0732009198 | simina@revdepov.ro

Profil

Club Revdepov

iulian popa

Iulian Popa și volumul Guadalajara

Printre cumpărăturile noastre de la Gaudeamus a fost și nou-nouța „Guadalajara”, publicată de Iulian Popa la editura Humanitas. Mare bucurie, încă un absolvent de vânzare la raft!

Ne-am cunoscut probabil prin 2014 la cursul mare de scriere creativă, apoi ne-am mai văzut pe la Creative Writing Sundays. Ție ți-l prezentăm pe Iulian prin interviul de mai jos, plus că ai putea să citești și o povestire pe care a publicat-o în Revista de Povestiri.

Cum ai început să scrii povestiri? Ce te-a mânat în luptă?

Nu am preferințe pentru o formă anume a textului. Poate fi proză scurtă, însă am scris și un roman (în fapt, încă scriu la el), ba chiar și o piesă de teatru, pe care mi-ar plăcea s-o transform la rândul ei într-un roman. Într-un fel, depinde mult de ideea pe care o am. O pot dezvolta într-un text mai lung sau într-o povestire, în funcție de complexitatea ei, dar și de dispoziția în care mă aflu. Uneori, proza scurtă îți oferă o satisfacție imediată, căci poți termina o povestire într-un timp relativ scurt, cel puțin într-o formă de bază, spre deosebire de roman, unde satisfacția vine după mult timp (dacă vine). E adevărat că implică mai mult efort, iar forma scurtă a textului presupune un alt fel de concentrare. Dacă aș putea face o analogie, ar fi ca în atletism. Proba de o sută de metri în comparație cu cea de zece mii sau cu maratonul. De început să scriu povestiri, am început la curs, acum mai bine de patru ani, deși avusesem tentative timide și înainte, dar se opreau întotdeauna la nivel de concept.

iulian popa

Ultima oară când am vorbit, lucrai la un roman. Când colo, ai publicat o carte de povestiri. Ce s-a întâmplat?

S-a întâmplat ca această carte să iasă prima. Cronologic, volumul de povestiri a fost început primul, pentru că unele povestiri sunt scrise înainte de a mă apuca de roman.

Romanul e încă în lucru, în sensul că l-am conceput într-o anumită schemă, la care aș dori să adaug anumite lucruri.

Ce fel de oameni crezi că vor rezona cu volumul tău?

Nu știu. Un răspuns standard ar fi oameni cărora le place cum scriu sau care s-ar putea identifica oarecum cu unele personaje sau situații din povestiri (deși mă gândesc că, în cazul câtorva texte, chiar nu mi-aș dori să se identifice cineva cu personajele). Probabil cititori care preferă să nu vadă descrieri amănunțite ale unor lucruri familiare sau care nu găsesc ambiguitatea din sfârșitul unor povești prea deranjantă.

Folosești în vreun fel formarea ta de fizician în textele pe care le scrii? Dar pasiunea pentru călătorii și fotografie?

Poate că în modul în care abordez o poveste. Îi dau o structură, îi stabilesc clar coordonatele și spațiul în care se desfășoară, știu cum se termină dinainte de a o scrie. Fără un deznodământ, n-aș putea s-o încep. Totul conform unei scheme logice. În momentul în care o pun la punct, mă apuc de scris textul poveștii. Aici, într-adevăr, cred că există o influență clară a fizicii asupra modului de abordare a procesului creativ. Cu toate acestea, nu e vorba de o schemă rigidă. La construcția ei, permit toleranțe. Există o anumită flexibilitate, iar în vreo două rânduri mi s-a întâmplat chiar să schimb finalul poveștii.

În ceea ce privește pasiunea pentru călătorii și fotografie, da, mă ajută pentru atmosferă. Cum e să fii melancolic, bolnăvicios și temător într-un loc tropical? Un loc la care mai toți ne gândim ca la unul de vacanță, cu plajă și palmieri. Fotografia mă ajută și ea, pentru că, de multe ori, văd cadre din poveste, la fel cum un fotograf face fotografii pe platoul unui film. De multe ori, aceste fotografii oferă o altă perspectivă asupra a ce se întâmplă acolo. E la fel și la povestire. Te îndepărtezi de ea și o fotografiezi și dintr-odată poți avea o impresie diferită.

coperta_guadalajara

În clipul de la Humanitas, mi-a plăcut cum vorbești despre personajele din „Guadalajara”. Cum faci să le dai viață când scrii o povestire, le conturezi după persoane pe care le cunoști, le inventezi?

Personajele sunt în mare parte inventate, deși uneori pot avea ca punct de plecare oameni cunoscuți. Și ele sunt stabilite dinainte de a mă apuca să scriu textul. Nu-mi place să le încarc cu descrieri fizice, care de cele mai multe ori nu ajută cu nimic povestea. Am foarte clar în minte toate trăsăturile lor și personajele interacționează între ele conform acestor trăsături și conform regulilor impuse. Odată plasate în cadrul povestirii, nu fac decât să le observ și să descriu ce fac acolo.

Cum a fost colaborarea cu editura Humanitas? Cât de implicată a fost pe partea de editare?

Am colaboratfoarte bine cu Andreea Răsuceanu, coordonatoarea colecției 821.135.1 Scriitori români contemporani, de la editura Humanitas. Andreea s-a implicat în editarea fiecărui text, cu sugestii și observații și m-a ajutat să văd problemele textelor acolo unde nu le-aș fi observat. Am lucrat împreună la ordinea povestirilor. În plus, s-a implicat în toate aspectele legate de apariția unei cărți și-i mulțumesc pentru tot.

Ții legătura cu colegii tăi de ateliere de scriere creativă, participi la evenimente literare. Te simți parte dintr-o generație literară?

Am rămas prieten cu mulți dintre colegii de la curs, dar și de la CWS, și ne vedem la lansări, iar din fericire, anul acesta au fost ocazii să ne vedem mai des. Nu știu dacă să mă simt parte a unei generații literare. Poate în câțiva ani. Ar trebui să scriu mai mult pentru a putea vorbi despre acest lucru.

Acum, că ai publicat, mai scrii sau te-ai liniștit?

Mai scriu, firește. Nu o fac ca pe vreun tratament sau ca să-mi potolesc vreo neliniște de vreun fel. Îmi face plăcere să-mi imaginez lucruri, iar acum îmi place să le și scriu.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
Cezar Amariei

Cezar Amariei debutează cu Zilele noastre mărunte

Cezar Amariei a debutat de curând la Polirom, cu romanul „Zilele noastre mărunte”. Cum Cezar se numără printre absolvenții atelierului online de scriere creativă cu Marin Mălaicu-Hondrari, l-am luat la întrebări să aflăm cum de a schimbat rolul de învățăcel cu acela de debutant.

Mi-aduc aminte când ne-ai vizitat la atelierul din Vama Veche. Cartea încă nu apăruse și erai în perioada aia mișto de nerăbdare și entuziasm. S-au schimbat emoțiile după publicare?

Au rămas, dar s-au metamorfozat în emoția de a vedea prima dată cartea pe raft, de a mă uita paralizat la necunoscuții care o răsfoiau sau o cumpărau la Gaudeamus, s-a transformat în emoția primei întâlniri cu cititorii, apoi în cea de-a doua și în cele ce urmează.

Nerăbdarea a rămas și ea, abia aștept o cronică, un rating nou pe goodreads.com, o opinie din orice parte… Cât privește entuziasmul, e la cote de care nu mă credeam capabil.

Care sunt romanele istorice la care ții cel mai mult?

Timpul transformă toate romanele în scrieri istorice. Nu cred că pentru un tânăr e o mare diferență între „Moromeții”, proaspăt revenit în atenția publică, și „Frații Jderi” sau „Ciocoii vechi și noi”, toate se referă la lumi vechi, străine lui. Contează calitatea poveștii.

Referitor la întrebare, sunt blocat în admirație față de „Decameronul” scris de Boccaccio în urmă cu 650 de ani și de „Don Quijote” a lui Cervantes, care a împlinit deja 400 de ani.

Deși descriu în cartea mea o lume ce-i abia la două-trei generații de cea a lui Cervantes, citesc destul de puțină literatură istorică, prefer lucrările de specialitate. Pe parte beletristică, mă hrănesc românește, „cu de toate”, îndeosebi din zona clasică, dar îmi plac la fel de mult și Isaac Asimov sau Karel Capek, la rândul lor clasici ai SF-ului.

Din ce tabără ești: scrii despre ce știi sau mergi pe imaginație?

Scriu despre ce învăț, mergând pe imaginație. Cred foarte mult în documentare, indiferent că e vorba de un subiect medieval, din perioada comunistă sau din prezent. Trebuie să înțelegi în primul rând tu despre ce scrii și să ai răspunsurile, dacă vrei să-i faci și pe alții să te urmeze în poveste.

În primăvară am avut o temă de curs în care trebuia să descriem relația dintre două persoane bine decalate ca vârstă și am ales ca model povestea de dragoste a președintelui Franței, Emmanuel Macron. Înainte să încep să scriu textul am citit cât de mult am găsit pe internet despre el, ea și relația lor. Abia după vreo două zile de documentare, când știam și care era melodia lor favorită, filmul preferat și alte detalii ce fac veridică povestea, m-am apucat să bat tastatura.

Zilele noastre marunte 1

Care e subiectul romanului tău? Atrage-ne în poveste!

Cadrul principal ar fi sudul Moldovei, în secolul al XVII-lea. Aflând că de 30 de ani nu se mai tipărea nimic în spațiul românesc, un ziarist englez vede în asta o oportunitate și vine aici, cu gând să deschidă o tipografie. Cei din zonă văd însă cu totul altfel lucrurile și-l prind în plasa de păianjen a inerției, a inculturii, a superstițiilor și chiar a violenței. Fără a încărca în vreun fel memoria cu date istorice, e doar fapt divers condimentat când cu mâncăruri cât să faci o carte de bucate, când cu felurite droguri de se fumau pe atunci sau, pur și simplu, cu băutură și jocuri de noroc.

De fapt, povestea este despre cât de puțin am evoluat și cât de vechi sunt problemele de care ne plângem astăzi.

Pentru cursanții „Revistei de povestiri” cred că miza este însă cu totul alta: în primăvară mă număram printre învățăcei, acum am deja proba scrisă dată și publicată la Polirom. În mai puțin de opt luni, am ajuns de la „create a new document” la o carte pe raftul tuturor librăriilor. Merită văzut ce a atras atenția unei edituri ce nu prea se încurcă cu debutanți.

Cum ai ajuns la acest subiect? 

Citind despre ce scriau ziarele din secolul al XVII-lea referitor la actualul spațiu românesc (da, se făcea presă în Vest în timp ce la noi până și domnitorii erau analfabeți, cum a fost cazul lui Constantin Cantemir). Așa am ajuns să-mi pun problema: „uite, ăștia publicau gazete de două ori pe săptămână, gradul de alfabetizare mergea către 50%, iar în Moldova, de la „Cartea românească de învățătură” scoasă în 1646 e o pauză de 33 de ani până la „Liturghierul” lui Dosoftei.

Nici muntenii nu erau cu mult mai breji, pauza lor fiind de „numai” 26 de ani (între 1652 și 1678), iar cea a ardelenilor de fix 30 de ani (1653 – 1683). Cât privește nivelul știutorilor de carte, se scria în procente într-o singură cifră, și aia mică. Și m-am gândit cum ar fi dacă ar încerca un tip cultivat, gazetar englez, să deschidă o tiparniță în Moldova, oare ce i s-ar întâmpla? Cam aici se termină ficțiunea și încep lucrurile inspirate, în mare parte, de realitate. Cu cât par mai puțin credibile, cu atât sunt mai mari șansele să se fi petrecut. Totul asezonat cu puțin suprarealism.

E ceva anume ce ai exersat la atelierul cu Marin Mălaicu-Hondrari și te-a ajutat în scrierea cărții?

Planul de lucru și viteza, plus termenele scurte de predare. Întâlnirea cu Marin a fost pentru mine providențială, practic mi-a dat dezlegarea la tastatură, în plan literar. Am simțit nerostitul îndemn: „așază-te și scrie”.

Dacă mama operei sunt eu, în dreptul rubricii „tatăl” l-aș trece în primul rând pe Marin. Mi-a dat foarte multă încredere și a făcut niște gesturi de mare prietenie față de necunoscutul care eram, inclusiv m-a încurajat să trimit la Polirom. Și l-am ascultat. Cine sunt eu, să-l contrazic, mai ales că s-a dovedit că a avut dreptate și editura mi-a acceptat romanul?!

Apoi am avut șansa de a face parte din două grupe extrem de bune, cu colegi talentați ale căror păreri mi-au fost de ajutor.

Cezar Amariei

Care e feedbackul cititorilor până acum?

Este extraordinar de bun acolo unde mă temeam cel mai tare: la limbaj. Cartea aduce în atenție bijuterii lingvistice din epocă, dar totul e brodat pe o sintaxă modernă, și aveam emoții mari în privința receptării. „Se citește ușor” e primul numitor comun. E lăudată autenticitatea atmosferei, e punctat umorul și modul cum sunt realizate scenele dramatice.

Există și oameni care ar fi vrut alt final sau o mai mare implicare din partea unor personaje. Dat fiind că e prima parte din ce sper să fie o tetralogie, e loc și să fie dezvoltate personajele și de un final grandios sau apoteotic sau cum va fi să iasă.

Am impresia că ești un tip foarte activ și aș paria că lucrezi la un nou proiect literar. E sau nu e așa?

Ai câștigat pariul! În momentul în care eram la jumătatea cărții, am realizat că totul se petrece primăvara și mi-am propus să nu ies din acest cadru, cu gândul de a merge mai departe apoi cu câte un alt volum pentru fiecare anotimp. Am început deja predocumentarea la continuare, care se va petrece vara. Deocamdată, stau în dubii dacă să mă apuc acum de ea sau să merg pe o poveste contemporană și abia apoi să mă reîntorc la englezul meu.

M-am trezit aproape peste noapte recrutat în marea armată a literaturii. Deocamdată sunt un simplu soldat dar mi-am pus în raniță, pentru orice eventualitate, și un baston. Rămâne de văzut dacă e de pensionar sau de căpitan. La mareșal nu visez.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
mornin_poets_4

Decalog.mp4 – Mornin’ Poets 04

Text de Andrei Zbîrnea, după întâlnirea cu Elena Vlădăreanu, pe 28 octombrie, la Mornin’ Poets

I. Asumă-ți banalul realității și încearcă să creezi artă pornind de acolo.

II. Evită poetizarea de tip Nichita-Sorescu-Cristian Popescu.

III. Rămâi consecvent. Adoptă poziția îndrăgostitului față de literatură.

IV. Vei simți nevoia să-ți îmbunătățești instrumentarul.

V. Nu e nevoie să te preocupe tot timpul ce înțelege cititorul din poezia ta.

VI. Vei primi cinci feedbackuri diferite pe același tip de text.

 

VII. (Prin poezie) am impresia că am comis un act de trădare.

VIII. Cum o descrie Pier Paolo Pasolini pe Marilyn Monroe.

IX. Acum să încercăm dicteul automat.

X. Urlăm/ca și cum am plânge un corp/sau un paradis pierdut/în cerneala pierdută.

0

Sneak peek exploratoriu – Mornin’ Poets 03

Text de Andrei Zbîrnea, după întâlnirea cu Svetlana Cârstean la Mornin’ Poets

 

Poezia e precizie. Chiar și vagul trebuie să fie precis.

E nevoie de consecvență cu propriile reguli. Consecvența e cheia.

Oricând poate apărea cineva care să refolosească cuvintele și să le dea o nouă viață.

În ce măsură putem integra cuvinte noi în poezie? Studiu de caz, tehnologia.

Uneori gândim poezia doar în termeni de conținut.

    

14 octombrie 2018. Din nou mansarda de la Lente. Mornin’ Poets 03. Forța și energia Svetlanei Cârstean. Tot acolo s-a coagulat grupul. Prudența s-a topit în verbul poemelor citite cu voce tare. Pentru a doua oară. Anterior, sorin despoT făcuse același experiment. Eroinele și eroii de la Mornin’ Poets au fost provocați să-și dea feedback încrucișat. Nicio picătură de sânge nu a sărit pe tavanul mansardei. Au fost opinii critice bine argumentate (perspective foarte diverse), dar au fost și fursecurile Oanei Nasta (MP Hero) la final. Au fost #treioretreizeci fără pauză, ritmul a fost al unui atlet kenyan plecat singur în cucerirea maratonului. Eu mi-am asumat rolul de administrator bad guy răspunzând la întrebarea cât timp mai avem.

Alte fapte interesante petrecute pe 14 octombrie 2018: Bucureștiul a fost paralizat de maraton & de  meciul României cu Serbia. Tot pe 14 octombrie, Cristina Ștefan (another MP Hero) ne-a încântat cu Bucureștiul pe care îl cunoaște încă din anii ’90. Prin lentila concavă a poemelor ei.

A folosi cuvinte tari nu este totul pentru poezie.

Construirea unei structuri sau a unei arhitecturi pentru un volum de debut.

Conștientizarea vocii prin vorbitul despre celălalt.

E importantă sinceritatea în poezie?

Proiectul poetic – explorare, decojire foaie după foaie.

0
caligrafie_cursiv_auriu

Ateliere de caligrafie pe final de 2018

După cum știți sau nu știți, încă din 2014 am deschis atelierele de caligrafie pasionaților de calligraphy, typography, lettering sau pasionaților de lucrul făcut cu mâinile, cu atenție, răbdare și pasiune pentru frumos.

Avem peste 350 de absolvenți ai acestor cursuri, care aplică ce au învățat în proiecte vizuale la serviciu sau pe cont propriu, în cursuri pe care le predau la rândul lor, în felicitări sau scrisori sau semne de carte, ca să susțină mesajul scris cu un stil caligrafic potrivit ca personalitate. Poate fi un scris cursiv elegant, un stil de bază rotunjit prietenos, pot fi litere gotice care dau greutate și autoritate.

Odată ce intri în lumea caligrafiei, îți dai seama ce varietate mare de scripturi există și realizezi diversitatea instrumentelor de scris. Asta să fie tot? Sunt, de asemenea o mulțime de feluri de cerneală și tuș, iar suportul pe care scrii poate fi hârtie de diverse culori, grosimi, texturi sau poate că nu seamănă deloc cu hârtia. Unul dintre cursanții noștri a făcut caligrafie pe o coajă de banană!

Să îți povestim puțin despre cele două ateliere pe care le organizăm pe final de an. Pentru ambele ateliere, de kitul de caligrafie ne ocupăm noi, tu ești responsabil cu motivația și practica!

Atelierul de caligrafie foundational hand

Predat de Georgian Constantin aka Another Outsider, cursul se concentrează pe scrierea de bază aka foundational hand. În prima ședință experimentezi frustrarea de a trasa cu greu fie și doar o linie dreaptă sau un semicerc cu penița oblică, acest obiect prețios și nefamiliar! Vei învăța elementele de compunere a literelor, te vei obișnui apoi cu unghiul de 30 de grade la care începi fiecare literă, cu minusculele și majusculele, pe care vei fi inspirat să le decorezi.

Foundational hand este un stil de scriere în care literele nu sunt legate unele de altele și sunt mai mari decât în scrierea de mână obișnuită. De fapt, ca să spunem clar, nu are nicio legătură cu scrierea de mână! Cei cu emisfera stângă la putere vor aprecia felul logic în care se compun toate literele din aceleași elemente de bază, caligrafiate cu tocul mereu la același unghi.

Odată ce stăpânești foundational hand, îți va fi ușor să înveți și alte stiluri caligrafice – gotice, unciale, italice șamd.

de Bianca Dumitrașcu
de Bianca Dumitrașcu

Atelierul are loc în 3 zile de weekend, pe 4, 10 și 11 noiembrie, de la 12:00 la 15:15, în Lente din Str Dionisie Lupu 78. Costul este 400 lei, locurile sunt 10 și înscrierile se fac pe bază de motivație până pe 30 octombrie.

Înscriere

 

Atelierul de caligrafie cursiv modern

De caligrafia cursivă e pasionată Ștefania Iorgoiu, absolventă a atelierului de foundational și acum antrenoare a atelierului gândit chiar de ea în jurul scrierii cursive moderne. Cuvântul de ordine la atelierul de cursiv modern este frumusețea. De la felul în care sunt așteptați cursanții (nu dăm spoilere, dar sunt implicate și plante!), până la cerneala aurie și ceara pentru sigiliu cu care ne jucăm în a doua parte a atelierului – totul e lucrat cu mare grijă!

Pentru a deprinde scrierea cursivă modernă, trebuie să fii atent la detalii, să nu te grăbești, să fii de acord să greșești de multe ori până când penița flexibilă devine una cu mâna ta. E de asemenea un bun exercițiu pentru conștientizare, noi l-am număra chiar printre formele de meditație. Mintea se concentrează pe linia care creează litere și hărmălaia de gânduri din mintea noastră se liniștește. În caligrafie, trăiești în prezent. Când nu o faci, s-ar putea să te trezești că ai mâncat o literă!

Atelierul are loc tot la Lente, între 3 și 25 noiembrie, cuprinde 8 ședințe a câte 1 h 30 distribuite, sâmbăta și duminica de la 16:00. Costul e 530 lei, locurile sunt limitate la 10, iar înscrierile pe bază de motivație sunt deschise până pe 1 noiembrie.

Înscriere

 

Oricare ar fi atelierul pe care îl alegi, te așteptăm cu drag! Dacă vrei să le faci pe amândouă și te întrebi cu care să începi, recomandarea noastră e să iei startul cu foundational și să continui cu scrierea cursivă.

0
masina_de_scris

Ateliere de scriere creativă – proză – toamna 2018

Dacă ești în căutarea unui atelier de scriere creativă serios, ai ajuns unde trebuie! Indiferent că locuiești în București sau în altă parte a lumii, vei găsi mai jos un curs de scris potrivit pentru tine, dacă scrii ficțiune.

Toate atelierele noastre vin la pachet cu experiența scriitorilor apreciați cu care colaborăm. Toate presupun temă (o proză scurtă) după fiecare întâlnire și apoi feedback pe text. Nu te va citi doar scriitorul cu care te antrenezi în scrisul literar, te vor citi și colegii. Ai ocazia să afli și părerile lor și să intri într-un grup de prieteni cu aceeași pasiune: literatura.

În afară de teme și de discuțiile teoretice despre tehnicile de scriere creativă, vei primi și recomandări de lectură. Citește-i pe maeștri, dar și pe autorii contemporani între care trăiești, e util să înțelegi contextul literar din țara în care trăiești. Cunoaște profilul editurilor așa încât, dacă va veni momentul pentru publicare, să știi ce colecție ți se potrivește. Iar înainte de publicare, dacă ai nevoie de un feedback avizat pe manuscris, scrie-ne și se rezolvă.

Ei, dar mai e până acolo! Îți prezentăm mai jos atelierele de scriere creativă pe care le organizăm toamna asta la Club Revdepov. Am început în 2012, așa că ne cam pricepem.

masina_de_scris

Ateliere intensive

Atelierul de scriere creativă cu Veronica D. Niculescu și Bogdan-Alexandru Stănescu are loc în perioada 1 noiembrie 2018 – 10 ianuarie 2019 și cuprinde 16 ședințe a câte 1 h 30, 2 pe săptămână, luni și joi de la 18:30. Costă 960 lei și are doar 10 locuri – cursanții vor fi selectați pe baza povestirii trimise pentru preselecție până la 15 octombrie. Acest atelier de două luni e cel mai vechi pe care îl organizăm și se întâmplă doar de două ori pe an, primăvara și toamna.

Atelierul online de scriere creativă cu Marin Mălaicu-Hondrari ține 5 săptămâni, din 4 noiembrie până pe 5 decembrie și are două întâlniri de 1h 30 pe săptămână, miercuri și duminică de la 19:00. Costul e de 600 lei și locurile sunt doar 9, ocupate tot meritocratic, pe baza povestirii trimise la preselecție până pe 25 octombrie. Ședințele au loc prin videocall, prin Google Hangouts, că e mai simpatic decât Skype.

Ateliere relaxate

Dacă cele intensive au două întâlniri pe săptămână, cele de care îți povestim acum au o ședință la două săptămâni. De asemenea, nu au preselecție. Locurile sunt mult mai multe – 30 – iar durata unei întâlniri e mai mare – 3h.

E vorba despre atelierele Creative Writing Sundays, pe care le-am început acum 4 ani. La seria la care avem înscrieri până pe 10 noiembrie, vom aniversa chiar 100 de întâlniri! Le mulțumim scriitorilor care ne-au fost alături în această aventură. Pentru că, la aceste ateliere, avem de-a face cu foarte mulți scriitori. Fiecare întâlnire cu autorul ei minunat. Până acum am avut probabil peste 40 de scriitori invitați, fiecare vine la Sundays cam o dată pe an. O serie de 5 întâlniri CWS costă 180 lei.

Publicare povestiri

Era să uităm o chestie importantă. La fiecare atelier, antrenorul alege prozele care i-au plăcut cel mai mult. Ce se întâmplă cu ele? Le publicăm în Revista de Povestiri. Contează că sunt acolo, te întrebi? Cel mai probabil. Sunt accesibile oricui, fără bariere de cost sau distanță, le sharuim pe pagina de Facebook, ajung la cititori și te recomandă. Recent, un top 100 artiști patronat de Absolut a nominalizat 20 de autori contemporani de urmărit dintre care 15 erau absolvenți ai noștri, majoritatea cu povestiri publicate în revistă. Nu știi de unde sar oportunitățile cu urechi lungi și coadă pufoasă!

Absolvenți

Urmărește blogul nostru pentru interviuri cu absolvenții noștri la debutul în volum! Poți afla ce acolo care a fost parcursul lor, ce fel de cărți au scris, unde au publicat, ce i-a motivat să scrie și să rescrie, care sunt emoțiile cu care se prezintă în lume ca scriitori debutanți. Poate vei fi chiar tu unul dintre ei în viitor!

0
mornin poets sorin despot lente afara

Hodoronc-tronc sau making of a poem – Mornin’ Poets 02

Text de Andrei Zbîrnea

feat. sorin despot feat mornin’ poets

 

asta trebuie să vezi, afaceri de succes

textul să se dospească

ai izgonit scriitorul & el râde de neputința ta

nostalgie combinată cu deznădejde

măcar asta să te facă să te simți mai bine

niciuna din regulile despre clișeu nu funcționează

în absolut

 

ea ascultă muzică lentă

& exersăm calitatea de curator a poetului

cumpăr păr natural – mai/iunie între orele 10 și 20

totul pare destul de arbitrar aici

să sufăr mereu de boala numită zbor

după romantici e foarte greu să mai faci ceva

 

unde erau cei mai mulți dintre oameni?

mi se pare vag, asta e singura problemă

îți patinasem toată noaptea pe retină

unde mă duce scriitura exploratorie? poate la

încălzirea globală

 

poezia nu e despre filtrele de pe instagram

cu câte cuvinte rimează hodoronc-tronc

brutăria cu copaci s-a dărâmat

îmi place să mi se spună tu când cineva îmi

vinde o gogoașă

 

ai grijă să nu-ți pierzi umanitatea știe cineva parola?

cred că ai intervenit în povestea noastră

atenție cade tencuiala

miza e aceeași de a dobândi instrumentarul

insist pe                                  subversivitate

 

au șters casetele vechi cu modern talking

patos logos etos eu scriu poezie

scaunul din biserică e ocupat de altcineva

e constatare & judecată în ceea ce faci tu

surpriza din oul kinder ne prezice întreaga viață

confesiunea puternic brutală urmată de descrieri

puse în adâncime

mornin poets sorin despot lente afara
câțiva dintre poeți, afară
0
cub poezie

În căutarea cubului perfect – Mornin’ Poets 01

Text de Andrei Zbîrnea

Ce se întâmplă atunci când poezia iese în stradă și dă piept cu protestele, cu nedreptățile și, de ce nu, chiar cu informația vehiculată de Coaliția pentru Familie (CpF)? Ce se întâmplă atunci când ideea ta despre poezie este demontată și, dintr-o dată, vezi că există și poezie politică și poezie socială? Ce se întâmplă când citești Poeziile patriotice ale lui Andrei Bodiu (1995) și apoi ești pus în fața unui exercițiu de construire a unui cub? Cum te raportezi la acel cub sau cum justifici apetența pentru imperfecțiune, mai ales când îți dai seama că formula ta (poetică) nu e aceea a unui cub perfect. Cum recunoști că poemul tău se încheie în momentul X și nu va mai continua în intervalul T, până la atingerea punctului de echilibru Y? Și, mai ales, cum faci un cititor din Guatemala să fie atent și să fie interesat de poemul tău social, poem care vorbește despre protestele din țara ta, dar folosind o modalitate universală de transmitere a emoției și informației?

cub poezie

Cum știi când poemul tău a ajuns la forma perfectă, care e doar a ta, dar care poate fi înțeleasă și de cititori?

E greu să rezumi un atelier de poezie aflat în sezonul pilot, la doar câteva ore de la încheierea primului episod. Miruna Vlada a reușit să spargă gheața într-un mod ludic și antrenant la ediția 01 a Mornin’ Poets (16 septembrie 2018, Mansarda Lente). Întâlnirea dintre Miruna și mai mult de douăzeci de poeți și poete a fost un prilej excelent de a vedea foarte multe modalități de raportare la textul poetic. Și, de ce nu, de a demonta mitul conform căruia poeții nu se pot trezi dimineața. La fel ca în cazul show-ului de televiziune Myth Busters, difuzat multă vreme de Discovery Channel (și mai apoi de Science Channel), am reușit să fim pragmatici în a susține și dovedi point-ul. Desigur că trezitul dimineața poate coexista cu trezitul la amiază, dar asta e deja altă discuție.

Am aflat sau, mai bine zis, ne-am reconfirmat ideea că poezia se oprește acolo unde începe raționalizarea, dar și că cititorul de poezie trebuie tratat cu grijă și nu zdruncinat pe drumuri de țară. Ruperile de ritm vor fi dozate și plasate cu multă grijă și cu multă pricepere. Cum s-ar spune, nu poți să îi conduci pe cititorii tăi numai pe autostradă și numai la 250 km/h. De asemenea, nu putem avea un poem reușit fără un final care să te lase mască sau care să te facă să spui wow. Miruna Vlada ne-a prevenit și apropo de riscul ca un poem social-politic să devină un manifest sau un status de Facebook.

Ne-am aflat de asemenea și în căutarea centrului gravitațional al poemului, care de cele mai multe ori este invizibil, dar fără de care întreaga structură s-ar prăbuși. Exact ca în cazul cubului din mansarda nu foarte luminată. Poemul nu poate fi doar limbaj, cum nici cubul poetic nu poate fi doar o structură inginerească proiectată într-un soft precum AutoCAD.

Urmează episodul 02 cu sorindespoT, pe 30 septembrie, tot la Lente. Iar până atunci, vom publica poemele care au făcut-o pe Miruna să spună wow, stai pe frecvență. (Later edit: poemele au apărut aici)

0
raluca-nagy

Raluca Nagy lansează Un cal într-o mare de lebede

Pe Raluca Nagy o cunoaștem ca autor în Revista de Povestiri (citiți aici câteva povestiri) și cursant la distanță în formula Creative Writing Sundays. Iar de câteva luni, ne bucurăm să o cunoaștem prin cartea pe care a publicat-o la Nemira – Un cal într-o mare de lebede.

Povestește-ne cum a fost viața ta literară până la momentul publicării primei cărți :)

Viaţa mea literară n-a existat public până la cele două proze din 2016, una în volumul colectiv Scrisori din Cipangu (Editura Trei) şi una în Iocan 2. Cea din Cipangu m-a ajutat direct să scriu Un cal, iar cu cea din Iocan, pe care o scrisesem de fapt pe la începutul anilor 2000, mi-am adus aminte de cum scriam „pe vremuri”. Pentru că viaţa mea literară privată există de când mă ştiu, şi altceva nu prea ştiu să fac în afară să scriu, cred că doar aşa pot să procesez lumea.

raluca-nagy

Care ai spune că e firul roșu al volumului? Invită-ne în atmosfera cărții, să prindem gustul!

Pentru mine firul roşu este fuga de acasă. Cred că oricine şi-a dorit să facă asta la un moment dat, chiar dacă nu neapărat până în Japonia, pentru a se (re)găsi pe sine. Personajul principal din carte e o tânără care, încearcând să înţeleagă lumea nouă din jurul ei, înţelege şi de ce-a „fugit” de-acasă.

Mi-am dorit foarte mult şi să fac o încercare mai amplă de popularizare a antropologiei (am mai făcut-o pe ici, pe colo, prin reviste culturale). Am vrut ca o parte din munca mea de antropolog să ajungă la un public mai larg, iar terenul de un an în Japonia a fost un pretext bun pentru că m-a ajutat şi să răspund mai pe îndelete la întrebarea care mi s-a tot pus în ultimii ani: „Şi, cum e Japonia?”.

Ce a ieşit e mai mult o struţo-cămilă decât un cal…

Cărui gen de cititori crezi că îi va plăcea cartea?

Mă mir şi mă bucur în fiecare zi de oamenii diferiţi şi felurile în care e citită cartea. Cineva spunea într-un comentariu la o recenzie că e cadoul perfect pentru oameni pasionaţi de Japonia. Mi-ar plăcea să cred că e interesantă şi pentru cineva care nu e; are şi ceva de bildungsroman, personajul principal e o fată de 24 de ani, şi poate un public mai tânăr se poate raporta mai uşor la poveste, la experienţe. Am avut un întreg proces de conştiinţă cu explicarea/traducerea unor cuvinte în japoneză sau engleză, care pentru tineri sunt banale; am ales să rog un cititor mai în vârstă să-mi semnaleze unde are nevoie de explicaţii suplimentare.

Dacă ne gândim la cititorul ideal pe care îl avem în minte când scriem o carte, deşi nu l-am avut, poate cel mai des m-am gândit la nepoţii mei; mi-ar plăcea să o citească într-o zi şi să nu li se pară desuetă…

Cum se face că ai publicat la Nemira, în noua lor colecție – n’autor? Cum a mers partea de redactare, ai lucrat cu cineva de acolo pe text?

Am scris cartea cam într-un an (2015) şi am început să o trimit pe la edituri, concursuri de debut, etc. Pe măsură ce am primit-o înapoi, am mai lucrat la ea. Începusem să cred că ori va rămâne în sertar, ori va trebui să o modific destul de dramatic ca să o publice alte edituri de la care primisem răspuns, ceea ce nu prea voiam să fac… În noiembrie 2017 mi-a scris Eli Bădică despre alegerea pentru colecţia n’autor. Îmi aduc aminte mailul ei, locul în care l-am citit, tot. Mi se pare extraordinar totul, şi mai ales că în iunie era deja de vânzare. Editarea şi redactarea au mers foarte bine, am făcut câteva modificări importante la sugestia lui Eli, total în beneficiul cărţii. Nu pot decât să mulţumesc, iar şi iar, echipei Nemira pentru încredere şi profesionalism.

un cal intr-o mare de lebede
Foto: Eli Bădică

De ce l-ai ales pe Vintilă Mihăilescu să prezinte cartea pe coperta 4?

Aşa cum spun şi la mulţumirile din carte, Vintilă Mihăilescu a fost cel care, atunci când i-am spus despre blocajul de a scrie academic despre Japonia, m-a încurajat să scriu cum pot, dar să scriu, obligatoriu. Mă consider foarte norocoasă că m-a acceptat la Masterul de antropologie de la SNSPA în 2001, eu venind cu un background destul de îndepărtat de această disciplină; mi-a schimbat complet viaţa. Mi-a fost apoi co-coordonator al tezei de doctorat şi a rămas un adevărat mentor, indiferent unde m-am fluturat prin lume. Când m-a întrebat Eli de coperta 4, mi-a luat fix o secundă să mă gândesc la dânsul.

Crezi că te-a ajutat formarea ta în științe sociale în vreun fel în scrierea volumului?

Cred că antropologia şi literatura au în comun observaţia şi apoi transpunerea a ceea ce observi, cât mai bine, în cuvinte. Antropologia m-a atras şi ajutat prin metoda pe care o propune. Îi sunt extrem de recunoscătoare acestei discipline pentru formarea mea, însă la scris am senzaţia că m-a încurcat: m-a încorsetat şi/sau alambicat inutil, lucruri de care încă mai lucrez să scap. Am ajuns la CWS tocmai pentru că de prea mulţi ani scriam antropologic. Am urmat cursul de la distanţă/virtual, format pentru care sunt recunoscătoare, altfel mi-ar fi fost imposibil, dar care a fost şi frustrant uneori; una peste alta, mi-a prins foarte bine, şi vă mulţumesc.

Cum ai ajuns la acest titlu simpatic și vizual – Un cal într-o mare de lebede?

Hmmm… sunt în impas aici. Dacă zic că aşa m-am simţit eu la Tokyo, se întăreşte credinţa cum că am scris o autoficţiune, şi nu cred că e cazul… Îmi aduc aminte de reacţia unor prieteni români de la Tokyo când le-am spus asta, au râs dar nu s-au regăsit neapărat. Apoi, când i-am povestit lui Vintilă Mihăilescu, mi-a răspuns direct: „păi gata, uite, titlul îl ai!”. Culmea a fost când am ales numele personajului principal şi am aflat absolut întâmplător că înseamnă „cal blând”, a venit ca o confirmare.

În 2016 a ieşit Lebăda cu două intrări a Norei Iuga, exact când îmi era mie refuzată cartea, şi m-am posomorât puţin, mi-am zis că nu e nimic de capul ei, nici măcar titlul. Dar am citit-o atunci aproape integral pe Nora Iuga, şi în Blogstory am găsit şi motto-ul pentru cartea mea!

Sincer, dacă stau să mă gândesc sau mă uit pe drafturi, nu mi-am imaginat niciodată un alt titlu.

Chiar după ce a ieşit cartea din tipar mi-a căzut în mână volumul Plato’s Animals: Gadflies, Horses, Swans, and Other Philosophical Beasts (Jeremy Bell şi Michael Naas, 2015) şi am avut un moment de anxietate că de fapt imaginaţia mea n-a fost decât influenţa subconştientă a lui Platon şi Socrate, dar m-am relaxat, oricum totul a fost deja spus…

Din câte știu, trăiești în afara României. De ce îți dorești o carieră literară aici? Sau e primul pas și apoi te gândești să publici în limba culturii în care trăiești?

De fapt am început să scriu cartea în engleză pentru că viaţa mea, cercetarea, totul legat de carte s-a întâmplat preponderent în engleză. Dar parcă îi lipsea ceva; suna precum majoritatea melodiilor în engleză cântate de vorbitori non-nativi: igienizat. Cum am schimbat în română, m-am simţit mult mai bine, mai stăpână pe mine. Abia atunci mi-am îngăduit să mă relaxez, să mă şi joc puţin. Deşi să rescriu cartea în română a însemnat să o iau pe „lungitură”, cred că rezultatul final a avut doar de câştigat din asta. Am deja aproape mai mulţi ani netrăiţi în Romania, şi frica mea cea mai mare la Un cal a fost că nu sun credibil în limba română. Mi-ar plăcea să fie tradusă cartea într-o limbă accesibilă oamenilor din viaţa mea care n-o vorbesc. Evident, la engleză munca e pe jumătate făcută. Om vedea.

Te simți împlinită după publicare, te relaxezi sau lucrezi la un nou proiect literar?

Consider cartea ca pe un copil, şi în sensul ăsta da, mă simt împlinită. Am făcut pentru ea tot ce am ştiut şi putut eu mai bine, dar din secunda în care mi-a trimis Eli coperta, a plecat în lume. N-am înţeles niciodată astfel lucrurile cu scrierile antropologice, acolo responsabilitatea e oarecum didactică, şi deci orice critică e personală. Aici e cu totul altceva. Pentru că e ca un copil, de laude mă bucur înzecit, căci îi doresc tot binele din lume, dar criticile le primesc detaşat, pentru că nu îmi sunt adresate mie. Şi aici îi dau dreptate lui Cătălin Pavel, cu diferenţa între persoană şi autor, pe care scriind antropologie n-am simţit-o deloc. Sau poate e pur şi simplu o chestie de vârstă şi nu mă mai iau aşa de în serios.

Cât despre următoarea carte, nici eu nu m-am dumerit încă despre ce e, dar scriu la ea. Merge mai greu decât prima, poate tocmai pentru că încă n-are titlu.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
Ion Plesa

Ion Pleșa publică la Nemira

La începutul săptămânii am aflat că absolventul nostru, Ion Pleșa, urmează să publice un volum la Nemira, în colecția coordonată de Eli Bădică – și pe ea am cunoscut-o tot la primul atelier de scriere creativă pe care l-am organizat, în 2012. Am profitat de moment ca să îi punem lui Ion câteva întrebări.

Până puneți mâna pe carte, puteți citi în Revista de Povestiri o povestire scrisă de el.

Ion Plesa

Ce fel de literatură citești, care sunt idolii tăi literari?

Ca toată lumea de pe aici: proză scurtă și roman. Nu am idoli ci o listă lungă de scriitori pe care îi admir, nu pot să las pe nimeni deoparte: John Cheever, Karl Ove Knausgård, Richard Ford, Raymond Carver, Max Blecher, Simona Popescu, Alexandru Vona, Răzvan Petrescu, J.D. Salinger, Flannery O’Connor, Jeffrey Eugenides, Radu Niciporuc, Roberto Bolaño, Augustin Cupșa (cel din povestiri, n-am citit ultimul său roman), Murriel Spark, William Saroyan, Carson McCullers, Bogdan Alexandru Stănescu, Herman Melville, Franz Kafka, Marcel Proust, Lydia Davis, Karel Čapek, Elizabeth Strout, Olga Tokarczuk.

Care e povestea apariției volumului „Anotimpuri care nu se repetă” în noua colecție Nemira?

Prin aprilie 2017 am trimis editurii Nemira o poveste, după câteva luni mi s-a spus să trimit tot manuscrisul, în septembrie am primit vestea că analizele au ieșit ok („aviz pozitiv”). Asta pe scurt, cronologic, fără să amintesc de cele n mesaje (fără răspuns – scuze, a fost totuși o excepție…) trimise la alte edituri, și nici de lunile nesfârșite în care nu știam dacă pisica lui Schrödinger mai trăiește. Esențial este că, în timpul acesta, au fost câțiva oameni care au crezut constant în textele mele. Și n-am înnebunit, ca un coleric, de atâta așteptare.

L-am auzit, acum câteva săptămâni, pe unul din antrenorii noștri de la curs, vorbind la un post de radio, spunea că este un tip care a venit la 55 de ani la cursul de cw, și uite, după circa 6 ani debutează cu un volum de povestiri. Mi-a venit să râd, de ce frate, ce l-a apucat și pe domnul acesta? Poate că i-a sunat și lui un ceas interior, m-am gândit, ca o scuză. Apoi m-am oprit puțin siderat, stai că omul seamănă cu cineva cunoscut, prea cunoscut. Asta să fie trăsătura specifică care mă definește? Hei, dar textele spun altă poveste, o să vă convingeți în curând.

De ce acum, de ce acolo?

Acum a sosit anotimpul acestei cărți. Debutez la Nemira pentru că Eli Bădică, pentru că Ana Nicolau, pentru că a fost nevoie de apariția unei noi colecții de literatură română contemporană.

Coperta

Ce vom găsi în cartea ta? Fă-ne poftă să o citim!

În cartea mea veți găsi (pornind de la o postare a lui Florin Iaru) răspunsurile la cele trei întrebări esențiale: de unde venim, cine suntem, încotro ne îndreptăm? Koniec. Kaput. Fine. Asta îmi aduce aminte de formularea standard de la orice interviu de angajare: de ce te-am angaja, ce am avea de câștigat? Păi aveți întâmplări și personaje care se rostogolesc de-a lungul unor zeci de ani, există un erou care le pune în legătură și există motive care se repetă, în ciuda diferențelor de timp și de epocă. Cred că am găsit ceea ce le unește, likemotivul. O să găsiți explicația la pagina 317.

Cum a fost procesul editării cărții – ai lucrat cu editura pe text, ai avut mai multe versiuni?

Am avut nenumărate versiuni fără soț (423), dacă mă păsuia editura contopeam poveștile și scriam un roman, mai aveam nevoie numai de 2-3 ani. Acum, pentru volumul doi, o să trebuiască să rescriu unele anotimpuri.

Ei, treaba este că în decurs de zece luni manuscrisul a trecut prin mâinile a trei redactori, de la trei edituri diferite. Nu a fost ceva premeditat, așa a fost filmul. Fiecare a venit cu alte sugestii și observații, diferite de ale celorlați, datorită lor am rotunjit ce era spus prea repede, am îndreptat cuvintele care trimiteau în altă direcție, sau am pus un accent care a luminat altfel contextul. În tot acest proces am înțeles mai bine cartea ca un întreg, nu mai aveam doar un șir de texte puse la grămadă. Una peste alta – asta a contat -, primul redactor, slăvită să-i fie umbra și urma pașilor, după ce a citit manuscrisul mi-a scris: „Mi-a plăcut. Felicitări!”

Ai participat la câteva ateliere de scriere creativă. Până la urmă, cum rămâne, au ajutat la ceva?

Am participat la cursul ținut de Marius și Florin, și la întâlnirile de la CWS. Cursul nu ne-a făcut scriitori, în afară de cei favorizați de curba lui Gauss. Eu am intrat la ore ca un poet neîmplinit și am ieșit un cititor ceva mai atent, începând să am alergie la sosul de adjective și metafore. Ei, dacă ar fi avut și antrenorii noștri un material printat, cu teme pe care să le dezvolți în câteva semestre, dacă ar fi corectat în detaliu ciornele noastre, dacă ar fi trecut pe la fiecare în parte, ca la un curs de dezvoltare personală, să încerce să ne schimbe viața în 16 ședinte săptămânale, cu regresia temporală și celelalte trucuri, am fi putut toți deveni scriitori, certificați de o diplomă de absolvire. Or, unii dintre noi nu știam precis ce diferențiază – în ceea ce scriam – o povestire bună față de o bălmăjeală a vanității. Ca să sar la concluzii, eu cu asta am rămas: să apreciez meșteșugul, să identific aberațiile, să găsesc plăcerea de a reveni asupra textului, pentru a ajunge la o versiune din care să nu se mai poată mișca nici o virgulă. Lucrurile s-au lămurit mai bine după câteva sezoane de CWS.

Deviez puțin, am constatat (din diferite discuții) ca sunt scriitori oripilați de ideea că o persoană, venită dintr-un domeniu non-literar, ar putea învăța, doar după câteva săptămâni, să scrie ca un absolvent de litere, ce a dedicat zeci de ani acestei meserii. Li se pare o blasfemie și o păcăleală. Câți scriitori „veritabili” au ieșit după un astfel de curs? Lucrurile nu stau însă așa, nici Anca Vieru, nici Irina Georgescu, nici Tudor Ganea, nici Bogdan Răileanu – pentru a-i numi doar pe câțiva din cei ce au debutat deja în volum, nici cei ce vor veni în continuare, nu își vor înșela sau dezamăgi cititorii. Cursul a fost doar un început. Pur și simplu cineva (ghici, ghicitoare mea?) a deschis o ușă ce trebuia demult dată de perete.

Când și unde are loc lansarea, cine vorbește?

Lansarea este luni 23 aprilie, de ziua Cărții, la librăria Humanitas Cișmigiu, la ora 19. Vorbește Eli Bădică și cei trei autori: Cristina Andrei, Oleg Garaz și cel care vă scrie.

Ai emoții, lucrezi la discurs?

Am ajuns la pagina 23 a discursului. Am o caserolă de emoții cu termen de expirare nedefinit. Scriu fără întreruperi, în lift, în tramvai, sau seara, după ce desfac o mandarină.

Restul o să-l aflați dacă veniți la lansare.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0

Atelier online de scriere 8

În scurt timp începem atelierul online de scriere creativă ținut de scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, alături de autorii celor mai bune 9 texte primite la preselecție (textele au fost jurizate anonime de către antrenor). Mulțumim tuturor pentru interes, dacă n-ați intrat acum, vă așteptăm data viitoare cu un text mai bun!

Cei care se regăsesc pe lista de mai jos sunt rugați să ne confirme participarea până marți! (inclusiv)

Cezar Amariei Invers

Violeta Berea Funia

Maria Orban La dentist

Alina Ene Am facut dragoste

Manuela Klenke Sonorul dat pe mute

Madi Petrea Fricile

Teodora Popa Povestire

Cezara Popescu Tatuaj

Adrian Stoica Farmacista

0
alexandra_medaru

Alexandra Medaru lansează „Demoni și demiurgi”

Am primit o veste bună!

Scriitoarea și criticul literar Alexandra Medaru, fostă absolventă a primei ediții a Atelierului SF&F organizat de Revista de Povestiri și de Bookblog, a lansat la Gaudeamus 2017 volumul liric „Demoni și demiurgi” la Editura EIKON în cadrul unui recital poetic care a avut loc pe 26 noiembrie, deschis de tânăra autoare cu trei poezii din volum, și anume: „Nu-mi lua cuvintele”, „Demoni și demiurgi” și „Dezbrăcați”, pe care le puteți viziona în această filmare.

alexandra_medaru

Volumul, născut în urma a ani de zile de muncă, este structurat în șase părți care urmăresc principalele puncte ale existenței umane: „Conversații cu diavolul”, „Creație”, „Viață”, „Dragoste”, „Moarte” și „Conversații cu Dumnezeu”. Opera este deschisă de prefața poetului, multipremiat, Ștefan Bolea, intitulată „Hades și Elysium”, care concluzionează asupra volumului următoarele: „În esență, volumul Demoni și demiurgi este o meditație asupra coincidenței dintre destrucție și creație sau o celebrare a daimonicului, în absența căruia specia umană ar fi numai o adunătură de lași”.

În revista culturală EgoPHobia nr. 52, scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic a realizat un studiu asupra volumului „Demoni și demiurgi”, afirmând:

„Din punct de vedere al teoriei literare, Demoni și demiurgi se încadrează, considerăm noi, în curentul expresionist – o reflexie poetică a picturilor lui E. Munch (Țipătul, Fecioara, Dragoste și durere), totodată continuare (târzie) a liricii filosofice a lui L. Blaga.

«Extaticul», «cosmicul» și «absolutul» („Sufletele vor dănțui sus/Printre stele ce luminează întunericul. Vom fi minuni mai minunate/ […] Vom fi note-n simfonii galactice/Și ne vom preschimba în pulbere eternă”), «originarul», «miturile» și «credințele străvechi» („Sărutările tale ard luna plină/ Rămase din timpuri străvechi/ Când discipolii mi se închinau/Cu sânge de prunci/(…)/Că într-o zi le voi da sărutul dulce al nemuririi/(…)/Rostite de cea căreia-i spuneau zeiță”), «patologicul» și  «morbidul» („Nu știau că într-o sinucidere/ Nu contează metoda,/Ci durerea”), «reacțiile omenești primare» („[…] sufletul […]/Să-l lași pe a alta să ți-l aline/Cu dezmierdări calde/Și atingeri vulgare/Ce îți fac atâta plăcere”), «sinteza» (a se vedea mai jos) ș.a.m.d – regăsim la Alexandra Medaru, transpuse în vers liber și cu patosul caracteristic curentului, majoritatea formelor de manifestare ale expresionismului, așa cum le-au identificat O.S. Crohmălniceanu, N. Balotă ș.a.”

De asemenea, „Așteptare”, una dintre poeziile din volum a constituit sursa de inspirație pentru unul dintre desenele pictoriței de origine română Oana Alexandra Albertsen, care a preluat versurile poemului pe blogul său.

albertsen

Volumul de debut al Alexandrei Medaru poate fi găsit spre cumpărare pe site-ul Editurii EIKON.

Detalii autoare:

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie) și critic literar. A absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București (cu o lucrare de diplomă susținută la disciplina „Geopolitică”, intitulată Conflicte rasiale – consecințe geoeconomice și geopolitice, 2010). De asemenea, deține o diplomă de master în cadrul aceleiași facultăți obținută la catedra de „Geopolitică” (cu lucrarea Tibet – China, un conflict latent, 2012). A lucrat ca specialist de comunicare, în prezent fiind copywriter. S-a implicat, de asemenea, în activități de voluntariat la ONG-urile Wilderness Research and Conservation și Queero – Accept România. A debutat în 2013 cu textul „Păcatul” (în Revista de Povestiri), iar un an mai târziu a participat la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, cu textul „Contrabandă-n alb și negru”, distins cu Premiul al II-lea. Tot în 2014 a absolvit Atelierul SF&F organizat de Revista de povestiri și Bookblog, fiind membră fondatoare a grupului literar Secția 14 din care a făcut parte până în septembrie 2016. În 2015, nuvela dark fantasy „ReÎnnoirea” este publicată în revista Argos, nr. 10, și, ulterior, în antologia Eroi fără voie (Ed. Millennium Books). În 2016, Alexandra Medaru a publicat proza scurtă „Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan” (Revista de suspans, nr. 25). Câteva luni mai târziu, se lansează și în critică literară, în paginile revistei culturale EgoPHobia, cu rubrica „Arena culturală: cartea și filmul” (cu articole despre autori precum Umberto Eco sau Truman Capote). A participat ca invitată specială la lansările Editurii Crux Publishing din cadrul Târgului Internațional Gaudeamus 2016 unde a vorbit despre romanul „Aer și MSbP” de Răzvan T. Coloja, făcând o prezentare „exemplu-școală” (conform Oliviu Crâznic, scriitor, critic literar și consilier juridic) a volumului. La sfârșitul aceluiași an, a susținut alături de Oliviu Crâznic prezentarea publică FANTASTICUL DE IMPACT: DE LA GHILGAMEȘ LA „URZEALA TRONURILOR. În 2017, a publicat la începutul lunii februarie, povestea „Ființele nopții din urmă” (space frontier) în Cotidianul Național Puterea, iar în același an parte din articolele sale critice au fost preluate de Select News. De curând, conduce o nouă rubrică literară în revista culturală EgoPHobia, intitulată „Lecturi potrivite/recomandate de Alexandra”. La Gaudeamus 2017 a lansat volumul liric „Demoni și demiurgi” (Editura EIKON). Blog personal: Taramuridenicaieri.ro.

0
Bistro Matrioșka, parter

Bistro Matrioșka – interviu cu Tudor Dan

Bistro Matrioșka e frumosul loc din zona Romană din București (str Visarion 20), în care am ținut jumătate din atelierul de scriere creativă, mai precis jumătatea de luni, cu Bogdan-Alexandru Stănescu, dar și întregul atelier de literatură pentru copii, cu Adina Popescu.

Bistro Matrioșka, parter
Bistro Matrioșka, parter

Bistroul s-a potrivit și pentru că e central și frumos amenajat, dar și pentru că are în spate o poveste. Ne-o spune Tudor Dan, maestrul păpușar.

Tudor, cine ești tu?

Sunt un inginer cu tendințe obsesiv-compulsive, un scriitor de texte siropoase și un om foarte norocos. Aș putea să detaliez mai mult, dar nu îmi place în mod deosebit să vorbesc despre mine, prefer să las pe alții să mă evalueze. Sunt un călător în trenul ăsta la care nu poți lua decât bilete „dus”.

Ce te-a inspirat să deschizi un bistro? De ce se numește Matrioșka?

Bistroul este parte a unui plan mai larg pe care l-am creionat inițial în mintea mea și care se bazează pe conceptul păpușilor rusești. Bistroul își are originile în cartea omonimă, Matrioșka, pe care am publicat-o în 2013 și care de altfel se găsește în biblioteca din local (gratuit). Cartea, la rândul ei, se bazează pe o poveste de dragoste ca în povești și pe femeia care a devenit și personajul principal al cărții, Maria. Planul meu nu este încă finalizat și doresc să mai creez încă o Matrioșkă, despre care încă nu pot să îți dezvălui nimic. Dacă vrei să afli mai multe despre planul meu, îți recomand cartea, care are un timp de citire de aproximativ 3-4 ore și care cu siguranță va răspunde multor întrebări.

Bistro Matrioșka, etaj, camera mare
Bistro Matrioșka, etaj, camera mare

Care sunt punctele tari ale locului?

Cred că principalele puncte tari ale Bistro Matrioșka sunt povestea pe care se bazează, atmosfera caldă și relaxată și meniul prietenos făcut de bucătarul-șef Andrei Niculae. Avem o bibliotecă bogată și un pian care are la rândul său o poveste interesantă. Suntem ca o familie care își primește oaspeții acasă, și asta cred că se reflectă în evaluările și recenziile pe care le primim.

Ce fel de oameni vin pe la voi și ce evenimente găzduiți?

În general, clienții Matrioșka sunt oameni care doresc să iasă un pic din agitația Bucureștiului, care vor să mănânce, să lucreze sau să poarte discuții într-un mediu care nu îi agresează auditiv sau vizual. De la întâlniri de afaceri la cine romantice, de la prânzuri rapide (avem meniul zilei în timpul săptămânii) la mese aniversare, orice grupă de vârstă își poate găsi colțul preferat și perioada din zi potrivită. Organizăm evenimente foarte variate, de la târguri, workshopuri pe diverse teme până la concerte de pian sau numere de stand-up. În plus, datorită configurației locului (parter plus etaj deschis), avem câteva asociații și ONG-uri care își organizează întâlnirile și cursurile la noi.

Bistro Matrioșka, etaj, camera separată
Bistro Matrioșka, etaj, camera separată

Rezoluții pentru 2018?

Dacă 2017 a fost un an al începuturilor, 2018 îmi doresc să fie un an al consolidării imaginii Matrioșka și un an în care ne extindem gama de servicii și de evenimente. În mod particular, în 2018 plănuiesc să fac din Bistro Matrioșka un punct de întâlnire pentru persoanele cu o latură creativă și un restaurant cu o personalitate distinctă care să rămână în sufletele a cât mai mulți oameni.

PS Simina: Matrioșka organizează petrecere de revelion!

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
bogdan_raileanu

Bogdan Răileanu debutează la Polirom

Bogdan Răileanu se pregătește să fie citit de voi. În foarte scurt timp, îi va apărea cartea de povestiri Tot spațiul dintre gândurile mele, pe care o veți pipăi întâi și-ntâi la Gaudeamus.

Pe Bogdan l-am cunoscut la lungul nostru atelier de scriere creativă, pe vremea aceea predat de Chivu și Iaru, iar de curând l-am revăzut la atelierul online cu Marin Mălaicu-Hondrari. În orice caz, am profitat de legătura asta să-i luăm un interviu.

bogdan_raileanu

Tot spațiul dintre gândurile mele apare în curând la editura Polirom. Bravo, domnule! De ce să citim noi cartea asta, cum ne va emoționa?

Citiți-o pentru că e ca un album muzical al unei formații vocal-instrumentale total necunoscute din Buftea care imită sound-uri celebre într-un stil original. Are 11 piese. Sunt și melodii de peste șase minute, dar și scurte unde nu se mai aude solo-ul de chitară. Vă va emoționa. Pe unii poate îi va enerva, dar și asta e o emoție, nu? Nu mă aștept ca lumea să fredoneze pe stradă refrenul din melodia Mâncare pentru lesbiene, spre exemplu, dar mă aștept ca în timpul lecturii Poezie pentru poeți peste 50 de ani cititorul să se oprească o secundă și să își imagineze cum ar fi să îi dea un pumn în burtă lui Mircea Cărtărescu, cum s-ar simți abdomenul ăsta poetic sub presiunea unui pumn? Exagerez, evident.

Cum ți-ai făcut curaj să trimiți manuscrisul la editură? Știu că aveai povestirile de ceva timp și amânai. 

Curajul mi l-am făcut cu fiecare povestire pe care am scris-o. Puțin câte puțin. Nu am amânat nimic, am așteptat să am o consistență și suficient de mult material care să poată alcătui volumul.

Tot spatiul dintre gandurile mele-EGO Proza

Cum ai dat o unitate volumului? Asta e o problemă uneori cu cărțile de povestiri.

Pentru mine nu a fost o problemă, pentru că am obsesiile și disperările mele. Am mai spus și pe Facebook, volumul reprezintă o sumedenie de lucruri care îmi populează timpul și care au început să capete forme, corpuri. Majoritatea nu reprezintă adevăratele mele gânduri, ci niște reflexii, niște reacții la ce e în jurul meu. Eu nu sunt nervos de obicei și nici nesuferit, dar persistența acestor teme în jurul meu: planeta care se destramă, ratarea, impostura mă fac să reacționez și să găsesc unghiuri pe care vreau să le expun. În definitiv sunt lucruri și teme care îmi ocupă timpul personal pe care aș vrea să îl trăiesc leneș, privind orizontul de pe o plajă călduță așteptând să se răcească vinul sau să oprească mașina cu bibani de mare în fața casei și să mă apuc de gătit. Deci, revenind, unitatea volumului stă în explorarea acestor lucruri și teme uneori enervante, așa că unitatea există.

Cât de creativ ți se pare scrisul literar față de cel publicitar? (cum cunoaștem și identitatea ta de copywriter)

Scrisul literar este al meu, așa cum e el, poate e neplăcut unora, dar e al meu și doar al meu, adică eu sunt el. În schimb scrisul publicitar nu îmi aparține. Am încercat atâția ani, dar mi-am dat seama până la urmă că nu aparține decât uitării subite. Prea rar reușește să treacă ceva memorabil dincolo de hățișul deciziilor, research-urilor și al clienților. Ce m-a învățat însă publicitatea a fost să nu mai pun atâta suflet pe ce iese din mine și să accept că poate fi îmbunătățit sau chiar tăiat, exclus până când rămâne doar esențialul.

Ți-au folosit la ceva cele două ateliere de scriere creativă la care ai participat la noi?

Sigur că da. Mi-a folosit planului pe care l-am avut. Eu m-am luptat cu timpul în perioada în care am pus cap la cap ideile în povestiri și aveam nevoie de deadline-uri, de priviri care să îmi ceară să scriu, pentru că doar așa puteam să duc temele la capăt. Revdepov merită standing ovations pentru ideea de a organiza atelierele astea. Și pentru faptul că s-a prins că sunt unii oameni undeva acolo în exteriorul literaturii care sunt prinși în propriile neputințe și frici și meandre ale concretului. Și pentru multe debuturi un mare merit îl are și acest atelier și Iaru și Chivu pentru nișa pe care au sesizat-o pe piața atelierelor de dezvoltare personală.

Spune-ne datele esențiale despre lansarea cărții: când, unde, cu cine.

Lansarea va avea loc pe data de 24 noiembrie 2017, începând cu ora 19:00 la Târgul de Carte Gaudeamus, Romexpo. Alături de mine vor fi cei doi scriitori alături de care am explorat mai ușor neclaritățile personale și am prins curaj: Florin Iaru și Marius Chivu.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
afis_noipovesti

Se lansează NOIpovesti.ro

Prima serie de absolvenți ai atelierului de literatură pentru copii coordonat de Adina Popescu are o veste mare: lansează un site de povești pentru copii – NOIpovesti.ro! Duminică, 19 noiembrie, de la 12:00, în mansarda librăriei Cărturești Verona.

afis_noipovesti

La eveniment va fi prezent grupul de autori, alături de Adina Popescu. Iată cum se poziționează ei:

„Sîntem un grup de autori interesați să scrie și să publice literatură pentru copii.  O literatură modernă, actuală, nonconformistă, în care să se regăsească copiii de astăzi, din România și cu care să se identifice (atît ei, cît și părinții lor). Nu scriem povești cuminți, „de adormit copii”, scriem povești „fără expresii frumoase” și fără diminutive, uneori incomode, dar care să ilustreze teme din societatea de acum. Unii dintre noi sînt părinți și scriu din nevoia de a le spune copiilor lor altfel de povești, alții scriu pur și simplu pentru ei înșiși, pentru a evada din viața banală a „oamenilor mari”.” (NOIpovesti.ro)

NOIpovești a pregătit pentru lansare un program de lectură și scriere creativă:

  1. Atelier de gătit… tocăniță de povești – autorii citesc câteva povești de pe site, copiii participă cu idei de continuare a acțiunii.
  2. Ce poți face cu două cuvinte?– atelier pentru copii, de scris și desenat povești, coordonat de Adina Popescu (scris) și Magdalena Voiculeț (desen).

Pe NOIpovesti.ro vor fi publicate mai ales povești pentru copii, dar și recenzii de cărți. În condițiile în care, în România, literatura pentru copii scrisă de autori români a ieșit dintr-o zonă „gri” și își reintră în drepturi, NOIpovești încurajează și se alătură acestui fenomen. Scopul site-ului este cel de a crea o comunitate de povestitori și cititori (mari și mici) interesați de literatura contemporană pentru copii.

Join join join!

0