Blog

Cimbru literar – blog despre gustări și lecturi

Pe Sorana Chiru ați citit-o în Revista de Povestiri de mai multe ori, pentru că scriitorii invitați la Creative Writing Sundays i-au apreciat povestirile. De ceva timp, puteți citi și recomandările ei de lectură pe Cimbru Literar, un proiect care îmbină cititul și gătitul, creat împreună cu Oana Acsinte.

Pentru că prin răspunsuri apar trimiteri la un misterios Centru, să știți că e vorba de Centrul de Performanță în Educație din Bârlad, unde lucrează amândouă.

Sorana Chiru
Sorana Chiru
Oana Acsinte
Oana Acsinte

 

 

 

 

Sorana și Oana. De ce faceți chestia asta împreună, care e istoricul vostru?

S: Istoricul nostru? Ne tragem din vremuri aproape imemoriale: prima dată am văzut-o pe Oana când am fost la o petrecere de ziua de naștere a fratelui ei, cu care am fost colegă în I-VIII. Noi eram probabil în clasa a III-a, iar ea era la liceu, asta îmi amintesc precis, pentru că era în sarafan. Am și acum, în timp ce scriu, imaginea aceea în minte: ne-am strâns toți în jurul ei, pe covorul din sufrageria în care acum se joacă Max, băiețelul ei și am jucat ceva, un joc știut sau inventat de ea. M-am îndrăgostit atunci de frumusețea ei delicată și mi-a plăcut cum s-a jucat cu noi. Așa se joacă acum cu Max și cu copiii de la centru. Au trecut 30 de ani de atunci, așa că în loc de istoric putem discuta deja de istorie :) De ce împreună? Pentru că e plăcut să împarți mâncarea și impresiile despre ce ai mai citit cu cineva și lucrurile sunt mai ușoare și mai distractive în doi. Și ne-am obișnuit să facem foarte multe chestii împreună.

O: Eu o știu de când era mică. Adică mică, vorba vine că nici în clasele primare nu trecea neobservată! Era un copil înalt și altfel (ca și părinții ei, pe care îi admiram tot pentru că erau altfel – ca să nu zic mai multe, nu aveau bibelouri și aveau multe carți în casă – mie mi-a fost îndeajuns ca să-i trec în lista foarte scurtă de oameni OK).

Cum v-a venit ideea? Când ați început? De ce ați asociat cititul și gătitul?

S: Ideea i-a venit Oanei de revelion. Inițial, a propus să facă ea partea de mâncare și eu pe cea de lecturi, dar am ajuns până la urmă la formula de acum. Eu, una, nu m-aș fi gândit niciodată să am un blog culinar, pentru că mi se părea că trebuie să fie ceva foarte complicat, să inventez soiuri de mâncare, ca un fel de carte de rețete. Îmi place foarte mult să mănânc, dar când vine vorba de gătit, trebuie să ia cât mai puțin timp. Cu Oana, totul pare simplu, este foarte inventivă și dipusă să încerce diverse combinații și asta mă încântă.

O: Am avut destul timp să descoperim că avem pasiuni comune, deși nuanțate diferit. Cu atât mai bine aș spune eu. Ideea de a trimite în spațiul virtual dialogurile noastre (literare și culinare) a fost a Soranei, care a și facut primul pas prin crearea blogului. Ardeleancă iute (spune și face), eu moldoveancă mai domoală (că doară nu dau turcii). Cărti și bucate a fost ca meniu complet de hrană: trăim si ne nutrim cu ce putem fiecare!

Ce frecvență a articolelor v-ați propus?

S: O recomandare de mâncare și o recomandare de carte pe săptămână. O săptămână eu, o săptămână Oana. Până acum ne-a ieșit.

O: Aici e ușor: am spus să începem cu 1:1 o carte și o rețetă pe săptamână, tocmai ca să avem timp să le prezentăm cum se cuvine. Practica ne-a demonstrat că e destul de dificil să le strecori, mai ales în săptamânile cu examene la Centru.

  caramiziu

Câte cărți citiți voi pe lună? Despre câte dintre ele scrieți?

S: Nu cred că pot face o medie. Am săptămâni când citesc și două cărți, dacă discutăm de roman. Numai că în cazul meu nu prea discutăm despre roman, cu excepția cazului în care mă prinde. Mă poate prinde povestea (Mr Gwyn, Baricco), scriitura (The Notebook, Agotei Kristof) sau atmosfera (Umbra vântului, Zafon). În 70% din timp citesc povestiri scurte, dar aproape niciodată nu citesc o carte cap-coadă, ci câte o povestire din mai multe cărți, așa că ajung de multe ori să nu mai știu dacă mi-a mai rămas vreo poveste dintr-un anume volum. Citesc și poezie, îmi face mare plăcere să descopăr câte un volum pe gustul meu, nimic nu se compară cu poezia care-ți vorbește. Am scris la un moment dat pe blog că îmi propun să recomand în principal autori români contemporani, pentru că ei au cel mai mult nevoie de asta. Îmi mențin poziția, dar nu vreau să o transform într-o regulă strictă, care să strice bucuria cititului. Scriu doar despre cărți care mi-au plăcut și mai ales despre ce mi-a plăcut cel mai mult la ele. Nu scriu recenzii, ci recomandări, nu-mi place să scriu foarte mult despre ceea ce deja e scris, mi se pare că asta ar impune cititorului perspectiva mea.

O: De citit, citim zilnic – prin natura meseriei – rămâne de văzut cât e chiar pentru noi. Eu, de exemplu, citesc (hai să le spun) eseurile celor de la cursuri, mai citesc în fugă știri pe telefon, citesc, fără abatere, cam două ore în FIECARE seară povești (și mai nou Harry Potter – s-o termina el și volumul 7) fiului meu care intră în clasa I și ce mai rămâne timp, măcar două carți pe săptămână (nu de alta, dar să pot alege una pentru blog). Asta după niște ani de necitit voluntar, care bine că s-au dus :)

Cum vă repartizați cărțile și rețetele, cum le alegeți și cum le potriviți – cartea cu mâncarea?

S: De gătit am gătit împreună (o săptămână la mine, una la Oana) până când s-a terminat școala și Oana s-a mutat cu băiețelul ei din oraș la țară, la bunicii acestuia. M-aș muta și eu, dar nu am unde :)) Cădeam de acord asupra unei rețete, cumpăram ingrediente și ne distram gătind și făcând poze. După care una dintre noi povestea procesul de fabricație. Acum, în vacanță, fiecare face ce-i dă prin cap. Eu merg în continuare pe principiul simplu și rapid. Recomandarea de lectură este absolut la alegerea fiecăreia, iar potriveala, dacă există, este întâmplătoare. Deși poate ar fi bine să luăm și asta în considerare :)

O: Până una alta citim de plăcere, fiecare după propriul gust, iar când bucătărim împreună alegem fie ceva exotic, diferit, ce n-am mâncat niciuna dintre noi, fie ceva ce știm de-acasă că e bun și merită împărtășit!

Care a fost cea mai dificilă rețetă?

S: Pentru mine dificil înseamnă că durează mult. Cred că Pavlova mi s-a părut mai complicată, dar probabil că a fost din cauză că are două părți.

O: Nu prea ne încurcăm în rețete: dacă găsim ingredientele, trebuie să iasă ceva comestibil. N-am avut rețete dificile – asta e și una dintre ideile blogului: să nu-ți prinzi urechile. Am avut însă o rețetă „grea”, cu multă ciocolată –  un tort propus de Sorana și mâncat până la ultima fărâmitură :)

Ați primit feedback de la cititori? De ce se apucă mai degrabă dintre recomandările voastre – de citit sau de gătit?

S: Am câteva prietene mutate în alte orașe sau țări care mi-au scris că au încercat rețetele și chiar le-au și repetat dacă familia s-a declarat mulțumită. Despre cărți oricum discutam cu ele și înainte de blog și recomandările sunt reciproce în sensul acesta. Nu am primit niciun feedback de la persoane necunoscute.

O: Feedback-ul e timid și axat în special pe partea culinară. Eu cred că cititorii – dacă or fi :) – sunt leneși. Ar trebui să găsim oare o modalitate de a-i stimula? Să le oferim ca premiu o sesiune de degustări literar-culinare? Să facem un club, o cercetășie, ceva? Noi două ne înțelegem, dar nu prea suntem party animals și nu știu cum ar fi cu critici în direct :))

olguta

Ce planuri aveți cu proiectul, care ar fi cel mai îndrăzneț vis?

S: Ehe, visul despre care întrebi tu a fost, de fapt, motivul pentru care am început blogul. Visul îl aveam împreună și Oana a zis să facem mai întâi blogul, ca un fel de potecă spre ce ne dorim.

O: Am răspuns mai sus :) Serios acum: nu prea știu care e treaba cu stelele Michelin, nici Nobelul nu știm cu ce se mănâncă, dar perseverăm, cine știe – important e să participi, nu?

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
revista iocan

Absolvenți în Iocan

La final de mai s-a lansat o nouă revistă de proză scurtă, cu numele de Iocan. Tații revistei sunt Florin Iaru, Marius Chivu și Cristian Teodorescu. Revista va apărea trimestrial, fiecare dintre cei trei îngrijindu-se de câte un număr. A apărut cu sprijinul editurii Vellant, într-un tiraj de 1500 de exemplare.

revista iocan
Dacă vă atrage revista, o găsiți în librării. Dacă vă atrage rucsacul, îl găsiți la FunkyFain.ro

 

Revista se deschide cu 3 autori străini, primii doi celebri și morți (Truman Capote, William Butler Yeats), ultimul cunoscut și viu (Dan Rhodes), dar cu două schelete în spate (în poza de profil din publicație). Povestirile astea, culmea, nu ne-au plăcut, par așa, cam demonstrative. La final, în secțiunea „Restituiri” (celelalte părți ale revistei nu au vreo denumire precizată), e un text minunat din Ștefan Bănulescu.

În mijloc, am găsit povestiri mișto, majoritatea ne-au plăcut. În afară de Lavinia Braniște și de Ștefan Lăzărescu, ceilalți autori sunt mai puțini cunoscuți, dar veți avea surprize plăcute. Dacă ar fi musai să alegem și să le facem în ciudă absolvenților, textul care ne-a impresionat cel mai mult a fost al Emei Stere.

Din cei 21 de autori care figurează pe copertă, 12 sunt absolvenții atelierelor de scriere creativă organizate de noi și ținute în trecut de Florin Iaru și Marius Chivu. Vorbim despre Diana Bădica, Georgiana Șerban, Irina Georgescu Groza, Bogdan Răileanu, George Moise, Ana Alexandrescu, Iulia Gherasim, Felix Tzele, Anca Ștefan, Ion Pleșa, Anca Chimoiu și Tea Nicolae. Suntem mândri de ei, nu că ar avea nevoie de asta, la câte autografe au dat la lansare!

0
copilul care a traversat universul

Simona Liutiev a scris o carte pentru copii

La începutul lui iunie, Simona Liutiev, pe care am cunoscut-o anul trecut la atelierul cu Marius Chivu de la Vama Veche, a publicat la editura Celestium cartea Copilul care a traversat Universul. I-am luat un interviu, să aflăm mai multe.

simona liutiev

Povestește-ne puțin despre tine.

Sunt o norocoasa născută pe 13, despre care, în liceu, proful de filosofie zicea că mi-am forțat destinul. Cred că a avut gura aurită, pentru că absolut tot ce am făcut de atunci a însemnat forțare. Sunt un om căruia nimic nu-i iese din prima. Mă consum mult și par că dețin rezerve nelimitate de răbdare și vis. Am 13 ani de carieră didactică și tinerii sunt salvarea mea. Ca să le mulțumesc, am ales să îi învăț cum să se salveze și ei, dacă va fi cazul, prin scris. Predau literatură română, și ea o simulare a vieții. Am o minune de copil, Eliza Amelia, care mă face „să văd nevăzutul”.

Acum un an ai fost invitată să-i antrenezi pe copiii selectați din toată țara la un concurs de creație literară. Ce ai aflat din această experiență?

Anul trecut am coordonat atelierul de scriere creativă (secțiunea proză-liceu) pentru laureații taberei de la Muncel, Iași, Concursul National „Tinere condeie”, cei mai buni tineri scriitori din țară. Sensibilitatea și profunzimea acelor copii, cotele la care ei trăiesc și percep viața, disperarea de a se cunoaște, m-au dezarmat. Au atâta nevoie să li se spună cum să scrie, au nevoie să nu se mai jeneze că au această pasiune „neserioasă”, au nevoie de modele care să-i aducă din derivă către un „ce?” suportabil. O mână de oameni a căutat pentru ei, timp de o săptămână, să-i antreneze cu iluzia că scrisul îi va scoate din banalitate, dar că el însuși nu e nici pe departe ceva banal, neordonat. Din păcate, Ministerul Educației și inspectoratele școlare nu consideră aceste activități concursuri de specialitate ale profesorilor de română (dar nici nu spun ale cui?), iar elevii ar dori feed-back de la critici, de la nume sonore în care să aibă încredere, concursurile de profil sunt pe cale de dispariție și le mai ține doar umanitatea unor dascăli. Cred că am făcut o diferență și am siguranța că i-am îndrumat pe drumul potrivit pentru ei. Nu am putut să mă opresc acolo și am inițiat un atelier de profil și pentru elevii din Pitești, care au apreciat noutatea demersului și s-au mulat atât de bine pe cerințe, încât au câștigat toate competițiile de profil, iar în septembrie vor merge să scrie o săptămână la Cluj, la „Lecturiada elevilor 2016” organizata de ANPRO. Nu ar trebui să ne plângem de nivelul slab al scrierilor debutanților. De unde ar fi trebuit să învețe? Autodidacți, ați putea zice, dar este un domeniu atât de subiectiv!!!

copilul care a traversat universul

Când ai scris „Copilul care a traversat Universul” și de ce ai vrut să scrii o carte pentru copii?

Am scris cartea de frică, vara trecută, după un diagnostic crunt care îmi oferea la orizont posibilitatea să nu mai apuc să-i spun fiicei mele nimic din ce mi-aș fi propus. M-am documentat și nu a fost deloc greu. Când am secat, am rugat prietenii să contribuie cu idei. Cartea este foarte mare, are 200 de pagini, 15 capitole, prolog, epilog. Eliza, de când avea 3 ani, a început să mă instruiască, să îmi explice cum era ea o stea strălucitoare, cum m-a văzut, cum m-a ales, cum a venit la mine, cum o să merg eu și cu tatăl ei la bătrânețe în Univers și ea încearcă să se pregătească de pe acum. Avea tot felul de curiozități astrofizice inexplicabile pentru vârsta ei, așa că, practic, ea a inspirat cartea, doar că neputând să o scrie, am scris-o eu pentru ea, am fost doar instrumentul. Nu îmi revine niciun merit, este cartea copilului meu, poveste născută din prietenia a două fetițe de rase și vârste diferite, pentru care cuvântul nu reprezintă niciun impediment. Este o carte despre omenie, prietenie, fidelitate, valoare, viață, vârste, respect, familie, o carte trans și interdisciplinară care trascende timpul, fizica, astronomia, astrologia, filosofia, psihologia, zoologia, cabala, lingvistica, o carte fantastică, la care niciodată înainte nu m-am gândit. Pentru mine, care scriu cărți științifice și proză realistă, chiar dacă sunt profesoară de română și exersez diverse registre ale limbii, a fost dificil să verific dacă e destul de „pe înțelesul lor” și să scriu pentru ei, nu pentru mine.

Cum începe povestea? Fă-ne curioși!

După petrecerea de aniversare, două prietene Sky și Sao, adorm pe un halat cu planete, cu capul pe Saturn, care le va absorbi într-o aventură atemporală în care chiar Moș Cronos le ademenește. Cu ajutorul animăluțelor ce le întâlnesc pe fiecare planetă, fetele reușesc să-l înșele pe Moș Timp, cu sfidarea tipică vârstei, iar aventurile de pe planete, comete, sateliți le vor suda prietenia și vor fi prilej de speculații haioase: Marte are două apusuri albastre din cauza Fluturilor Alexandra; Venus e udată de racii de seră ca să nu moară; pisicile sug toată căldura lui Mercur; pe Jupiter sunt oile cu lână de aur care hotărăsc ce om va avea noroc și pot fi văzute doar de către copii când adorm; câinii Husky se dau cu saniile și respiră diamante; pe Planeta Păcii sunt copii elemente-nenăscute, iar pe New-Land, plăcile tectonice formează în fiecare minut alt ținut, unde trăiesc titirezi de acadea și prințese roz din bule de săpun. Prietenii imaginari sunt pe Lună, unde copiii fără umbră, vopsesc cerul cu var ca să nu mai vadă totul în negru.

lansare simona liutiev

Cartea a apărut la începutul lunii. Ai primit deja feedback de la cititorii juniori?

Este o carte absolut fantastică, nu cred că va exista copil să nu o îndrăgească. Nu a trecut nici o lună de la lansare, răspunsurile au apărut chiar de a doua zi și săptămâna ce a urmat și a fost un motiv de mare împlinire sufletească. Am riscat enorm, am lansat la preșcolari, am gândit totul cu bucurie, am dramatizat un capitol, am făcut stele din praf de aur, am avut baloane, confetti, suc, muzica Universului înregistrată de Voyager, iar 60 de copilași de 4 ani se pot lăuda că au fost la prima lansare de carte din viața lor.

Au fost muți de uimire și au stat atât de cuminți, cum n-aș fi visat. A fost cel mai bun răspuns: au ascultat cuminți sceneta 30 de minute. Au strâns cartea la piept ca pe ceva magic și niciunul nu s-a culcat în acea seară de 1 iunie până nu le-a citit mama sau bunica. Am creat un precedent, preșcolarii au citit cartea înaintea școlarilor. Poate cel mai bun feed-back a venit de la un puști genial de 8-9 ani (clasa a II-a), care după câteva capitole le-a spus părinților că se simte „așa, ca-n Univers” și că a decis deja să o citească și a doua oară. Cu ce poți compara o asemenea apreciere? Era ceea ce am vrut, bucurie pură și mi-a ieșit de la un capăt la altul.

Nici acum nu aș vrea să fac altfel de lansare. Aș repeta la nesfârșit sceneta și aș merge prin toate școlile și grădinițele, căci știu ce înseamnă o carte bună la începutul experienței lecturii, cum face ea diferența între un parcurs mediocru și unul de excepție. Și părinții trebuie să știe asta. Copiii nu se nasc cu gustul pentru lectură și este foarte dificil de educat, mai ales pentru băieți, dacă nu găsești cartea potrivită, la vârsta potrivită. „Copilul care a traversat Universul” este cartea potrivită. Cartea a ajuns în Europa, în Canada, aici o au peste 200 de copii (la nici o lună de la lansare). Este recomandată pe coperta 4 chiar de către laureatul USR de anul acesta la secțiunea Literatură pentru copii, scriitorul Petre Crăciun, un ultim mohican. Insist foarte mult să primesc feed-back cât mai aproape de original, deoarece cartea asta este copilul meu, este Eliza, și mă interesează tot ce se întâmplă cu ea. O visez curând tradusă în engleză, franceză și spărgând piața de profil. Dacă cineva se încumetă, aștept cu bucurie oferte! Garantez că poate rivaliza cu orice există în domeniu.

De unde poate fi cumpărată cartea? Pentru ce categorie de vârstă o recomanzi?

Având atât de multe niveluri de sens, aș zice că cei până la 8 ani se vor opri strict la narațiune, la aventură. Nivelul imediat următor, al sentimentelor, poate fi atins de la 12 ani, iar partea cu filosofia mai degrabă de părinții care citesc copiilor. E o carte pentru toți copiii de la 4 la 99 ani, pentru oricine vrea să se simtă așa. Ilustratoarea Anamaria Ioil a terminat Facultatea de Psihologie la Oradea și a mărturisit că până și ei i-a dat de gândit și mă bucur că a fost așa, deoarece desenele ei sunt superbe, ea a atins exact esența. Am ales o editură cu rezonanță în ton, se numește Celestium, din Oradea. Ei publică doar tineri autori autohtoni. Cartea se poate comanda pe site-ul editurii sau pe adresa mea de facebook.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
cazemata

Cazemata – debutul lui Tudor Ganea

De data asta ne lăudăm cu Tudor Ganea, care debutează la Polirom, în colecția Ego.Proză, cu romanul „Cazemata”.

tudor ganea

Tudor, spune-ne un pic despre tine.

Am 32 de ani, sunt arhitect şi vara mi se face dor de Constanţa – oraşul din care am plecat la 18 ani pentru a-mi face studiile în Bucureşti, la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu”. Îmi place să sar de pe stabilopozi şi să înot pe sub apă. Ascult multă muzică blues.

Când te-ai apucat de „Cazemata” şi ce te-a mânat în luptă?

„Cazemata” mi se învârtea prin cap de ani buni. Conceptul iniţial a fost cel al unui un grupaj de proze scurte. Acţiunea urma să se desfăşoare în cartierul copilăriei mele: Faleză-Nord, din Constanţa. O parte din personajele din roman şi-au făcut rodajul în câteva povestiri pe care le-am scris, şters şi apoi rescris de-a lungul anilor. Proiectul unui roman a început să capete contur imediat după cursul de scriere creativă, prin mai-iunie anul trecut. M-a ajutat foarte mult încrederea pe care mi-au dat-o în mine Florin Iaru şi Marius Chivu. M-au mobilizat. Am dat de oamenii potriviţi la momentul potrivit. Altfel, cred că aş fi scris, rescris şi apoi aruncat la gunoi totul… cam asta mi-a fost regula în ultimii 10-15 ani de când am început să cochetez cu „scriitura”.

Care e tema romanului, despre ce e vorba?

Rezumată grosier, tema ar suna (ştiu că sună pompos, dar altceva mai bun n-am găsit): explozia unei supape magice într-un mediu profan. Cu „cazemata” în rolul principal. De aici şi imaginea de pe copertă, care e o metaforă ce vine în sprijinul acestei idei. Nu o să vă povestesc aici despre: inspectorul Adamescu, Coco-proxenetul fără buze, Turcoaica – femeia fără vârstă, pescarii de guvizi înfăşurați în mantii de peşti vii, cântecele hipnoză ale lui Liţoi, feribotul plin de cadâne, plapuma din petale de nufăr a lui Olube sau bufniţa de cretă.

Ştiu că ai ţinut legătura cu colegii tăi de la atelierul de scriere creativă predat de F. Iaru şi M. Chivu. Le-ai dat colegilor fragmente de roman, ţi-au dat feedback, cum a fost?

Imediat după curs, o parte din noi am tot continuat să ne vedem, cam de două ori pe lună. Am rămas prieteni buni. Ne întâlnim şi acum. Ţin foarte mult la ei. Înainte de întâlnirile aproape săptămânale, le trimiteam să citească bucăţi din roman. Feedback-ul lor mi-a prins tare bine. Să nu crezi că era rost numai de laude: citeau foarte atent şi mă taxau la fiecare greşeală. Ţin minte că, la o întâlnire, unul dintre ei mi-a desfiinţat total o altă variantă – de început – a romanului, la care am renunţat. Şi avea dreptate.

cazemata

În cât timp ai scris romanul, care au fost dificultăţile?

Am început să scriu la roman prin mai-iunie 2015 şi l-am terminat în decembrie. Deci, jumătate de an. Dificultăţile? Impedimentul numărul unu a fost job-ul. Veneam cu o ora mai devreme la birou şi scriam. Eram singur, în toată firma. Scriam şi în pauza de prânz, ba chiar şi printre picături, în timp ce lucram la proiecte. Alt-Tab a fost comanda mea preferată în lunile alea. În urma unor evenimente din firmă, am decis să-mi dau demisia. Profit de ocazie şi fac o pledoarie în favoarea confraţilor mei arhitecţi: din păcate, astăzi, la noi, în foarte multe cazuri, arhitectul este văzut de patron, beneficiar sau dezvoltator, ca un neica-nimeni care trebuie să proiecteze şi să dea cu ştampila într-un ritm infernal, fără să aibă nicio satisfacţie profesională sau financiară. Un ins cu o ştampilă, înlocuibil oricând cu un alt ins cu ştampilă. Am închis paranteza. Proaspăt demisionar, am început să scriu câte 6-8 ore pe zi. Zilnic. Am scris în paralel două variante de roman. Am ales-o pe cea mai bună, zic eu. Şi să nu uit de muzică: am ascultat zilnic, în timp ce scriam, acelaşi album cu selecţii din muzica lui Augustin Barrios Mangore, care a devenit compozitorul meu de chiatra clasică preferat, şi fără de care nu-mi începeam scrisul. Aşa că recomand lectura romanului cu un fundal sonor din Barrios (în interpretarea chitaristului Jesus Castro Balbi, daca se poate) :).

Cine ţi-a confirmat că e un roman bun?

Bineînţeles, primii au fost colegii de la curs. A doua confirmare a venit de la Mircea Tuglea – care mi-a fost profesor de literatură în liceu şi din cauza căruia, am mai spus-o, m-am apucat de scris – a urmat Răzvan Petrescu, care pentru mine e în top 3 scriitori de proză scurtă din toată literatura română, apoi Florin Iaru şi Marius Chivu. Am dat manuscrisul editurii cândva prin februarie, şi în mai mi-a sunat telefonul. Era Lucian Dan Teodorovici care mi-a spus că romanul a primit referate pozitive din partea referenţilor editurii şi că vor să-l publice. Atunci, m-am dus să mă plimb prin pădure şi am fost fericit.

Unde găsim cartea, când are lansare?

Cartea se găseşte în marile librării din ţară (Cărtureşti, Humanitas, etc), se poate comanda şi online. Lansarea e miercuri 29 iunie, de la ora 18.30 în Librăria Cărtureşti-Grădina Verona. Moderatoarea va fi Eli Bădică, iar invitaţii Florin Iaru şi Marius Chivu. Vă aştept!

Puteți citi un fragment din roman în Revista Tomis și un alt fragment în Suplimentul de Cultură.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
cezar parlog

Cezar Pârlog la a doua carte

Cezar Pârlog, absolvent de ateliere de scriere creativă pe la noi, e deja la a doua carte. Se numește Life Stuff și se lansează vineri la Bookfest.

cezar parlog
Cezar Pârlog și prima carte

Ai debutat acum 2 ani la Tracus Arte cu volumul de povestiri „Flori, fete, fițe sau băieți”. Ce ți-a adus prima carte? Ai gustat gloria?

Mai precis acum un an şi jumătate, în noiembrie, şi a fost la „Gaudeamus 2014”. Prima carte a adus cu ea începutul unei ascensiuni, de dorit fără sfîrşit. Aş putea spune că am dat gata doar poalele muntelui. A se citi prezenţa la alte două tîrguri de carte, Librex Iaşi şi Libris Braşov, suficient de multe cronici de întîmpinare în presă şi pe bloguri, majoritatea cu calificative foarte bune, dar mai ales un premiu de carte, e vorba despre Premiul Naţional „Vasile Voiculescu”. O creştere frumuşică, cu paşi mici, lipsită de vreun alai ori de „antrenori” care „să pună umărul”, dar una sănătoasă. Aplicînd un mai vechi dicton liberal, „Prin noi înşine”. Cred că unul antebelic.

Cît despre zisa „glorie”, pentru cei care doar asta caută, cred că este doar o iluzie. O „fata morgana” care nu ştiu cît de mult bine le aduce. Fie la ei!

Te-au citit prietenii? Care a fost reacția lor?

Nu-i bună treaba cu prietenii, iar „profii” noştri de la atelier au avut perfectă dreptate că nu lor trebuie să le fie cerută părerea. Sînt prea subiectivi, e poate de înţeles, tot ce scrii li se pare la mare înălţime, şi ar trebui să mergi mereu cu flaconul de Betaserc în buzunarul de la piept ca să nu te ia ameţeala la fiecare al doişpelea pas. Iar elogiile fără prea mult suport în text, nu aduc nimic bun autorului aflat la început de drum. Cel puţin, nu mie.

Pot recunoaşte deja, din moment ce produsul finit este pe punctul de a fi lansat, mă refer la cea de-a doua apariţie editorială, „Life stuff sau…”, că, într-o fază incipientă, cînd încă cîntăream cele două variante pe care le putea lua manuscrisul, am recurs la o „consultare publică” pe Facebook. Fiind adresat în special doamnelor, l-am expediat, în probe, la persoane anonime din lista mea de noi „prieteni” virtuali. „Adrisantele” au fost medici, profe de română, scriitoare şi domniţe din alte varii domenii ale părţii de sus a nomenclatorului profesiilor din România. Bine, au fost şi vreo 3 bărbaţi. Răspunsul a fost unanim şi… asta-i cartea.

Da, am cam fost citit. Cu tot ceea ce înseamnă asta. Colegi şi şefi care au trăit ceva timp cu iluzia regăsirii, printre personajele creionate în proze, mai ales cînd era vorba despre unele etern negative, dudui care au roşit citind acele cîteva texte uşor indecente, într-atît că nu au mai avut nevoie de atunci de fard, blush sau cum i-o fi mai spunînd în zilele noatre. Adică au economisit nişte bani frumoşi, drept urmare, şi, în urma unei binevenite redirecţionări a fondurilor personale, şi-au putut achiziţiona acele mult dorite perechi de dresuri Axami, Anais sau chiar Obsessive, ba chiar, măcar o dată pe an, de Paşte, chiar un catsuit cu decupaj. Cu tot efectul lor devastator. Aşa se face că viaţa lor personală, în familie şi pe lîngă casă, a cunoscut un ritm de creştere evident, de care mă fac cu ostentaţie vinovat, iar părintele Ambrozie (vecinul meu din garsonieră, încă de acum doi ani, de cînd doamna preoteasă l-a dat pe uşă afară şi l-a înlocuit cu un senator de la partidul lui Oprea) ne-o poate confirma. Bine, treaba se poate întîmpla doar duminică seara, cînd ajunge, destul de tîrziu acasă, după şedinţa de spovedire a bunelor credincioase pe care cu folos le păstoreşte. Asta fireşte, doar dacă doriţi să punem pariu, mai scădem şi noi din chirie; dacă nu, nu e cazul să îl deranjăm.

Cum a fost colaborarea cu editura?

Editură „miculuţă”, puteri şi personal subunitar şi mai mult nu vreau să spun. Decît că s-a semnat contractul în ianuarie, iar de la începutul lui februarie totul, coperţi, text şi ilustraţii a fost predat la cheie. O odisee lungă şi o gestaţie îndelungată. Dar dacă ne gîndim că, la mamele elefant, ea durează vreo 22 de luni, mă pot considera un pămîntean eminamente fericit, nu?

Cum găsești motivația și timpul să te ții de scris și să publici?

Motivaţia? O am mereu la purtător. Poate datorită stilului pe care l-am adoptat, calcînd apăsat spre amuzant, spre deplinul răsfăț al jocului. Pornesc de la o realitate minusculă şi brodez la fiecare citire-şlefuire. Pînă ajunge să fie o gogoaşă imensă, de care rîd cu zgomot şi cu gura pînă la urechi, e drept, puţin atent la vecinii de bloc şi la confortul lor acustic, nu de alta, da’ au furat cam mult constructorii ăştia; dacă şi ăia din Taiwan au pus pet-uri în beton, ce să mai vorbim, nişte pungaşi!…

Ies săptămînal cu 2-4 scurtissime prin părţile pe unde public: Adevărul, Puterea, 24 FUN, nu ştiu cît de bună-i treaba asta, textele mele lungi sînt într-o prelungită eclipsă, însă, trebuie să recunosc că se poate şi mai rău. Inspiraţie să fie, domnule!…

Timp? Da, e o problemă cu stimabilul ăsta cu care sînt mai mereu la cuţite; iar deseori îmi serveşte nişte înfrîngeri usturătoare. Lucrez, de regulă, zilnic. Mai puţin în weekend ori în concedii.

life stuff cezar parlog

Povestește-ne despre a doua carte, care urmează să se lanseze la Bookfest. Ce găsim acolo?

N-aş putea să o închin unui stil anume, însă, dacă ar naviga prin artele plastice, i s-ar spune… „instalaţie”; una narativă, fireşte. Adică o chestie unitară la care s-au folosit diverse materiale: sticlă, sîrmă carton, lemn, metal… Un fel de caleidoscop. O joacă cu mintea cititorului.

Sperînd ca Paul Cernat să nu se fi înşelat, de acolo de pe coperta 4 cînd dă un pronostic clar şi pariază, negru pe alb: „Venit după un prim volum de proză scurtă – eclecticul Flori, fete, fiţe sau băieţi, insuficient observat – Life stuff nu e o promisiune. E o confirmare. S-ar putea ca ea să aparţină unuia dintre cele mai interesante new entries din proza românească recentă.”

Când și unde are loc lansarea, cine prezintă cartea?

Lansarea va fi la „Bookfest”, standul editurii Tracus Arte, vineri 3 iunie, la ora 18.30. Eu dimpreună cu bravii căpitani de vas Paul Cernat si Felix Nicolau. Din partea gazdelor, adică de la Căpitania portului Tracus Arte, gata să îmi arunce colacul de salvare, de plumb, fireşte, Vasile Mihalache.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0

Ilustratorii se întâlnesc să deseneze împreună

Ioana Harasim, pe care o cunoaștem pentru că a absolvit atelierul de caligrafie foundational & gothic, a postat acum câteva săptămâni un apel pe Facebook adresat celor pasionați de arte vizuale. Cum ar fi să se întâlnească să deseneze împreună? Și s-a întâmplat!

ioana harasim
Ioana Harasim

Cu ce te ocupi tu, Ioana?

În timpul zilei lucrez la o agenție de publicitate, iar în timpul liber desenez.

Cum ți-a venit ideea să organizezi întâlniri în care ilustratori și alți artiști vizuali să lucreze împreună?

O dorință de-a mea dintotdeauna a fost să am un grup de prieteni cu care să mă întâlnesc și să desenăm împreună. Numai că până să mă mut în București nu prea cunoșteam oameni care făceau și ei asta. Ideea exista de mult. Ea nu fususe pusă în practică, în schimb. Așa că într-o seară când stăteam în pat și mă gândeam că am nevoie de ceva nou în viața mea, mi-am amintit de dorința asta. Mi-am zis să nu mai aștept să mă invite cineva într-un grup de genul, ci să fac eu unul. Așa că am întrebat pur și simplu pe Facebook cine vrea să organizăm întâlniri de genul și am așteptat să îmi raspundă lumea. Nu mă așteptam, însă, că vor răspunde atât de mulți oameni.

Câți oameni au participat? Ce ați făcut acolo? Cât ați stat?

La prima întâlnire cred că am fost 14 persoane. Ne-am întâlnit la Seneca AntiCafe și am stat vreo 4 ore. Inițial ne întâlnisem doar ca să desenam unul în compania celuilailt, însă a venit cineva cu ideea să alegem o temă și să facem fiecare un desen sau mai multe pe tema respectivă (în funcție de ritmul de lucru al fiecăruia). Prima temă la care am lucrat a fost „compasiune”. A fost interesant să vedem ce face fiecare cu tema asta.

Ce aduc bun întâlnirile versus desenul pe cont propriu?

Desenatul de unul singur, acasă, garantează că nu vei fi deranjat și că probabil te poți concentra mult mai bine decât daca ai zgomot în jurul tău. Acum, când ne-am întâlnit cu toții, am vorbit foarte mult pentru că nu ne cunoșteam cu toții între noi, așa că în prima parte ne-am prezentat și am aflat un pic din povestea de viață a fiecăruia. Desenul alături de alți oameni te face să ieși din zona de confort pentru că ai și ochii altora asupra ta, iar cei care de obicei stau izolați într-o camera (eu, de exemplu) se pot simți incomod la început. Dar cam ăsta e și scopul, să ajungi să creezi în orice condiții. Alt beneficiu al acestor întalniri este faptul că ne-am adunat în acest grup persoane cu stiluri și cunoștinte diferite, așa că avem ce să învățăm unul de la celălalt. Îmi place și faptul că toți oamenii care s-au băgat în chestia asta sunt foarte de treabă și deschiși, așa că e un loc perfect pentru ca cere feedback. Long story short: genul acesta de întalniri poate că nu sunt cele mai bune din punctul de vedere al eficienței, însă e locul perfect pentru a cunoaște oameni cu aceeași pasiune ca tine, de a colabora, de face schimb de experiență si de a-ți face noi prieteni, de ce nu?

Dacă cineva vrea să vină să deseneze cu voi ce trebuie să facă?

Ar trebui să îmi scrie un e-mail pe harasimioana@gmail.com

Pagina Ioanei

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
irina georgescu

În curând: Dincolo de ferestre, de Irina Georgescu Groza

Draga noastră absolventă Irina Georgescu Groza (puteți citi aici 6 dintre povestirile ei) își va lansa în cel mult o lună volumul de proză scurtă Dincolo de ferestre, la Casa de Pariuri Literare! Am descusut-o un pic.

Cum de ai început să scrii, de unde pasiunea asta?

Aveam unsprezece ani cînd am găsit pe holul școlii o fotografie alb-negru, dezlipită dintr-un carnet de note. Ieșisem din clasă cu buretele murdar de cretă și mă îndreptam spre toaletă, să-l spăl. Mi-amintesc mirosul lui acru și cum stăteam cu poza mică între degete. În timpul următoarei ore, cînd mă uitam pe furiș la fotografie, cînd îmi lăsam privirea să alunece dincolo de fereastra clasei. În pauză am stat cu spatele lipit de peretele holului, mi-era rușine să intru în clasele vecine, dar așteptam să apară băiatul și să-l recunosc. Nu s-a întîmplat asta, dar în ora ce a urmat, am scris prima poezie. Treptat, caietul verde a devenit jurnalul de care mi-era frică să mă apuc. Asta pentru că dacă l-ar fi citit cineva, ar fi putut rîde de mine, așa credeam atunci.

Cînd am mai crescut, am descoperit că pe o poezie cîștigam un covrig sau o plăcintă. Veneau unii colegi și îmi dădeau detalii despre fete de la clasele vecine, vezi că are părul blond, o știi tu, îi plac bujorii, vezi cum strecori, să fie măcar cinci strofe. Ei transcriau poeziile pe foi rupte din caiete și toată lumea era fericită. N-a ținut mult însă, cineva mi-a cerut să rescriu Luceafărul și atunci am simțit că era cazul să mă întorc la ale mele.

irina georgescu

Ce scriitori/cărți de la noi îți plac, te inspiră? Poate afinități de gen, de stil, de abordare cu alți autori români?

După ce am scris două nuvele mai lungi, am căutat o confirmare, un drum și răspunsuri la îndoielile acumulate. Așa am aflat de Revista de Povestiri și m-am înscris la un curs de scriere creativă, în anul 2014. Acolo am descoperit proza scurtă, am aflat care sînt maeștrii genului la noi – Răzvan Petrescu, Veronica D. Niculescu, T.O. Bobe, Cristian Teodorescu, Florin Iaru, Marius Chivu, Sorin Stoica, pe unii dintre ei am avut ocazia să îi cunosc la întîlnirile Creative Writing Sundays, m-am lăsat influențată de ce au scris și de opiniile lor în privința povestirilor mele. Am citit pe rupte proză scurtă în ultimii doi ani, conștientă de cît de mult ratasem în trecut. Lecturile m-au ajutat să scriu mai bine, cursul m-a învățat ce să nu fac în scris și cum să mă autocenzurez.

De ce te-ai gândit să publici, ce înseamnă asta pentru tine?

Prima carte e un cumul de bucurie și emoții fără termen de comparație. Și cînd spun emoții mă gîndesc și la curajul de a scoate la lumină fițuicile muncite cu gînduri de tot felul, și la speranța că există cititori care o vor primi bine, care se vor bucura de ea, o vor așeza în bibliotecă sau o vor da cu împrumut.

„Dincolo de ferestre” își cere destinul și pornește cu toată lumina către cititori, oricare ar fi ei –cartea aceasta este o fereastră larg deschisă spre lume și care refuză prejudecăți.

Ce părere au apropiații despre noua identitate – de scriitor?

Să-mi ziceți visător cu tastatură. Mi-ar plăcea să știu că prietenii se vor lăsa prinși de atmosfera povestirilor mele și că voi reuși să le fac măcar o seară sau două plăcute. Sau cîteva stații de autobuz, pentru că proza scurtă se pretează foarte bine la drumuri urbane.

ilustrație Kiki Georgescu
ilustrație Kiki Georgescu

Care e profilul cărții? Ce gen, ce găsim acolo, cum o să ne facă să ne simțim când citim – ce teme ai explorat?

Acest volum cu douăzeci și două de ficțiuni cu miez de magie, montate la limita dintre real și fantastic, îi caută pe cei care adoră misterul și suspansul. În spatele poveștilor se ascund îngerii. Ei sînt pe urmele deținutului care încearcă să evadeze din realitatea absurdă a unui penitenciar circular, fără ieșire, sau ale surorilor care scapă de atacatori datorită muzicii. Îngerii îl privesc pe bărbatul orb care, măcinat de gelozie, își caută rivalul în propria casă și află că locatarii unei scări de bloc sînt alungați de farmecele unei vrăjitoare.

Povestirile mele vorbesc despre fragilitatea realității, de limitele ei permeabile și de faptul că, odată traversată această barieră, trăirile și convingerile noastre se schimbă. Ideea a pornit de la imaginea ferestrelor ca prezențe tăcute, care par să ne protejeze de vreme rea, de zgomot și de agitație. În lumina lor visăm, așteptăm, iubim, primim vizite neașteptate. Dincolo de ele, în ceea ce nu se vede, se nasc poveștile, pămîntul se învîrte mai repede, învelișul nostru se sparge, descoperim oglinzi noi.

ilustrație Kiki Georgescu, dincolo de ferestre
ilustrație Kiki Georgescu

Cum ai ajuns la editura Casa de Pariuri Literare?

În noiembrie 2015 am avut șansa să primesc un răspuns entuziast de la Casa de Pariuri Literare. Citisem numai lucruri bune despre ei, de exemplu că sunt iubitori de proză scurtă.

Ei vor finanța acest volum, la ei am găsit flexibilitatea de care aveam nevoie. Au fost încîntați de propunerea ca sora mea, Kiki Georgescu, să realizeze grafica pentru povestiri și coperta (trimit în premieră două dintre desene). Sînt încîntată de felul natural și deschis al celor din echipa editurii și sînt sigură că pe termen lung vom fi mulțumiți unii de alții.

Când va apărea cartea?

„Dincolo de ferestre” va putea fi găsită, începînd cu data de 22 mai, în librăriile Mihai Eminescu (București), Humanitas și Cărturești, și la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, în perioada 1-5 iunie. Voi anunța detaliile despre lansare pe pagina de Facebook „Dincolo de ferestre”.

Interviu realizat de Simina Diaconu

0
angelica stan

Angelica Stan pregătește o carte pentru Tracus Arte

Text de Angelica Stan

angelica stan

Fiecare carte publicată până acum a avut o mică istorie – parțial personală, parțial conjuncturală – și nici cea care urmează să apară în curând la Editura Tracus Arte nu face excepție. Acum însă, povestea cărții chiar merită împărtășită: în vara lui 2015 am decis că cel de-al patrulea meu volum de poezii este gata pentru publicare. L-am trimis la câteva edituri, dar fie nu am ales un moment potrivit, fie nu am insistat destul, căci nu prea mi s-a răspuns. O singură ofertă am primit, dar prin „auto-finanțare”, motiv pentru care am hotarât să mai aștept. În acest răstimp a venit toamna. În septembrie am gasit pe net un anunț despre Atelierul de scriere creativă – poezie care urma să înceapă în octombrie, susținut de Simona Popescu. Cred că nu am stat să mă gândesc nici măcar un minut. De obicei ezit, mă informez mult, consult programul din perioada aceea, constat că nu am timp, că se suprapun activitățile și renunț. Sau aflu mult prea târziu, când înscrierile sunt deja inchise. Sau nu aflu deloc. Sau (cazul concursurilor literare) e cu limită de vârstă, sub 35 de ani, sau doar pentru debutanți.

Acum însa: minune! Toate se potriveau: acces condiționat doar de selecția textelor ce trebuiau trimise, atelierul avea loc duminincă după-amiază (adică un fel de oază în programul săptămânii), din două în două săptămâni (un ritm uman) și foarte aproape de zona unde locuiesc.

După primele întâlniri am simțit că îmi găsesc (sau re-găsesc) un contingent, sau poate chiar o familie. A celor care cred foarte tare în poezie, deși toate (sau foarte multe) li se împotrivesc. Datorez Simonei Popescu, care m-a fascinat de la prima frază, nu doar recâștigarea speranței că poezia pe care o scriu are șanse, ci și o limpezire a direcției pe care o am de urmat. Citindu-mi poeziile din “spații intermediare” Simona Popescu m-a direcționat către tipar, încurajându-mă, dar nu înainte de a opera „pe viu” anumite tăieturi necesare în materia textului, făcând asta parțial chiar în cadrul atelierelor de creative-writing și astfel, transformând acest demers într-o lecție.

Cartea Românească, unde am trimis volumul pentru sesiunea de selecție din toamna lui 2015, a refuzat manuscrisul. Răspunsul lapidar l-am primit la scurt timp după incendiul din Colectiv, unde au pierit doi dintre foarte puținii mei prieteni, colegi de birou, care citiseră și chiar inspiraseră aceste texte (Mihai Alexandru și Cătălina Ioniță). Contrast și durere: lumina caldă și puternică a duminicilor cu noua familie din jurul Simonei Popescu și umbra densă, funestă a pierderii prietenilor dragi. Atunci mi-am dat cumva seama că altul era destinul cărții mele. Și iar am zis să aștept și cu toata ființa m-am căznit să trec peste acele momente grele.

Nu am reușit întrutotul căci, uneori, ceea ce credem că este invincibil – trupul, săracul – cedează și ne încurcă planurile. Cu reticență și chiar teamă de un posibil refuz, cu o stare de sănătate în degradare progresivă, am căutat totuși un alt drum, re-înnodand un fir de conversație avută cu mai multă vreme în urma cu Claudiu Komartin, una din intențiile mele de pe parcurs fiind de a publica volumul la Casa de Editură Max Blecher. Am mers în câteva rânduri la Tramvaiul 26 și teama mea mai veche, de cenacluri, de critici acerbe și demolari de vise, s-a mai domolit. În ziua în care mă internam pentru operație, primeam un mesaj de la C.K. cu invitația de a citi la Institutul  Blecher. Încă resimțind regretul de a nu fi putut onora acea invitatie, la câteva săptămani după, într-o discreție totală, Claudiu Komartin mi-a comunicat că volumul “spații intermediare” a fost acceptat de Cosmin Perța pentru publicare la editura Tracus Arte.

spaţii-intermediare angelica stan

Scrierea cărții a durat propriu-zis doar câteva luni, demersul de publicare vreo trei ani, timp în care conținutul s-a reformat în cel puțin cinci etape de re-structurare radicală și re-scriere, până a ajunge la forma finală. În acest timp, alți doi „lăstari” din această carte au crescut și au „rodit” alte două cărti de poezie pe care le pregatesc pentru publicare. Pare că cineva m-a ajutat, într-un moment când nu mai credeam că e posibil, să tai un nod gordian și să fac povestea să meargă mai departe.

0
Florin Spataru

Cărămiziu – Florin Spătaru

Florin Spătaru, un „obișnuit” al Creative Writing Sundays, tocmai a publicat un ebook de povestiri, așa că l-am invitat să se laude cu isprava.

Florin Spataru

Cine ești?

Mă numesc Florin Spătaru și am absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti. Am scris articole în Dilema Veche pe teme diverse. Sînt foarte mîndru de interviul pe care mi l-a acordat Stephan Pastis, creatorul Pearls Before Swine.

Ce fel de proză scrii?

Nu e ceva definit și sper că nu va fi niciodată: de la realism sobru și pînă la ispita suprarealistă, îmi place să mă joc cu toată paleta disponibilă. Sînt un fel de cîine andaluz.

De ce te-ai hotărât să publici prima ta carte acum și de ce pe Streamland.ro?

Am încercat să public de mai mult timp, dar unele edituri mi-au spus că nu publică debutanți sau că nu publică proză scurtă. La CWS, Michael Haulică, căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru îndrumare, mi-a selectat un text și l-a publicat în revista Argos. Apoi am participat la concursul Univers, pe care nu l-am cîștigat, dar organizatorii mi-au spus că le-au plăcut prozele și că vor să le publice pe o platforma digitală Streamland, cu opțiunea de a apărea și în format tradițional.

Editura mi-a propus această colaborare și s-a ținut de cuvînt. Cu ocazia concursului «Fotografiați de Bresson», o altă editură importantă a promis că va publica antologia cu textele cîștigătoare. Această promisiune nu s-a mai realizat.

caramiziu

De ce scrii?

Pentru că e o modalitate prin care pot petrece cît mai mult timp printre cărți. Mai demult, voiam să mă fac bibliotecar și nu am renunțat încă la acest vis.

Ce așteptări ai după publicare?

Sper ca într-o zi paginile din vreo carte publicată să fie rupte de copii care să facă din ele cornete de tras cu țeava de celuloid sau bani pentru șeptică.

De unde se cumpără cartea?

Cartea se numește Cărămiziu, are aproape 100 de pagini și conține 12 proze scurte apreciate de unii scriitori care au venit la CWS. Volumul e disponibil în format EPUB și Mobi pe platforma Streamland a editurii Univers. Cumpărătorul are dreptul la șase descărcări – pot să fie trei EPUB și trei Mobi sau orice combinație – 4 EPUB și 2 Mobi, etc. Primește linkurile pe e-mail imediat după ce a plătit. Nu are nevoie să descarce vreun soft și să își facă un cont la Adobe așa cum trebuie cînd cumpără de pe alte site-uri. Le poate citi imediat. Link: http://bit.ly/caramiziu

Puteți citi și povestirile publicate de Florin în Revista de Povestiri: aici și aici.

Interviu realizat de Simina Diaconu

1
Ipsos Short Film Breaks

Primul festival de scurtmetraje care are loc într-o companie – înscrieri

George Gänæaard, absolvent al atelierului de scenaristică, ne-a trimis, în calitate de membru fondator al Ipsos Short Film Breaks, un anunț despre competiția de scurtmetraje:

„Ipsos Short Film Breaks lanseaza partea competitionala a primului festival de scurt-metraje intr-o companie privata. Conceptul a fost implementat din 2013 in cadrul Ipsos Romania, parte a grupului Ipsos, a patra companie de cercetare de piata din lume.

Evenimentul s-a concentrat in primele trei editii pe zona non-competitionala, rularea de filme timp de trei luni, de doua ori pe saptamana, in spatiile din companie. Obiectivul nostru a fost sa promovam filme de calitate, independente, experimentale, in principal cele din Romania.

Am putut implementa acest concept prin parteneriatele cu NexT Film Festival (din 2014) si ALTER-NATIVE (din 2015), carora le multumim ca s-au alaturat acestui concept.

Pe langa aceasta parte, am avut peste 20 de invitati din zona de cinematografie romaneasca (regizori, actori, producatori, scenaristi, sunetisti, critici de film, directori de imagine), am realizat primul scurt-metraj lucrat in atelierele ISFB si am facut expozitii de afise de filme precum si o competitie interna pentru a alege artistul care sa realizeze posterul festivalului.

In 2016 lansam ISFB4, introducand si partea competitionala, deschisa atat pentru scurt-metraje internationale dar mai ales pentru cele romanesti. Inscrierile se fac pe site-ul https://filmfreeway.com/festival/IpsosShortFilmBreaks, si anume filme pana in 30 de minute, facute in orice an, indiferent daca au fost sau nu inscrise la alte festivaluri. Termenul limita este 15 aprilie 2016. Avem deja inscrise peste 1700 de filme din peste 20 de tari.

Premiile pentru filmele romanesti vor fi: Best Romanian Short Film si Audience Award.

Toate filmele inscrise o sa fie vizionate in cele trei luni de ISFB4, in cadrul Ipsos, unde suntem aproape 1000 de persoane, in sediile din Brasov si Bucuresti.

Pentru detalii asteptam mesajele voastre la adresa: askisfb@ipsos.com.”

0
writer

Înscrieri la atelierele de scriere creativă

Poate ați văzut deja că avem înscrieri la majoritatea atelierelor dedicate scriitorilor debutanți. Cam toate sunt orientate pe proză scurtă, cu excepția celui în engleză, unde va fi vorba despre texte cu structură narativă în general, nu numai genul scurt și nu numai ficțiune. De la toate atelierele (mai puțin de la cel de SF, care are un rezultat specific), antrenorii aleg ulterior cele mai bune texte, pe care le publicăm în Revista de Povestiri. Atelierele au locuri limitate, în general 15, mai puțin la CWS, unde sunt 30.

Cel mai vechi atelier e cel cu Florin Iaru și Marius Chivu. Îl organizăm încă din toamna lui 2012 și acum am ajuns la a 8-a ediție. E și cel mai lung, are 16 întâlniri, două pe săptămână, una cu FI, alta cu MC, alternativ. E un atelier cu preselecție, pentru care trebuie să trimiteți o povestire în jur de 6000 de semne. Deadline înscrieri: 18 februarie.

Cel mai nou e cel cu scriitorul irlandez Philip O Ceallaigh și are 8 întâlniri, una pe săptămână. Tot cu preselecție, dar de data asta trebuie să trimiteți orice text cu structură narativă, fie ficțiune, fie non-ficțiune, în engleză. Deadline înscrieri: 15 februarie.

La atelierul de science-fiction și fantasy, antrenorul Michael Haulică are un nou coleg, pe scriitorul Dănuț Ungureanu. Înscrierea se face fără preselecție, doar pe bază de motivație, îi așteptăm pe pasionații genurilor la cele 12 întâlniri, 2 pe săptămână. În urma atelierului, cele mai bune texte sunt publicate într-o antologie tipărită, la Millenium Books. Deadline înscrieri: 15 februarie.

Seria 9 Creative Writing Sundays îi are ca invitați pe scriitorii Adrian Schiop, Cecilia Ștefănescu, Răzvan Petrescu, Mihai Bădică, Bogdan-Alexandru Stănescu, fiecare vine la o întâlnire. Întâlnirile sunt 5, una la două săptămâni. Nu există preselecție, nici motivație, principiul e primul venit, primul primit. Spre deosebire de celelalte ateliere, aici puteți participa și pasiv, ca spectator, adică pe loc de „Prudent”. Deadline înscrieri: 1 februarie.

Atelierele de mai sus au loc în București, pentru cine n-are (ne)plăcerea de a locui aici, avem un atelier prin Google Hangouts cu Florin Iaru, de 10 ședințe, la care aveți timp berechet să vă înscrieți, pentru că va începe în mai-iunie.

Pont: pentru o investigație și mai amănunțită, intrați pe paginile atelierelor, unde aveți și părerile absolvenților și linkuri la interviuri cu antrenorii.

Înscrierile se fac la simina arond revdepov punct ro. La atelierele fără preselecție, locul se confirmă în momentul plății avansului și aici contează viteza de înscriere. La cele cu preselecție, viteza nu contează, pentru că evaluarea se face imediat după deadline, de către scriitorii coordonatori, iar prima parte din bani se plătește de regulă la prima întâlnire.

Atelierele sunt toate orientate pe practică și pe feedback, se dau teme de scris și de citit, se discută, în ideea că veți citi mai mult și veți scrie mai bine. Talentul cu care intrați e cel cu care ieșiți, dar îl veți folosi mai bine. În afară de asta, nu veți pica în capcanele obișnuite și veți învăța să fiți conștienți de ce și cum scrieți, veți experimenta ce înțeleg cititorii din ce scrieți. Iar cititorii voștri (antrenorii, colegii) sunt interesați și se și pricep, ceea ce deseori nu se poate spune despre familie, prieteni, oamenii cărora poate le cereți părerea pentru că țin la voi.

Dacă vă imaginați povești când mergeți pe stradă pentru că observați oameni, interacțiuni, situații care vă pun rotițele în mișcare, veniți la un atelier să vă antrenați capacitatea de a reda în scris un fel nou de a privi lucrurile. Există lucruri neobișnuite și lucruri obișnuite văzute într-o lumină nouă. Unora nu le spun nimic, dar voi le vedeți altfel. Cam așa se întâmplă cu scriitorii. Sau nu? Veniți să dezbatem!

1
TEATRU_ Crenguta Sandu

Teatru – Crenguța Sandu

Crenguța a absolvit atelierul de scriere creativă, dar drumul ei prin literatură începuse cu mult înainte. Recent a publicat o carte de teatru, am invitat-o să povestească despre ea.

Am început să scriu teatru încercând să-mi imit idolul, Mihail Sebastian. La 9 ani i-am descoperit piesele într-un volum, primit de la bunicul, pe care îl citeam şi reciteam, cel puţin o dată pe an. Când piesa a apărut ecranizată la TV, toate prietenele mele doreau să fie Mona din Steaua fără nume, eu doream să fiu Mihail Sebastian.

Prima piesă am scris-o în 2002 şi se numeşte Visul unui băiat de la Palat. Este o comedie inspirată din realitate. Am scris-o uşor, în câteva ore, însă personajele îmi erau clare, la fel şi acţiunea. Nu îmi dădeam seama de calitatea acesteia şi am trimis-o în anul în care am scris-o la două concursuri pe care le-am câştigat: Mihai Eminescu, organizat de Direcția de cultură București și Moștenirea Văcăreștilor, organizat de Uniunea Scriitorilor, Ministerul Culturii și Direcția de Cultură Dâmboviţa.

Cele două premii m-au încurajat să continui să scriu. Am continuat cu încă trei comedii: Nunta, Afacerea, Credite Sentimentale.Visul unui băiat de la Palat și Nunta au fost integral publicate în revista Dunărea de Jos de la Galaţi în anii 2005-2006.

Pe toate le-am reunit în cartea numită TEATRU, care a apărut la editura ePublishers și am lansat-o în cadrul Târgului internaţional de carte Gaudeamus la sfârşitul lui octombrie 2015.

TEATRU_ Crenguta Sandu

Cele patru piese reprezintă o satiră a vieții în România după 1989. Personajele sunt foarte diverse: de la pești și prostituate la artiști și bancheri. Vă invit, să le descoperiţi şi să vă distraţi citindu-le, aşa cum şi eu m-am distrat scriindu-le. Cartea poate fi comandată pe www.elefant.ro, iar pentru cei care preferaţi formatul electronic o găsiţi la adresa www.ibooksquare.ro.

Am absolvit Academia de Studii Economice și Institutul Diplomatic Român și scriu teatru, cronică de teatru, proză scurtă și roman. Am publicat în revistele literare Dunărea de Jos, Steaua, Oglinda literară şi Revista de Suspans. Am obținut 9 premii literare în urma participării la concursurile naționale de literatură.

Eu sunt Crenguţa Sandu.

crenguta sandu

0
2016 someecards

Ateliere noi în 2016

În 2016, care începe peste câteva zile, plănuim câteva ateliere noi: scriere creativă în engleză (ficțiune și non-ficțiune), stop-motion (animație prin cadre foto succesive), critică pe manuscris (ficțiune), NESTworking online (prin Google Hangouts). Să le luăm pe rând:

Scriere creativă în engleză

Atelierul va fi ținut în limba engleză de scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh. Philip trăiește la București din anii 2000, scrie proză scurtă (cărți ale lui traduse la Polirom) și non-ficțiune narativă (text în DoR).

Scopul atelierului va fi ca participanții să citească mai mult și să își îmbunătățească scrisul. Toate temele pe care le vor primii cursanții la atelier vor fi scrise în engleză. Pot participa și cei care vor să scrie ficțiune și cei care vor să scrie non-ficțiune, preselecția va ține cont de ambele direcții (entuziaștii vor putea trimite fie o povestire, fie un text non-ficțional cu o structură narativă).

Stop-motion

De un an încercăm să găsim omul potrivit pentru atelierul de animație prin tehnica stop-motion și sperăm ca la începutul anului să-l prindem. Vom reveni cu detalii. Vrem să facem un atelier de genul ăsta pentru că animația e un domeniu minunat, dar percepția e că le e rezervat doar celor care știu să deseneze. Nu e așa! În funcție de poveste, cadru și personaje poate fi mai greu sau mai ușor. Ca exemplu de „greu”, pentru cine a văzut „Lucky” de Alexandra Botău, aici e un making of.

Critică pe manuscris

E vorba de o opțiune pentru cei care au scris o carte (roman, volum de povestiri, poate și poezie) și au nevoie de feedback înainte să o trimită la o editură. Vor putea alege un scriitor dintre colaboratorii noștri, care să le citească hopera, într-un termen de maximum o lună, și apoi să se întâlnească pentru o discuție 1 la 1.

NESTworking prin Google Hangouts

NESTworking e atelierul nostru de comunicare, o delicatesă. Care deocamdată a fost rezervată bucureștenilor. Dar, între timp, Magda Bunea, antrenoarea de comunicare, s-a obișnuit cu Google Hangouts, o tehnologie super simplă de videocall (trebuie doar să fii logat pe Gmail și să dai click pe un link și ai intrat în hangout, unde îi vezi și îi auzi pe colegi). Avem deja 4 ediții ale atelierului de scriere creativă cu Florin Iaru prin Hangouts la activ, deci terenul e desțelenit.

Și, cu acest cuvânt ciudat, încheiem articolul cu rezoluțiile Club Revdepov pe 2016. Un an bun de tot să avem!

sursă imagine: Someecards

0
mc2film

mc2film

Lumea văzută de Vvag

Toată viaţa, Vvag a scris. Reţete de bucătărie, numere de telefon, versuri, bucăţi de idee.

Vvag a fost mereu înconjurat de oameni, făcând parte din câte un grup sau echipă de minimum doi. De cele mai multe ori, grupurile s-au dizolvat ca o pastilă de vitamina C într-un pahar cu apă, lăsându-i un gust de acrişoară nostalgie în papile şi pe cerul fără de soare al gurii.

Fiecare din acest grupuri l-au făcut să înainteze, să se transforme şi să evolueze, tatuându-i pe trup, în locuri ascunse de ochii lumii, câte un nume sau o amintire greu de povestit fără bucurie şi emoţie în corzile vocale. Peste toate aceste tatuaje a început să poarte, de mai bine de un an, un tricou frumos croit – un tricou negru, simplu, cu un logo alb, micuţ, în dreptul inimii – mc²film. Un tricou pe care îl împarte cu alţi 4 oameni, şi pe care îl afişează cu mândrie, din ce în ce mai des în ultima perioadă.

mc2film

Un cuvânt scris pe un perete virtual.

Un nou grup din care cumva face parte – o busolă creativă din care lui i-a revenit partea din mijloc, lăsându-i pe Vlad, Valentin, Alin şi George în extremităţile cardinale. Minunat pentru Vvag e că totul se întâmplă central, cu influenţe din toate direcţiile, cu inevitabile respingeri de poli, dar, mereu, cu satisfacţia lucrului făcut din suflet, liber şi independent, cu improvizaţii reuşite pe alocuri şi oameni inimoşi, care au ales să mizeze pe el şi care s-au implicat fizic şi afectiv. Vvag îl numeşte studio independent de producţie cinematografică, centru de scriere creativ-participativă, script-tank, instituţie specializată în feedback şi dezvoltare, apartament cardiac. Pe scurt: mc²film, căci în online e mai greu cu „puterile” matematice.

A început totul în dimineaţa în care Antoine Le Bos a spus primul Bonjour, înainte de a ţine un training intensiv de scriptwriting şi pitching. Se întâmpla în cadrul workshop-ului Second Draft, pus la cale de fetele de la CTRL+N. Alin, Valentin şi George scriseseră fiecare câte un scenariu de scurt metraj şi dădeau nas în nas pentru prima oară, înconjuraţi de oameni „din domeniu” sau aspiranţi. Deja a doua zi vorbeau de posibilităţi de colaborare, punând la comun poveştile şi echipamentul pe care îl deţinea fiecare, amestecându-şi cunoştinţele şi conştiinţele, trăgând linii imaginare până la alţi oameni şi proiecte.

O perioadă, au tot vorbit. În toamna lui 2014, Vlad şi Alin au mers la Costineşti pentru a încerca un documentar despre Gala Tânărului Actor – HOP. Totul, cu microfoanele, luminile şi obiectivele lui George. Le-a ieşit arlechiñata– un eseu intim despre experienţa trăită acolo, un vis încălcit, un fel de trailer zgomotos despre liniştea de la Vox Maris.

Scrisul a constituit alibi-ul. Primele încercări de scriere în această formulă, implicând şi alţi oameni de prin ateliere şi workshopuri au adus o extindere a grupului de interesaţi. Vlad a dat join oficial şi primele discuţii punctuale despre filmarea unui scurt-metraj, pe baza scenariului scris de Valentin au început. Frumos. Elegant. Fără bani din surse externe. Începea distracţia şi munca. Se împărţeau roluri şi fiecare simţea că va avea de învăţat. Vvag a mers la mare şi-a dormit pe plajă. Primul proiect comun (Duşmanul) a apărut înainte ca grupul să se nască oficial şi a beneficiat de bunăvoinţa multor oameni serioşi, atât în faţa cât şi în spatele camerei.

După un prim experiment reuşit, George a făcut un event pe facebook şi a convocat o reuniune strategică. Aici s-a dat cu pumnul în masă, cu markerul pe foaie, cu propuneri de nume de pereţi şi calcule în cap. În filme, treaba asta s-ar numi dragoste la prima vedere.. la ei se va numi la fel!

Vvag s-a declarat mulţumit de acea întâlnire şi a renunţat, cu timpul, să se mai întrebe de ce nu au ales numele lui. A rămas mc²film. Reprezintă modul în care cei patru văd şi înţeleg lucrurile, oarecum invers faţă de ce spunea Albert – le place să creadă că au capacitatea de a vizualiza limbajul abstract al matematicii sentimentelor şi minţii lor şi a le transpune în imaginile vizuale. Aveau nevoie de-o umbrelă, de-un nume, de-un branding elementar. Nu voiau să se blocheze în chestiuni de formă, întrucât energia lor îşi freca deja mâinile pentru idei cu fond ce necesitau punerea în practică.

În toată această perioadă, scrisul a continuat, fiind mereu prezent pe fundal, indiferent ce făceau. Ideile unuia au devenit ideile tuturor şi patru creiere s-au aruncat în furtuni. S-au îndemnat unii pe alţii să se înscrie la ateliere şi le-a ieşit (Transilvania Talent Lab, The Pitch – Next Festival, Play Atelier 2, NISI MASA Experimental Film Workshop, TransEuropa Caravans, Production Hub, Play Atelier 3), să se ducă la castinguri (le-a ieşit cu reclamele), să participe la pitchuri. S-au ambiţionat să scrie scenarii de lung-metraj şi serial TV şi au început lucrul la un omnibus (Ţigara de După), aflat în producţie în acest moment. Dacă ar fi să spargă în bucăţele omnibusul, unul din scurt-metrajele care îl compun e deja gata şi a prins câteva festivaluri din România şi din străinătate şi alte trei sunt în block start. Altele sunt pe masa de montaj, pe hârtie sau în faza de pre-producţie şi se realizează prin colaborări pro-bono cu oameni din afara grupului – actori, directori de imagine, sunetişti, scenografi, oameni minunaţi fără de care cuvintele scrise aici nu ar fi decât wishful thinking, oameni cărora vor să le mulţumească de fiecare dată când îi întâlnesc pe stradă.

creatori_mc2film
De la stânga la dreapta: Valentin Păduraru, Vlad Ghinea, Alin Boeru și George Gänæaard.

 

În continuare, scrisul alimentează rezervoare. Lucrează, în paralel, la câteva scenarii de lung, mediu şi scurt-metraj şi munca la ele devine din ce în ce mai îmbucurătoare, cu fiecare invitaţie primită la workshopuri de dezvoltare. Are loc o rotaţie de cadre în interiorul grupului, o schimbare a locului din care vedem filmul, un fel de „scaunele muzicale”, singura diferenţă fiind aceea că nimeni nu rămâne pe dinafară.

Toate celelalte grupuri din care Vvag a făcut parte îşi desfăşurau activitatea, în mare parte, în weekend, după serviciu şi de sărbătorile legale, când timpul era mai blând cu el şi creativitatea împinsă în mediile audio-vizuale mai ceva ca bucăţile de carne tocată în maţele de viitori cârnaţi. Dar acum, pentru că toţi vor mai mult, în aceeaşi direcţie, s-a schimbat puţin abordarea – implicarea şi punerea în scenă/platou au loc mai des, zilele corporatiste au devenit mai puţine şi mai condensate, lucrul în echipă mai eficient şi resursele mai inteligent folosite. Următorul pas ar fi găsirea unui sediu şi intesificarea eforturilor, depozitarea muncii continue într-un safe seif uşor de accesat, cu pufuri, internet, premiere pro, mese ikea, photoshop, curent electric, toaletă şi-un nume mic, scris, în dreptul inimii, pe perete. Dar despre aceste intenţii, puţin mai târziu.

Toate cele de mai sus nu sunt altceva decât amintiri. Imagini vizuale abstractizate şi trecute matematic, prin litere virtuale într-un document Word. Scrise. Abrutizate şi puse la uscat în faţa cititorilor de povestiri.

Scrisul l-a făcut pe Vvag să iubească faptul că trăieşte şi poate muri în fiecare clipă.

/* Vlad, Valentin, Alin şi George sunt absolvenți ai atelierului de scenaristică „Play”, cu Cecilia Ștefănescu și Igor Cobileanski. */

0
Colectiv delivery afis

#Colectiv Delivery

Joi ne-a venit ideea să organizăm un târg creativ în care toți banii din vânzări să meargă spre răniții din Colectiv. Așa că am ales o zi, 28 noiembrie, am vorbit cu Cărturești și am fixat ca loc Grădina Verona, Street Delivery a aprobat numele, #Colectiv Delivery, am stabilit programul, 11:00 – 17:00, am împrumutat de la Împreună Rezistăm cutiile pentru donații care vor ajunge ulterior la Fundația Estuar și ne-am pus pe treabă: să căutăm creatori dispuși să doneze din creațiile lor pentru vânzare la târg. Din fericire, am găsit oameni solidari care fac lucruri foarte frumoase, așa că deja avem multe confirmări din cele 5 categorii pe care le-am ales: reviste/artă vizuală/accesorii/haine/homedecor. Te invităm să îți confirmi prezența cu un join și să inviți măcar 10 prieteni!

Colectiv delivery afis

0