Bogdan Răileanu se pregătește să fie citit de voi. În foarte scurt timp, îi va apărea cartea de povestiri Tot spațiul dintre gândurile mele, pe care o veți pipăi întâi și-ntâi la Gaudeamus.
Pe Bogdan l-am cunoscut la lungul nostru atelier de scriere creativă, pe vremea aceea predat de Chivu și Iaru, iar de curând l-am revăzut la atelierul online cu Marin Mălaicu-Hondrari. În orice caz, am profitat de legătura asta să-i luăm un interviu.
Tot spațiul dintre gândurile mele apare în curând la editura Polirom. Bravo, domnule! De ce să citim noi cartea asta, cum ne va emoționa?
Citiți-o pentru că e ca un album muzical al unei formații vocal-instrumentale total necunoscute din Buftea care imită sound-uri celebre într-un stil original. Are 11 piese. Sunt și melodii de peste șase minute, dar și scurte unde nu se mai aude solo-ul de chitară. Vă va emoționa. Pe unii poate îi va enerva, dar și asta e o emoție, nu? Nu mă aștept ca lumea să fredoneze pe stradă refrenul din melodia Mâncare pentru lesbiene, spre exemplu, dar mă aștept ca în timpul lecturii Poezie pentru poeți peste 50 de ani cititorul să se oprească o secundă și să își imagineze cum ar fi să îi dea un pumn în burtă lui Mircea Cărtărescu, cum s-ar simți abdomenul ăsta poetic sub presiunea unui pumn? Exagerez, evident.
Cum ți-ai făcut curaj să trimiți manuscrisul la editură? Știu că aveai povestirile de ceva timp și amânai.
Curajul mi l-am făcut cu fiecare povestire pe care am scris-o. Puțin câte puțin. Nu am amânat nimic, am așteptat să am o consistență și suficient de mult material care să poată alcătui volumul.
Cum ai dat o unitate volumului? Asta e o problemă uneori cu cărțile de povestiri.
Pentru mine nu a fost o problemă, pentru că am obsesiile și disperările mele. Am mai spus și pe Facebook, volumul reprezintă o sumedenie de lucruri care îmi populează timpul și care au început să capete forme, corpuri. Majoritatea nu reprezintă adevăratele mele gânduri, ci niște reflexii, niște reacții la ce e în jurul meu. Eu nu sunt nervos de obicei și nici nesuferit, dar persistența acestor teme în jurul meu: planeta care se destramă, ratarea, impostura mă fac să reacționez și să găsesc unghiuri pe care vreau să le expun. În definitiv sunt lucruri și teme care îmi ocupă timpul personal pe care aș vrea să îl trăiesc leneș, privind orizontul de pe o plajă călduță așteptând să se răcească vinul sau să oprească mașina cu bibani de mare în fața casei și să mă apuc de gătit. Deci, revenind, unitatea volumului stă în explorarea acestor lucruri și teme uneori enervante, așa că unitatea există.
Cât de creativ ți se pare scrisul literar față de cel publicitar? (cum cunoaștem și identitatea ta de copywriter)
Scrisul literar este al meu, așa cum e el, poate e neplăcut unora, dar e al meu și doar al meu, adică eu sunt el. În schimb scrisul publicitar nu îmi aparține. Am încercat atâția ani, dar mi-am dat seama până la urmă că nu aparține decât uitării subite. Prea rar reușește să treacă ceva memorabil dincolo de hățișul deciziilor, research-urilor și al clienților. Ce m-a învățat însă publicitatea a fost să nu mai pun atâta suflet pe ce iese din mine și să accept că poate fi îmbunătățit sau chiar tăiat, exclus până când rămâne doar esențialul.
Ți-au folosit la ceva cele două ateliere de scriere creativă la care ai participat la noi?
Sigur că da. Mi-a folosit planului pe care l-am avut. Eu m-am luptat cu timpul în perioada în care am pus cap la cap ideile în povestiri și aveam nevoie de deadline-uri, de priviri care să îmi ceară să scriu, pentru că doar așa puteam să duc temele la capăt. Revdepov merită standing ovations pentru ideea de a organiza atelierele astea. Și pentru faptul că s-a prins că sunt unii oameni undeva acolo în exteriorul literaturii care sunt prinși în propriile neputințe și frici și meandre ale concretului. Și pentru multe debuturi un mare merit îl are și acest atelier și Iaru și Chivu pentru nișa pe care au sesizat-o pe piața atelierelor de dezvoltare personală.
Spune-ne datele esențiale despre lansarea cărții: când, unde, cu cine.
Lansarea va avea loc pe data de 24 noiembrie 2017, începând cu ora 19:00 la Târgul de Carte Gaudeamus, Romexpo. Alături de mine vor fi cei doi scriitori alături de care am explorat mai ușor neclaritățile personale și am prins curaj: Florin Iaru și Marius Chivu.
Interviu realizat de Simina Diaconu