La începutul săptămânii am aflat că absolventul nostru, Ion Pleșa, urmează să publice un volum la Nemira, în colecția coordonată de Eli Bădică – și pe ea am cunoscut-o tot la primul atelier de scriere creativă pe care l-am organizat, în 2012. Am profitat de moment ca să îi punem lui Ion câteva întrebări.
Până puneți mâna pe carte, puteți citi în Revista de Povestiri o povestire scrisă de el.
Ce fel de literatură citești, care sunt idolii tăi literari?
Ca toată lumea de pe aici: proză scurtă și roman. Nu am idoli ci o listă lungă de scriitori pe care îi admir, nu pot să las pe nimeni deoparte: John Cheever, Karl Ove Knausgård, Richard Ford, Raymond Carver, Max Blecher, Simona Popescu, Alexandru Vona, Răzvan Petrescu, J.D. Salinger, Flannery O’Connor, Jeffrey Eugenides, Radu Niciporuc, Roberto Bolaño, Augustin Cupșa (cel din povestiri, n-am citit ultimul său roman), Murriel Spark, William Saroyan, Carson McCullers, Bogdan Alexandru Stănescu, Herman Melville, Franz Kafka, Marcel Proust, Lydia Davis, Karel Čapek, Elizabeth Strout, Olga Tokarczuk.
Care e povestea apariției volumului „Anotimpuri care nu se repetă” în noua colecție Nemira?
Prin aprilie 2017 am trimis editurii Nemira o poveste, după câteva luni mi s-a spus să trimit tot manuscrisul, în septembrie am primit vestea că analizele au ieșit ok („aviz pozitiv”). Asta pe scurt, cronologic, fără să amintesc de cele n mesaje (fără răspuns – scuze, a fost totuși o excepție…) trimise la alte edituri, și nici de lunile nesfârșite în care nu știam dacă pisica lui Schrödinger mai trăiește. Esențial este că, în timpul acesta, au fost câțiva oameni care au crezut constant în textele mele. Și n-am înnebunit, ca un coleric, de atâta așteptare.
L-am auzit, acum câteva săptămâni, pe unul din antrenorii noștri de la curs, vorbind la un post de radio, spunea că este un tip care a venit la 55 de ani la cursul de cw, și uite, după circa 6 ani debutează cu un volum de povestiri. Mi-a venit să râd, de ce frate, ce l-a apucat și pe domnul acesta? Poate că i-a sunat și lui un ceas interior, m-am gândit, ca o scuză. Apoi m-am oprit puțin siderat, stai că omul seamănă cu cineva cunoscut, prea cunoscut. Asta să fie trăsătura specifică care mă definește? Hei, dar textele spun altă poveste, o să vă convingeți în curând.
De ce acum, de ce acolo?
Acum a sosit anotimpul acestei cărți. Debutez la Nemira pentru că Eli Bădică, pentru că Ana Nicolau, pentru că a fost nevoie de apariția unei noi colecții de literatură română contemporană.
Ce vom găsi în cartea ta? Fă-ne poftă să o citim!
În cartea mea veți găsi (pornind de la o postare a lui Florin Iaru) răspunsurile la cele trei întrebări esențiale: de unde venim, cine suntem, încotro ne îndreptăm? Koniec. Kaput. Fine. Asta îmi aduce aminte de formularea standard de la orice interviu de angajare: de ce te-am angaja, ce am avea de câștigat? Păi aveți întâmplări și personaje care se rostogolesc de-a lungul unor zeci de ani, există un erou care le pune în legătură și există motive care se repetă, în ciuda diferențelor de timp și de epocă. Cred că am găsit ceea ce le unește, likemotivul. O să găsiți explicația la pagina 317.
Cum a fost procesul editării cărții – ai lucrat cu editura pe text, ai avut mai multe versiuni?
Am avut nenumărate versiuni fără soț (423), dacă mă păsuia editura contopeam poveștile și scriam un roman, mai aveam nevoie numai de 2-3 ani. Acum, pentru volumul doi, o să trebuiască să rescriu unele anotimpuri.
Ei, treaba este că în decurs de zece luni manuscrisul a trecut prin mâinile a trei redactori, de la trei edituri diferite. Nu a fost ceva premeditat, așa a fost filmul. Fiecare a venit cu alte sugestii și observații, diferite de ale celorlați, datorită lor am rotunjit ce era spus prea repede, am îndreptat cuvintele care trimiteau în altă direcție, sau am pus un accent care a luminat altfel contextul. În tot acest proces am înțeles mai bine cartea ca un întreg, nu mai aveam doar un șir de texte puse la grămadă. Una peste alta – asta a contat -, primul redactor, slăvită să-i fie umbra și urma pașilor, după ce a citit manuscrisul mi-a scris: „Mi-a plăcut. Felicitări!”
Ai participat la câteva ateliere de scriere creativă. Până la urmă, cum rămâne, au ajutat la ceva?
Am participat la cursul ținut de Marius și Florin, și la întâlnirile de la CWS. Cursul nu ne-a făcut scriitori, în afară de cei favorizați de curba lui Gauss. Eu am intrat la ore ca un poet neîmplinit și am ieșit un cititor ceva mai atent, începând să am alergie la sosul de adjective și metafore. Ei, dacă ar fi avut și antrenorii noștri un material printat, cu teme pe care să le dezvolți în câteva semestre, dacă ar fi corectat în detaliu ciornele noastre, dacă ar fi trecut pe la fiecare în parte, ca la un curs de dezvoltare personală, să încerce să ne schimbe viața în 16 ședinte săptămânale, cu regresia temporală și celelalte trucuri, am fi putut toți deveni scriitori, certificați de o diplomă de absolvire. Or, unii dintre noi nu știam precis ce diferențiază – în ceea ce scriam – o povestire bună față de o bălmăjeală a vanității. Ca să sar la concluzii, eu cu asta am rămas: să apreciez meșteșugul, să identific aberațiile, să găsesc plăcerea de a reveni asupra textului, pentru a ajunge la o versiune din care să nu se mai poată mișca nici o virgulă. Lucrurile s-au lămurit mai bine după câteva sezoane de CWS.
Deviez puțin, am constatat (din diferite discuții) ca sunt scriitori oripilați de ideea că o persoană, venită dintr-un domeniu non-literar, ar putea învăța, doar după câteva săptămâni, să scrie ca un absolvent de litere, ce a dedicat zeci de ani acestei meserii. Li se pare o blasfemie și o păcăleală. Câți scriitori „veritabili” au ieșit după un astfel de curs? Lucrurile nu stau însă așa, nici Anca Vieru, nici Irina Georgescu, nici Tudor Ganea, nici Bogdan Răileanu – pentru a-i numi doar pe câțiva din cei ce au debutat deja în volum, nici cei ce vor veni în continuare, nu își vor înșela sau dezamăgi cititorii. Cursul a fost doar un început. Pur și simplu cineva (ghici, ghicitoare mea?) a deschis o ușă ce trebuia demult dată de perete.
Când și unde are loc lansarea, cine vorbește?
Lansarea este luni 23 aprilie, de ziua Cărții, la librăria Humanitas Cișmigiu, la ora 19. Vorbește Eli Bădică și cei trei autori: Cristina Andrei, Oleg Garaz și cel care vă scrie.
Ai emoții, lucrezi la discurs?
Am ajuns la pagina 23 a discursului. Am o caserolă de emoții cu termen de expirare nedefinit. Scriu fără întreruperi, în lift, în tramvai, sau seara, după ce desfac o mandarină.
Restul o să-l aflați dacă veniți la lansare.
Interviu realizat de Simina Diaconu