De data asta ne lăudăm cu Tudor Ganea, care debutează la Polirom, în colecția Ego.Proză, cu romanul „Cazemata”.
Tudor, spune-ne un pic despre tine.
Am 32 de ani, sunt arhitect şi vara mi se face dor de Constanţa – oraşul din care am plecat la 18 ani pentru a-mi face studiile în Bucureşti, la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu”. Îmi place să sar de pe stabilopozi şi să înot pe sub apă. Ascult multă muzică blues.
Când te-ai apucat de „Cazemata” şi ce te-a mânat în luptă?
„Cazemata” mi se învârtea prin cap de ani buni. Conceptul iniţial a fost cel al unui un grupaj de proze scurte. Acţiunea urma să se desfăşoare în cartierul copilăriei mele: Faleză-Nord, din Constanţa. O parte din personajele din roman şi-au făcut rodajul în câteva povestiri pe care le-am scris, şters şi apoi rescris de-a lungul anilor. Proiectul unui roman a început să capete contur imediat după cursul de scriere creativă, prin mai-iunie anul trecut. M-a ajutat foarte mult încrederea pe care mi-au dat-o în mine Florin Iaru şi Marius Chivu. M-au mobilizat. Am dat de oamenii potriviţi la momentul potrivit. Altfel, cred că aş fi scris, rescris şi apoi aruncat la gunoi totul… cam asta mi-a fost regula în ultimii 10-15 ani de când am început să cochetez cu „scriitura”.
Care e tema romanului, despre ce e vorba?
Rezumată grosier, tema ar suna (ştiu că sună pompos, dar altceva mai bun n-am găsit): explozia unei supape magice într-un mediu profan. Cu „cazemata” în rolul principal. De aici şi imaginea de pe copertă, care e o metaforă ce vine în sprijinul acestei idei. Nu o să vă povestesc aici despre: inspectorul Adamescu, Coco-proxenetul fără buze, Turcoaica – femeia fără vârstă, pescarii de guvizi înfăşurați în mantii de peşti vii, cântecele hipnoză ale lui Liţoi, feribotul plin de cadâne, plapuma din petale de nufăr a lui Olube sau bufniţa de cretă.
Ştiu că ai ţinut legătura cu colegii tăi de la atelierul de scriere creativă predat de F. Iaru şi M. Chivu. Le-ai dat colegilor fragmente de roman, ţi-au dat feedback, cum a fost?
Imediat după curs, o parte din noi am tot continuat să ne vedem, cam de două ori pe lună. Am rămas prieteni buni. Ne întâlnim şi acum. Ţin foarte mult la ei. Înainte de întâlnirile aproape săptămânale, le trimiteam să citească bucăţi din roman. Feedback-ul lor mi-a prins tare bine. Să nu crezi că era rost numai de laude: citeau foarte atent şi mă taxau la fiecare greşeală. Ţin minte că, la o întâlnire, unul dintre ei mi-a desfiinţat total o altă variantă – de început – a romanului, la care am renunţat. Şi avea dreptate.
În cât timp ai scris romanul, care au fost dificultăţile?
Am început să scriu la roman prin mai-iunie 2015 şi l-am terminat în decembrie. Deci, jumătate de an. Dificultăţile? Impedimentul numărul unu a fost job-ul. Veneam cu o ora mai devreme la birou şi scriam. Eram singur, în toată firma. Scriam şi în pauza de prânz, ba chiar şi printre picături, în timp ce lucram la proiecte. Alt-Tab a fost comanda mea preferată în lunile alea. În urma unor evenimente din firmă, am decis să-mi dau demisia. Profit de ocazie şi fac o pledoarie în favoarea confraţilor mei arhitecţi: din păcate, astăzi, la noi, în foarte multe cazuri, arhitectul este văzut de patron, beneficiar sau dezvoltator, ca un neica-nimeni care trebuie să proiecteze şi să dea cu ştampila într-un ritm infernal, fără să aibă nicio satisfacţie profesională sau financiară. Un ins cu o ştampilă, înlocuibil oricând cu un alt ins cu ştampilă. Am închis paranteza. Proaspăt demisionar, am început să scriu câte 6-8 ore pe zi. Zilnic. Am scris în paralel două variante de roman. Am ales-o pe cea mai bună, zic eu. Şi să nu uit de muzică: am ascultat zilnic, în timp ce scriam, acelaşi album cu selecţii din muzica lui Augustin Barrios Mangore, care a devenit compozitorul meu de chiatra clasică preferat, şi fără de care nu-mi începeam scrisul. Aşa că recomand lectura romanului cu un fundal sonor din Barrios (în interpretarea chitaristului Jesus Castro Balbi, daca se poate) :).
Cine ţi-a confirmat că e un roman bun?
Bineînţeles, primii au fost colegii de la curs. A doua confirmare a venit de la Mircea Tuglea – care mi-a fost profesor de literatură în liceu şi din cauza căruia, am mai spus-o, m-am apucat de scris – a urmat Răzvan Petrescu, care pentru mine e în top 3 scriitori de proză scurtă din toată literatura română, apoi Florin Iaru şi Marius Chivu. Am dat manuscrisul editurii cândva prin februarie, şi în mai mi-a sunat telefonul. Era Lucian Dan Teodorovici care mi-a spus că romanul a primit referate pozitive din partea referenţilor editurii şi că vor să-l publice. Atunci, m-am dus să mă plimb prin pădure şi am fost fericit.
Unde găsim cartea, când are lansare?
Cartea se găseşte în marile librării din ţară (Cărtureşti, Humanitas, etc), se poate comanda şi online. Lansarea e miercuri 29 iunie, de la ora 18.30 în Librăria Cărtureşti-Grădina Verona. Moderatoarea va fi Eli Bădică, iar invitaţii Florin Iaru şi Marius Chivu. Vă aştept!
Puteți citi un fragment din roman în Revista Tomis și un alt fragment în Suplimentul de Cultură.
Interviu realizat de Simina Diaconu