Vrei să vezi cum arată poezia contemporană din Cehia? Vrei să asculți un poet ceh de primă mână într-o oază de liniște a capitalei? Vrei să construiești live un material poetic pe care ulterior să-ți bazezi un grupaj poetic sau chiar un volum? Atunci vino la Masterclass-ul de Poezie Jaromír Typlt by Mornin’ Poets.
Masterclassul va fi moderat de poetul și jurnalistul Andrei Zbîrnea și de scriitorul și traducătorul Mircea Dan Duță (va asigura și traducerea din limba cehă) și va avea loc pe 2 octombrie 2021 la Grădina Olari (Strada Olari nr. 8, București), la ora 11:00. Workshopul se va desfășura pe terasă (dacă vremea va permite), cu respectarea măsurilor de distanțare.
Accesul la întâlnire este gratuit, dar limitat. La atelier vor participa cursanți de la atelierul nostru de poezie care se desfășoară în această toamnă – sezonul 9 Mornin’ Poets, dar poți participa și tu!
Înscriere: Până cel târziu 24 septembrie la 23:59, trimite-ne 3 poezii pe adresa typlt.juriu.2021@gmail.com și poți fi selectat pentru unul dintre cele 9 locuri.
Evenimentul e organizat de Club Revdepov și susținut de Centrul Ceh și Grădina Olari.
Citește interviul cu Jaromír Typlt în Revista de Povestiri.
Jaromír Typlt s-a născut în localitatea Nová Paka în anul 1973. A absolvit Facultatea de Științe Umaniste / Litere, Universitatea Carolină, Praga. În prezent, se dedică expozițiilor de artă progresivă și fotografie. A publicat poezie și proză și în ultimii ani a început să creeze cărți-obiect împreună cu alți artiști cu preocupări înrudite
Textele sale au devenit parte a unui scurtmetraj intitulat Shadowplay (Viktor Kopasz, iar 2002), a unui program radio experimental (Michal Rataj: ”că nu e chiar așa”, 2006) și a mai multor expoziții. Jaromír Typlt a publicat o serie de studii despre scriitori cehi și artiști de renume în reviste.
Din 1999 a amplificat forma așa-numitei „lecturi auctoriale modificate” în care utilizează voci preînregistrate, ritmul limbajului, dar și chiar obiectele găsite întâmplător și lucrul cu spațiul în cadrul acțiunii scenice. Este laureat al Premiului Jiří Orten în 1994. Locuiește în Liberec și Nová Paka.
La începutul anilor nouăzeci, Jaromír Typlt s-a prezentat în contextul literaturii cehe ca unul dintre cei mai originali autori ai tinerei generații, în special prin operele sale poetice și numeroasele eseuri și scrieri literare-critice. La început, a fost influențat de poetica autodistructivă a muzicii rock, precum și de inspirația crescândă a suprarealismului (v. prima sa lucrare, „Compoziție de masă heavy-metal în fa minor” Koncerto grosso / Concerto Grosso, 1990) .
Typlt a perceput poezia ca pe un contrapunct la rutina și utilitarismul de fiecare zi. Dar și lucrările lui în proză (Pohyblivé prahy chrámů / Praguri mobile ale templelor, 1991, Zápas s rodokmenem / Lupta cu arborele genealogic, 1993) sau dramatice (Dříve než vzápětí / Mai devreme decât dintr-o dată, 1994) aveau un caracter similar. Cu accentul pus pe imaginația atotcuprinzătoare și jocul cu dimensiuni absurde ale limbajului, scrierile lui Typlt au adoptat tot mai mult forma unei proclamații provocatoare „à la Dalí”, dominate de structură și formă.
Selecția intitulată Ztracené peklo / Lost Inferno (1994) reprezintă un fel de recenzie-program a primelor scrieri ale lui Typlt, cuprinzând, printre altele, fragmente din colecțiile Procitající teurgos / Trezindu-se Teurgul și Epocha Setmění / Epoca Întunecării. Aici, Typlt a încercat să schițeze, prin cascade de metafore, neologisme și imagini arhetipale, „noua cosmogonie” caracteristică pentru perioada sa de mijloc, un fel de univers poetic constituit din sfidarea ce exultă din însuși subiectul vorbitor.
Postulatul unei pătrunderi forțate în echilibrul absolut al adevărului creativ este formulat în eseul-manifest Rozžhavená kra / Jocul incandescent (1993/1996), în care Typlt respinge categoric toate convențiile moderne ale artei și literaturii contemporane.
După 2000, Typlt și-a publicat propriile texte doar sporadic, mai ales sub formă de printuri bibliofile.
Expresia literară a autorului devine strâns legată de arta vizuală; elementul grafic și cuvântul se completează și se inspiră reciproc: doar momentul interacțiunii lor reciproce dă unitatea de sens. Excelente exemple în acest sens așa-numitele „cărți de autor”, pe care Typlt le creează împreună cu artistul Jan Měřička începând din 1999. Unele dintre aceste texte au fost colectate în cartea intitulată že ne zas až / ”că nu e chiar așa” (2003).
De-abia în 2007, odată cu publicarea volumului Stisk / Apăsare (2007), Typlt s-a reîntors la comunicarea literară pe scară mai largă, acest titlu reprezentând o variație la opera sa poetică, prozaică și eseistică din perioada 1993 – 2007. În aceste texte, Typlt nu a avut nevoie de proclamații de natură programatică sau suprarealistă, dar a continuat să-și construiască stilul pe baza unui gest creativ expresiv, experimental și ludic. Textele prozaice sunt guvernate de puternice elemente lirice și experimente cu structură și compoziție neașteptate. Nivelul lor tematic este înconjurat de nedeterminare onirică, iar logica narațiunii este pătrunsă de un absurd deliberat. De asemenea, textele poetice din volum au un caracter ludic și experimental, construindu-se în mare măsură se pe elementele grafice ale expresiei, pe ciocnirea dintre imaginația irațională și constituenții limbajului.
Cel mai nou volum de poezie al autorului, Peste mult timp (2016), este perceput ca o ”înregistrare a unui joc cu miză înaltă”. Se oferă chiar comparații cu ”materia de scenă” din care sunt construite versurile creatorilor aparținând grupului francez de odinioară Le Grand Jeu (atenția fixată pe auto-observarea încăpățânată ”din cuprinsul propriului trup” a propriei „goliciuni interioare”, eventual înstrăinate undeva în adâncul încă și mai străin al minții), dar forma esențială a moștenirii ”jocului cu miză înaltă” este identificată mai degrabă în participarea interioară plină de pasiune cu care Typlt abordează poezia. Discursul său sperie, îngrijorează, supără, irită, uneori sunetul lui este literalmente tăios, dă impresia de a se afla în permanență în căutarea gâtului ipoteticei victime. Iar aceasta este în primul rând poetul însuși, dar și cititorul – dacă este dispus.