Hodoronc-tronc sau making of a poem – Mornin’ Poets 02

Text de Andrei Zbîrnea

feat. sorin despot feat mornin’ poets

 

asta trebuie să vezi, afaceri de succes

textul să se dospească

ai izgonit scriitorul & el râde de neputința ta

nostalgie combinată cu deznădejde

măcar asta să te facă să te simți mai bine

niciuna din regulile despre clișeu nu funcționează

în absolut

 

ea ascultă muzică lentă

& exersăm calitatea de curator a poetului

cumpăr păr natural – mai/iunie între orele 10 și 20

totul pare destul de arbitrar aici

să sufăr mereu de boala numită zbor

după romantici e foarte greu să mai faci ceva

 

unde erau cei mai mulți dintre oameni?

mi se pare vag, asta e singura problemă

îți patinasem toată noaptea pe retină

unde mă duce scriitura exploratorie? poate la

încălzirea globală

 

poezia nu e despre filtrele de pe instagram

cu câte cuvinte rimează hodoronc-tronc

brutăria cu copaci s-a dărâmat

îmi place să mi se spună tu când cineva îmi

vinde o gogoașă

 

ai grijă să nu-ți pierzi umanitatea știe cineva parola?

cred că ai intervenit în povestea noastră

atenție cade tencuiala

miza e aceeași de a dobândi instrumentarul

insist pe                                  subversivitate

 

au șters casetele vechi cu modern talking

patos logos etos eu scriu poezie

scaunul din biserică e ocupat de altcineva

e constatare & judecată în ceea ce faci tu

surpriza din oul kinder ne prezice întreaga viață

confesiunea puternic brutală urmată de descrieri

puse în adâncime

mornin poets sorin despot lente afara
câțiva dintre poeți, afară

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *