Text de Andrei Zbîrnea, după întâlnirea cu Tara Skurtu, pe 24 februarie, la Mornin’ Poets
De la un punct încolo, începi să ții numărul lucrurilor care te fac să te simți bine. În cazul de față Atelierul Mornin’ Poets, ajuns la sezonul al doilea și la al șaselea episod.
Numele Tarei Skurtu mi-a fost șoptit de unii dintre cursanți, așa că nu am putut să rezistăm tentației de a invita un antrenor venit tocmai din Statele Unite. Unde mai pui că Tara are și calități excelente de stand-up, gen al comediei tot mai popular și în România. Și pentru că în sneak peek-urile anterioare (cum ar fi de exemplu cel scris după atelierul cu Svetlana Cârstean) am fost destul de abstract și criptic, m-am gândit ca astăzi să frizez puțin concretul.
Tipperau și alți demoni din Amoeba Game
Cu Tara ne-am aruncat la gunoi (literalmente) fricile (într-un stil spectaculos de NBA), am construit (desenând) cu ochii închiși castelul/cetatea Tipperau (nu exista pe Google, am eu grijă prin tehnici de SEO să fie indexat acum), am înțeles importanța de a scrie atât dicteu automat, cât și importanța editării textului (fără a exagera nici în această direcție prea mult). De asemenea, din dicteul automat am ales bucățile bune (două la număr), bucăți care au fost prezentate agorei pentru a decide varianta care e mai catchy sau care ar putea funcționa mai bine. Uneori Tara a jucat rolul despotului (luminat) alegând ea piesa de la care să încapă următoarea poveste.
Am văzut performance, am văzut poezie, am văzut și secvențe de Tedx. Într-un cuvânt a fost un atelier în engleză alături de Skurtu (de) România.