Blog

de Emil Duhnea, absolvent al atelierului de SF&F, ediția a 2-a

În revista Galileo Science Fiction & Fantasy numărul 8, care va fi lansată şi pusă la vânzare la târgul de carte Gaudeamus, va fi publicată povestirea Şoseaua pe care curge lapte şi miere, un text „mainstream” pe care îl concepusem pentru ediţia a doua a concursului de proză scurtă Liternautica (unde am înscris până la urmă textul Gyokuon). Întâmplarea a făcut ca editorul revistei Galileo, Michael Haulică, să îl vadă mai întâi şi să hotărască să-l publice în Galileo nr. 8, explicând într-un interviu pentru GazetaSF: „În Galileo 8 o să public un text mainstream, scris de Emil Duhnea, unul dintre absolvenții celei de-a doua serii a Atelierului SFF. De ce-l public? Ce caută într-o revistă de SF&F? Da, poate n-are ce căuta, dar e atît de fain scris… Și n-am rezistat tentației de a împărtăși bucuria asta a mea cu aceia pentru care fac revista și sper ca toți cititorii să se bucure de apariția unui scriitor excelent (publicarea asta este debutul lui) și să-i caute apoi povestirile SF.”

Altfel spus, îi sunt dator cu o povestire SF…

Dincolo de scrisul fain, Şoseaua pe care curge lapte şi miere este o poveste care are la bază o încercare conştientă, şi dificilă, de a adopta stilul lui John Steinbeck. Dincolo de subiectul povestirii, pe care îl voi prezenta mai jos, am încercat să fiu mai descriptiv decât îmi stă în fire, să anticipez în mici detalii elementele cărora urmează să le fie acordate importanţă în final, să utilizez un limbaj poetic împletit cu substratul biblic (caracteristic lui Steinbeck, dar şi subiectului discutat) şi să dramatizez în sufletele unor personaje o temă mult mai grea decât ar putea ele duce. Naraţiunea la persoana I mi-a permis cu foarte mare uşurinţă să creionez în aceeaşi întindere de cuvinte două personaje diferite, iar prin stilul oral am putut să mă apropii de acea atmosferă de intimitate pe care reuşeşte să o creeze Steinbeck în lucrările sale.

Nu întâmplător l-am ales pe Steinbeck drept model, ci datorită subiectului abordat: vagabonzii, imigranţii, aşa-numiţii okies ai Marii Depresiuni. Iniţial am conceput ideea textului în jurul unui vagabond pe străzile Manhattan-ului la momentul Crahului din 1929. O parte din elementele acelei idei le-am păstrat, cum ar fi codul ocult întrebuinţat de vagabonzi pentru a semnala sau comunica diferite informaţii, sau alte detalii istorico-sociale prezentate implicit în text din cultura vagabonzilor. Aceasta este una bogată, impresionantă şi fertilă pentru diferite tipuri de poveşti – lucrările sociologului american Nels Anderson sunt o sursă foarte bună pentru asta. Tot el detaliază şi expresia din jargonul vagabonzilor „drumul pe care curge lapte şi miere”, pe care am luat-o drept titlu şi am adaptat-o la şosea (de la asocierea iniţială cu trenurile şi căile ferate) pentru a o aduce în contextul Marii Depresiunii şi a Şoselei 66 care a servit drept rută principală a imigranţilor din Dust Bowl.

(sursa)

Revenind la Steinbeck, l-am folosit pe autor drept model nu doar în ceea ce priveşte stilul, ci şi pentru unul dintre personajele textului. Steinbeck-jurnalistul, care reiese mai mult în seria de articole The Harvest Gypsies sau în jurnalul Working Days, a fost inspiraţia pentru personajul naratorului care, într-un prim draft al povestirii, era un jurnalist de ziar, şi nu de radio. Schimbarea către radio am făcut-o destul de repede şi uşor atunci când mi-am dat seama că am nevoie ca textul să fie un pic mai dramatic decât un articol de ziar, mai ales atunci când discursul naratorului virează într-o direcţie teatrală.

Cu toate că şi în acest caz am lăsat deoparte aspecte pe care aş fi vrut să le explorez, asupra cărora voi reveni cu altă ocazie însă, Şoseaua pe care curge lapte şi miere este cu siguranţă cel mai bun text al meu şi cel mai atent scris. Aşa că vă invit să găsiţi revista Galileo nr. 8 la Gaudeamus, şi după ce vă va convinge Şoseaua pe care curge lapte şi miere, să îmi căutaţi şi povestirile SF.

de Alexandra Medaru, absolventă a ateliereului de SF&F, ediția I

Membră a grupului literar Secția 14

În revista Galileo 8 urmează să-mi fie publicată povestea Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan, o proză fantastică.

Textul urmărește ca fir narativ o poveste de dragoste întunecată, ce are în centrul acțiunii patru personaje: o tânără femeie, un bărbat, un satir și un motan, care participă la un rendez-vous într-un apartament din Colentina. Povestea sapă adânc în tenebrele iubirii dintre tânăra femeie și Arathis, bărbatul ce pare sosit de pe pământurile roșii ale lui Marte, după cum însăși eroina îl descrie.

Titlul povestirii face referire la evenimentul principal, și anume o întâlnire ce are loc într-o seară în București, transformându-se într-un joc erotic ce implică toate personajele.

Povestirea are la bază mai multe motive. Mai întâi este prezent motivul iubirii, dar nu cel al unei povești de dragoste luminoase, ci cel al modului în care iubirea poate aluneca spre tenebre. De asemenea, povestea abordează și problema unei sexualități diferite. Am dorit să intru în acest subiect datorită tabuurilor care există în societatea secolului al XXI-lea și mai ales în România, pentru că experimentarea sexuală de orice natură este adesea blamată (prea puțini afirmă cine sunt cu adevărat din punct de vedere sexual, cei mai mulți dintre noi ținem sub cheie sexualitatea de parcă n-ar face parte din existențele noastre), în ciuda faptului că, în trecut, libertinajul sexual era acceptat în societăți ce au fost înfloritoare, un exemplu ar fi doar Roma antică. Un al treilea element cheie al textului se referă la zbaterile artistului, la nebunia ce stă în spatele geniului celui care ajunge să aibă un nume important în artă.

Cam atât vă spun, pentru că cititorii sunt cei care trebuie să descopere povestea și nu vreau să știrbesc în vreun fel din plăcerea călătoriei alături de personajele mele. Dacă v-am făcut curioși cu această prezentare, ei bine citiți Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan, text care va fi prezent în Galileo 8, ce se lansează la Gaudeamus.

(Notă Simina: Dacă nu ajungeți la târg, Galileo 8 va putea fi cumpărat cel mai probabil de aici.)

de Emil Duhnea, absolvent al atelierului de SF&F, ediția a II-a

Acum câteva săptămâni, am avut un text finalist în ediţia a doua a concursului de proză scurtă Liternautica. Îl puteți citi aici.

Povestirea prezintă reîntâlnirea unor îndrăgostiţi după o separare de douăzeci de ani. Personajul principal este un fost soldat, care în cele două decenii de la pierderea războiului şi-a pierdut nu doar onoarea, ci şi încrederea în sine şi, mai important, femeia iubită. Întâlnirea ei după atâta timp este prilejul ilustrării nesiguranţei lui şi a frustrărilor adunate, şi rezolvarea acestora prin întoarcerea personajului la esenţa sa.

Titlul povestirii, precum şi finalul, fac referire la înregistrarea vocii Împăratului Hirohito difuzată la radio pe data de 8 august 1945. Guvernul japonez a fost nevoit să se predea necondiţionat în faţa forţei americane, într-un moment de confuzie şi disperare pentru poporul japonez. Am inversat asocierea nefericită a cuvântului „Gyokuon”, care reprezenta un mod reverenţios de a descrie vocea împăratului, şi am atribuit descrierea de „Voce Nestemată” personajului feminin din povestire, pe post de nume de scenă – din considerente de lungime maximă, însă, nu am putut dezvolta îndeajuns paralela aceasta cu renaşterea şi reinventarea Japoniei postbelice.

Sursa: Wikimedia

Tema povestirii este cea a timpului scurs fără rost, irosit, ori al cărui rost a fost răpit sau înţeles greşit. Ea este particularizată în două direcţii: pe de o parte viaţa nefericită pe care a dus-o personajul principal, şi pe de alta, viaţa care nu a fost trăită. Am reprezentat tema într-un mod mai mult implicit, în caracterizarea personajului şi în evenimentele care stau în spatele poveştii, pentru a o putea ilustra explicit în final, printr-o expunere concretă a acţiunii. Asta cred că a fost cea mai dificilă parte, să traduc o temă esenţialmente abstractă în conflictul principal al povestirii, dar pot spune fără reţineri că sunt mândru de rezultat.

Joi, 15 octombrie, s-a lansat la Copper’s Pub antologia de povestiri și nuvele science-fiction și fantasy a primei generații de absolvenți ai atelierului de scriere SF&F. Majoritatea autorilor au fost prezenți și au dat primele lor autografe! Dar cine sunt autorii? Iulia Albota, Mihai Alexandru Dincă, Andrei Duduman, Georgian Enuță, Mihai Giulvezan, Alexandra Medaru, Alexandru Orbescu, Andrei Panțu, Adrian Poenaru, Adrian Răducan și Valeriu Tudose. Toți ne-au prezentat pe scurt textele lor din antologie într-un articol pe Revista de Povestiri. Editorul antologiei a fost Michael Haulică, totodată coordonator al atelierului.

Cum arată un editor mândru de absolvenții lui? Așa:

Celălalt coordonator al primei ediții a atelierului SF&F a lipsit, din păcate. Oliviu Crâznic a dat feedback în mai multe reprize pe textele absolvenților, așa că, dacă vă va plăcea antologia „Eroi fără voie”, e și meritul lui. Apropo, o puteți comanda de pe site-ul editurii Millenium Books.

La lansare a fost multă lume și s-au cumpărat vreo 40 de exemplare, dacă am înțeles bine, ceea ce e minunat. Așteptăm recenziile!

Pe scenă i-am izolat pe antrenorii în scrierea SF&F Mike Haulică, Florin Pîtea și Ana-Maria Negrilă și pe 3 dintre autori: Alexandra Medaru, Andrei Duduman și Adrian Poenaru.

De la dreapta la stânga:

Florin Pîtea a povestit despre ce înseamnă un atelier care nu seamănă deloc cu școala: în loc să povestească profesorul, povestește participantul – lumile pe care și le imaginează, iar rolul profesorului e să îndrume, să dea feedback, să ajute cu experiența lui. Ana-Maria Negrilă ne-a spus că a fost surprinsă de numele noi care apăreau în revistele Argos și Galileo. Cine să fie acești autori, că doar în cercurile SF ne știm între noi, novicii se alătură timizi cercurilor, apoi intervin și ei. Ei bine, erau absolvenții noștri! Andrei Duduman ne-a povestit anecdote din atelier, despre cum s-a mobilizat el când Mike a spus la curs că a primit o povestire scrisă așa de prost că n-a putut să treacă de primele paragrafe. Era un text al lui, cum n-avea să mai fie niciun altul :)) Alexandra Medaru a spus că antologia e copilul lor, al autorilor, și i-a făcut un portret curat SF&F. Adrian Poenaru ne-a păcălit și ne-a citit un colaj cu pasaje din toate cele 11 texte ale antologiei.

După jumătate de oră de vorbe, am trecut la bere. Nu înainte de poza de grup, în care apar o parte dintre autori și o parte dintre absolvenții ediției a doua, care au intrat și ei în cenaclul post-atelier, mai precis cenaclul Secția 14.