Cimbru literar – blog despre gustări și lecturi

Pe Sorana Chiru ați citit-o în Revista de Povestiri de mai multe ori, pentru că scriitorii invitați la Creative Writing Sundays i-au apreciat povestirile. De ceva timp, puteți citi și recomandările ei de lectură pe Cimbru Literar, un proiect care îmbină cititul și gătitul, creat împreună cu Oana Acsinte.

Pentru că prin răspunsuri apar trimiteri la un misterios Centru, să știți că e vorba de Centrul de Performanță în Educație din Bârlad, unde lucrează amândouă.

Sorana Chiru
Sorana Chiru
Oana Acsinte
Oana Acsinte

 

 

 

 

Sorana și Oana. De ce faceți chestia asta împreună, care e istoricul vostru?

S: Istoricul nostru? Ne tragem din vremuri aproape imemoriale: prima dată am văzut-o pe Oana când am fost la o petrecere de ziua de naștere a fratelui ei, cu care am fost colegă în I-VIII. Noi eram probabil în clasa a III-a, iar ea era la liceu, asta îmi amintesc precis, pentru că era în sarafan. Am și acum, în timp ce scriu, imaginea aceea în minte: ne-am strâns toți în jurul ei, pe covorul din sufrageria în care acum se joacă Max, băiețelul ei și am jucat ceva, un joc știut sau inventat de ea. M-am îndrăgostit atunci de frumusețea ei delicată și mi-a plăcut cum s-a jucat cu noi. Așa se joacă acum cu Max și cu copiii de la centru. Au trecut 30 de ani de atunci, așa că în loc de istoric putem discuta deja de istorie :) De ce împreună? Pentru că e plăcut să împarți mâncarea și impresiile despre ce ai mai citit cu cineva și lucrurile sunt mai ușoare și mai distractive în doi. Și ne-am obișnuit să facem foarte multe chestii împreună.

O: Eu o știu de când era mică. Adică mică, vorba vine că nici în clasele primare nu trecea neobservată! Era un copil înalt și altfel (ca și părinții ei, pe care îi admiram tot pentru că erau altfel – ca să nu zic mai multe, nu aveau bibelouri și aveau multe carți în casă – mie mi-a fost îndeajuns ca să-i trec în lista foarte scurtă de oameni OK).

Cum v-a venit ideea? Când ați început? De ce ați asociat cititul și gătitul?

S: Ideea i-a venit Oanei de revelion. Inițial, a propus să facă ea partea de mâncare și eu pe cea de lecturi, dar am ajuns până la urmă la formula de acum. Eu, una, nu m-aș fi gândit niciodată să am un blog culinar, pentru că mi se părea că trebuie să fie ceva foarte complicat, să inventez soiuri de mâncare, ca un fel de carte de rețete. Îmi place foarte mult să mănânc, dar când vine vorba de gătit, trebuie să ia cât mai puțin timp. Cu Oana, totul pare simplu, este foarte inventivă și dipusă să încerce diverse combinații și asta mă încântă.

O: Am avut destul timp să descoperim că avem pasiuni comune, deși nuanțate diferit. Cu atât mai bine aș spune eu. Ideea de a trimite în spațiul virtual dialogurile noastre (literare și culinare) a fost a Soranei, care a și facut primul pas prin crearea blogului. Ardeleancă iute (spune și face), eu moldoveancă mai domoală (că doară nu dau turcii). Cărti și bucate a fost ca meniu complet de hrană: trăim si ne nutrim cu ce putem fiecare!

Ce frecvență a articolelor v-ați propus?

S: O recomandare de mâncare și o recomandare de carte pe săptămână. O săptămână eu, o săptămână Oana. Până acum ne-a ieșit.

O: Aici e ușor: am spus să începem cu 1:1 o carte și o rețetă pe săptamână, tocmai ca să avem timp să le prezentăm cum se cuvine. Practica ne-a demonstrat că e destul de dificil să le strecori, mai ales în săptamânile cu examene la Centru.

  caramiziu

Câte cărți citiți voi pe lună? Despre câte dintre ele scrieți?

S: Nu cred că pot face o medie. Am săptămâni când citesc și două cărți, dacă discutăm de roman. Numai că în cazul meu nu prea discutăm despre roman, cu excepția cazului în care mă prinde. Mă poate prinde povestea (Mr Gwyn, Baricco), scriitura (The Notebook, Agotei Kristof) sau atmosfera (Umbra vântului, Zafon). În 70% din timp citesc povestiri scurte, dar aproape niciodată nu citesc o carte cap-coadă, ci câte o povestire din mai multe cărți, așa că ajung de multe ori să nu mai știu dacă mi-a mai rămas vreo poveste dintr-un anume volum. Citesc și poezie, îmi face mare plăcere să descopăr câte un volum pe gustul meu, nimic nu se compară cu poezia care-ți vorbește. Am scris la un moment dat pe blog că îmi propun să recomand în principal autori români contemporani, pentru că ei au cel mai mult nevoie de asta. Îmi mențin poziția, dar nu vreau să o transform într-o regulă strictă, care să strice bucuria cititului. Scriu doar despre cărți care mi-au plăcut și mai ales despre ce mi-a plăcut cel mai mult la ele. Nu scriu recenzii, ci recomandări, nu-mi place să scriu foarte mult despre ceea ce deja e scris, mi se pare că asta ar impune cititorului perspectiva mea.

O: De citit, citim zilnic – prin natura meseriei – rămâne de văzut cât e chiar pentru noi. Eu, de exemplu, citesc (hai să le spun) eseurile celor de la cursuri, mai citesc în fugă știri pe telefon, citesc, fără abatere, cam două ore în FIECARE seară povești (și mai nou Harry Potter – s-o termina el și volumul 7) fiului meu care intră în clasa I și ce mai rămâne timp, măcar două carți pe săptămână (nu de alta, dar să pot alege una pentru blog). Asta după niște ani de necitit voluntar, care bine că s-au dus :)

Cum vă repartizați cărțile și rețetele, cum le alegeți și cum le potriviți – cartea cu mâncarea?

S: De gătit am gătit împreună (o săptămână la mine, una la Oana) până când s-a terminat școala și Oana s-a mutat cu băiețelul ei din oraș la țară, la bunicii acestuia. M-aș muta și eu, dar nu am unde :)) Cădeam de acord asupra unei rețete, cumpăram ingrediente și ne distram gătind și făcând poze. După care una dintre noi povestea procesul de fabricație. Acum, în vacanță, fiecare face ce-i dă prin cap. Eu merg în continuare pe principiul simplu și rapid. Recomandarea de lectură este absolut la alegerea fiecăreia, iar potriveala, dacă există, este întâmplătoare. Deși poate ar fi bine să luăm și asta în considerare :)

O: Până una alta citim de plăcere, fiecare după propriul gust, iar când bucătărim împreună alegem fie ceva exotic, diferit, ce n-am mâncat niciuna dintre noi, fie ceva ce știm de-acasă că e bun și merită împărtășit!

Care a fost cea mai dificilă rețetă?

S: Pentru mine dificil înseamnă că durează mult. Cred că Pavlova mi s-a părut mai complicată, dar probabil că a fost din cauză că are două părți.

O: Nu prea ne încurcăm în rețete: dacă găsim ingredientele, trebuie să iasă ceva comestibil. N-am avut rețete dificile – asta e și una dintre ideile blogului: să nu-ți prinzi urechile. Am avut însă o rețetă „grea”, cu multă ciocolată –  un tort propus de Sorana și mâncat până la ultima fărâmitură :)

Ați primit feedback de la cititori? De ce se apucă mai degrabă dintre recomandările voastre – de citit sau de gătit?

S: Am câteva prietene mutate în alte orașe sau țări care mi-au scris că au încercat rețetele și chiar le-au și repetat dacă familia s-a declarat mulțumită. Despre cărți oricum discutam cu ele și înainte de blog și recomandările sunt reciproce în sensul acesta. Nu am primit niciun feedback de la persoane necunoscute.

O: Feedback-ul e timid și axat în special pe partea culinară. Eu cred că cititorii – dacă or fi :) – sunt leneși. Ar trebui să găsim oare o modalitate de a-i stimula? Să le oferim ca premiu o sesiune de degustări literar-culinare? Să facem un club, o cercetășie, ceva? Noi două ne înțelegem, dar nu prea suntem party animals și nu știu cum ar fi cu critici în direct :))

olguta

Ce planuri aveți cu proiectul, care ar fi cel mai îndrăzneț vis?

S: Ehe, visul despre care întrebi tu a fost, de fapt, motivul pentru care am început blogul. Visul îl aveam împreună și Oana a zis să facem mai întâi blogul, ca un fel de potecă spre ce ne dorim.

O: Am răspuns mai sus :) Serios acum: nu prea știu care e treaba cu stelele Michelin, nici Nobelul nu știm cu ce se mănâncă, dar perseverăm, cine știe – important e să participi, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *