0732009198 | simina@revdepov.ro

Profil

Club Revdepov

doru preda

Povestirile lui Doru Preda publicate la Nemira

Doru Preda a publicat acum câteva luni volumul de povestiri „Candido”, în colecția n’autor a editurii Nemira, dedicată prozatorilor români contemporani, coordonată de Eli Bădică. În Revista de Povestiri poți citi câteva proze scurte scrise de Doru, pentru deschiderea apetitului.

Am aflat cu stupoare că ai cam vreo zece ani peste cât ți-aș fi dat. Ce înseamnă publicarea unei cărți la vârsta asta, crezi că e un avantaj sau un dezavantaj?

N-ai greșit deloc! Nașterea mea s-a petrecut cu o decadă prea devreme, din cauza unei breșe în continuumul spațio-temporal, de aceea mama a fost nevoită să încetinească puțin mersul timpului pentru mine. Cât despre avantaje și dezavantaje, nu cred că cineva își planifică  eforturile în funcție de asta. Scrii când ești inspirat și convins că ceea ce te frământă merită scos la lumină. Atunci când ești hotărât să-ți asumi o anumită vulnerabilitate – și aici este mai degrabă un amănunt legat de orgoliu, de nivelul la care ai ajuns să te cunoști și să te accepți pe tine însuți. Unii reușesc acest lucru mai repede, alții au nevoie de un lung șir de experiențe. În termeni „comerciali”, avantajul ar fi că ești mai lucid, mai răbdător și mai pretențios cu propriile creații. Dezavantajul ar putea fi acela că nu vei apuca să publici noianul de cărți pe care crezi că le-ai putea scrie, o ipostază extrem de subiectivă, de altfel.

doru preda

Știu că scrii și proză și poezie, ce te-a făcut să publici proza?

Proza este pământul, solul stabil unde îți ancorezi ambarcațiunea. Poezia este apa care curge, se prelinge printre degete. În cazul meu, un volum de proză îmi oferă nivelul de încredere necesar pentru a trimite în continuare texte spre publicare. Înseamnă o luare de contact cu realitatea, ceea ce poezia nu poate face, ea rămânând volatilă, indiferent dacă ai mai publicat sau nu. Un alt aspect este legat de cititorii potențiali, în mod evident mai numeroși în cazul prozei.

Recunosc că nu sunt fana titlului. Ce semnificație are pentru tine? Condu-ne puțin spre lumea din cartea ta. Care e tema cărții, ce ai căutat scriind-o?

Candido este infernul ambalat în poleială aurită, ranchiuna ascunsă sub un surâs, umplutura amară a bomboanei de ciocolată. Nu este menit să placă, ci doar să amăgească. Este durerea care așteaptă să deschizi cu inocență paginile unui album cu coperte colorate pentru a-ți sfâșia pieptul, așa cum se întâmplă în proza care dă titlul volumului. Aș spune că titlul este inspirat de lungul șir al ucigașilor cu figuri candide, pe care istoria ni-i pune la dispoziție. Lumea din carte este aidoma celei din jur, populată de oameni despre care obișnuim să ne închipuim, atunci când nu știm prea multe. Fiindcă suntem mai degrabă dispuși să ne imaginăm decât să descoperim. Este mai comod, mai actual.

candido nemira doru preda

Care e povestirea ta preferată din volum și de ce?

Din punct de vedere stilistic, cel mai mult îmi place Perpetuum. Este acolo o morișcă a planurilor temporale care amestecă variantele de realitate până la confuzie. Ca desfășurare a narațiunii, cred că cea mai reușită este Darul Adelei. Însă cea care mă caracterizează cel mai bine este Fortezza, unde realul și oniricul se împletesc, se rotesc amețitor (sper că nu și neinteligibil) până când unul ia definitiv locul celuilalt.

Ce fel de literatură citești? Ce alte pasiuni mai ai?

Citesc destul de dezordonat, de la Houellebecq la Harari, cu pauze de eseistică zglobie gen Valeriu Gherghel, mai arunc un ochi înapoi în timp, odată cu publicarea târzie (în România) a câte unui autor consacrat, cum ar fi Richard Ford. Și, nu în ultimul rând, seria de autori români contemporani, printre care se află și foștii mei colegi de la CWS – Irina Georgescu-Groza, Ion Pleșa, Iulian Popa, Horea Sibișteanu și, de curând, Andrei Panțu. În afară de asta, mă mai distrez în bucătărie, unde îmi exersez îndemânarea și imaginația. Tartele făcute de mine sunt asemenea poemelor, uneori mai reușite, alteori doar comestibile. Totul pe muzică bună, în ritm de dans.

Ai participat în trecut la CWS, unde ai primit feedback de la scriitori variați. Ce părere ai despre gusturile lor? Ți-au folosit atelierele la ceva, ai mai ținut legătura cu colegii?

CWS a fost atelierul unde am reparat și pregătit pentru lansarea pe orbită vehiculul, neglijat până atunci, al afirmării mele ca autor. Nu-i rău nici dacă ești citit de o mână de oameni pe o rețea de socializare, dar adevărata măsură nu ți-o poate da decât publicul larg, acei oameni necunoscuți prin mâinile cărora va trece cartea ta, ca o domnișoară sfioasă în așteptarea confirmării. La ateliere am întâlnit scriitori în postura de cititori, niște cititori avizați și pretențioși, este adevărat, ceea ce a înălțat semnificativ ștacheta calității. Gusturile lor au fost extrem de variate, așa cum era de așteptat, însă nu așa sunt și ale celorlalți cititori? Analizele pe text au fost extrem de folositoare, cred însă că cel mai mult au contact pentru mine prozele scrise de colegi, cât și semnalele primite din partea lor. Nevoia de a compara, absolut omenească, a funcționat ca un combustibil al imaginației. Țin legătura cu cei mai mulți, ne întâlnim la lansări (acum și în cadrul grupului), ne încurajăm reciproc.

Te simți parte dintr-o generație literară, vezi puncte comune cu cei care au publicat în ultimii ani?

Nu cred că mai există generații literare, cel puțin nu așa cum au existat în trecut. Literatura de astăzi înseamnă în primul rând o mare diversitate de stiluri, de subiecte și de unghiuri din care acestea sunt abordate. Relatarea clasică și cea avangardistă coexistă pașnic, fără dispute ideologice. Unei cărți bune nu i se va reproșa niciodată stilul. Place, și cu asta, basta! Chiar CWS ne dă răspunsul – diferențele de vârstă dintre cursanți nu au fost niciodată un handicap, pasiunea pentru scris a desființat orice barieră teoretică.

Ce reacții ai primit până acum de la cititori?

Bune spre foarte bune (și nu mă refer la cele primite din partea familiei, prietenilor). A dominat surpriza. Mulți mă cunosc în varianta veche, de businessman. Au fost uimiți citindu-mi povestirile, probabil se așteptau la ceva mai tehnic, mai pragmatic. Alții, dimpotrivă, și-au imaginat că nu pot trece de pragul „fluturi în stomac”. Aici este vorba de un anumit nivel al așteptărilor, și sunt foarte mulțumit că am reușit (desi nu acesta era obiectivul meu) să nesocotesc aceste idei preconcepute.

candido

Unde vom avea ocazia să te vedem în turneul de promovare a cărții?

Interviul nostru a tot fost amânat din motive obiective, de aceea putem vorbi despre turneu numai la trecut. A fost o experiență extraordinară, admirabilă și istovitoare în același timp. Am fost prezenți în librării și licee din București, Iași, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, cât și la Biblioteca Județeană din Constanța. M-a emoționat interesul pentru literatură, îndeosebi printre elevii prezenți în număr mare (și de bună voie, am verificat!) la fiecare vizită. Este gândul cel mai frumos cu care m-am întors din turneu. Și, nu în ultimul rând, vreau să amintesc de atmosfera minunată, constantă de-a lungul acestui periplu, datorată în special editoarei Eli Bădică, una dintre cele mai sufletiste persoane întâlnite vreodată.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
andrei cu tonomatul la diverta din movieplex

Andrei Panțu a publicat „Tonomatul” – interviu

Andrei Panțu a publicat recent volumul de povestiri „Tonomatul”, la editura Humanitas, în colecția dedicată prozatorilor români contemporani, coordonată de Andreea Răsuceanu. Puteți citi câteva proze publicate în Revista de Povestiri, să vă faceți o idee. După care n-aveți decât să vă luați și cartea, e deja în libării.

 

De ce îți pozezi cartea în librării, încă nu-ți vine să crezi că e acolo?

Parcă ȋncă nu ȋmi vine să cred că e acolo, da. O redescopăr mereu cu bucurie, mai ales atunci cȃnd o văd lȃngă cărțile unor autori pe care ȋi apreciez foarte mult (cum ar fi Mircea Cărtărescu, de exemplu). Sper să mă țină starea asta o vreme, e interesantă şi plăcută.

Apoi am postat şi pe Facebook vreo două poze cu cartea ȋn librării— ca să ȋi fac reclamă, desigur.

Când e lansarea, care e planul?

Miercuri, 23 octombrie, ora 19:00, la librăria Humanitas Cişmigiu avem lansarea.

Cum le vorbești despre volum colegilor de la serviciu?

Nu prea le vorbesc, mă ȋntreabă ei. Au aflat despre volum de pe profilul unui coleg, care redistribuie de la mine anunțuri şi poze cu cartea. Unii sunt foarte curioşi să o citească, au cumpărat-o deja şi vor să vină la lansare.

andrei cu tonomatul la diverta din movieplex

Ne-am cunoscut prin 2014, cred. Ai participat de atunci la un atelier intensiv, la CWS, la SF&F sau la cel din Vamă. Cum crezi că a evoluat scrisul tău în acest timp?

Cred că acum am un stil mai simplu, mai direct şi mai eficient. Poate că aici a fost cȃştigul principal pentru mine.

Ȋn acelaşi timp, am căpătat şi mai mult curaj atunci cȃnd vine vorba de alte abordări sau registre — neorealism, comico-absurd etc. Nu cred că poți să scrii ȋn mod constant proză fantastică de bună calitate dacă nu stăpȃneşti şi proza realistă.

Evident, atunci cȃnd scrii contează talentul, contează foarte mult şi munca, perseverența, dar un curs bun de scriere creativă (aşa cum am tot avut, ȋn perioada 2014-2017) poate să ajute, cu siguranță.

Care crezi că sunt greșelile începătorilor?

Unii ȋncepători spun prea multe sau prea puține ȋn textele lor. Alții nu se pun ȋn locul cititorilor, nu ȋncearcă o idee sau o abordare ceva mai interesantă, originală. Dialoguri nerealiste, ȋntȃmplări necredibile – astea-s iarăşi greşeli destul de frecvente la ȋncepători.

Îmi amintesc jurnalul tău ficțional scris la atelierul lui Dan Coman din Vama Veche, în care ne păcăleai că altcineva îți dictează textele. Ce te face să scrii, de ce nu stai liniștit?

Ȋmi place să caut idei noi, să creez tensiune, mister. Ȋmi place să scriu pentru cititori, să ştiu că fac ceva pentru alții, că pot să obțin o reacție de la ei – să ȋi tulbur, să-i surprind, să-i amuz, să-i pun pe gȃnduri. Cele mai mari satisfacții le am atunci cȃnd ȋmi spune (sau ȋmi scrie) cineva că mi-a citit cu plăcere un text, că i-a rămas ȋn minte; sau atunci cȃnd termin de scris o povestire, o citesc, şi ȋmi dau seama că a ieşit bine. Ȋncerc să scriu texte pe care mi-ar plăcea şi mie să le citesc la alții.

Cum a fost colaborarea pe texte cu editorul tău, Andreea Răsuceanu? Ai plâns?

Am colaborat foarte bine cu Andreea, mi-a făcut mare plăcere să lucrăm ȋmpreună la volum. Ne-am ȋntȃlnit ȋn primăvara anului trecut ca să discutăm pe texte, mi-a dat mai multe sfaturi care m-au ajutat pe măsură ce terminam de scris cartea.

La final, după ce i-am trimis tot ce aveam, mi-a selectat pentru publicare mai multe texte decȃt m-aş fi aşteptat, 34 la număr. Apoi am mai scos eu vreo cinci texte, din diverse motive, şi aşa au rămas cele 29 pe care le regăsim acum ȋn „Tonomatul”.

Ești poate contra curentului publicând literatură fantastică. Ce autori ai acestui gen admiri?

Da, şi eu cred că sunt contra curentului, iar asta nu-i neapărat ceva rău. Se publică multă proză neorealistă şi proză fantasy, ȋnsă cred că există cerere destul de mare pentru proză fantastică, aşadar sunt sigur că volumul va fi foarte bine primit de către unii cititori.

Ȋi admir pe Dino Buzzati, Ray Bradbury, Boris Vian, Julio Cortázar, Mariana Enriquez. Ȋmi place şi absurdul din prozele lui Daniil Harms, Urmuz, Lydia Davis, Gonçalo Tavares şi, evident, Kafka.

Am înțeles că ai o echipă de colegi de la ateliere la serile de quiz, care rivalizează cu alta, condusă de poetul Andrei Zbîrnea, colaboratorul nostru. Ce întâmplări amuzante ne povestești de acolo? Pot să fie ficționale, atât îți spun.

Da, o dată la două săptămȃni ne adunăm ȋn echipe de cȃte 5-6 oameni ȋn Mojo, bem bere şi participăm la quiz. Eu merg de mai mult timp ȋn echipa unui prieten, i-am adus şi pe amicii Andrei Zbȋrnea, Veronica Stănică, Nicoleta Balaciu şi Iulian Popa (care e şi coleg de colecție la Humanitas, cu „Guadalajara”) ȋn echipă; după cum ştii de la cursuri, toți sunt prozatori, Andrei Zbȋrnea e şi poet. (O dată a venit şi Horea Sibişteanu.)

De multe ori nu reuşeam să-i bag ȋn echipă, fiindcă eram deja 6 oameni; aşa că Andrei Zbȋrnea şi-a făcut echipa lui, Writers’ Block, ȋn care ȋi cheamă pe cei de mai sus. Avem o rivalitate amicală, ȋi ȋntrecem cam de fiecare dată. E amuzant şi simpatic felul ȋn care amicul Zbȋrnea se enervează de fiecare dată cȃnd pierde echipa lui.

P.S. Vino şi tu (la noi ȋn echipă, nu la Zbȋrnea :) ). Dar nu miercurea viitoare, că atunci lipsim cu toții, mergem la lansare.

Care e următorul tău proiect literar?

Multă vreme am fost convins că a doua carte va fi tot un volum de proză scurtă, dar acum mă gȃndesc tot mai mult la un roman. Cred că va avea un format destul de original, nonconformist, am şi o idee care s-ar potrivi cu formatul ăsta. Probabil că o să merg cȃteva luni ȋn paralel cu povestirile şi romanul, şi o să văd pe parcurs ce se leagă mai bine. Ȋn orice caz, va fi tot proză fantastică.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
horea sibisteanu

Horea Sibișteanu și Fetișul lui

Interviu cu Horea Sibișteanu, care a participat la câteva dintre atelierele noastre de scriere creativă (recent se lăuda că a împlinit 2 ani de Sundays!) și a publicat în Revista de Povestiri – aici povestirile lui – câteva dintre ele apar și în volumul „Fetiș”, apărut anul acesta la editura Nemira, în colecția n’autor, coordonată de Eli Bădică.

Horea, te tot văd pe Facebook în turneul de promovare organizat de Nemira. De unde răspunzi la întrebările astea, care a fost feelingul celui mai recent eveniment la care ai fost invitat, ce mai ții minte?

Bună, Simina. Îți răspund de la muncă. Ieri (12 iunie) ne-am întors de la Cluj, oraș cu care am încheiat turneul de 8+1 (București) orașe, deci am foarte proaspete în minte momentele de lectură și sesiunile de Q&A. A fost un eveniment foarte emoționant. Am avut în public doi n’autori, pe Raluca Nagy și pe Oleg Garaz, ceea ce confirmă încă o dată ideea lui Eli Bădică de a crea o comunitate de scriitori. Dar, dincolo de momentul muzical, de emoția ultimei lansări, de întâlnirea cu ai noștri colegi de colecție, pe mine m-a impresionat cel mai mult prezența Dorei Pavel, care a și ținut să ne felicite pentru volumele lansate.

horea sibisteanu si eli badica

Prezintă-ne cartea ta – ce o să-i bucure pe cititori când parcurg „Fetiș”?

Din feedback-urile pe care le primesc de la cititori, aflu că le place stilul meu narativ. Textele curg ușor și te prind în lumea lor. În Fetiș o să descoperiți povești din diferite universuri: Japonia, orașe de provincie din România, Bucureștiul corporatist, Elveția, povești despre oameni care par banali, dar cărora li se întâmplă mereu ceva deosebit, sunt surprinși în altfel de ipostaze decât cele cu care v-ați obișnuit.

Cum ai ales editura cea mai potrivită pentru cartea ta? Acum, că a trecut ceva timp, mai pare o decizie bună? De ce?

Alegerea a fost foarte simplă. Am participat la lansările celorlalte cărți din colecția n’autor a Editurii Nemira și mi-a plăcut foarte mult ce face Eli, coordonatoarea colecției. În plus, am citit și toate cărțile apărute până acum în n’autor. M-a atras ideea că Nemira e o editură fresh, cu oameni tineri în pozițiile cheie. A fost cea mai bună decizie, pentru că eu nu am mai văzut nicăieri altundeva atâta promovare și implicare. Echipa Nemira face foarte mult pentru n’autori, dar, în același timp, și pentru publicul cititor de literatură română. Apropo, cel mai fain lucru din tot turneul acesta au fost întâlnirile cu adolescenții din licee și tinerii din universități. Întâlnirile acelea au fost mult mai intense decât cele din librării sau biblioteci.

Cât de mult ai lucrat pe texte cu editura? Prima povestire mi se pare că putea fi mult editată, apoi parcă povestirile curg tot mai fluent.

Pe texte am tot lucrat. Mare parte dintre ele sunt scrise la Creative Writing Sundays. Au fost modificate după feedback-ul primit la atelier. Apoi, am mai lucrat pe ele în cadrul mentoratului bursei „Prima Carte”, al cărui finalist am fost. După aceea, am mai lucrat destul de mult și cu Eli pe texte. Cred că povestea cu editatul poate fi subiectivă. Mie mi se pare că Stalker e în cea mai bună formă a sa acum.

Citind cartea ta, senzația predominantă de la final a fost că mi-e simpatic autorul și cred că asta s-ar fi întâmplat și dacă nu te cunoșteam. Ai dozat conștient vulnerabilitatea care transpare prin text?

Awww, Simina spune că sunt simpatic! (Inserați aici un zâmbet larg.)

Foștilor mei colegi de muncă din Focșani le sunt antipatic după cartea asta, de pildă.

Poveștile din Fetiș au fost scrise într-o perioadă mai grea a vieții mele. Am fost diagnosticat cu o depresie destul de severă și cred că scrisul a avut mult de cântărit în procesul de vindecare și acceptare a relației cu mine. Nu cred că am dozat conștient vulnerabilitatea. Dar mi-am dat voie să se vadă.

horea sibisteanu

Ne povestești cum te-ai apucat să scrii proză scurtă?

Am primit întrebarea aceasta la aproape fiecare lansare și la aproape fiecare întâlnire cu tinerii. Liceenii se amuzau mult de povestioara asta. Eram la liceu, în clasa a IX-a. Aveam în manualul de Română o temă, Joc și joacă. La capitolul ăsta, profa de română ne-a dat ca temă pentru acasă să scriem o compunere. Am scris vineri o poveste, care nu mi-a mai plăcut, așa că sâmbătă am scris alta, apoi duminică alta. Luni, m-am prezentat cu trei povești la școală. Profei i-au plăcut mult, m-a lăudat și a publicat una în revista liceului. Și, pentru că eram adolescent și brusc devenisem interesant și apreciat de tot liceul, am tot scris. Așa a apărut „primul meu debut”, cum îi spun acum, A șaptea viață. Apoi, am plecat la facultate, nu am mai scris, am început să țin un blog, pentru că simțeam nevoia să scriu. În Japonia, m-am reapucat de scris când am intrat într-un proiect care s-a finalizat cu publicarea volumului colectiv Scrisori din Cipangu. Dar constant o fac de doi ani, de când vin la Creative Writing Sundays.

Scriai și scriai, dar în ce punct ai știut că ești pregătit să trimiți textele unei edituri, cum ai știut că ele se pot uni într-o carte/cum ai ajuns la numitorul comun al povestirilor?

Aici e meritul bursei „Prima Carte”. Sau, mai concret, meritul lui Florin Iaru și al lui Marius Chivu. Cu ei am lucrat pe texte, le-am editat și am gândit direcțiile. După ce am făcut tot ce mi-au zis ei că trebuie să fac, am trimis la Nemira manuscrisul –  care atunci se numea Fabrica.

Ce te surprinde în ce ți se întâmplă acum, ca urmare a publicării cărții?

Mă surprinde reacția oamenilor din jurul meu. Mă surprinde că prieteni buni nu au venit la lansări, dar m-am bucurat de n ori mai mult când în public am văzut o față cunoscută, pe care nu o mai văzusem de mult. Mă surprind mesajele de felicitări de la cunoștințe, care îmi spun că nu știau că scriu și că sunt surprinse de cât de faină e cartea. Cred că, de fapt, tot ce a venit spre mine în ultima lună grație publicării cărții m-a surprins.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
andrei si simona

Mornin Poets cu Simona Popescu

Uneori e greu să obținem de la Andrei Zbîrnea un text în proză din care să înțelegem ce s-a întâmplat la o ședință a atelierului de poezie Mornin’ PoetsDe exemplu, după întâlnirea cu Simona Popescu, din 10 martie (ziua ei, am mâncat bomboane!), a scris o poezie pe post de sneak peek. De fapt, nu a scris-o, a asamblat-o din versurile participanților! Poem-colaj, zice el.

Îmi amintesc

 

ziua se termină

(cu ea și) rochia galbenă cu un singur umăr

luna le-a legat limba

într-un borcan închis cu aer

 

filmul se derulează & ajung la personaj

 

omul de pământ devine omul de aer

tu ești cea care complică lucrurile

(când un) fluture urma să se nască

(doar așa) umpleam golul dintre noi

 

mi-am împărțit ultimul covrig cu tine

și eu chiar cred în aceste cuvinte

primesc erezia (iar)

freonul curge într-un flux neîntrerupt

andrei si simona

0
tara skurtu si andrei zbirnea

Atelier de poezie cu Tara Skurtu

Text de Andrei Zbîrnea, după întâlnirea cu Tara Skurtu, pe 24 februarie, la Mornin’ Poets

De la un punct încolo, începi să ții numărul lucrurilor care te fac să te simți bine. În cazul de față Atelierul Mornin’ Poets, ajuns la sezonul al doilea și la al șaselea episod.

tara skurtu si andrei zbirnea

Numele Tarei Skurtu mi-a fost șoptit de unii dintre cursanți, așa că nu am putut să rezistăm tentației de a invita un antrenor venit tocmai din Statele Unite. Unde mai pui că Tara are și calități excelente de stand-up, gen al comediei tot mai popular și în România. Și pentru că în sneak peek-urile anterioare (cum ar fi de exemplu cel scris după atelierul cu Svetlana Cârstean) am fost destul de abstract și criptic, m-am gândit ca astăzi să frizez puțin concretul.

Tipperau și alți demoni din Amoeba Game

Cu Tara ne-am aruncat la gunoi (literalmente) fricile (într-un stil spectaculos de NBA), am construit (desenând) cu ochii închiși castelul/cetatea Tipperau (nu exista pe Google, am eu grijă prin tehnici de SEO să fie indexat acum), am înțeles importanța de a scrie atât dicteu automat, cât și importanța editării textului (fără a exagera nici în această direcție prea mult). De asemenea, din dicteul automat am ales bucățile bune (două la număr), bucăți care au fost prezentate agorei pentru a decide varianta care e mai catchy sau care ar putea funcționa mai bine. Uneori Tara a jucat rolul despotului (luminat) alegând ea piesa de la care să încapă următoarea poveste.

atelier poezie tara skurtu
exercițiul cu ochii închiși
De la Tara am mai primit încă o dată semnalul că adjectivele nu sunt întotdeauna cele mai bune prietene ale scrisului, indiferent că vorbim de poezie, proză scurtă sau roman. Verbul își poate face și singur treabă, lucrând excelent atât pe secvențe mai lungi, dar mai ales pe imaginile poetice de efect, unde show don’t tell e o lege nescrisă pentru versurile cu adevărat memorabile.

Am văzut performance, am văzut poezie, am văzut și secvențe de Tedx. Într-un cuvânt a fost un atelier în engleză alături de Skurtu (de) România.

0
100 de duminici creative writing sundays

100 de duminici creative

Gata, am ajuns și noi la centenar: 100 de duminici de scriere creativă! E vorba despre întâlnirile de la Creative Writing Sundays, atelierul de scriere creativă pe care l-am deschis în ianuarie 2014 și care ia forma unor serii de câte 5 întâlniri, cu scriitori diferiți (în jur de 40 invitați până acum). Scriitorii nu se repetă într-un sezon, adică din toamnă până în vară. Exact, luăm pauză doar vara, să avem timp să ni se facă dor.

100 de duminici creative writing sundays

La CWS participă oameni care vor să scrie, poate și să publice. Literatură, nu vorbim de non-ficțiune. Proză scurtă se scrie la Sundays – pentru fiecare întâlnire, autorul invitat dă o temă. Le primește înainte, le citește, iar la întâlnire dă feedback celor care au scris și vorbește despre un subiect anume – personaj, atmosferă, detalii vs minimalism, dialog, ce vrei și ce nu vrei, în 100 de întâlniri am ascultat o sumedenie de abordări ale scrisului. Cele mai bune povestiri scrise la Sundays apar în Revista de Povestiri, altfel cum?

Ei bine, pe 10 februarie, la 19:00, la Club Fabrica, pe str 11 iunie nr 50, avem un eveniment mare, cu intrare liberă. În program, avem în plan să dăm câteva premii neserioase unor cursanți (care și-o cer, cum ar veni), să vorbim cu editori de la editurile care au colecții în care publică proză română contemporană și să încheiem apoteotic cu un concert Poetrip, de la 21:00.

Panelul cu editori e un moment interesant, pentru că iată ocazia ca cei care scriu să intre în vorbă cu cei care publică. Vom vorbi despre ce fel de autori publică, ce genuri caută, cum lucrează cu autorii, ce trenduri au observat în proza ultimilor ani. Au acceptat invitația noastră Eli Bădică (Nemira, colecția n’autor), Adrian Botez (Polirom, colecția Ego.Proză), Cosmin Perța (Paralela 45, colecția Avanpost) și Alex Voicescu (Herg Benet).

La această veselă reuniune vor exista și cărți de vânzare, mai precis cărți scrise de absolvenții noștri, adică oameni talentați cu care ne-am întâlnit pe la diverse ateliere de scriere creativă pe care le organizăm. Știați că… au publicat peste 40 de cărți? Nici noi nu știam, până nu le-am cerut socoteală exactă. Poftim aici album cu volumele lor cu detalii, iar mai jos o animație a coperților.

Ce să mai zicem, ne vedem la Fabrica!

PS: Mulțumim scriitorilor care au venit să-i antreneze pe cursanți la Creative Writing Sundays în cei cinci ani de poveste: Simona Antonescu ♦ Mihai Bădică ♦ Lavinia Bălulescu ♦ T. O. Bobe ♦ Lavinia Braniște ♦ Marius Chivu ♦ Dan Coman ♦ Oliviu Crâznic ♦ Vasile Ernu ♦ Filip Florian ♦ Matei Florian ♦ Tudor Ganea ♦ Adrian Gheorgescu ♦ Silviu Gherman ♦ Michael Haulică ♦ Marin Mălaicu-Hondrari ♦ Florin Iaru ♦ Ion Manolescu ♦ Maria Manolescu ♦ Bogdan Munteanu ♦ Veronica D. Niculescu ♦ Cezar Paul-Bădescu ♦ Răzvan Petrescu ♦ Adina Popescu ♦ Simona Popescu ♦ Mihai Radu ♦ Andreea Răsuceanu ♦ Doina Ruști ♦ Corina Sabău ♦ Ana Maria Sandu ♦ Adrian Schiop ♦ Simona Sora ♦ Bogdan-Alexandru Stănescu ♦ Cecilia Ștefănescu ♦  Iulian Tănase ♦ Alex Tocilescu ♦ Marian Truță ♦ Dănuț Ungureanu ♦ Ovidiu Verdeș

0
george stefan nita

George Ștefan Niță – Tata nu are cal

Pe George Ștefan Niță l-am cunoscut mai întâi la atelierul de proză, apoi ne-am întâlnit și la cel de poezie, ținut atunci de Simona Popescu. A publicat o carte de poezie în 2017, la Tracus Arte – „Tata nu are cal”.

Care e jobul tău de zi, cum spun americanii?

Lucrez la o corporație și asta mă ține ocupat. Deloc rău, să zicem că reacționez mult mai bine când sunt ocupat decât atunci când am o grămadă de timp liber pe mâini. Nu știu ce să fac cu timpul liber. Îl irosesc pe tot felul de activități neinteresante. Dacă n-aș cădea în predispoziția asta pentru inactivitate, probabil că aș sta toată ziua în cinema. La mine în cap e un TIFF continuu. Dacă vrea cineva să mă plătească să stau non-stop în cinema, îl rog să mă caute. Sunt omul lui.

george stefan nita

Literatura e pentru tine un hobby sau scrisul e misiunea ta principală?

La început așa a fost, un hobby. Acum îmi place să cred că a evoluat. Nu e nici vreo misiune principală sau specială, doamne ferește. Mi se pare că sună pretențios. Și eu fug de lucrurile pretențioase ca de dracu. Plus că mă duce cu gândul, nu știu de ce, la catedrala mântuirii neamului și mă gândesc automat la preafericitul Daniel și la aur. Și mă indispun. Să zicem doar că acum iau literatura în serios. Citesc mai mult și beau mai puțin. Se mai întâmplă și invers, recunosc, dar asta doar în săptămâna de după salariu.

Ce cărți scrise de români contemporani ți-au plăcut în ultima vreme?

Păi o să-ti zic ce-am citit (sau recitit) recent:

Proză:

Răzvan Petrescu – Mandarina

BAS – Copilăria lui Kaspar Hauser

Adrian Șchiop- Soldații. Poveste din Ferentari

Tatiana Țibuleac – Vara în care mama a avut ochii verzi

Poezie :

Ioan Es. Pop – Opera Poetică

Vlad Moldovan  – Glitch

Marius Chivu – Vîntureasa de plastic

Mihai Ignat – Klein spuse Klein

tata nu are cal

Am văzut de curând Moromeții 1 și 2 și am citit de curând cartea ta. Parcă se potrivesc. Cum a fost pentru tine să recuperezi prin poezie lumea din copilăria la țară?

Mi s-a mai spus lucrul ăsta. Așa o fi. Nu mi-am propus, chiar deloc, să am vreo treabă cu Moromeții. Sunt multe cărți de poezie care au în centru temele astea – copilăria la țară/familia. Ca personaj, Ilie Moromete e memorabil. Îmi place mie să cred că taică-meu are ceva din apucăturile lui, dar nu știu dacă lucrurile stau chiar așa. Un lucru e clar, pe măsură ce înaintez în vârstă devin ușor-ușor tatăl meu. Îi iau locul. Probabil că acum facem amândoi cât un Moromete mai mic. Sau dacă nu, măcar cât un Nilă sau cât un Paraschiv.

Crezi că e o vârstă mai potrivită decât alta pentru privitul înapoi?

La 20 de ani nu priveam înapoi. N-aveam răbdare. Acum o mai fac. Dar nici nu rămân încremenit în trecut. Mă uit în urmă ca să înțeleg niște lucruri. Odată ce le-am înțeles, îmi văd de ale mele.

Cum ai ajuns să alegi tema familiei/copilăriei/satului, pentru volumul tău de debut? Mai aveai și alte poezii, pe alte teme, pe care le-ai exclus?

Am aruncat multe texte. Unele erau proaste, altele nu aveau ce căuta în volum. Mă gândesc să reciclez câteva pentru un volum viitor. Nu alea proaste. Cu tema/temele nu stiu ce să-ți spun, așa s-a întâmplat. Îmi e ușor să scriu despre familie, mai ales că am câteva personaje și întâmplări acolo care mă fac să râd și să fiu trist în același timp.

Cartea ta a fost premiată la concursul de debut în poezie „Alexandru Mușina”. Te-a motivat premiul? Ți-a confirmat că ești pe drumul cel bun?

Alexandru Mușina e un poet la care țin mult, în continuare. Mă bucur că prin intermediul acestui concurs, sau mai degraba și prin intermediul acestui concurs, memoria și moștenirea îi sunt îngrijite și popularizate. Premiul m-a motivat, în primul rând, pentru că am avut și am foarte mare încredere în oamenii care au jurizat concursul.

Ai publicat în 2017, intrăm în 2019. Ce ai mai scris?

Câteva povestiri. Am strâns, în schimb, ceva material și sper ca în perioada următoare să am timpul necesar să încep și să termin un volum de proză scurtă. Mai am în plan un proiect de fotografie și text cu un artist timișorean.

0
iulian popa

Iulian Popa și volumul Guadalajara

Printre cumpărăturile noastre de la Gaudeamus a fost și nou-nouța „Guadalajara”, publicată de Iulian Popa la editura Humanitas. Mare bucurie, încă un absolvent de vânzare la raft!

Ne-am cunoscut probabil prin 2014 la cursul mare de scriere creativă, apoi ne-am mai văzut pe la Creative Writing Sundays. Ție ți-l prezentăm pe Iulian prin interviul de mai jos, plus că ai putea să citești și o povestire pe care a publicat-o în Revista de Povestiri.

Cum ai început să scrii povestiri? Ce te-a mânat în luptă?

Nu am preferințe pentru o formă anume a textului. Poate fi proză scurtă, însă am scris și un roman (în fapt, încă scriu la el), ba chiar și o piesă de teatru, pe care mi-ar plăcea s-o transform la rândul ei într-un roman. Într-un fel, depinde mult de ideea pe care o am. O pot dezvolta într-un text mai lung sau într-o povestire, în funcție de complexitatea ei, dar și de dispoziția în care mă aflu. Uneori, proza scurtă îți oferă o satisfacție imediată, căci poți termina o povestire într-un timp relativ scurt, cel puțin într-o formă de bază, spre deosebire de roman, unde satisfacția vine după mult timp (dacă vine). E adevărat că implică mai mult efort, iar forma scurtă a textului presupune un alt fel de concentrare. Dacă aș putea face o analogie, ar fi ca în atletism. Proba de o sută de metri în comparație cu cea de zece mii sau cu maratonul. De început să scriu povestiri, am început la curs, acum mai bine de patru ani, deși avusesem tentative timide și înainte, dar se opreau întotdeauna la nivel de concept.

iulian popa

Ultima oară când am vorbit, lucrai la un roman. Când colo, ai publicat o carte de povestiri. Ce s-a întâmplat?

S-a întâmplat ca această carte să iasă prima. Cronologic, volumul de povestiri a fost început primul, pentru că unele povestiri sunt scrise înainte de a mă apuca de roman.

Romanul e încă în lucru, în sensul că l-am conceput într-o anumită schemă, la care aș dori să adaug anumite lucruri.

Ce fel de oameni crezi că vor rezona cu volumul tău?

Nu știu. Un răspuns standard ar fi oameni cărora le place cum scriu sau care s-ar putea identifica oarecum cu unele personaje sau situații din povestiri (deși mă gândesc că, în cazul câtorva texte, chiar nu mi-aș dori să se identifice cineva cu personajele). Probabil cititori care preferă să nu vadă descrieri amănunțite ale unor lucruri familiare sau care nu găsesc ambiguitatea din sfârșitul unor povești prea deranjantă.

Folosești în vreun fel formarea ta de fizician în textele pe care le scrii? Dar pasiunea pentru călătorii și fotografie?

Poate că în modul în care abordez o poveste. Îi dau o structură, îi stabilesc clar coordonatele și spațiul în care se desfășoară, știu cum se termină dinainte de a o scrie. Fără un deznodământ, n-aș putea s-o încep. Totul conform unei scheme logice. În momentul în care o pun la punct, mă apuc de scris textul poveștii. Aici, într-adevăr, cred că există o influență clară a fizicii asupra modului de abordare a procesului creativ. Cu toate acestea, nu e vorba de o schemă rigidă. La construcția ei, permit toleranțe. Există o anumită flexibilitate, iar în vreo două rânduri mi s-a întâmplat chiar să schimb finalul poveștii.

În ceea ce privește pasiunea pentru călătorii și fotografie, da, mă ajută pentru atmosferă. Cum e să fii melancolic, bolnăvicios și temător într-un loc tropical? Un loc la care mai toți ne gândim ca la unul de vacanță, cu plajă și palmieri. Fotografia mă ajută și ea, pentru că, de multe ori, văd cadre din poveste, la fel cum un fotograf face fotografii pe platoul unui film. De multe ori, aceste fotografii oferă o altă perspectivă asupra a ce se întâmplă acolo. E la fel și la povestire. Te îndepărtezi de ea și o fotografiezi și dintr-odată poți avea o impresie diferită.

coperta_guadalajara

În clipul de la Humanitas, mi-a plăcut cum vorbești despre personajele din „Guadalajara”. Cum faci să le dai viață când scrii o povestire, le conturezi după persoane pe care le cunoști, le inventezi?

Personajele sunt în mare parte inventate, deși uneori pot avea ca punct de plecare oameni cunoscuți. Și ele sunt stabilite dinainte de a mă apuca să scriu textul. Nu-mi place să le încarc cu descrieri fizice, care de cele mai multe ori nu ajută cu nimic povestea. Am foarte clar în minte toate trăsăturile lor și personajele interacționează între ele conform acestor trăsături și conform regulilor impuse. Odată plasate în cadrul povestirii, nu fac decât să le observ și să descriu ce fac acolo.

Cum a fost colaborarea cu editura Humanitas? Cât de implicată a fost pe partea de editare?

Am colaboratfoarte bine cu Andreea Răsuceanu, coordonatoarea colecției 821.135.1 Scriitori români contemporani, de la editura Humanitas. Andreea s-a implicat în editarea fiecărui text, cu sugestii și observații și m-a ajutat să văd problemele textelor acolo unde nu le-aș fi observat. Am lucrat împreună la ordinea povestirilor. În plus, s-a implicat în toate aspectele legate de apariția unei cărți și-i mulțumesc pentru tot.

Ții legătura cu colegii tăi de ateliere de scriere creativă, participi la evenimente literare. Te simți parte dintr-o generație literară?

Am rămas prieten cu mulți dintre colegii de la curs, dar și de la CWS, și ne vedem la lansări, iar din fericire, anul acesta au fost ocazii să ne vedem mai des. Nu știu dacă să mă simt parte a unei generații literare. Poate în câțiva ani. Ar trebui să scriu mai mult pentru a putea vorbi despre acest lucru.

Acum, că ai publicat, mai scrii sau te-ai liniștit?

Mai scriu, firește. Nu o fac ca pe vreun tratament sau ca să-mi potolesc vreo neliniște de vreun fel. Îmi face plăcere să-mi imaginez lucruri, iar acum îmi place să le și scriu.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
Cezar Amariei

Cezar Amariei debutează cu Zilele noastre mărunte

Cezar Amariei a debutat de curând la Polirom, cu romanul „Zilele noastre mărunte”. Cum Cezar se numără printre absolvenții atelierului online de scriere creativă cu Marin Mălaicu-Hondrari, l-am luat la întrebări să aflăm cum de a schimbat rolul de învățăcel cu acela de debutant.

Mi-aduc aminte când ne-ai vizitat la atelierul din Vama Veche. Cartea încă nu apăruse și erai în perioada aia mișto de nerăbdare și entuziasm. S-au schimbat emoțiile după publicare?

Au rămas, dar s-au metamorfozat în emoția de a vedea prima dată cartea pe raft, de a mă uita paralizat la necunoscuții care o răsfoiau sau o cumpărau la Gaudeamus, s-a transformat în emoția primei întâlniri cu cititorii, apoi în cea de-a doua și în cele ce urmează.

Nerăbdarea a rămas și ea, abia aștept o cronică, un rating nou pe goodreads.com, o opinie din orice parte… Cât privește entuziasmul, e la cote de care nu mă credeam capabil.

Care sunt romanele istorice la care ții cel mai mult?

Timpul transformă toate romanele în scrieri istorice. Nu cred că pentru un tânăr e o mare diferență între „Moromeții”, proaspăt revenit în atenția publică, și „Frații Jderi” sau „Ciocoii vechi și noi”, toate se referă la lumi vechi, străine lui. Contează calitatea poveștii.

Referitor la întrebare, sunt blocat în admirație față de „Decameronul” scris de Boccaccio în urmă cu 650 de ani și de „Don Quijote” a lui Cervantes, care a împlinit deja 400 de ani.

Deși descriu în cartea mea o lume ce-i abia la două-trei generații de cea a lui Cervantes, citesc destul de puțină literatură istorică, prefer lucrările de specialitate. Pe parte beletristică, mă hrănesc românește, „cu de toate”, îndeosebi din zona clasică, dar îmi plac la fel de mult și Isaac Asimov sau Karel Capek, la rândul lor clasici ai SF-ului.

Din ce tabără ești: scrii despre ce știi sau mergi pe imaginație?

Scriu despre ce învăț, mergând pe imaginație. Cred foarte mult în documentare, indiferent că e vorba de un subiect medieval, din perioada comunistă sau din prezent. Trebuie să înțelegi în primul rând tu despre ce scrii și să ai răspunsurile, dacă vrei să-i faci și pe alții să te urmeze în poveste.

În primăvară am avut o temă de curs în care trebuia să descriem relația dintre două persoane bine decalate ca vârstă și am ales ca model povestea de dragoste a președintelui Franței, Emmanuel Macron. Înainte să încep să scriu textul am citit cât de mult am găsit pe internet despre el, ea și relația lor. Abia după vreo două zile de documentare, când știam și care era melodia lor favorită, filmul preferat și alte detalii ce fac veridică povestea, m-am apucat să bat tastatura.

Zilele noastre marunte 1

Care e subiectul romanului tău? Atrage-ne în poveste!

Cadrul principal ar fi sudul Moldovei, în secolul al XVII-lea. Aflând că de 30 de ani nu se mai tipărea nimic în spațiul românesc, un ziarist englez vede în asta o oportunitate și vine aici, cu gând să deschidă o tipografie. Cei din zonă văd însă cu totul altfel lucrurile și-l prind în plasa de păianjen a inerției, a inculturii, a superstițiilor și chiar a violenței. Fără a încărca în vreun fel memoria cu date istorice, e doar fapt divers condimentat când cu mâncăruri cât să faci o carte de bucate, când cu felurite droguri de se fumau pe atunci sau, pur și simplu, cu băutură și jocuri de noroc.

De fapt, povestea este despre cât de puțin am evoluat și cât de vechi sunt problemele de care ne plângem astăzi.

Pentru cursanții „Revistei de povestiri” cred că miza este însă cu totul alta: în primăvară mă număram printre învățăcei, acum am deja proba scrisă dată și publicată la Polirom. În mai puțin de opt luni, am ajuns de la „create a new document” la o carte pe raftul tuturor librăriilor. Merită văzut ce a atras atenția unei edituri ce nu prea se încurcă cu debutanți.

Cum ai ajuns la acest subiect? 

Citind despre ce scriau ziarele din secolul al XVII-lea referitor la actualul spațiu românesc (da, se făcea presă în Vest în timp ce la noi până și domnitorii erau analfabeți, cum a fost cazul lui Constantin Cantemir). Așa am ajuns să-mi pun problema: „uite, ăștia publicau gazete de două ori pe săptămână, gradul de alfabetizare mergea către 50%, iar în Moldova, de la „Cartea românească de învățătură” scoasă în 1646 e o pauză de 33 de ani până la „Liturghierul” lui Dosoftei.

Nici muntenii nu erau cu mult mai breji, pauza lor fiind de „numai” 26 de ani (între 1652 și 1678), iar cea a ardelenilor de fix 30 de ani (1653 – 1683). Cât privește nivelul știutorilor de carte, se scria în procente într-o singură cifră, și aia mică. Și m-am gândit cum ar fi dacă ar încerca un tip cultivat, gazetar englez, să deschidă o tiparniță în Moldova, oare ce i s-ar întâmpla? Cam aici se termină ficțiunea și încep lucrurile inspirate, în mare parte, de realitate. Cu cât par mai puțin credibile, cu atât sunt mai mari șansele să se fi petrecut. Totul asezonat cu puțin suprarealism.

E ceva anume ce ai exersat la atelierul cu Marin Mălaicu-Hondrari și te-a ajutat în scrierea cărții?

Planul de lucru și viteza, plus termenele scurte de predare. Întâlnirea cu Marin a fost pentru mine providențială, practic mi-a dat dezlegarea la tastatură, în plan literar. Am simțit nerostitul îndemn: „așază-te și scrie”.

Dacă mama operei sunt eu, în dreptul rubricii „tatăl” l-aș trece în primul rând pe Marin. Mi-a dat foarte multă încredere și a făcut niște gesturi de mare prietenie față de necunoscutul care eram, inclusiv m-a încurajat să trimit la Polirom. Și l-am ascultat. Cine sunt eu, să-l contrazic, mai ales că s-a dovedit că a avut dreptate și editura mi-a acceptat romanul?!

Apoi am avut șansa de a face parte din două grupe extrem de bune, cu colegi talentați ale căror păreri mi-au fost de ajutor.

Cezar Amariei

Care e feedbackul cititorilor până acum?

Este extraordinar de bun acolo unde mă temeam cel mai tare: la limbaj. Cartea aduce în atenție bijuterii lingvistice din epocă, dar totul e brodat pe o sintaxă modernă, și aveam emoții mari în privința receptării. „Se citește ușor” e primul numitor comun. E lăudată autenticitatea atmosferei, e punctat umorul și modul cum sunt realizate scenele dramatice.

Există și oameni care ar fi vrut alt final sau o mai mare implicare din partea unor personaje. Dat fiind că e prima parte din ce sper să fie o tetralogie, e loc și să fie dezvoltate personajele și de un final grandios sau apoteotic sau cum va fi să iasă.

Am impresia că ești un tip foarte activ și aș paria că lucrezi la un nou proiect literar. E sau nu e așa?

Ai câștigat pariul! În momentul în care eram la jumătatea cărții, am realizat că totul se petrece primăvara și mi-am propus să nu ies din acest cadru, cu gândul de a merge mai departe apoi cu câte un alt volum pentru fiecare anotimp. Am început deja predocumentarea la continuare, care se va petrece vara. Deocamdată, stau în dubii dacă să mă apuc acum de ea sau să merg pe o poveste contemporană și abia apoi să mă reîntorc la englezul meu.

M-am trezit aproape peste noapte recrutat în marea armată a literaturii. Deocamdată sunt un simplu soldat dar mi-am pus în raniță, pentru orice eventualitate, și un baston. Rămâne de văzut dacă e de pensionar sau de căpitan. La mareșal nu visez.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
mornin_poets_4

Decalog.mp4 – Mornin’ Poets 04

Text de Andrei Zbîrnea, după întâlnirea cu Elena Vlădăreanu, pe 28 octombrie, la Mornin’ Poets

I. Asumă-ți banalul realității și încearcă să creezi artă pornind de acolo.

II. Evită poetizarea de tip Nichita-Sorescu-Cristian Popescu.

III. Rămâi consecvent. Adoptă poziția îndrăgostitului față de literatură.

IV. Vei simți nevoia să-ți îmbunătățești instrumentarul.

V. Nu e nevoie să te preocupe tot timpul ce înțelege cititorul din poezia ta.

VI. Vei primi cinci feedbackuri diferite pe același tip de text.

 

VII. (Prin poezie) am impresia că am comis un act de trădare.

VIII. Cum o descrie Pier Paolo Pasolini pe Marilyn Monroe.

IX. Acum să încercăm dicteul automat.

X. Urlăm/ca și cum am plânge un corp/sau un paradis pierdut/în cerneala pierdută.

0

Sneak peek exploratoriu – Mornin’ Poets 03

Text de Andrei Zbîrnea, după întâlnirea cu Svetlana Cârstean la Mornin’ Poets

 

Poezia e precizie. Chiar și vagul trebuie să fie precis.

E nevoie de consecvență cu propriile reguli. Consecvența e cheia.

Oricând poate apărea cineva care să refolosească cuvintele și să le dea o nouă viață.

În ce măsură putem integra cuvinte noi în poezie? Studiu de caz, tehnologia.

Uneori gândim poezia doar în termeni de conținut.

    

14 octombrie 2018. Din nou mansarda de la Lente. Mornin’ Poets 03. Forța și energia Svetlanei Cârstean. Tot acolo s-a coagulat grupul. Prudența s-a topit în verbul poemelor citite cu voce tare. Pentru a doua oară. Anterior, sorin despoT făcuse același experiment. Eroinele și eroii de la Mornin’ Poets au fost provocați să-și dea feedback încrucișat. Nicio picătură de sânge nu a sărit pe tavanul mansardei. Au fost opinii critice bine argumentate (perspective foarte diverse), dar au fost și fursecurile Oanei Nasta (MP Hero) la final. Au fost #treioretreizeci fără pauză, ritmul a fost al unui atlet kenyan plecat singur în cucerirea maratonului. Eu mi-am asumat rolul de administrator bad guy răspunzând la întrebarea cât timp mai avem.

Alte fapte interesante petrecute pe 14 octombrie 2018: Bucureștiul a fost paralizat de maraton & de  meciul României cu Serbia. Tot pe 14 octombrie, Cristina Ștefan (another MP Hero) ne-a încântat cu Bucureștiul pe care îl cunoaște încă din anii ’90. Prin lentila concavă a poemelor ei.

A folosi cuvinte tari nu este totul pentru poezie.

Construirea unei structuri sau a unei arhitecturi pentru un volum de debut.

Conștientizarea vocii prin vorbitul despre celălalt.

E importantă sinceritatea în poezie?

Proiectul poetic – explorare, decojire foaie după foaie.

0
caligrafie_cursiv_auriu

Ateliere de caligrafie pe final de 2018

După cum știți sau nu știți, încă din 2014 am deschis atelierele de caligrafie pasionaților de calligraphy, typography, lettering sau pasionaților de lucrul făcut cu mâinile, cu atenție, răbdare și pasiune pentru frumos.

Avem peste 350 de absolvenți ai acestor cursuri, care aplică ce au învățat în proiecte vizuale la serviciu sau pe cont propriu, în cursuri pe care le predau la rândul lor, în felicitări sau scrisori sau semne de carte, ca să susțină mesajul scris cu un stil caligrafic potrivit ca personalitate. Poate fi un scris cursiv elegant, un stil de bază rotunjit prietenos, pot fi litere gotice care dau greutate și autoritate.

Odată ce intri în lumea caligrafiei, îți dai seama ce varietate mare de scripturi există și realizezi diversitatea instrumentelor de scris. Asta să fie tot? Sunt, de asemenea o mulțime de feluri de cerneală și tuș, iar suportul pe care scrii poate fi hârtie de diverse culori, grosimi, texturi sau poate că nu seamănă deloc cu hârtia. Unul dintre cursanții noștri a făcut caligrafie pe o coajă de banană!

Să îți povestim puțin despre cele două ateliere pe care le organizăm pe final de an. Pentru ambele ateliere, de kitul de caligrafie ne ocupăm noi, tu ești responsabil cu motivația și practica!

Atelierul de caligrafie foundational hand

Predat de Georgian Constantin aka Another Outsider, cursul se concentrează pe scrierea de bază aka foundational hand. În prima ședință experimentezi frustrarea de a trasa cu greu fie și doar o linie dreaptă sau un semicerc cu penița oblică, acest obiect prețios și nefamiliar! Vei învăța elementele de compunere a literelor, te vei obișnui apoi cu unghiul de 30 de grade la care începi fiecare literă, cu minusculele și majusculele, pe care vei fi inspirat să le decorezi.

Foundational hand este un stil de scriere în care literele nu sunt legate unele de altele și sunt mai mari decât în scrierea de mână obișnuită. De fapt, ca să spunem clar, nu are nicio legătură cu scrierea de mână! Cei cu emisfera stângă la putere vor aprecia felul logic în care se compun toate literele din aceleași elemente de bază, caligrafiate cu tocul mereu la același unghi.

Odată ce stăpânești foundational hand, îți va fi ușor să înveți și alte stiluri caligrafice – gotice, unciale, italice șamd.

de Bianca Dumitrașcu
de Bianca Dumitrașcu

Atelierul are loc în 3 zile de weekend, pe 4, 10 și 11 noiembrie, de la 12:00 la 15:15, în Lente din Str Dionisie Lupu 78. Costul este 400 lei, locurile sunt 10 și înscrierile se fac pe bază de motivație până pe 30 octombrie.

Înscriere

 

Atelierul de caligrafie cursiv modern

De caligrafia cursivă e pasionată Ștefania Iorgoiu, absolventă a atelierului de foundational și acum antrenoare a atelierului gândit chiar de ea în jurul scrierii cursive moderne. Cuvântul de ordine la atelierul de cursiv modern este frumusețea. De la felul în care sunt așteptați cursanții (nu dăm spoilere, dar sunt implicate și plante!), până la cerneala aurie și ceara pentru sigiliu cu care ne jucăm în a doua parte a atelierului – totul e lucrat cu mare grijă!

Pentru a deprinde scrierea cursivă modernă, trebuie să fii atent la detalii, să nu te grăbești, să fii de acord să greșești de multe ori până când penița flexibilă devine una cu mâna ta. E de asemenea un bun exercițiu pentru conștientizare, noi l-am număra chiar printre formele de meditație. Mintea se concentrează pe linia care creează litere și hărmălaia de gânduri din mintea noastră se liniștește. În caligrafie, trăiești în prezent. Când nu o faci, s-ar putea să te trezești că ai mâncat o literă!

Atelierul are loc tot la Lente, între 3 și 25 noiembrie, cuprinde 8 ședințe a câte 1 h 30 distribuite, sâmbăta și duminica de la 16:00. Costul e 530 lei, locurile sunt limitate la 10, iar înscrierile pe bază de motivație sunt deschise până pe 1 noiembrie.

Înscriere

 

Oricare ar fi atelierul pe care îl alegi, te așteptăm cu drag! Dacă vrei să le faci pe amândouă și te întrebi cu care să începi, recomandarea noastră e să iei startul cu foundational și să continui cu scrierea cursivă.

0
masina_de_scris

Ateliere de scriere creativă – proză – toamna 2018

Dacă ești în căutarea unui atelier de scriere creativă serios, ai ajuns unde trebuie! Indiferent că locuiești în București sau în altă parte a lumii, vei găsi mai jos un curs de scris potrivit pentru tine, dacă scrii ficțiune.

Toate atelierele noastre vin la pachet cu experiența scriitorilor apreciați cu care colaborăm. Toate presupun temă (o proză scurtă) după fiecare întâlnire și apoi feedback pe text. Nu te va citi doar scriitorul cu care te antrenezi în scrisul literar, te vor citi și colegii. Ai ocazia să afli și părerile lor și să intri într-un grup de prieteni cu aceeași pasiune: literatura.

În afară de teme și de discuțiile teoretice despre tehnicile de scriere creativă, vei primi și recomandări de lectură. Citește-i pe maeștri, dar și pe autorii contemporani între care trăiești, e util să înțelegi contextul literar din țara în care trăiești. Cunoaște profilul editurilor așa încât, dacă va veni momentul pentru publicare, să știi ce colecție ți se potrivește. Iar înainte de publicare, dacă ai nevoie de un feedback avizat pe manuscris, scrie-ne și se rezolvă.

Ei, dar mai e până acolo! Îți prezentăm mai jos atelierele de scriere creativă pe care le organizăm toamna asta la Club Revdepov. Am început în 2012, așa că ne cam pricepem.

masina_de_scris

Ateliere intensive

Atelierul de scriere creativă cu Veronica D. Niculescu și Bogdan-Alexandru Stănescu are loc în perioada 1 noiembrie 2018 – 10 ianuarie 2019 și cuprinde 16 ședințe a câte 1 h 30, 2 pe săptămână, luni și joi de la 18:30. Costă 960 lei și are doar 10 locuri – cursanții vor fi selectați pe baza povestirii trimise pentru preselecție până la 15 octombrie. Acest atelier de două luni e cel mai vechi pe care îl organizăm și se întâmplă doar de două ori pe an, primăvara și toamna.

Atelierul online de scriere creativă cu Marin Mălaicu-Hondrari ține 5 săptămâni, din 4 noiembrie până pe 5 decembrie și are două întâlniri de 1h 30 pe săptămână, miercuri și duminică de la 19:00. Costul e de 600 lei și locurile sunt doar 9, ocupate tot meritocratic, pe baza povestirii trimise la preselecție până pe 25 octombrie. Ședințele au loc prin videocall, prin Google Hangouts, că e mai simpatic decât Skype.

Ateliere relaxate

Dacă cele intensive au două întâlniri pe săptămână, cele de care îți povestim acum au o ședință la două săptămâni. De asemenea, nu au preselecție. Locurile sunt mult mai multe – 30 – iar durata unei întâlniri e mai mare – 3h.

E vorba despre atelierele Creative Writing Sundays, pe care le-am început acum 4 ani. La seria la care avem înscrieri până pe 10 noiembrie, vom aniversa chiar 100 de întâlniri! Le mulțumim scriitorilor care ne-au fost alături în această aventură. Pentru că, la aceste ateliere, avem de-a face cu foarte mulți scriitori. Fiecare întâlnire cu autorul ei minunat. Până acum am avut probabil peste 40 de scriitori invitați, fiecare vine la Sundays cam o dată pe an. O serie de 5 întâlniri CWS costă 180 lei.

Publicare povestiri

Era să uităm o chestie importantă. La fiecare atelier, antrenorul alege prozele care i-au plăcut cel mai mult. Ce se întâmplă cu ele? Le publicăm în Revista de Povestiri. Contează că sunt acolo, te întrebi? Cel mai probabil. Sunt accesibile oricui, fără bariere de cost sau distanță, le sharuim pe pagina de Facebook, ajung la cititori și te recomandă. Recent, un top 100 artiști patronat de Absolut a nominalizat 20 de autori contemporani de urmărit dintre care 15 erau absolvenți ai noștri, majoritatea cu povestiri publicate în revistă. Nu știi de unde sar oportunitățile cu urechi lungi și coadă pufoasă!

Absolvenți

Urmărește blogul nostru pentru interviuri cu absolvenții noștri la debutul în volum! Poți afla ce acolo care a fost parcursul lor, ce fel de cărți au scris, unde au publicat, ce i-a motivat să scrie și să rescrie, care sunt emoțiile cu care se prezintă în lume ca scriitori debutanți. Poate vei fi chiar tu unul dintre ei în viitor!

0
mornin poets sorin despot lente afara

Hodoronc-tronc sau making of a poem – Mornin’ Poets 02

Text de Andrei Zbîrnea

feat. sorin despot feat mornin’ poets

 

asta trebuie să vezi, afaceri de succes

textul să se dospească

ai izgonit scriitorul & el râde de neputința ta

nostalgie combinată cu deznădejde

măcar asta să te facă să te simți mai bine

niciuna din regulile despre clișeu nu funcționează

în absolut

 

ea ascultă muzică lentă

& exersăm calitatea de curator a poetului

cumpăr păr natural – mai/iunie între orele 10 și 20

totul pare destul de arbitrar aici

să sufăr mereu de boala numită zbor

după romantici e foarte greu să mai faci ceva

 

unde erau cei mai mulți dintre oameni?

mi se pare vag, asta e singura problemă

îți patinasem toată noaptea pe retină

unde mă duce scriitura exploratorie? poate la

încălzirea globală

 

poezia nu e despre filtrele de pe instagram

cu câte cuvinte rimează hodoronc-tronc

brutăria cu copaci s-a dărâmat

îmi place să mi se spună tu când cineva îmi

vinde o gogoașă

 

ai grijă să nu-ți pierzi umanitatea știe cineva parola?

cred că ai intervenit în povestea noastră

atenție cade tencuiala

miza e aceeași de a dobândi instrumentarul

insist pe                                  subversivitate

 

au șters casetele vechi cu modern talking

patos logos etos eu scriu poezie

scaunul din biserică e ocupat de altcineva

e constatare & judecată în ceea ce faci tu

surpriza din oul kinder ne prezice întreaga viață

confesiunea puternic brutală urmată de descrieri

puse în adâncime

mornin poets sorin despot lente afara
câțiva dintre poeți, afară
0
cub poezie

În căutarea cubului perfect – Mornin’ Poets 01

Text de Andrei Zbîrnea

Ce se întâmplă atunci când poezia iese în stradă și dă piept cu protestele, cu nedreptățile și, de ce nu, chiar cu informația vehiculată de Coaliția pentru Familie (CpF)? Ce se întâmplă atunci când ideea ta despre poezie este demontată și, dintr-o dată, vezi că există și poezie politică și poezie socială? Ce se întâmplă când citești Poeziile patriotice ale lui Andrei Bodiu (1995) și apoi ești pus în fața unui exercițiu de construire a unui cub? Cum te raportezi la acel cub sau cum justifici apetența pentru imperfecțiune, mai ales când îți dai seama că formula ta (poetică) nu e aceea a unui cub perfect. Cum recunoști că poemul tău se încheie în momentul X și nu va mai continua în intervalul T, până la atingerea punctului de echilibru Y? Și, mai ales, cum faci un cititor din Guatemala să fie atent și să fie interesat de poemul tău social, poem care vorbește despre protestele din țara ta, dar folosind o modalitate universală de transmitere a emoției și informației?

cub poezie

Cum știi când poemul tău a ajuns la forma perfectă, care e doar a ta, dar care poate fi înțeleasă și de cititori?

E greu să rezumi un atelier de poezie aflat în sezonul pilot, la doar câteva ore de la încheierea primului episod. Miruna Vlada a reușit să spargă gheața într-un mod ludic și antrenant la ediția 01 a Mornin’ Poets (16 septembrie 2018, Mansarda Lente). Întâlnirea dintre Miruna și mai mult de douăzeci de poeți și poete a fost un prilej excelent de a vedea foarte multe modalități de raportare la textul poetic. Și, de ce nu, de a demonta mitul conform căruia poeții nu se pot trezi dimineața. La fel ca în cazul show-ului de televiziune Myth Busters, difuzat multă vreme de Discovery Channel (și mai apoi de Science Channel), am reușit să fim pragmatici în a susține și dovedi point-ul. Desigur că trezitul dimineața poate coexista cu trezitul la amiază, dar asta e deja altă discuție.

Am aflat sau, mai bine zis, ne-am reconfirmat ideea că poezia se oprește acolo unde începe raționalizarea, dar și că cititorul de poezie trebuie tratat cu grijă și nu zdruncinat pe drumuri de țară. Ruperile de ritm vor fi dozate și plasate cu multă grijă și cu multă pricepere. Cum s-ar spune, nu poți să îi conduci pe cititorii tăi numai pe autostradă și numai la 250 km/h. De asemenea, nu putem avea un poem reușit fără un final care să te lase mască sau care să te facă să spui wow. Miruna Vlada ne-a prevenit și apropo de riscul ca un poem social-politic să devină un manifest sau un status de Facebook.

Ne-am aflat de asemenea și în căutarea centrului gravitațional al poemului, care de cele mai multe ori este invizibil, dar fără de care întreaga structură s-ar prăbuși. Exact ca în cazul cubului din mansarda nu foarte luminată. Poemul nu poate fi doar limbaj, cum nici cubul poetic nu poate fi doar o structură inginerească proiectată într-un soft precum AutoCAD.

Urmează episodul 02 cu sorindespoT, pe 30 septembrie, tot la Lente. Iar până atunci, vom publica poemele care au făcut-o pe Miruna să spună wow, stai pe frecvență. (Later edit: poemele au apărut aici)

0