Mihai Alexandru Dincă publică două cărți

La Gaudeamus, MAD a lansat două cărți: Narcopunk și Înainte de neant. Ce ocazie bună să-l mai întrebăm de sănătate pe absolventul atelierului nostru de SF&F!

mihai alexandru dinca

Spune-ne câteva lucruri despre tine, cu ce te-ai ocupat până la vârsta asta 😀

Bună! M-am născut în București în 1992 și mama mea a considerat că la vârsta de 4 ani trebuia să încep lecțiile de pian – tortură psihică premiată de câteva ori la concursuri, până când m-am lăsat, în cele din urmă, de regele instrumentelor. Dar nu regret nimic și în niciun caz nu îi port pică mamei, pentru că pe la 12-13 ani m-am apucat de chitară, de bună voie, iar cunoștințele pe care le dobândisem la claviatură m-au făcut să învăț mult mai repede noul instrument. Până în prezent am cântat diverse trupe de muzică extremă, cele mai notabile fiind Apa Sîmbetii, acum defunctă, și Negative Core Project, activă și în plină ascensiune. De formare, mă consider totuși un muzician în primul rând, abia apoi s-a trezit și scriitorul în mine.

Am făcut un liceu bilingv (C.N.B.G.C.), un an de Conservator la compoziție jazz/muzică ușoară, am terminat studiile de inginerie audio la SAE, iar acum sunt anul trei la inginerie aerospațială, la bătrâna Politehnică. M-am apucat de zbor de agrement, anume planorism, prin programul finanțat de statul român. Încă nu mi-am luat brevetul din cauza unei sănătăți precare și a unor piedici impuse de ea, dar îl voi lua eu, nu mă dau bătut. Am făcut astronomie de amatori, după ce am trecut pe la Astroclubul București. Și am două telescoape intimidante ca să îmi spionez vecinii și planetele vecine. Uneori mai văd câte un OZN, dar doar pentru că nu-l pot identifica eu, nu înseamnă că nu e identificabil.

De scris, primele povești le-am scris în ciclul primar (nimic de menționat, în afară de faptul că deja îmi plăceau subiecte SF și F – țin minte că era una cu un extrarestru, un președinte exilat în lunile lui Saturn și un soldat călător în timp). În clasa a patra am început un roman, inspirat de jocuri AD&D ca Baldur’s Gate sau Planescape Torment (ce butonam eu pe vremea aia). Recunosc, primul contact cu SF&F a fost prin intermediul jocurilor, apoi al cărților. Recunosc, de asemenea, că citeam în clasa a doua 20.000 de leghe sub mări alături de Harry Potter, dar nu îmi închipuiam că ar fi ceva care să delimiteze temele unor asemenea cărți de cele considerate „importante” în literatură. Mă rog, eram clasa a doua. Apoi am înțeles că e ceva special cu extratereștri și nave cosmice, cu elfi și dragoni și cu alte lumi posibile… Ceva de dorit. Mai ales peste ani, când m-am confruntat cu Ion și Baltagul. VAI.

Până la vârsta asta am făcut de toate, mai ales ce mi-a plăcut. Pe unele le regret, cu marea majoritate sunt împăcat. M-am răzgândit de multe ori și încă mă răzgândesc.

Care e relația ta cu literatura SF, ca cititor?

Am descoperit că relația mea de cititor cu literatura SF este, de fapt, relația mea cu literatura în general. Nu există subiect, temă sau motiv pe care să îl găsesc în literatura universală pe care să nu-l pot găsi și în SF&F, pe lângă altele pe care n-aș putea spera să le găsesc vreodată în literatura universală (un exemplu: moralitatea inteligențelor artificiale). Că îl citesc pe Jules Vernes sau pe Clive Cussler, pe Arthur C. Clarke sau pe H. P. Lovecraft, pe Hunter S. Thompson sau Kim Stanley Robinson, nu îmi pun vreodată problema că aș citi altceva decât literatură.

Cititorul din mine caută în literatură același lucru pe care îl caută și scriitorul, mai de curând decât primul: acel inefabil, acea senzație care nu poate fi numită, dar care reiese din ansamblul cuvintelor – un fel de metaînțeles. I-aș spune „frumosul”, dar ar fi incomplet, nici măcar vârful aisbergului. I-aș mai spune „groaznicul”, „teribilul”, poate și „minunatul” și n-aș zgâria decât suprafața.

Cum ai început să publici povestiri SF? 

M-am (re)apucat de scris într-o perioadă frustrantă a vieții mele, atunci când mi-am dat seama că nu-mi mai doream să continui Conservatorul și am început cursurile de inginerie audio SAE. Îmi venea să scriu, pur și simplu simțeam nevoia să îmi aștern gândurile pe hârtie, dar, cum niciodată nu mi-a plăcut să țin jurnale, m-am gândit să o fac într-un mod mai creativ, care să mă distragă. Am început de la planul unei povești pe care l-am scris încă din liceu, găsit printre hârțoagele strânse de-a lungul timpului (am păstrat tot ce am mâzgălit vreodată – uite un lucru bun). Mi-am dat seama că pot scrie povestea aceea și am acționat în consecință. În octombrie 2014 câștigam concursul Anticipația 2014 cu „Viziuni ale paleocosmosului”, publicată în revista Nautilus (o poveste destul de ridicolă, cu daci în spațiu și cu extratereștrii din afara timpului). Îmi place să cred că am evoluat mult de atunci, mai ales că în perioada imediat următoare am început cursurile primului atelier SF&F organizat chiar de Revista de Povestiri (Îmi amintesc cum am început cu stângul, ostil cum am fost eu. Mulțumesc pt. răbdare, Simina 😀 ). În timpul atelierului, sub îndrumarea lui Michael Haulică, Florin Pîtea și Oliviu Crâznic, am finalizat povestea „Oroarea din Oort” (fragment), care, între timp, a fost distinsă cu premiul Știință&Tehnică pentru debut la Sci+Fi fest 2016 și nominalizată la premille Romcon la categoria „cea mai bună povestire”. De atunci am publicat în mare parte online, la diverse reviste (GazetaSF, Revista de suspans – primul F pe care îl public, „Sopor”, ficțiuni.ro), dar și pe hârtie, în Știință&Tehnică și Galileo, în antologiile Eroi fără voie și Argos 2. Am de gând să o țin tot așa.

înainte de neant

Ai lansat la Gaudeamus două cărți – Înainte de neant, editura Tritonic, povestiri și Narcopunk (sau Fear and Loathing in L2) (pentru comandă, email la horiaursu arond gmail punct com), editura Millenium Books, nuvelă. Care e povestea lor, cum de ai lansat două dintr-un foc?

A fost o potrivire de șanse, nimic mai mult, care a dus la această lansare aproape simultană.

Prima carte, Înainte de neant, este un volum de povestiri adunate din intervalul 2014-2016, un fel de „best of”, și a pornit de la propunerea pe care mi-a făcut-o scriitorul și editorul Michael Haulică la Sci+Fi fest 2016 (înainte de a afla că am câștigat și premiul pentru debut, lucru ce îmi confirmă încă o dată încrederea pe care o are în mine, pentru care îi mulțumesc). Înainte de neant conține șase povestiri de lungimi și teme diferite, fiecare cu o lume a ei, printre care se numără și „Oroarea din Oort” revizuită.

Tot la Sci+Fi fest mi-a propus și Horia Nicola Ursu să îi scriu o nuvelă pentru seria Millennium Novella. Am acceptat fără ezitare, chiar lucram la un text care se potrivea foarte bine cu ce căuta el. Asta se întâmpla la începutul lui octombrie. O lună mai târziu, scriam ultimele fraze din Narcopunk și i-l predam spre editare. A fost o provocare să finalizez un text așa de lung într-o lună, mai ales într-un stil pe care nu îl mai încercasem, dar cred că am reușit. Să vedem ce vor spune și recenziile (prima e mixtă, dar totuși încurajatoare, din fericire).

narcopunk

Ce a fost greu în procesul scrierii și rescrierii cărților și ce ți-a plăcut cel mai mult?

Mai devreme sau mai târziu, totul putea să îmi pară greu, sau ușor. Până recent, cel mai dificil mi se părea să aștern în word primul draft al unui text, prima variantă necizelată, proastă, cu greșeli de redactare și de gramatică. Culmea. Acum mi se pare mai anevoioasă editarea ulterioară, cu toate rescrierile acelea pe care înainte le făceam cu plăcere. Oscilez după multe variabile – cum mă simt eu, ce anume scriu, cum vreau să scriu, nivelul de lumină și umiditate, ce aștepări am sau n-am. Ce știu este că îmi place foarte mult să fac asta, să scriu, chiar dacă uneori pare greu și de nerealizat.

Care sunt ambițiile tale ca scriitor, ce îți dorești de la cititori, de la ceilalți scriitori, de la tine?

Ambiția mea ca scriitor este, în primul rând, să mă satisfac pe mine prin ce scriu. Tind să fiu foarte critic cu mine însumi, până într-acolo încât uneori regret că am trimis un text spre publicare, pentru că mi se năzărește brusc o schimbare care ar fi meritat făcută (un caz extrem și rar, dar mi se întâmplă și o recunosc), așa că vreau să mă conving pe mine că scriu bine în primul rând. Nu am reușit acest lucru până acum și de-aia scriu în fiecare zi, chiar dacă nu am chef sau inspirație – țin rotițele scrisului bine unse. Dar știu și cât de biasat sunt, atât cu autoaprecierea cât și cu autocritica. Alt lucru: mi-aș dori să pot trăi din scris, la un moment dat. Eventual să fiu tradus și să vând cât să nu fiu nevoit să fac altă muncă decât să scriu în continuare. Sunt conștient că este un țel înalt și îndepărtat, un pisc poate de necucerit. Mai am foarte mult până acolo, asta dacă voi reuși măcar să mă conving pe mine.

De la cititori îmi doresc să mă citească și să îmi cumpere cărțile, să le spună prietenilor și cunoștințelor despre mine și despre ce scriu. Și, pe cât le permite timpul, să îmi trimită părerile lor, mai ales alea critice. Chiar dacă scriu în primul rând pentru mine, mă trezesc adesea că mă pun în pielea cititorului. Vreau să știu ce nu îi place la cum scriu, ca să îmi placă, pe urmă, și mie mai mult.

De la ceilalți scriitori îmi doresc să continue să scrie, mai ales aceia care au cu adevărat ceva de spus și încă o dată pe atât aceia pe care îi citesc cu drag.

One thought on “Mihai Alexandru Dincă publică două cărți”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *