Blog

Ilustratorii se întâlnesc să deseneze împreună

Ioana Harasim, pe care o cunoaștem pentru că a absolvit atelierul de caligrafie foundational & gothic, a postat acum câteva săptămâni un apel pe Facebook adresat celor pasionați de arte vizuale. Cum ar fi să se întâlnească să deseneze împreună? Și s-a întâmplat!

ioana harasim
Ioana Harasim

Cu ce te ocupi tu, Ioana?

În timpul zilei lucrez la o agenție de publicitate, iar în timpul liber desenez.

Cum ți-a venit ideea să organizezi întâlniri în care ilustratori și alți artiști vizuali să lucreze împreună?

O dorință de-a mea dintotdeauna a fost să am un grup de prieteni cu care să mă întâlnesc și să desenăm împreună. Numai că până să mă mut în București nu prea cunoșteam oameni care făceau și ei asta. Ideea exista de mult. Ea nu fususe pusă în practică, în schimb. Așa că într-o seară când stăteam în pat și mă gândeam că am nevoie de ceva nou în viața mea, mi-am amintit de dorința asta. Mi-am zis să nu mai aștept să mă invite cineva într-un grup de genul, ci să fac eu unul. Așa că am întrebat pur și simplu pe Facebook cine vrea să organizăm întâlniri de genul și am așteptat să îmi raspundă lumea. Nu mă așteptam, însă, că vor răspunde atât de mulți oameni.

Câți oameni au participat? Ce ați făcut acolo? Cât ați stat?

La prima întâlnire cred că am fost 14 persoane. Ne-am întâlnit la Seneca AntiCafe și am stat vreo 4 ore. Inițial ne întâlnisem doar ca să desenam unul în compania celuilailt, însă a venit cineva cu ideea să alegem o temă și să facem fiecare un desen sau mai multe pe tema respectivă (în funcție de ritmul de lucru al fiecăruia). Prima temă la care am lucrat a fost „compasiune”. A fost interesant să vedem ce face fiecare cu tema asta.

Ce aduc bun întâlnirile versus desenul pe cont propriu?

Desenatul de unul singur, acasă, garantează că nu vei fi deranjat și că probabil te poți concentra mult mai bine decât daca ai zgomot în jurul tău. Acum, când ne-am întâlnit cu toții, am vorbit foarte mult pentru că nu ne cunoșteam cu toții între noi, așa că în prima parte ne-am prezentat și am aflat un pic din povestea de viață a fiecăruia. Desenul alături de alți oameni te face să ieși din zona de confort pentru că ai și ochii altora asupra ta, iar cei care de obicei stau izolați într-o camera (eu, de exemplu) se pot simți incomod la început. Dar cam ăsta e și scopul, să ajungi să creezi în orice condiții. Alt beneficiu al acestor întalniri este faptul că ne-am adunat în acest grup persoane cu stiluri și cunoștinte diferite, așa că avem ce să învățăm unul de la celălalt. Îmi place și faptul că toți oamenii care s-au băgat în chestia asta sunt foarte de treabă și deschiși, așa că e un loc perfect pentru ca cere feedback. Long story short: genul acesta de întalniri poate că nu sunt cele mai bune din punctul de vedere al eficienței, însă e locul perfect pentru a cunoaște oameni cu aceeași pasiune ca tine, de a colabora, de face schimb de experiență si de a-ți face noi prieteni, de ce nu?

Dacă cineva vrea să vină să deseneze cu voi ce trebuie să facă?

Ar trebui să îmi scrie un e-mail pe harasimioana@gmail.com

Pagina Ioanei

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
irina georgescu

În curând: Dincolo de ferestre, de Irina Georgescu Groza

Draga noastră absolventă Irina Georgescu Groza (puteți citi aici 6 dintre povestirile ei) își va lansa în cel mult o lună volumul de proză scurtă Dincolo de ferestre, la Casa de Pariuri Literare! Am descusut-o un pic.

Cum de ai început să scrii, de unde pasiunea asta?

Aveam unsprezece ani cînd am găsit pe holul școlii o fotografie alb-negru, dezlipită dintr-un carnet de note. Ieșisem din clasă cu buretele murdar de cretă și mă îndreptam spre toaletă, să-l spăl. Mi-amintesc mirosul lui acru și cum stăteam cu poza mică între degete. În timpul următoarei ore, cînd mă uitam pe furiș la fotografie, cînd îmi lăsam privirea să alunece dincolo de fereastra clasei. În pauză am stat cu spatele lipit de peretele holului, mi-era rușine să intru în clasele vecine, dar așteptam să apară băiatul și să-l recunosc. Nu s-a întîmplat asta, dar în ora ce a urmat, am scris prima poezie. Treptat, caietul verde a devenit jurnalul de care mi-era frică să mă apuc. Asta pentru că dacă l-ar fi citit cineva, ar fi putut rîde de mine, așa credeam atunci.

Cînd am mai crescut, am descoperit că pe o poezie cîștigam un covrig sau o plăcintă. Veneau unii colegi și îmi dădeau detalii despre fete de la clasele vecine, vezi că are părul blond, o știi tu, îi plac bujorii, vezi cum strecori, să fie măcar cinci strofe. Ei transcriau poeziile pe foi rupte din caiete și toată lumea era fericită. N-a ținut mult însă, cineva mi-a cerut să rescriu Luceafărul și atunci am simțit că era cazul să mă întorc la ale mele.

irina georgescu

Ce scriitori/cărți de la noi îți plac, te inspiră? Poate afinități de gen, de stil, de abordare cu alți autori români?

După ce am scris două nuvele mai lungi, am căutat o confirmare, un drum și răspunsuri la îndoielile acumulate. Așa am aflat de Revista de Povestiri și m-am înscris la un curs de scriere creativă, în anul 2014. Acolo am descoperit proza scurtă, am aflat care sînt maeștrii genului la noi – Răzvan Petrescu, Veronica D. Niculescu, T.O. Bobe, Cristian Teodorescu, Florin Iaru, Marius Chivu, Sorin Stoica, pe unii dintre ei am avut ocazia să îi cunosc la întîlnirile Creative Writing Sundays, m-am lăsat influențată de ce au scris și de opiniile lor în privința povestirilor mele. Am citit pe rupte proză scurtă în ultimii doi ani, conștientă de cît de mult ratasem în trecut. Lecturile m-au ajutat să scriu mai bine, cursul m-a învățat ce să nu fac în scris și cum să mă autocenzurez.

De ce te-ai gândit să publici, ce înseamnă asta pentru tine?

Prima carte e un cumul de bucurie și emoții fără termen de comparație. Și cînd spun emoții mă gîndesc și la curajul de a scoate la lumină fițuicile muncite cu gînduri de tot felul, și la speranța că există cititori care o vor primi bine, care se vor bucura de ea, o vor așeza în bibliotecă sau o vor da cu împrumut.

„Dincolo de ferestre” își cere destinul și pornește cu toată lumina către cititori, oricare ar fi ei –cartea aceasta este o fereastră larg deschisă spre lume și care refuză prejudecăți.

Ce părere au apropiații despre noua identitate – de scriitor?

Să-mi ziceți visător cu tastatură. Mi-ar plăcea să știu că prietenii se vor lăsa prinși de atmosfera povestirilor mele și că voi reuși să le fac măcar o seară sau două plăcute. Sau cîteva stații de autobuz, pentru că proza scurtă se pretează foarte bine la drumuri urbane.

ilustrație Kiki Georgescu
ilustrație Kiki Georgescu

Care e profilul cărții? Ce gen, ce găsim acolo, cum o să ne facă să ne simțim când citim – ce teme ai explorat?

Acest volum cu douăzeci și două de ficțiuni cu miez de magie, montate la limita dintre real și fantastic, îi caută pe cei care adoră misterul și suspansul. În spatele poveștilor se ascund îngerii. Ei sînt pe urmele deținutului care încearcă să evadeze din realitatea absurdă a unui penitenciar circular, fără ieșire, sau ale surorilor care scapă de atacatori datorită muzicii. Îngerii îl privesc pe bărbatul orb care, măcinat de gelozie, își caută rivalul în propria casă și află că locatarii unei scări de bloc sînt alungați de farmecele unei vrăjitoare.

Povestirile mele vorbesc despre fragilitatea realității, de limitele ei permeabile și de faptul că, odată traversată această barieră, trăirile și convingerile noastre se schimbă. Ideea a pornit de la imaginea ferestrelor ca prezențe tăcute, care par să ne protejeze de vreme rea, de zgomot și de agitație. În lumina lor visăm, așteptăm, iubim, primim vizite neașteptate. Dincolo de ele, în ceea ce nu se vede, se nasc poveștile, pămîntul se învîrte mai repede, învelișul nostru se sparge, descoperim oglinzi noi.

ilustrație Kiki Georgescu, dincolo de ferestre
ilustrație Kiki Georgescu

Cum ai ajuns la editura Casa de Pariuri Literare?

În noiembrie 2015 am avut șansa să primesc un răspuns entuziast de la Casa de Pariuri Literare. Citisem numai lucruri bune despre ei, de exemplu că sunt iubitori de proză scurtă.

Ei vor finanța acest volum, la ei am găsit flexibilitatea de care aveam nevoie. Au fost încîntați de propunerea ca sora mea, Kiki Georgescu, să realizeze grafica pentru povestiri și coperta (trimit în premieră două dintre desene). Sînt încîntată de felul natural și deschis al celor din echipa editurii și sînt sigură că pe termen lung vom fi mulțumiți unii de alții.

Când va apărea cartea?

„Dincolo de ferestre” va putea fi găsită, începînd cu data de 22 mai, în librăriile Mihai Eminescu (București), Humanitas și Cărturești, și la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, în perioada 1-5 iunie. Voi anunța detaliile despre lansare pe pagina de Facebook „Dincolo de ferestre”.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
angelica stan

Angelica Stan pregătește o carte pentru Tracus Arte

Text de Angelica Stan

angelica stan

Fiecare carte publicată până acum a avut o mică istorie – parțial personală, parțial conjuncturală – și nici cea care urmează să apară în curând la Editura Tracus Arte nu face excepție. Acum însă, povestea cărții chiar merită împărtășită: în vara lui 2015 am decis că cel de-al patrulea meu volum de poezii este gata pentru publicare. L-am trimis la câteva edituri, dar fie nu am ales un moment potrivit, fie nu am insistat destul, căci nu prea mi s-a răspuns. O singură ofertă am primit, dar prin „auto-finanțare”, motiv pentru care am hotarât să mai aștept. În acest răstimp a venit toamna. În septembrie am gasit pe net un anunț despre Atelierul de scriere creativă – poezie care urma să înceapă în octombrie, susținut de Simona Popescu. Cred că nu am stat să mă gândesc nici măcar un minut. De obicei ezit, mă informez mult, consult programul din perioada aceea, constat că nu am timp, că se suprapun activitățile și renunț. Sau aflu mult prea târziu, când înscrierile sunt deja inchise. Sau nu aflu deloc. Sau (cazul concursurilor literare) e cu limită de vârstă, sub 35 de ani, sau doar pentru debutanți.

Acum însa: minune! Toate se potriveau: acces condiționat doar de selecția textelor ce trebuiau trimise, atelierul avea loc duminincă după-amiază (adică un fel de oază în programul săptămânii), din două în două săptămâni (un ritm uman) și foarte aproape de zona unde locuiesc.

După primele întâlniri am simțit că îmi găsesc (sau re-găsesc) un contingent, sau poate chiar o familie. A celor care cred foarte tare în poezie, deși toate (sau foarte multe) li se împotrivesc. Datorez Simonei Popescu, care m-a fascinat de la prima frază, nu doar recâștigarea speranței că poezia pe care o scriu are șanse, ci și o limpezire a direcției pe care o am de urmat. Citindu-mi poeziile din “spații intermediare” Simona Popescu m-a direcționat către tipar, încurajându-mă, dar nu înainte de a opera „pe viu” anumite tăieturi necesare în materia textului, făcând asta parțial chiar în cadrul atelierelor de creative-writing și astfel, transformând acest demers într-o lecție.

Cartea Românească, unde am trimis volumul pentru sesiunea de selecție din toamna lui 2015, a refuzat manuscrisul. Răspunsul lapidar l-am primit la scurt timp după incendiul din Colectiv, unde au pierit doi dintre foarte puținii mei prieteni, colegi de birou, care citiseră și chiar inspiraseră aceste texte (Mihai Alexandru și Cătălina Ioniță). Contrast și durere: lumina caldă și puternică a duminicilor cu noua familie din jurul Simonei Popescu și umbra densă, funestă a pierderii prietenilor dragi. Atunci mi-am dat cumva seama că altul era destinul cărții mele. Și iar am zis să aștept și cu toata ființa m-am căznit să trec peste acele momente grele.

Nu am reușit întrutotul căci, uneori, ceea ce credem că este invincibil – trupul, săracul – cedează și ne încurcă planurile. Cu reticență și chiar teamă de un posibil refuz, cu o stare de sănătate în degradare progresivă, am căutat totuși un alt drum, re-înnodand un fir de conversație avută cu mai multă vreme în urma cu Claudiu Komartin, una din intențiile mele de pe parcurs fiind de a publica volumul la Casa de Editură Max Blecher. Am mers în câteva rânduri la Tramvaiul 26 și teama mea mai veche, de cenacluri, de critici acerbe și demolari de vise, s-a mai domolit. În ziua în care mă internam pentru operație, primeam un mesaj de la C.K. cu invitația de a citi la Institutul  Blecher. Încă resimțind regretul de a nu fi putut onora acea invitatie, la câteva săptămani după, într-o discreție totală, Claudiu Komartin mi-a comunicat că volumul “spații intermediare” a fost acceptat de Cosmin Perța pentru publicare la editura Tracus Arte.

spaţii-intermediare angelica stan

Scrierea cărții a durat propriu-zis doar câteva luni, demersul de publicare vreo trei ani, timp în care conținutul s-a reformat în cel puțin cinci etape de re-structurare radicală și re-scriere, până a ajunge la forma finală. În acest timp, alți doi „lăstari” din această carte au crescut și au „rodit” alte două cărti de poezie pe care le pregatesc pentru publicare. Pare că cineva m-a ajutat, într-un moment când nu mai credeam că e posibil, să tai un nod gordian și să fac povestea să meargă mai departe.

0
Florin Spataru

Cărămiziu – Florin Spătaru

Florin Spătaru, un „obișnuit” al Creative Writing Sundays, tocmai a publicat un ebook de povestiri, așa că l-am invitat să se laude cu isprava.

Florin Spataru

Cine ești?

Mă numesc Florin Spătaru și am absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti. Am scris articole în Dilema Veche pe teme diverse. Sînt foarte mîndru de interviul pe care mi l-a acordat Stephan Pastis, creatorul Pearls Before Swine.

Ce fel de proză scrii?

Nu e ceva definit și sper că nu va fi niciodată: de la realism sobru și pînă la ispita suprarealistă, îmi place să mă joc cu toată paleta disponibilă. Sînt un fel de cîine andaluz.

De ce te-ai hotărât să publici prima ta carte acum și de ce pe Streamland.ro?

Am încercat să public de mai mult timp, dar unele edituri mi-au spus că nu publică debutanți sau că nu publică proză scurtă. La CWS, Michael Haulică, căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru îndrumare, mi-a selectat un text și l-a publicat în revista Argos. Apoi am participat la concursul Univers, pe care nu l-am cîștigat, dar organizatorii mi-au spus că le-au plăcut prozele și că vor să le publice pe o platforma digitală Streamland, cu opțiunea de a apărea și în format tradițional.

Editura mi-a propus această colaborare și s-a ținut de cuvînt. Cu ocazia concursului «Fotografiați de Bresson», o altă editură importantă a promis că va publica antologia cu textele cîștigătoare. Această promisiune nu s-a mai realizat.

caramiziu

De ce scrii?

Pentru că e o modalitate prin care pot petrece cît mai mult timp printre cărți. Mai demult, voiam să mă fac bibliotecar și nu am renunțat încă la acest vis.

Ce așteptări ai după publicare?

Sper ca într-o zi paginile din vreo carte publicată să fie rupte de copii care să facă din ele cornete de tras cu țeava de celuloid sau bani pentru șeptică.

De unde se cumpără cartea?

Cartea se numește Cărămiziu, are aproape 100 de pagini și conține 12 proze scurte apreciate de unii scriitori care au venit la CWS. Volumul e disponibil în format EPUB și Mobi pe platforma Streamland a editurii Univers. Cumpărătorul are dreptul la șase descărcări – pot să fie trei EPUB și trei Mobi sau orice combinație – 4 EPUB și 2 Mobi, etc. Primește linkurile pe e-mail imediat după ce a plătit. Nu are nevoie să descarce vreun soft și să își facă un cont la Adobe așa cum trebuie cînd cumpără de pe alte site-uri. Le poate citi imediat. Link: http://bit.ly/caramiziu

Puteți citi și povestirile publicate de Florin în Revista de Povestiri: aici și aici.

Interviu realizat de Simina Diaconu

1
Ipsos Short Film Breaks

Primul festival de scurtmetraje care are loc într-o companie – înscrieri

George Gänæaard, absolvent al atelierului de scenaristică, ne-a trimis, în calitate de membru fondator al Ipsos Short Film Breaks, un anunț despre competiția de scurtmetraje:

„Ipsos Short Film Breaks lanseaza partea competitionala a primului festival de scurt-metraje intr-o companie privata. Conceptul a fost implementat din 2013 in cadrul Ipsos Romania, parte a grupului Ipsos, a patra companie de cercetare de piata din lume.

Evenimentul s-a concentrat in primele trei editii pe zona non-competitionala, rularea de filme timp de trei luni, de doua ori pe saptamana, in spatiile din companie. Obiectivul nostru a fost sa promovam filme de calitate, independente, experimentale, in principal cele din Romania.

Am putut implementa acest concept prin parteneriatele cu NexT Film Festival (din 2014) si ALTER-NATIVE (din 2015), carora le multumim ca s-au alaturat acestui concept.

Pe langa aceasta parte, am avut peste 20 de invitati din zona de cinematografie romaneasca (regizori, actori, producatori, scenaristi, sunetisti, critici de film, directori de imagine), am realizat primul scurt-metraj lucrat in atelierele ISFB si am facut expozitii de afise de filme precum si o competitie interna pentru a alege artistul care sa realizeze posterul festivalului.

In 2016 lansam ISFB4, introducand si partea competitionala, deschisa atat pentru scurt-metraje internationale dar mai ales pentru cele romanesti. Inscrierile se fac pe site-ul https://filmfreeway.com/festival/IpsosShortFilmBreaks, si anume filme pana in 30 de minute, facute in orice an, indiferent daca au fost sau nu inscrise la alte festivaluri. Termenul limita este 15 aprilie 2016. Avem deja inscrise peste 1700 de filme din peste 20 de tari.

Premiile pentru filmele romanesti vor fi: Best Romanian Short Film si Audience Award.

Toate filmele inscrise o sa fie vizionate in cele trei luni de ISFB4, in cadrul Ipsos, unde suntem aproape 1000 de persoane, in sediile din Brasov si Bucuresti.

Pentru detalii asteptam mesajele voastre la adresa: askisfb@ipsos.com.”

0

Înscrieri la atelierele de scriere creativă

Poate ați văzut deja că avem înscrieri la majoritatea atelierelor dedicate scriitorilor debutanți. Cam toate sunt orientate pe proză scurtă, cu excepția celui în engleză, unde va fi vorba despre texte cu structură narativă în general, nu numai genul scurt și nu numai ficțiune. De la toate atelierele (mai puțin de la cel de SF, care are un rezultat specific), antrenorii aleg ulterior cele mai bune texte, pe care le publicăm în Revista de Povestiri. Atelierele au locuri limitate, în general 15, mai puțin la CWS, unde sunt 30.

Cel mai vechi atelier e cel cu Florin Iaru și Marius Chivu. Îl organizăm încă din toamna lui 2012 și acum am ajuns la a 8-a ediție. E și cel mai lung, are 16 întâlniri, două pe săptămână, una cu FI, alta cu MC, alternativ. E un atelier cu preselecție, pentru care trebuie să trimiteți o povestire în jur de 6000 de semne. Deadline înscrieri: 18 februarie.

Cel mai nou e cel cu scriitorul irlandez Philip O Ceallaigh și are 8 întâlniri, una pe săptămână. Tot cu preselecție, dar de data asta trebuie să trimiteți orice text cu structură narativă, fie ficțiune, fie non-ficțiune, în engleză. Deadline înscrieri: 15 februarie.

La atelierul de science-fiction și fantasy, antrenorul Michael Haulică are un nou coleg, pe scriitorul Dănuț Ungureanu. Înscrierea se face fără preselecție, doar pe bază de motivație, îi așteptăm pe pasionații genurilor la cele 12 întâlniri, 2 pe săptămână. În urma atelierului, cele mai bune texte sunt publicate într-o antologie tipărită, la Millenium Books. Deadline înscrieri: 15 februarie.

Seria 9 Creative Writing Sundays îi are ca invitați pe scriitorii Adrian Schiop, Cecilia Ștefănescu, Răzvan Petrescu, Mihai Bădică, Bogdan-Alexandru Stănescu, fiecare vine la o întâlnire. Întâlnirile sunt 5, una la două săptămâni. Nu există preselecție, nici motivație, principiul e primul venit, primul primit. Spre deosebire de celelalte ateliere, aici puteți participa și pasiv, ca spectator, adică pe loc de „Prudent”. Deadline înscrieri: 1 februarie.

Atelierele de mai sus au loc în București, pentru cine n-are (ne)plăcerea de a locui aici, avem un atelier prin Google Hangouts cu Florin Iaru, de 10 ședințe, la care aveți timp berechet să vă înscrieți, pentru că va începe în mai-iunie.

Pont: pentru o investigație și mai amănunțită, intrați pe paginile atelierelor, unde aveți și părerile absolvenților și linkuri la interviuri cu antrenorii.

Înscrierile se fac la simina arond revdepov punct ro. La atelierele fără preselecție, locul se confirmă în momentul plății avansului și aici contează viteza de înscriere. La cele cu preselecție, viteza nu contează, pentru că evaluarea se face imediat după deadline, de către scriitorii coordonatori, iar prima parte din bani se plătește de regulă la prima întâlnire.

Atelierele sunt toate orientate pe practică și pe feedback, se dau teme de scris și de citit, se discută, în ideea că veți citi mai mult și veți scrie mai bine. Talentul cu care intrați e cel cu care ieșiți, dar îl veți folosi mai bine. În afară de asta, nu veți pica în capcanele obișnuite și veți învăța să fiți conștienți de ce și cum scrieți, veți experimenta ce înțeleg cititorii din ce scrieți. Iar cititorii voștri (antrenorii, colegii) sunt interesați și se și pricep, ceea ce deseori nu se poate spune despre familie, prieteni, oamenii cărora poate le cereți părerea pentru că țin la voi.

Dacă vă imaginați povești când mergeți pe stradă pentru că observați oameni, interacțiuni, situații care vă pun rotițele în mișcare, veniți la un atelier să vă antrenați capacitatea de a reda în scris un fel nou de a privi lucrurile. Există lucruri neobișnuite și lucruri obișnuite văzute într-o lumină nouă. Unora nu le spun nimic, dar voi le vedeți altfel. Cam așa se întâmplă cu scriitorii. Sau nu? Veniți să dezbatem!

1
TEATRU_ Crenguta Sandu

Teatru – Crenguța Sandu

Crenguța a absolvit atelierul de scriere creativă, dar drumul ei prin literatură începuse cu mult înainte. Recent a publicat o carte de teatru, am invitat-o să povestească despre ea.

Am început să scriu teatru încercând să-mi imit idolul, Mihail Sebastian. La 9 ani i-am descoperit piesele într-un volum, primit de la bunicul, pe care îl citeam şi reciteam, cel puţin o dată pe an. Când piesa a apărut ecranizată la TV, toate prietenele mele doreau să fie Mona din Steaua fără nume, eu doream să fiu Mihail Sebastian.

Prima piesă am scris-o în 2002 şi se numeşte Visul unui băiat de la Palat. Este o comedie inspirată din realitate. Am scris-o uşor, în câteva ore, însă personajele îmi erau clare, la fel şi acţiunea. Nu îmi dădeam seama de calitatea acesteia şi am trimis-o în anul în care am scris-o la două concursuri pe care le-am câştigat: Mihai Eminescu, organizat de Direcția de cultură București și Moștenirea Văcăreștilor, organizat de Uniunea Scriitorilor, Ministerul Culturii și Direcția de Cultură Dâmboviţa.

Cele două premii m-au încurajat să continui să scriu. Am continuat cu încă trei comedii: Nunta, Afacerea, Credite Sentimentale.Visul unui băiat de la Palat și Nunta au fost integral publicate în revista Dunărea de Jos de la Galaţi în anii 2005-2006.

Pe toate le-am reunit în cartea numită TEATRU, care a apărut la editura ePublishers și am lansat-o în cadrul Târgului internaţional de carte Gaudeamus la sfârşitul lui octombrie 2015.

TEATRU_ Crenguta Sandu

Cele patru piese reprezintă o satiră a vieții în România după 1989. Personajele sunt foarte diverse: de la pești și prostituate la artiști și bancheri. Vă invit, să le descoperiţi şi să vă distraţi citindu-le, aşa cum şi eu m-am distrat scriindu-le. Cartea poate fi comandată pe www.elefant.ro, iar pentru cei care preferaţi formatul electronic o găsiţi la adresa www.ibooksquare.ro.

Am absolvit Academia de Studii Economice și Institutul Diplomatic Român și scriu teatru, cronică de teatru, proză scurtă și roman. Am publicat în revistele literare Dunărea de Jos, Steaua, Oglinda literară şi Revista de Suspans. Am obținut 9 premii literare în urma participării la concursurile naționale de literatură.

Eu sunt Crenguţa Sandu.

crenguta sandu

0
2016 someecards

Ateliere noi în 2016

În 2016, care începe peste câteva zile, plănuim câteva ateliere noi: scriere creativă în engleză (ficțiune și non-ficțiune), stop-motion (animație prin cadre foto succesive), critică pe manuscris (ficțiune), NESTworking online (prin Google Hangouts). Să le luăm pe rând:

Scriere creativă în engleză

Atelierul va fi ținut în limba engleză de scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh. Philip trăiește la București din anii 2000, scrie proză scurtă (cărți ale lui traduse la Polirom) și non-ficțiune narativă (text în DoR).

Scopul atelierului va fi ca participanții să citească mai mult și să își îmbunătățească scrisul. Toate temele pe care le vor primii cursanții la atelier vor fi scrise în engleză. Pot participa și cei care vor să scrie ficțiune și cei care vor să scrie non-ficțiune, preselecția va ține cont de ambele direcții (entuziaștii vor putea trimite fie o povestire, fie un text non-ficțional cu o structură narativă).

Stop-motion

De un an încercăm să găsim omul potrivit pentru atelierul de animație prin tehnica stop-motion și sperăm ca la începutul anului să-l prindem. Vom reveni cu detalii. Vrem să facem un atelier de genul ăsta pentru că animația e un domeniu minunat, dar percepția e că le e rezervat doar celor care știu să deseneze. Nu e așa! În funcție de poveste, cadru și personaje poate fi mai greu sau mai ușor. Ca exemplu de „greu”, pentru cine a văzut „Lucky” de Alexandra Botău, aici e un making of.

Critică pe manuscris

E vorba de o opțiune pentru cei care au scris o carte (roman, volum de povestiri, poate și poezie) și au nevoie de feedback înainte să o trimită la o editură. Vor putea alege un scriitor dintre colaboratorii noștri, care să le citească hopera, într-un termen de maximum o lună, și apoi să se întâlnească pentru o discuție 1 la 1.

NESTworking prin Google Hangouts

NESTworking e atelierul nostru de comunicare, o delicatesă. Care deocamdată a fost rezervată bucureștenilor. Dar, între timp, Magda Bunea, antrenoarea de comunicare, s-a obișnuit cu Google Hangouts, o tehnologie super simplă de videocall (trebuie doar să fii logat pe Gmail și să dai click pe un link și ai intrat în hangout, unde îi vezi și îi auzi pe colegi). Avem deja 4 ediții ale atelierului de scriere creativă cu Florin Iaru prin Hangouts la activ, deci terenul e desțelenit.

Și, cu acest cuvânt ciudat, încheiem articolul cu rezoluțiile Club Revdepov pe 2016. Un an bun de tot să avem!

sursă imagine: Someecards

0
mc2film

mc2film

Lumea văzută de Vvag

Toată viaţa, Vvag a scris. Reţete de bucătărie, numere de telefon, versuri, bucăţi de idee.

Vvag a fost mereu înconjurat de oameni, făcând parte din câte un grup sau echipă de minimum doi. De cele mai multe ori, grupurile s-au dizolvat ca o pastilă de vitamina C într-un pahar cu apă, lăsându-i un gust de acrişoară nostalgie în papile şi pe cerul fără de soare al gurii.

Fiecare din acest grupuri l-au făcut să înainteze, să se transforme şi să evolueze, tatuându-i pe trup, în locuri ascunse de ochii lumii, câte un nume sau o amintire greu de povestit fără bucurie şi emoţie în corzile vocale. Peste toate aceste tatuaje a început să poarte, de mai bine de un an, un tricou frumos croit – un tricou negru, simplu, cu un logo alb, micuţ, în dreptul inimii – mc²film. Un tricou pe care îl împarte cu alţi 4 oameni, şi pe care îl afişează cu mândrie, din ce în ce mai des în ultima perioadă.

mc2film

Un cuvânt scris pe un perete virtual.

Un nou grup din care cumva face parte – o busolă creativă din care lui i-a revenit partea din mijloc, lăsându-i pe Vlad, Valentin, Alin şi George în extremităţile cardinale. Minunat pentru Vvag e că totul se întâmplă central, cu influenţe din toate direcţiile, cu inevitabile respingeri de poli, dar, mereu, cu satisfacţia lucrului făcut din suflet, liber şi independent, cu improvizaţii reuşite pe alocuri şi oameni inimoşi, care au ales să mizeze pe el şi care s-au implicat fizic şi afectiv. Vvag îl numeşte studio independent de producţie cinematografică, centru de scriere creativ-participativă, script-tank, instituţie specializată în feedback şi dezvoltare, apartament cardiac. Pe scurt: mc²film, căci în online e mai greu cu „puterile” matematice.

A început totul în dimineaţa în care Antoine Le Bos a spus primul Bonjour, înainte de a ţine un training intensiv de scriptwriting şi pitching. Se întâmpla în cadrul workshop-ului Second Draft, pus la cale de fetele de la CTRL+N. Alin, Valentin şi George scriseseră fiecare câte un scenariu de scurt metraj şi dădeau nas în nas pentru prima oară, înconjuraţi de oameni „din domeniu” sau aspiranţi. Deja a doua zi vorbeau de posibilităţi de colaborare, punând la comun poveştile şi echipamentul pe care îl deţinea fiecare, amestecându-şi cunoştinţele şi conştiinţele, trăgând linii imaginare până la alţi oameni şi proiecte.

O perioadă, au tot vorbit. În toamna lui 2014, Vlad şi Alin au mers la Costineşti pentru a încerca un documentar despre Gala Tânărului Actor – HOP. Totul, cu microfoanele, luminile şi obiectivele lui George. Le-a ieşit arlechiñata– un eseu intim despre experienţa trăită acolo, un vis încălcit, un fel de trailer zgomotos despre liniştea de la Vox Maris.

Scrisul a constituit alibi-ul. Primele încercări de scriere în această formulă, implicând şi alţi oameni de prin ateliere şi workshopuri au adus o extindere a grupului de interesaţi. Vlad a dat join oficial şi primele discuţii punctuale despre filmarea unui scurt-metraj, pe baza scenariului scris de Valentin au început. Frumos. Elegant. Fără bani din surse externe. Începea distracţia şi munca. Se împărţeau roluri şi fiecare simţea că va avea de învăţat. Vvag a mers la mare şi-a dormit pe plajă. Primul proiect comun (Duşmanul) a apărut înainte ca grupul să se nască oficial şi a beneficiat de bunăvoinţa multor oameni serioşi, atât în faţa cât şi în spatele camerei.

După un prim experiment reuşit, George a făcut un event pe facebook şi a convocat o reuniune strategică. Aici s-a dat cu pumnul în masă, cu markerul pe foaie, cu propuneri de nume de pereţi şi calcule în cap. În filme, treaba asta s-ar numi dragoste la prima vedere.. la ei se va numi la fel!

Vvag s-a declarat mulţumit de acea întâlnire şi a renunţat, cu timpul, să se mai întrebe de ce nu au ales numele lui. A rămas mc²film. Reprezintă modul în care cei patru văd şi înţeleg lucrurile, oarecum invers faţă de ce spunea Albert – le place să creadă că au capacitatea de a vizualiza limbajul abstract al matematicii sentimentelor şi minţii lor şi a le transpune în imaginile vizuale. Aveau nevoie de-o umbrelă, de-un nume, de-un branding elementar. Nu voiau să se blocheze în chestiuni de formă, întrucât energia lor îşi freca deja mâinile pentru idei cu fond ce necesitau punerea în practică.

În toată această perioadă, scrisul a continuat, fiind mereu prezent pe fundal, indiferent ce făceau. Ideile unuia au devenit ideile tuturor şi patru creiere s-au aruncat în furtuni. S-au îndemnat unii pe alţii să se înscrie la ateliere şi le-a ieşit (Transilvania Talent Lab, The Pitch – Next Festival, Play Atelier 2, NISI MASA Experimental Film Workshop, TransEuropa Caravans, Production Hub, Play Atelier 3), să se ducă la castinguri (le-a ieşit cu reclamele), să participe la pitchuri. S-au ambiţionat să scrie scenarii de lung-metraj şi serial TV şi au început lucrul la un omnibus (Ţigara de După), aflat în producţie în acest moment. Dacă ar fi să spargă în bucăţele omnibusul, unul din scurt-metrajele care îl compun e deja gata şi a prins câteva festivaluri din România şi din străinătate şi alte trei sunt în block start. Altele sunt pe masa de montaj, pe hârtie sau în faza de pre-producţie şi se realizează prin colaborări pro-bono cu oameni din afara grupului – actori, directori de imagine, sunetişti, scenografi, oameni minunaţi fără de care cuvintele scrise aici nu ar fi decât wishful thinking, oameni cărora vor să le mulţumească de fiecare dată când îi întâlnesc pe stradă.

creatori_mc2film
De la stânga la dreapta: Valentin Păduraru, Vlad Ghinea, Alin Boeru și George Gänæaard.

 

În continuare, scrisul alimentează rezervoare. Lucrează, în paralel, la câteva scenarii de lung, mediu şi scurt-metraj şi munca la ele devine din ce în ce mai îmbucurătoare, cu fiecare invitaţie primită la workshopuri de dezvoltare. Are loc o rotaţie de cadre în interiorul grupului, o schimbare a locului din care vedem filmul, un fel de „scaunele muzicale”, singura diferenţă fiind aceea că nimeni nu rămâne pe dinafară.

Toate celelalte grupuri din care Vvag a făcut parte îşi desfăşurau activitatea, în mare parte, în weekend, după serviciu şi de sărbătorile legale, când timpul era mai blând cu el şi creativitatea împinsă în mediile audio-vizuale mai ceva ca bucăţile de carne tocată în maţele de viitori cârnaţi. Dar acum, pentru că toţi vor mai mult, în aceeaşi direcţie, s-a schimbat puţin abordarea – implicarea şi punerea în scenă/platou au loc mai des, zilele corporatiste au devenit mai puţine şi mai condensate, lucrul în echipă mai eficient şi resursele mai inteligent folosite. Următorul pas ar fi găsirea unui sediu şi intesificarea eforturilor, depozitarea muncii continue într-un safe seif uşor de accesat, cu pufuri, internet, premiere pro, mese ikea, photoshop, curent electric, toaletă şi-un nume mic, scris, în dreptul inimii, pe perete. Dar despre aceste intenţii, puţin mai târziu.

Toate cele de mai sus nu sunt altceva decât amintiri. Imagini vizuale abstractizate şi trecute matematic, prin litere virtuale într-un document Word. Scrise. Abrutizate şi puse la uscat în faţa cititorilor de povestiri.

Scrisul l-a făcut pe Vvag să iubească faptul că trăieşte şi poate muri în fiecare clipă.

/* Vlad, Valentin, Alin şi George sunt absolvenți ai atelierului de scenaristică „Play”, cu Cecilia Ștefănescu și Igor Cobileanski. */

0
Colectiv delivery afis

#Colectiv Delivery

Joi ne-a venit ideea să organizăm un târg creativ în care toți banii din vânzări să meargă spre răniții din Colectiv. Așa că am ales o zi, 28 noiembrie, am vorbit cu Cărturești și am fixat ca loc Grădina Verona, Street Delivery a aprobat numele, #Colectiv Delivery, am stabilit programul, 11:00 – 17:00, am împrumutat de la Împreună Rezistăm cutiile pentru donații care vor ajunge ulterior la Fundația Estuar și ne-am pus pe treabă: să căutăm creatori dispuși să doneze din creațiile lor pentru vânzare la târg. Din fericire, am găsit oameni solidari care fac lucruri foarte frumoase, așa că deja avem multe confirmări din cele 5 categorii pe care le-am ales: reviste/artă vizuală/accesorii/haine/homedecor. Te invităm să îți confirmi prezența cu un join și să inviți măcar 10 prieteni!

Colectiv delivery afis

0
Haiganu_Fluviul_Soaptelor_coperta1

Se lansează „Fluviul Șoaptelor”

Marian Coman e unul dintre scriitorii invitați la atelierul de science-fiction și fantasy. Zilele astea probabil plutește, pentru că romanul lui e gata de lansare!

Cartea va fi prezentată cititorilor sâmbătă, de la ora 16.00, în sala de evenimente Mircea Sântimbreanu, la Gaudeamus.

„Noua carte a lui Marian Coman apare la exact 10 ani de la debutul editorial cu ”Nopți albe, zile negre” (Tritonic, 2005) și este primul volum editat de HAC!BD, editura care a impus pe piața românească benzile desenate prin revistele HAC! (Harap Alb continuă) și TFB (Tinerețe fără bătrânețe). De altfel, acțiunea cărții are loc în același univers în care se desfășoară și aventurile din benzile desenate ”Harap Alb continuă”, Marian Coman fiind unul dintre scenariștii revistei.

Aflat la granița dintre fantasy și horror, ”Fluviul șoaptelor” dezvăluie fascinanta întâlnire dintre un zeu decăzut și un copil cu puteri miraculoase, romanul fiind prima parte dintr-o serie ce-l are în centru pe Haiganu, singurul dintre Cei Mari ce colindă prin lume.

”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” metabolizează elemente din mitologia traco-dacă și din folclorul popular pe care le transformă în ceva cu totul nou. Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” te va duce pe tărâmuri populate de magi și de ființe grotești.

Haiganu_Fluviul_Soaptelor_coperta1

Lumea din povestea lui Haiganu adăpostește Ordisia, marele Imperiu al Brâului de Piatră, dar și stepe pustii străbătute doar de nomazii ce-și călăresc semețele antilope de fistic ori orașe-cetate și regate conduse după datina vechilor regi. La Kaga-Krata, Ziraxes ascunde planuri necurate, în vreme ce, aproape de Giradrigas, căpcăunul Dekibalos în fruntea Armatei Orfanilor visează să stăpânească lumea. Plecat de la marele templu din Korganon, un profet vestește că un zeu umblă prin lume, în carne și oase, iar Zourazi, copilul, e pe cale să-l întâlnească. Ce se ascunde în spatele profeției și cine trage cu adevărat de ițele lumii, câtă putere se poate aduna în sângele unui pui de vrăjitor și cum de poate fi pedepsit un zeu ce poate privi până la capătul timpului, iată câteva din întrebările la care cititorii vor căuta răspunsuri pe măsură ce vor păși în lumea lui Haiganu.

”Cu Fluviul Șoaptelor, Marian Coman trece de la tradiție la modernitate, transformă basmul în fantasy  și prin asta se situează pe harta mondială a literaturii de gen. Partea cu adevărat bună e că Marian Coman este un scriitor foarte talentat și ne reprezintă la cel mai înalt nivel”, crede scriitorul Michael Haulică.

După lansarea de la București, Marian Coman pleacă într-un turneu de promovare a romanului în peste 20 de orașe din România, însă primele opriri le va face la Galați și Brăila, orașele-casă ale autorului.”

0
lectura la finalul atelierului de poezie tinut de simona popescu

Lectură la finalul atelierului de poezie

Iată că atelierul de poezie ținut de Simona Popescu s-a încheiat. A fost prima ediție și nu știam ce ne așteaptă! Din patru întâlniri o dată la două săptămâni și vreo 15 poeți simpatici s-a legat o prietenie. Erau trei ore prevăzute în program pentru fiecare rendez-vous, dar Simona Popescu a stat patru-cinci de fiecare dată, deși s-a implicat pro bono. Îi mulțumim încă o dată!

După fiecare întâlnire, cursanții au primit teme și majoritatea au scris. S-a discutat, s-a răsturnat și au scris din nou. Iar și iar. Progresul a fost o încântare. Așa că urmează să vă arătăm rezultatul: fiecare absolvent își va citi cele mai bune poeme joi, pe 26 noiembrie, de la 19:00, în Londophone. Vă invităm să dați un join aici!

lectura la finalul atelierului de poezie tinut de simona popescu

0
atelier scriere creativa hangout

Rezultatele preselecției: atelierul online de scriere creativa

Vă mulțumim tuturor pentru textele trimise pentru preselecția celei de-a 4-a ediții a atelierului online de scriere creativă cu Florin Iaru. Nu vă descurajați dacă nu sunteți pe lista de mai jos, până la urmă sunt foarte puține locuri, pe de altă parte puteți trimite un text nou la primăvară.

Textele au fost trimise anonime la jurizare, ca de obicei, Florin Iaru a dat note și iată-i pe primii 7 clasați. Mai jos, aflabetic:

Lili Crăciun – A treia cale
Ștefania Ghiță – O zi ca toate celelalte
Elena Jipa – La masă, se răcește ciorba
Iulia Malene – Carolina
Bogdan Mușat – Italian boy
Cosmina Paul – 3 exerciții
Luiza Popa – Curândul

Dragi admiși, confirmați pe mail participarea până luni, iar săptămâna următoare e cea în care așteptăm să faceți transferul avansului de 200 lei. Banii nu se returnează pentru ședințele la care lipsiți.

0
okies

Șoseaua pe care curge lapte și miere

de Emil Duhnea, absolvent al atelierului de SF&F, ediția a 2-a

În revista Galileo Science Fiction & Fantasy numărul 8, care va fi lansată şi pusă la vânzare la târgul de carte Gaudeamus, va fi publicată povestirea Şoseaua pe care curge lapte şi miere, un text „mainstream” pe care îl concepusem pentru ediţia a doua a concursului de proză scurtă Liternautica (unde am înscris până la urmă textul Gyokuon). Întâmplarea a făcut ca editorul revistei Galileo, Michael Haulică, să îl vadă mai întâi şi să hotărască să-l publice în Galileo nr. 8, explicând într-un interviu pentru GazetaSF: „În Galileo 8 o să public un text mainstream, scris de Emil Duhnea, unul dintre absolvenții celei de-a doua serii a Atelierului SFF. De ce-l public? Ce caută într-o revistă de SF&F? Da, poate n-are ce căuta, dar e atît de fain scris… Și n-am rezistat tentației de a împărtăși bucuria asta a mea cu aceia pentru care fac revista și sper ca toți cititorii să se bucure de apariția unui scriitor excelent (publicarea asta este debutul lui) și să-i caute apoi povestirile SF.

Altfel spus, îi sunt dator cu o povestire SF…

Dincolo de scrisul fain, Şoseaua pe care curge lapte şi miere este o poveste care are la bază o încercare conştientă, şi dificilă, de a adopta stilul lui John Steinbeck. Dincolo de subiectul povestirii, pe care îl voi prezenta mai jos, am încercat să fiu mai descriptiv decât îmi stă în fire, să anticipez în mici detalii elementele cărora urmează să le fie acordate importanţă în final, să utilizez un limbaj poetic împletit cu substratul biblic (caracteristic lui Steinbeck, dar şi subiectului discutat) şi să dramatizez în sufletele unor personaje o temă mult mai grea decât ar putea ele duce. Naraţiunea la persoana I mi-a permis cu foarte mare uşurinţă să creionez în aceeaşi întindere de cuvinte două personaje diferite, iar prin stilul oral am putut să mă apropii de acea atmosferă de intimitate pe care reuşeşte să o creeze Steinbeck în lucrările sale.

Nu întâmplător l-am ales pe Steinbeck drept model, ci datorită subiectului abordat: vagabonzii, imigranţii, aşa-numiţii okies ai Marii Depresiuni. Iniţial am conceput ideea textului în jurul unui vagabond pe străzile Manhattan-ului la momentul Crahului din 1929. O parte din elementele acelei idei le-am păstrat, cum ar fi codul ocult întrebuinţat de vagabonzi pentru a semnala sau comunica diferite informaţii, sau alte detalii istorico-sociale prezentate implicit în text din cultura vagabonzilor. Aceasta este una bogată, impresionantă şi fertilă pentru diferite tipuri de poveşti – lucrările sociologului american Nels Anderson sunt o sursă foarte bună pentru asta. Tot el detaliază şi expresia din jargonul vagabonzilor „drumul pe care curge lapte şi miere”, pe care am luat-o drept titlu şi am adaptat-o la şosea (de la asocierea iniţială cu trenurile şi căile ferate) pentru a o aduce în contextul Marii Depresiunii şi a Şoselei 66 care a servit drept rută principală a imigranţilor din Dust Bowl.

okies

(sursa)

Revenind la Steinbeck, l-am folosit pe autor drept model nu doar în ceea ce priveşte stilul, ci şi pentru unul dintre personajele textului. Steinbeck-jurnalistul, care reiese mai mult în seria de articole The Harvest Gypsies sau în jurnalul Working Days, a fost inspiraţia pentru personajul naratorului care, într-un prim draft al povestirii, era un jurnalist de ziar, şi nu de radio. Schimbarea către radio am făcut-o destul de repede şi uşor atunci când mi-am dat seama că am nevoie ca textul să fie un pic mai dramatic decât un articol de ziar, mai ales atunci când discursul naratorului virează într-o direcţie teatrală.

Cu toate că şi în acest caz am lăsat deoparte aspecte pe care aş fi vrut să le explorez, asupra cărora voi reveni cu altă ocazie însă, Şoseaua pe care curge lapte şi miere este cu siguranţă cel mai bun text al meu şi cel mai atent scris. Aşa că vă invit să găsiţi revista Galileo nr. 8 la Gaudeamus, şi după ce vă va convinge Şoseaua pe care curge lapte şi miere, să îmi căutaţi şi povestirile SF.

0
alexandra medaru

Text fantastic erotic în Galileo 8

de Alexandra Medaru, absolventă a ateliereului de SF&F, ediția I

Membră a grupului literar Secția 14

În revista Galileo 8 urmează să-mi fie publicată povestea Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan, o proză fantastică.

alexandra medaru

Textul urmărește ca fir narativ o poveste de dragoste întunecată, ce are în centrul acțiunii patru personaje: o tânără femeie, un bărbat, un satir și un motan, care participă la un rendez-vous într-un apartament din Colentina. Povestea sapă adânc în tenebrele iubirii dintre tânăra femeie și Arathis, bărbatul ce pare sosit de pe pământurile roșii ale lui Marte, după cum însăși eroina îl descrie.

Titlul povestirii face referire la evenimentul principal, și anume o întâlnire ce are loc într-o seară în București, transformându-se într-un joc erotic ce implică toate personajele.

Povestirea are la bază mai multe motive. Mai întâi este prezent motivul iubirii, dar nu cel al unei povești de dragoste luminoase, ci cel al modului în care iubirea poate aluneca spre tenebre. De asemenea, povestea abordează și problema unei sexualități diferite. Am dorit să intru în acest subiect datorită tabuurilor care există în societatea secolului al XXI-lea și mai ales în România, pentru că experimentarea sexuală de orice natură este adesea blamată (prea puțini afirmă cine sunt cu adevărat din punct de vedere sexual, cei mai mulți dintre noi ținem sub cheie sexualitatea de parcă n-ar face parte din existențele noastre), în ciuda faptului că, în trecut, libertinajul sexual era acceptat în societăți ce au fost înfloritoare, un exemplu ar fi doar Roma antică. Un al treilea element cheie al textului se referă la zbaterile artistului, la nebunia ce stă în spatele geniului celui care ajunge să aibă un nume important în artă.

Cam atât vă spun, pentru că cititorii sunt cei care trebuie să descopere povestea și nu vreau să știrbesc în vreun fel din plăcerea călătoriei alături de personajele mele. Dacă v-am făcut curioși cu această prezentare, ei bine citiți Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan, text care va fi prezent în Galileo 8, ce se lansează la Gaudeamus.

(Notă Simina: Dacă nu ajungeți la târg, Galileo 8 va putea fi cumpărat cel mai probabil de aici.)

1