Anca Goja lansează Fabrica de fericire

Anca Goja, pe care am cunoscut-o la atelierele de scriere creativă, își lansează volumul de povestiri Fabrica de fericire (Editura Școala Ardeleană) pe 11 octombrie, de la 14:00, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare. Prilej de interviu!

Anca Goja

Născută la 3 octombrie 1978 în Baia Mare, Anca Goja a absolvit Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, specializarea Jurnalistică (2001). Este secretara Cancelariei în cadrul Instituţiei Prefectului Maramureș. A publicat cărţile: Convorbiri cu elite, interviuri, Editura Proema, Baia Mare (2011); Un jurnalist prin bibliotecă – lucrare apărută sub egida Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare. Debut literar în revista Familia, cu povestirea „Grădina cu trandafiri”; ulterior, a publicat proză scurtă în revistele Vatra chioreană, Archeus, Verso, Nord Literar, Vatra veche, Familia, Caiete Silvane, Pro Unione, Mișcarea literară, Tribuna. Prezentă cu proză scurtă în volumele: Paşi împreună, antologie literară a Cenaclului Scriitorilor din Maramureş, alcătuită de Florica Bud şi Augustin Cozmuţa, Editura Gutinul, Baia Mare, 2013; O antologie a prozatorilor maramureşeni, alcătuită de Nicolae Păuna Scheianu, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2014. Texte semnate de Anca Goja sunt cuprinse în antologiile Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism, volum coordonat de Dan Lungu şi Amelia Gheorghiţă, Editura Polirom, colecţia Ego-grafii, Iaşi, 2014, Festivalul-Concurs Național de Literatură Moștenirea Văcăreștilor – Laureați ai ediției a XLVII-a, editată de Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură, Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” și Societatea Scriitorilor Târgovișteni (2015) şi Cartea copilăriilor, volum coordonat de Dan Lungu şi Amelia Gheorghiţă, Editura Polirom, colecţia Ego-grafii, Iaşi, 2016. În martie 2014 i-a apărut volumul Zăpadă neagră şi alte povestiri, Editura Tracus Arte, Bucureşti. Este prezentă în volumul Scriitori ai Transilvaniei – Dicționar critic ilustrat, alcătuit de Irina Petraș, Editura Școala Ardeleană și Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014.
Marele Premiu şi Premiul revistei Nord Literar la Festivalul Naţional de Literatură „Vasile Lucaciu” de la Cicârlău, Maramureş; Premiul II la secţiunea Carte de proză la Festivalul Naţional de Literatură şi Folclor „Armonii de primăvară”, ediţia a XXXVI-a, Vişeu de Sus, cu volumul Zăpadă neagră şi alte povestiri. Premiul „Opera Prima pentru consacrarea tinerelor talente în proză”, oferit de Fundația „Dorel Cherecheș”. Premiul pentru proză al Taberei Naționale de Literatură și Arte Plastice „Archeus”, ediția a X-a şi ediţia a XI-a, Ocoliș, Maramureș. Premiul pentru proză, pentru volumul Zăpadă neagră și alte povestiri, la concursul „Cărțile Anului”, Baia Mare. Premiul „Mircea Horia Simionescu” la Concursul Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”, ediția a XLVII-a, Târgoviște.
În perioada iunie-iulie 2015 a frecventat Atelierul online de scriere creativă condus de Florin Iaru, iar între septembrie și noiembrie 2015, ianuarie-februarie 2016 a fost cursantă la Creative Writing Sundays, ateliere organizate de Revista de Povestiri. În septembrie 2016 a absolvit Atelierul de scriere creativă de la Vama Veche, coordonat de T.O. Bobe.

Cum e viața literară la Baia Mare, ce se întâmplă pe acolo?

Poate te va surprinde ceea ce îţi voi spune, dar viaţa culturală în Baia Mare e bogată. Din 2002 până la sfârşitul anului 2015 am lucrat ca redactor la un ziar judeţean din Maramureş, iar din 2004 până la final am scris în special despre evenimentele culturale. În afara lunilor de vară, când lumea pleca în concediu şi totul intra într-o enervantă stare de letargie, în rest nu mă plângeam de lipsă de subiecte. Avem o mulţime de artişti plastici şi de scriitori aici, în Baia Mare. Sigur, poate că în afară de un Augustin Buzura, de un Nicolae Breban, de un Ioan Groşan şi de un Ioan Es. Pop, celelalte nume de scriitori maramureşeni în viaţă nu sunt foarte cunoscute pe la Bucureşti. Sau poate mă înşel. Dar ne străduim să scriem şi să scriem bine. Avem o revistă literară care îşi desfăşoară activitatea sub umbrela Uniunii Scriitorilor, avem o Reprezentanţă a Uniunii Scriitorilor, care ţine de Filiala Cluj şi care este condusă de poetul Gheorghe Pârja, avem două cenacluri literare şi destul de frecvente lansări de carte. Desigur, nu spun că toate evenimentele culturale de la noi se ridică la acelaşi nivel de calitate, unele sunt doar bifate, însă ai de unde alege.

Tocmai ți-a apărut volumul de povestiri „Fabrica de fericire”. Ce găsim înăuntru, fericire?

Se poate spune şi aşa. Nu vreau să mă laud, însă cei – destul de puţini – care au citit deja cartea mi-au spus că au devorat-o pe nerăsuflate. Bucuria lecturii e, pentru unii dintre noi, una dintre cele mai sincere şi mai sigure. Oamenii te mai trădează, prietenii îţi mai înşală aşteptările, iubiţii şi iubitele vin şi pleacă din viaţa ta, însă cartea o vei regăsi mereu la locul ei, atunci când te întorci acasă. În orice caz, pentru mine scrierea acestei cărţi a reprezentat cu adevărat o sumă de momente fericite. Cele unsprezece povestiri cuprinse în volum au fost scrise într-un an, fără ca iniţial să ştiu că lucrez la o carte. Pe parcurs, pe unele dintre ele le-am mai publicat în reviste, mai mult ca o verificare, dar şi pentru bucuria pe care o am atunci când îmi văd câte un text tipărit. Povestirile sunt diverse, personajele asemenea, unele au umor, altele doar dramă, dar, cum remarca şi Nona Rapotan într-o cronică, ceea ce le uneşte este ideea de viaţă ca proces de căutare a fericirii. Ne naştem fără să o cerem, trăim cu sabia morţii deasupra capului, căutăm mereu un sens al existenţei noastre efemere, iar acest sens este, cred, provocarea de a găsi fericirea, orice ar însemna asta. Căci fiecare dintre noi îşi construieşte o proiecţie a fericirii proprii, şi ea diferă de la om la om. Despre asta este vorba în povestirile mele. Cât despre mine, eu mi-am găsit, după mulţi ani de zbatere fără rost, liniştea sufletească şi fericirea. Pentru mine, să fiu fericită înseamnă să scriu.

coperta-fabrica-de-fericire

Unde putem citi un fragment?

Povestirea care dă titlul volumului am publicat-o chiar în Revista de Povestiri. Se găseşte şi acum pe site. A fost declarată printre cele câştigătoare la unul dintre concursurile trimestriale, cel jurizat de Veronica D. Niculescu, o scriitoare de care voi rămâne mereu ataşată sufleteşte. Ea mi-a dat încrederea de care aveam nevoie, certitudinea că această carte merită publicată. Volumul are o pagină de Facebook, unde am mai publicat o povestire sau două, dar şi cronicile care au apărut până acum.

De care povestire ești atașată cel mai mult și de ce?

Cel mai mult îmi plac „Fabrica de fericire” şi „Pe urmele Albei ca Zăpada”. Aceasta din urmă e şi cea mai întinsă şi am muncit cel mai mult la ea. Este despre un tânăr medic de ţară care ajunge prea târziu pentru a mai putea salva o tânără frumoasă, activistă pentru Roşia Montană şi pentru drepturile animalelor, şi care sfârşeşte prin a face o obsesie pentru moartă. Textul e şi o satiră la adresa acelor utilizatori de Internet, în special de reţele de socializare, care fac paradă cu aşa-zisa lor cultură, postând citate înţelepte din care nu înţeleg mare lucru, luate din cărţi pe care nu le-au deschis niciodată. Spre deosebire de prima mea carte, „Zăpadă neagră şi alte povestiri” (Editura Tracus Arte, 2014), care era destul de noir, reflectând starea mea de spirit din perioada aceea, „Fabrica de fericire” cuprinde şi două povestiri pe care eu le-am dorit pline de umor. Nu ştiu dacă reuşesc să-i distrez şi pe alţii, dar cert e că eu am râs când le-am scris. Prima este „Primăvară”, un text despre un poet din provincie care debutează la bătrâneţe şi care consideră că a dobândit succesul visat atunci când o funcţionară de la poştă decupează o poezie din carte şi şi-o lipeşte pe frigider. A doua este „Satul cultural”, povestire fals autobiografică, construită în jurul ideii de prostituţie ascunsă sub masca unui ansamblu folcloric dintr-o localitate rurală din Maramureş.

De ce proză scurtă și nu roman?

Am început să scriu proză scurtă într-o noapte cu insomnie, în pat, într-o perioadă în care sufeream după un eşec sentimental şi aveam mari îndoieli cu privire la valoarea mea ca om. Am scris povestirea dintr-o răsuflare, uimită că sunt în stare de aşa ceva, că pot crea o realitate dincolo de realitatea vizibilă. Textul acela nu avea nu ştiu ce valoare, până la urmă nici nu l-am păstrat pentru prima carte, dar mi-l voi aminti mereu ca Începutul. Pe urmă am tot scris, mereu uimită de ideile pe care parcă mi le turna în creier altcineva, apoi rumegându-le în plimbările mele cu câinele (pe atunci aveam un labrador şi cel mai bine gândeam când ieşeam cu el la plimbare; acum Brena a mai rămas doar ca personaj în povestirea „Pe urmele Albei ca Zăpada”). Prima carte a fost, categoric, viscerală. Nu aveam deloc cunoştinţe despre cum ar trebui scrisă proza scurtă, făceam totul din instinct. De abia anul trecut am descoperit Revista de Povestiri şi cursurile de scriere creativă organizate de aceasta, inclusiv online, care mi-au fost de mare ajutor. Am urmat două astfel de cursuri, unul online, cu Florin Iaru, unul la Vama Veche, de curând, cu T.O. Bobe, plus câteva experienţe la Creative Writing Sundays, iar acum urmez un alt curs, cu un scriitor pe care îl apreciez foarte mult, Marin Mălaicu Hondrari. Ca să-ţi răspund la întrebare, cred că proza scurtă mi se potriveşte, e o răsuflare scurtă şi intensă, pe când romanul e o construcţie arhitectonică, prin urmare necesită foarte mult calcul, foarte multă raţiune. Iar eu sunt prin definiţie o fiinţă ghidată de emoţii şi mai puţin de raţiune, chiar dacă aceste cursuri de scriere creativă m-au ajutat să concep sau să analizez un text după câteva criterii bine definite. Nu ascund faptul că am încercat să scriu un roman, însă nu a ieşit aşa cum mi-aş fi dorit şi l-am abandonat definitiv. Nu ştiu dacă voi mai încerca vreodată… poate dacă voi trăi suficient de mult. Dar nu consider că aş fi incompletă dacă aş rămâne doar la proza scurtă.

De unde poate fi comandată cartea?

Pentru cei din Cluj, ştiu că volumul se găseşte la Librăria Universităţii. Pentru ceilalţi, cartea poate fi cumpărată online, fie de pe site-ul Editurii Şcoala Ardeleană, fie de pe Librarie.net.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *