au stat atât de cuminți, cum n-aș fi visat. A fost cel mai bun răspuns: au ascultat cuminți sceneta 30 de minute. Au strâns cartea la piept ca pe ceva magic și niciunul nu s-a culcat în acea seară de 1 iunie până nu le-a citit mama sau bunica. Am creat un precedent, preșcolarii au citit cartea înaintea școlarilor. Poate cel mai bun feed-back a venit de la un puști genial de 8-9 ani (clasa a II-a), care după câteva capitole le-a spus părinților că se simte „așa, ca-n Univers” și că a decis deja să o citească și a doua oară. Cu ce poți compara o asemenea apreciere? Era ceea ce am vrut, bucurie pură și mi-a ieșit de la un capăt la altul.
Nici acum nu aș vrea să fac altfel de lansare. Aș repeta la nesfârșit sceneta și aș merge prin toate școlile și grădinițele, căci știu ce înseamnă o carte bună la începutul experienței lecturii, cum face ea diferența între un parcurs mediocru și unul de excepție. Și părinții trebuie să știe asta. Copiii nu se nasc cu gustul pentru lectură și este foarte dificil de educat, mai ales pentru băieți, dacă nu găsești cartea potrivită, la vârsta potrivită. „Copilul care a traversat Universul” este cartea potrivită. Cartea a ajuns în Europa, în Canada, aici o au peste 200 de copii (la nici o lună de la lansare). Este recomandată pe coperta 4 chiar de către laureatul USR de anul acesta la secțiunea Literatură pentru copii, scriitorul Petre Crăciun, un ultim mohican. Insist foarte mult să primesc feed-back cât mai aproape de original, deoarece cartea asta este copilul meu, este Eliza, și mă interesează tot ce se întâmplă cu ea. O visez curând tradusă în engleză, franceză și spărgând piața de profil. Dacă cineva se încumetă, aștept cu bucurie oferte! Garantez că poate rivaliza cu orice există în domeniu.
De unde poate fi cumpărată cartea? Pentru ce categorie de vârstă o recomanzi?
Având atât de multe niveluri de sens, aș zice că cei până la 8 ani se vor opri strict la narațiune, la aventură. Nivelul imediat următor, al sentimentelor, poate fi atins de la 12 ani, iar partea cu filosofia mai degrabă de părinții care citesc copiilor. E o carte pentru toți copiii de la 4 la 99 ani, pentru oricine vrea să se simtă așa. Ilustratoarea Anamaria Ioil a terminat Facultatea de Psihologie la Oradea și a mărturisit că până și ei i-a dat de gândit și mă bucur că a fost așa, deoarece desenele ei sunt superbe, ea a atins exact esența. Am ales o editură cu rezonanță în ton, se numește Celestium, din Oradea. Ei publică doar tineri autori autohtoni. Cartea se poate comanda pe site-ul editurii sau pe adresa mea de facebook.
Interviu realizat de Simina Diaconu