Blog

2016 someecards

Ateliere noi în 2016

În 2016, care începe peste câteva zile, plănuim câteva ateliere noi: scriere creativă în engleză (ficțiune și non-ficțiune), stop-motion (animație prin cadre foto succesive), critică pe manuscris (ficțiune), NESTworking online (prin Google Hangouts). Să le luăm pe rând:

Scriere creativă în engleză

Atelierul va fi ținut în limba engleză de scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh. Philip trăiește la București din anii 2000, scrie proză scurtă (cărți ale lui traduse la Polirom) și non-ficțiune narativă (text în DoR).

Scopul atelierului va fi ca participanții să citească mai mult și să își îmbunătățească scrisul. Toate temele pe care le vor primii cursanții la atelier vor fi scrise în engleză. Pot participa și cei care vor să scrie ficțiune și cei care vor să scrie non-ficțiune, preselecția va ține cont de ambele direcții (entuziaștii vor putea trimite fie o povestire, fie un text non-ficțional cu o structură narativă).

Stop-motion

De un an încercăm să găsim omul potrivit pentru atelierul de animație prin tehnica stop-motion și sperăm ca la începutul anului să-l prindem. Vom reveni cu detalii. Vrem să facem un atelier de genul ăsta pentru că animația e un domeniu minunat, dar percepția e că le e rezervat doar celor care știu să deseneze. Nu e așa! În funcție de poveste, cadru și personaje poate fi mai greu sau mai ușor. Ca exemplu de „greu”, pentru cine a văzut „Lucky” de Alexandra Botău, aici e un making of.

Critică pe manuscris

E vorba de o opțiune pentru cei care au scris o carte (roman, volum de povestiri, poate și poezie) și au nevoie de feedback înainte să o trimită la o editură. Vor putea alege un scriitor dintre colaboratorii noștri, care să le citească hopera, într-un termen de maximum o lună, și apoi să se întâlnească pentru o discuție 1 la 1.

NESTworking prin Google Hangouts

NESTworking e atelierul nostru de comunicare, o delicatesă. Care deocamdată a fost rezervată bucureștenilor. Dar, între timp, Magda Bunea, antrenoarea de comunicare, s-a obișnuit cu Google Hangouts, o tehnologie super simplă de videocall (trebuie doar să fii logat pe Gmail și să dai click pe un link și ai intrat în hangout, unde îi vezi și îi auzi pe colegi). Avem deja 4 ediții ale atelierului de scriere creativă cu Florin Iaru prin Hangouts la activ, deci terenul e desțelenit.

Și, cu acest cuvânt ciudat, încheiem articolul cu rezoluțiile Club Revdepov pe 2016. Un an bun de tot să avem!

sursă imagine: Someecards

0
mc2film

mc2film

Lumea văzută de Vvag

Toată viaţa, Vvag a scris. Reţete de bucătărie, numere de telefon, versuri, bucăţi de idee.

Vvag a fost mereu înconjurat de oameni, făcând parte din câte un grup sau echipă de minimum doi. De cele mai multe ori, grupurile s-au dizolvat ca o pastilă de vitamina C într-un pahar cu apă, lăsându-i un gust de acrişoară nostalgie în papile şi pe cerul fără de soare al gurii.

Fiecare din acest grupuri l-au făcut să înainteze, să se transforme şi să evolueze, tatuându-i pe trup, în locuri ascunse de ochii lumii, câte un nume sau o amintire greu de povestit fără bucurie şi emoţie în corzile vocale. Peste toate aceste tatuaje a început să poarte, de mai bine de un an, un tricou frumos croit – un tricou negru, simplu, cu un logo alb, micuţ, în dreptul inimii – mc²film. Un tricou pe care îl împarte cu alţi 4 oameni, şi pe care îl afişează cu mândrie, din ce în ce mai des în ultima perioadă.

mc2film

Un cuvânt scris pe un perete virtual.

Un nou grup din care cumva face parte – o busolă creativă din care lui i-a revenit partea din mijloc, lăsându-i pe Vlad, Valentin, Alin şi George în extremităţile cardinale. Minunat pentru Vvag e că totul se întâmplă central, cu influenţe din toate direcţiile, cu inevitabile respingeri de poli, dar, mereu, cu satisfacţia lucrului făcut din suflet, liber şi independent, cu improvizaţii reuşite pe alocuri şi oameni inimoşi, care au ales să mizeze pe el şi care s-au implicat fizic şi afectiv. Vvag îl numeşte studio independent de producţie cinematografică, centru de scriere creativ-participativă, script-tank, instituţie specializată în feedback şi dezvoltare, apartament cardiac. Pe scurt: mc²film, căci în online e mai greu cu „puterile” matematice.

A început totul în dimineaţa în care Antoine Le Bos a spus primul Bonjour, înainte de a ţine un training intensiv de scriptwriting şi pitching. Se întâmpla în cadrul workshop-ului Second Draft, pus la cale de fetele de la CTRL+N. Alin, Valentin şi George scriseseră fiecare câte un scenariu de scurt metraj şi dădeau nas în nas pentru prima oară, înconjuraţi de oameni „din domeniu” sau aspiranţi. Deja a doua zi vorbeau de posibilităţi de colaborare, punând la comun poveştile şi echipamentul pe care îl deţinea fiecare, amestecându-şi cunoştinţele şi conştiinţele, trăgând linii imaginare până la alţi oameni şi proiecte.

O perioadă, au tot vorbit. În toamna lui 2014, Vlad şi Alin au mers la Costineşti pentru a încerca un documentar despre Gala Tânărului Actor – HOP. Totul, cu microfoanele, luminile şi obiectivele lui George. Le-a ieşit arlechiñata– un eseu intim despre experienţa trăită acolo, un vis încălcit, un fel de trailer zgomotos despre liniştea de la Vox Maris.

Scrisul a constituit alibi-ul. Primele încercări de scriere în această formulă, implicând şi alţi oameni de prin ateliere şi workshopuri au adus o extindere a grupului de interesaţi. Vlad a dat join oficial şi primele discuţii punctuale despre filmarea unui scurt-metraj, pe baza scenariului scris de Valentin au început. Frumos. Elegant. Fără bani din surse externe. Începea distracţia şi munca. Se împărţeau roluri şi fiecare simţea că va avea de învăţat. Vvag a mers la mare şi-a dormit pe plajă. Primul proiect comun (Duşmanul) a apărut înainte ca grupul să se nască oficial şi a beneficiat de bunăvoinţa multor oameni serioşi, atât în faţa cât şi în spatele camerei.

După un prim experiment reuşit, George a făcut un event pe facebook şi a convocat o reuniune strategică. Aici s-a dat cu pumnul în masă, cu markerul pe foaie, cu propuneri de nume de pereţi şi calcule în cap. În filme, treaba asta s-ar numi dragoste la prima vedere.. la ei se va numi la fel!

Vvag s-a declarat mulţumit de acea întâlnire şi a renunţat, cu timpul, să se mai întrebe de ce nu au ales numele lui. A rămas mc²film. Reprezintă modul în care cei patru văd şi înţeleg lucrurile, oarecum invers faţă de ce spunea Albert – le place să creadă că au capacitatea de a vizualiza limbajul abstract al matematicii sentimentelor şi minţii lor şi a le transpune în imaginile vizuale. Aveau nevoie de-o umbrelă, de-un nume, de-un branding elementar. Nu voiau să se blocheze în chestiuni de formă, întrucât energia lor îşi freca deja mâinile pentru idei cu fond ce necesitau punerea în practică.

În toată această perioadă, scrisul a continuat, fiind mereu prezent pe fundal, indiferent ce făceau. Ideile unuia au devenit ideile tuturor şi patru creiere s-au aruncat în furtuni. S-au îndemnat unii pe alţii să se înscrie la ateliere şi le-a ieşit (Transilvania Talent Lab, The Pitch – Next Festival, Play Atelier 2, NISI MASA Experimental Film Workshop, TransEuropa Caravans, Production Hub, Play Atelier 3), să se ducă la castinguri (le-a ieşit cu reclamele), să participe la pitchuri. S-au ambiţionat să scrie scenarii de lung-metraj şi serial TV şi au început lucrul la un omnibus (Ţigara de După), aflat în producţie în acest moment. Dacă ar fi să spargă în bucăţele omnibusul, unul din scurt-metrajele care îl compun e deja gata şi a prins câteva festivaluri din România şi din străinătate şi alte trei sunt în block start. Altele sunt pe masa de montaj, pe hârtie sau în faza de pre-producţie şi se realizează prin colaborări pro-bono cu oameni din afara grupului – actori, directori de imagine, sunetişti, scenografi, oameni minunaţi fără de care cuvintele scrise aici nu ar fi decât wishful thinking, oameni cărora vor să le mulţumească de fiecare dată când îi întâlnesc pe stradă.

creatori_mc2film
De la stânga la dreapta: Valentin Păduraru, Vlad Ghinea, Alin Boeru și George Gänæaard.

 

În continuare, scrisul alimentează rezervoare. Lucrează, în paralel, la câteva scenarii de lung, mediu şi scurt-metraj şi munca la ele devine din ce în ce mai îmbucurătoare, cu fiecare invitaţie primită la workshopuri de dezvoltare. Are loc o rotaţie de cadre în interiorul grupului, o schimbare a locului din care vedem filmul, un fel de „scaunele muzicale”, singura diferenţă fiind aceea că nimeni nu rămâne pe dinafară.

Toate celelalte grupuri din care Vvag a făcut parte îşi desfăşurau activitatea, în mare parte, în weekend, după serviciu şi de sărbătorile legale, când timpul era mai blând cu el şi creativitatea împinsă în mediile audio-vizuale mai ceva ca bucăţile de carne tocată în maţele de viitori cârnaţi. Dar acum, pentru că toţi vor mai mult, în aceeaşi direcţie, s-a schimbat puţin abordarea – implicarea şi punerea în scenă/platou au loc mai des, zilele corporatiste au devenit mai puţine şi mai condensate, lucrul în echipă mai eficient şi resursele mai inteligent folosite. Următorul pas ar fi găsirea unui sediu şi intesificarea eforturilor, depozitarea muncii continue într-un safe seif uşor de accesat, cu pufuri, internet, premiere pro, mese ikea, photoshop, curent electric, toaletă şi-un nume mic, scris, în dreptul inimii, pe perete. Dar despre aceste intenţii, puţin mai târziu.

Toate cele de mai sus nu sunt altceva decât amintiri. Imagini vizuale abstractizate şi trecute matematic, prin litere virtuale într-un document Word. Scrise. Abrutizate şi puse la uscat în faţa cititorilor de povestiri.

Scrisul l-a făcut pe Vvag să iubească faptul că trăieşte şi poate muri în fiecare clipă.

/* Vlad, Valentin, Alin şi George sunt absolvenți ai atelierului de scenaristică „Play”, cu Cecilia Ștefănescu și Igor Cobileanski. */

0
Colectiv delivery afis

#Colectiv Delivery

Joi ne-a venit ideea să organizăm un târg creativ în care toți banii din vânzări să meargă spre răniții din Colectiv. Așa că am ales o zi, 28 noiembrie, am vorbit cu Cărturești și am fixat ca loc Grădina Verona, Street Delivery a aprobat numele, #Colectiv Delivery, am stabilit programul, 11:00 – 17:00, am împrumutat de la Împreună Rezistăm cutiile pentru donații care vor ajunge ulterior la Fundația Estuar și ne-am pus pe treabă: să căutăm creatori dispuși să doneze din creațiile lor pentru vânzare la târg. Din fericire, am găsit oameni solidari care fac lucruri foarte frumoase, așa că deja avem multe confirmări din cele 5 categorii pe care le-am ales: reviste/artă vizuală/accesorii/haine/homedecor. Te invităm să îți confirmi prezența cu un join și să inviți măcar 10 prieteni!

Colectiv delivery afis

0
Haiganu_Fluviul_Soaptelor_coperta1

Se lansează „Fluviul Șoaptelor”

Marian Coman e unul dintre scriitorii invitați la atelierul de science-fiction și fantasy. Zilele astea probabil plutește, pentru că romanul lui e gata de lansare!

Cartea va fi prezentată cititorilor sâmbătă, de la ora 16.00, în sala de evenimente Mircea Sântimbreanu, la Gaudeamus.

„Noua carte a lui Marian Coman apare la exact 10 ani de la debutul editorial cu ”Nopți albe, zile negre” (Tritonic, 2005) și este primul volum editat de HAC!BD, editura care a impus pe piața românească benzile desenate prin revistele HAC! (Harap Alb continuă) și TFB (Tinerețe fără bătrânețe). De altfel, acțiunea cărții are loc în același univers în care se desfășoară și aventurile din benzile desenate ”Harap Alb continuă”, Marian Coman fiind unul dintre scenariștii revistei.

Aflat la granița dintre fantasy și horror, ”Fluviul șoaptelor” dezvăluie fascinanta întâlnire dintre un zeu decăzut și un copil cu puteri miraculoase, romanul fiind prima parte dintr-o serie ce-l are în centru pe Haiganu, singurul dintre Cei Mari ce colindă prin lume.

”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” metabolizează elemente din mitologia traco-dacă și din folclorul popular pe care le transformă în ceva cu totul nou. Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor” te va duce pe tărâmuri populate de magi și de ființe grotești.

Haiganu_Fluviul_Soaptelor_coperta1

Lumea din povestea lui Haiganu adăpostește Ordisia, marele Imperiu al Brâului de Piatră, dar și stepe pustii străbătute doar de nomazii ce-și călăresc semețele antilope de fistic ori orașe-cetate și regate conduse după datina vechilor regi. La Kaga-Krata, Ziraxes ascunde planuri necurate, în vreme ce, aproape de Giradrigas, căpcăunul Dekibalos în fruntea Armatei Orfanilor visează să stăpânească lumea. Plecat de la marele templu din Korganon, un profet vestește că un zeu umblă prin lume, în carne și oase, iar Zourazi, copilul, e pe cale să-l întâlnească. Ce se ascunde în spatele profeției și cine trage cu adevărat de ițele lumii, câtă putere se poate aduna în sângele unui pui de vrăjitor și cum de poate fi pedepsit un zeu ce poate privi până la capătul timpului, iată câteva din întrebările la care cititorii vor căuta răspunsuri pe măsură ce vor păși în lumea lui Haiganu.

”Cu Fluviul Șoaptelor, Marian Coman trece de la tradiție la modernitate, transformă basmul în fantasy  și prin asta se situează pe harta mondială a literaturii de gen. Partea cu adevărat bună e că Marian Coman este un scriitor foarte talentat și ne reprezintă la cel mai înalt nivel”, crede scriitorul Michael Haulică.

După lansarea de la București, Marian Coman pleacă într-un turneu de promovare a romanului în peste 20 de orașe din România, însă primele opriri le va face la Galați și Brăila, orașele-casă ale autorului.”

0
lectura la finalul atelierului de poezie tinut de simona popescu

Lectură la finalul atelierului de poezie

Iată că atelierul de poezie ținut de Simona Popescu s-a încheiat. A fost prima ediție și nu știam ce ne așteaptă! Din patru întâlniri o dată la două săptămâni și vreo 15 poeți simpatici s-a legat o prietenie. Erau trei ore prevăzute în program pentru fiecare rendez-vous, dar Simona Popescu a stat patru-cinci de fiecare dată, deși s-a implicat pro bono. Îi mulțumim încă o dată!

După fiecare întâlnire, cursanții au primit teme și majoritatea au scris. S-a discutat, s-a răsturnat și au scris din nou. Iar și iar. Progresul a fost o încântare. Așa că urmează să vă arătăm rezultatul: fiecare absolvent își va citi cele mai bune poeme joi, pe 26 noiembrie, de la 19:00, în Londophone. Vă invităm să dați un join aici!

lectura la finalul atelierului de poezie tinut de simona popescu

0
atelier scriere creativa hangout

Rezultatele preselecției: atelierul online de scriere creativa

Vă mulțumim tuturor pentru textele trimise pentru preselecția celei de-a 4-a ediții a atelierului online de scriere creativă cu Florin Iaru. Nu vă descurajați dacă nu sunteți pe lista de mai jos, până la urmă sunt foarte puține locuri, pe de altă parte puteți trimite un text nou la primăvară.

Textele au fost trimise anonime la jurizare, ca de obicei, Florin Iaru a dat note și iată-i pe primii 7 clasați. Mai jos, aflabetic:

Lili Crăciun – A treia cale
Ștefania Ghiță – O zi ca toate celelalte
Elena Jipa – La masă, se răcește ciorba
Iulia Malene – Carolina
Bogdan Mușat – Italian boy
Cosmina Paul – 3 exerciții
Luiza Popa – Curândul

Dragi admiși, confirmați pe mail participarea până luni, iar săptămâna următoare e cea în care așteptăm să faceți transferul avansului de 200 lei. Banii nu se returnează pentru ședințele la care lipsiți.

0
okies

Șoseaua pe care curge lapte și miere

de Emil Duhnea, absolvent al atelierului de SF&F, ediția a 2-a

În revista Galileo Science Fiction & Fantasy numărul 8, care va fi lansată şi pusă la vânzare la târgul de carte Gaudeamus, va fi publicată povestirea Şoseaua pe care curge lapte şi miere, un text „mainstream” pe care îl concepusem pentru ediţia a doua a concursului de proză scurtă Liternautica (unde am înscris până la urmă textul Gyokuon). Întâmplarea a făcut ca editorul revistei Galileo, Michael Haulică, să îl vadă mai întâi şi să hotărască să-l publice în Galileo nr. 8, explicând într-un interviu pentru GazetaSF: „În Galileo 8 o să public un text mainstream, scris de Emil Duhnea, unul dintre absolvenții celei de-a doua serii a Atelierului SFF. De ce-l public? Ce caută într-o revistă de SF&F? Da, poate n-are ce căuta, dar e atît de fain scris… Și n-am rezistat tentației de a împărtăși bucuria asta a mea cu aceia pentru care fac revista și sper ca toți cititorii să se bucure de apariția unui scriitor excelent (publicarea asta este debutul lui) și să-i caute apoi povestirile SF.

Altfel spus, îi sunt dator cu o povestire SF…

Dincolo de scrisul fain, Şoseaua pe care curge lapte şi miere este o poveste care are la bază o încercare conştientă, şi dificilă, de a adopta stilul lui John Steinbeck. Dincolo de subiectul povestirii, pe care îl voi prezenta mai jos, am încercat să fiu mai descriptiv decât îmi stă în fire, să anticipez în mici detalii elementele cărora urmează să le fie acordate importanţă în final, să utilizez un limbaj poetic împletit cu substratul biblic (caracteristic lui Steinbeck, dar şi subiectului discutat) şi să dramatizez în sufletele unor personaje o temă mult mai grea decât ar putea ele duce. Naraţiunea la persoana I mi-a permis cu foarte mare uşurinţă să creionez în aceeaşi întindere de cuvinte două personaje diferite, iar prin stilul oral am putut să mă apropii de acea atmosferă de intimitate pe care reuşeşte să o creeze Steinbeck în lucrările sale.

Nu întâmplător l-am ales pe Steinbeck drept model, ci datorită subiectului abordat: vagabonzii, imigranţii, aşa-numiţii okies ai Marii Depresiuni. Iniţial am conceput ideea textului în jurul unui vagabond pe străzile Manhattan-ului la momentul Crahului din 1929. O parte din elementele acelei idei le-am păstrat, cum ar fi codul ocult întrebuinţat de vagabonzi pentru a semnala sau comunica diferite informaţii, sau alte detalii istorico-sociale prezentate implicit în text din cultura vagabonzilor. Aceasta este una bogată, impresionantă şi fertilă pentru diferite tipuri de poveşti – lucrările sociologului american Nels Anderson sunt o sursă foarte bună pentru asta. Tot el detaliază şi expresia din jargonul vagabonzilor „drumul pe care curge lapte şi miere”, pe care am luat-o drept titlu şi am adaptat-o la şosea (de la asocierea iniţială cu trenurile şi căile ferate) pentru a o aduce în contextul Marii Depresiunii şi a Şoselei 66 care a servit drept rută principală a imigranţilor din Dust Bowl.

okies

(sursa)

Revenind la Steinbeck, l-am folosit pe autor drept model nu doar în ceea ce priveşte stilul, ci şi pentru unul dintre personajele textului. Steinbeck-jurnalistul, care reiese mai mult în seria de articole The Harvest Gypsies sau în jurnalul Working Days, a fost inspiraţia pentru personajul naratorului care, într-un prim draft al povestirii, era un jurnalist de ziar, şi nu de radio. Schimbarea către radio am făcut-o destul de repede şi uşor atunci când mi-am dat seama că am nevoie ca textul să fie un pic mai dramatic decât un articol de ziar, mai ales atunci când discursul naratorului virează într-o direcţie teatrală.

Cu toate că şi în acest caz am lăsat deoparte aspecte pe care aş fi vrut să le explorez, asupra cărora voi reveni cu altă ocazie însă, Şoseaua pe care curge lapte şi miere este cu siguranţă cel mai bun text al meu şi cel mai atent scris. Aşa că vă invit să găsiţi revista Galileo nr. 8 la Gaudeamus, şi după ce vă va convinge Şoseaua pe care curge lapte şi miere, să îmi căutaţi şi povestirile SF.

0
alexandra medaru

Text fantastic erotic în Galileo 8

de Alexandra Medaru, absolventă a ateliereului de SF&F, ediția I

Membră a grupului literar Secția 14

În revista Galileo 8 urmează să-mi fie publicată povestea Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan, o proză fantastică.

alexandra medaru

Textul urmărește ca fir narativ o poveste de dragoste întunecată, ce are în centrul acțiunii patru personaje: o tânără femeie, un bărbat, un satir și un motan, care participă la un rendez-vous într-un apartament din Colentina. Povestea sapă adânc în tenebrele iubirii dintre tânăra femeie și Arathis, bărbatul ce pare sosit de pe pământurile roșii ale lui Marte, după cum însăși eroina îl descrie.

Titlul povestirii face referire la evenimentul principal, și anume o întâlnire ce are loc într-o seară în București, transformându-se într-un joc erotic ce implică toate personajele.

Povestirea are la bază mai multe motive. Mai întâi este prezent motivul iubirii, dar nu cel al unei povești de dragoste luminoase, ci cel al modului în care iubirea poate aluneca spre tenebre. De asemenea, povestea abordează și problema unei sexualități diferite. Am dorit să intru în acest subiect datorită tabuurilor care există în societatea secolului al XXI-lea și mai ales în România, pentru că experimentarea sexuală de orice natură este adesea blamată (prea puțini afirmă cine sunt cu adevărat din punct de vedere sexual, cei mai mulți dintre noi ținem sub cheie sexualitatea de parcă n-ar face parte din existențele noastre), în ciuda faptului că, în trecut, libertinajul sexual era acceptat în societăți ce au fost înfloritoare, un exemplu ar fi doar Roma antică. Un al treilea element cheie al textului se referă la zbaterile artistului, la nebunia ce stă în spatele geniului celui care ajunge să aibă un nume important în artă.

Cam atât vă spun, pentru că cititorii sunt cei care trebuie să descopere povestea și nu vreau să știrbesc în vreun fel din plăcerea călătoriei alături de personajele mele. Dacă v-am făcut curioși cu această prezentare, ei bine citiți Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan, text care va fi prezent în Galileo 8, ce se lansează la Gaudeamus.

(Notă Simina: Dacă nu ajungeți la târg, Galileo 8 va putea fi cumpărat cel mai probabil de aici.)

1
Japanese civilians listening to the surrender broadcast

Finalist la concursul Liternautica

de Emil Duhnea, absolvent al atelierului de SF&F, ediția a II-a

Acum câteva săptămâni, am avut un text finalist în ediţia a doua a concursului de proză scurtă Liternautica. Îl puteți citi aici.

Povestirea prezintă reîntâlnirea unor îndrăgostiţi după o separare de douăzeci de ani. Personajul principal este un fost soldat, care în cele două decenii de la pierderea războiului şi-a pierdut nu doar onoarea, ci şi încrederea în sine şi, mai important, femeia iubită. Întâlnirea ei după atâta timp este prilejul ilustrării nesiguranţei lui şi a frustrărilor adunate, şi rezolvarea acestora prin întoarcerea personajului la esenţa sa.

Titlul povestirii, precum şi finalul, fac referire la înregistrarea vocii Împăratului Hirohito difuzată la radio pe data de 8 august 1945. Guvernul japonez a fost nevoit să se predea necondiţionat în faţa forţei americane, într-un moment de confuzie şi disperare pentru poporul japonez. Am inversat asocierea nefericită a cuvântului „Gyokuon”, care reprezenta un mod reverenţios de a descrie vocea împăratului, şi am atribuit descrierea de „Voce Nestemată” personajului feminin din povestire, pe post de nume de scenă – din considerente de lungime maximă, însă, nu am putut dezvolta îndeajuns paralela aceasta cu renaşterea şi reinventarea Japoniei postbelice.

Japanese civilians listening to the surrender broadcast
Japanese civilians listening to the surrender broadcast

Sursa: Wikimedia

Tema povestirii este cea a timpului scurs fără rost, irosit, ori al cărui rost a fost răpit sau înţeles greşit. Ea este particularizată în două direcţii: pe de o parte viaţa nefericită pe care a dus-o personajul principal, şi pe de alta, viaţa care nu a fost trăită. Am reprezentat tema într-un mod mai mult implicit, în caracterizarea personajului şi în evenimentele care stau în spatele poveştii, pentru a o putea ilustra explicit în final, printr-o expunere concretă a acţiunii. Asta cred că a fost cea mai dificilă parte, să traduc o temă esenţialmente abstractă în conflictul principal al povestirii, dar pot spune fără reţineri că sunt mândru de rezultat.

0
eroi fara voie

S-a lansat antologia Eroi fără voie

Joi, 15 octombrie, s-a lansat la Copper’s Pub antologia de povestiri și nuvele science-fiction și fantasy a primei generații de absolvenți ai atelierului de scriere SF&F. Majoritatea autorilor au fost prezenți și au dat primele lor autografe! Dar cine sunt autorii? Iulia Albota, Mihai Alexandru Dincă, Andrei Duduman, Georgian Enuță, Mihai Giulvezan, Alexandra Medaru, Alexandru Orbescu, Andrei Panțu, Adrian Poenaru, Adrian Răducan și Valeriu Tudose. Toți ne-au prezentat pe scurt textele lor din antologie într-un articol pe Revista de Povestiri. Editorul antologiei a fost Michael Haulică, totodată coordonator al atelierului.

Cum arată un editor mândru de absolvenții lui? Așa:

michael haulica
Michael Haulică

Celălalt coordonator al primei ediții a atelierului SF&F a lipsit, din păcate. Oliviu Crâznic a dat feedback în mai multe reprize pe textele absolvenților, așa că, dacă vă va plăcea antologia „Eroi fără voie”, e și meritul lui. Apropo, o puteți comanda de pe site-ul editurii Millenium Books.

eroi fara voie

La lansare a fost multă lume și s-au cumpărat vreo 40 de exemplare, dacă am înțeles bine, ceea ce e minunat. Așteptăm recenziile!

lansare antologie eroi fara voie copper s

Pe scenă i-am izolat pe antrenorii în scrierea SF&F Mike Haulică, Florin Pîtea și Ana-Maria Negrilă și pe 3 dintre autori: Alexandra Medaru, Andrei Duduman și Adrian Poenaru.

De la dreapta la stânga:

Florin Pîtea a povestit despre ce înseamnă un atelier care nu seamănă deloc cu școala: în loc să povestească profesorul, povestește participantul – lumile pe care și le imaginează, iar rolul profesorului e să îndrume, să dea feedback, să ajute cu experiența lui. Ana-Maria Negrilă ne-a spus că a fost surprinsă de numele noi care apăreau în revistele Argos și Galileo. Cine să fie acești autori, că doar în cercurile SF ne știm între noi, novicii se alătură timizi cercurilor, apoi intervin și ei. Ei bine, erau absolvenții noștri! Andrei Duduman ne-a povestit anecdote din atelier, despre cum s-a mobilizat el când Mike a spus la curs că a primit o povestire scrisă așa de prost că n-a putut să treacă de primele paragrafe. Era un text al lui, cum n-avea să mai fie niciun altul :)) Alexandra Medaru a spus că antologia e copilul lor, al autorilor, și i-a făcut un portret curat SF&F. Adrian Poenaru ne-a păcălit și ne-a citit un colaj cu pasaje din toate cele 11 texte ale antologiei.

După jumătate de oră de vorbe, am trecut la bere. Nu înainte de poza de grup, în care apar o parte dintre autori și o parte dintre absolvenții ediției a doua, care au intrat și ei în cenaclul post-atelier, mai precis cenaclul Secția 14.

sectia 14
Secția 14
0

Primul post pe blogul Clubului

sursa imaginii

autor: Simina

Eeeei, ce să vezi, e 3 dimineața și fac penultimele corecturi prin site. Beau suc de mere cu morcovi, pentru că trebuie să-l termin. Auzisem că asta se numește „completion obsession” și că pe unii îi face „horizontally challenged”, și asta e tot auzită.

Ce sens are acest post? Niciunul. De fapt, are, că trebuie să avem câteva postări pe blog, să vedem cum arată. Vedem cum arată, ne liniștim, iar mâine trecem la revistadepovestiri.ro, unde trebuie să facem niște modificări, așa încât să răspundă promisiunii de revistă online.

Apoi arătăm unui cerc apropiat aceste două noi site-uri (al clubului și al asociației) și îl punem (pe cerc) să dea feedback – mai ales să găsească greșeli pe care le putem repara. După care le facem analyticsurile și scăpăm de bifa care descurajează motoarele de căutare să indexeze site-urile. Pentru că nuuuu, nu vrem așa ceva, ne plac motoarele de căutare. Singurele motoare care ne plac.

După care actualizăm newsletterul cu noile logo-uri și putem, în sfârșit, să anunțăm cercul mai larg de noua împărțire a proiectelor asociației și să sperăm că sunt încântați. Dacă nu sunt încântați, plângem.

Ca să închei într-o notă optimită (si?)… mâine e sâmbătă. Altceva drăguț n-am găsit. Dar sunt dispusă să mă culc și să găsesc prin somn. Sper doar să nu mai visez că-mi cresc pisici din cap, că, iată, n-am uitat, e greu de uitat, e horror. S-a dus naibii nota optimistă! Semnul exclamării ajută.

0