Un experiment: Liceul Cosmic

Liceul Cosmic e un „experiment de dizolvare a realității în ficțiune”, care se întâmplă în episoade, unul pe lună, tematic. Din categoria revistelor de proză scurtă, așa ni se pare. La originea proiectului stă, modestă, Maria Popa aka Maria Carevasăzică.

maria-carevasazica
Foto: Viorel Ilișoi

Maria, scrie-ne un paragraf despre tine, să-și facă lumea o impresie.

Nu mă pricep la făcut impresie, am prostul obicei de a mă autosabota. Am 29 de ani, aveam 28 când am lansat online Liceul Cosmic. Am studiat jurnalism, psihologie și psihoterapie, și lucrez la o organizație de drepturile omului, pe free speech. Relația mea contondentă cu mine m-a făcut să-mi reprim scriitoarea (wannabe) din mine. Am încercat să mă păcălesc, să caut un drum sigur-confortabil-practic, acest triunghi al Bermudelor în care riști să pierzi tot. Încă mai lupt cu gândul că e prea târziu să îndrept unele lucruri, dar e vital să nu mă mai mint. Acum sunt în faza de experiment, îmi dau reset.

A cui a fost ideea, care e faza cu Liceul Cosmic? E cumva un proiect extraterestru? Am văzut un alien în favicon.

Eu am venit cu ideea să lansez un spațiu virtual în care să le propun și altor personaje cu preocupări artistice să împărtășească din munca lor, lunar, pornind de la câte o temă-pretext, un fapt real pe care să îl dizolve în ficțiune. Și sunt aproape 60 de oameni care au contribuit până acum la experimentul ăsta. Așa cum văd lucrurile, Liceul Cosmic e mai mult un loc de întâlnire, un atelier online de creație și schimb de idei, cel puțin deocamdată. Dacă vrei, în cel mai rău caz sunt o Mrs. Dalloway care găzduiește lunar întâlniri artistice.

Totul a pornit din dorința de a încerca ceva nou, de a face lucrurile să se miște în planurile care mă pasionează. Nu mi-a plăcut niciodată să fac parte din corul celor care stau pe margine și spun că nimic nu merge, că oricum nu are rost să încerci.

Inițial, „Liceul Cosmic” era denumirea dată în joacă unor întâlniri și tatonări artistice între prieteni. Fără vreo legătură cu faviconul acela, un „extraterestru” din spatele proiectului e Po. Experimentele foto-video și felul ei de a fi și de a face lucrurile m-au încurajat să mă deschid la rândul meu, să „sap” în mine, să-mi caut „vocea”, s-o (re)construiesc. Mai avusesem niște tentative până la întâlnirea cu ea, dar m-am lăsat deturnată cu ușurință. Apoi ni s-a alăturat încă o prietenă, Spirală, care a fost pentru mine partea down-to-earth. Alt „extraterestru” e Sorina, muză și împăciuitoare cosmică, care a fost prietena mea de la bun început. Iar poeta Livia Ștefan, altă prietenă bună, a devenit și ea unul din motorașele de bază ale experimentului. Alt merit în povestea asta îl ai chiar tu, Simina, fiindcă ai fondat Revista de Povestiri & Club RevdePov, sursă de inspirație și prilej de a cunoaște oameni mișto, dintre care câțiva s-au alăturat și experimentului Liceul Cosmic. Mai rămâne să le mulțumesc și alor mei și să adaug, ca-n Kafka, „v-am iubit, totuși, mereu”.

Care e legătura cu Casa Jurnalistului?

Când Vlad (Ursulean) punea pe hârtie proiectul Casa Jurnalistului, împreună cu o mână de prieteni, printre care și eu, o discuție a fost să coordonez o secțiune de ficțiuni. Se poate spune că am întârziat cu câțiva ani. Înainte, lucrasem cu el în facultate la o foaie studențească subversivă. Scriam, primeam texte de la alți studenți și stăteam nopțile să le punem cap la cap, după care printam sute de exemplare pe banii noștri și le răspândeam prin cămine, baruri, galerii, holuri de facultăți. Asta a fost a doua oară în viață când am fost ceea ce s-ar numi secretar de redacție, după experiența de la revista liceului meu, de pe vremea când era coordonată de scriitorul constănțean Mircea Țuglea.

Astă-iarnă i-am zis lui Vlad că vreau să pornesc un experiment cu povești care să combine realități și ficțiuni și în câteva ore aveam site-ul pe picioare. Iar de logo și design se ocupă Cosmin, de la Studio35.

liceul-cosmic-printscreen

Crezi că veți tipări în viitor vreun număr/o colecție de texte? Care sunt avantajele online-ului?

Precum începusem să spun, momentan experimentul funcționează mai mult ca un atelier virtual de creație, din cum îl văd eu. Promovarea lui de până acum s-a făcut mai degrabă organic, unii dintre noi am share-uit pe Facebook câte ceva la apariția fiecărui episod. Pe pagina de Facebook cam bate vântul, se vede că ne-am concentrat mai mult pe conținutul episoadelor și că nu există o strategie de promovare, dar asta nu a împiedicat sute de oameni să ne dea like.

Dar ăsta e unul dintre planuri, o selecție în print best of cu texte/imagini strânse până la momentul respectiv. Și mă bucură să primesc semnale că Liceul Cosmic este la rândul-i „moașă” sau incubator pentru alte proiecte literar-artistice, care dospesc, și despre care se va vorbi la momentul potrivit.

Online-ul este fluid, îți dă libertatea să experimentezi, să „dai cu capul”, să înveți pe pielea ta, chiar dacă uneori prin bâjbâieli sau prin încercare-eroare, să-ți asumi că ceea ce faci e work in progress, să construiești și s-o iei de la capăt de la un episod la altul, până găsești formula aia care face lucrurile să se lege, să aibă sens, atât luate la un loc, cât și distinct.

De unde atracția spre memorie, biografie, „autoficțiune”?

E deja truism că totul e autobiografic. Veriștii sunt deseori plicticoși, știu asta, motiv pentru care planul realităților subiective/obiective e doar un punct de plecare, un pretext de la care fiecare se abate după cât îi permit „balamalele” imaginației și ale experienței, lecturile, referințele culturale și mizele personale.

Cine sunt autorii, ce au în comun?

La experimentul ăsta participă de la autori și artiști vizuali cu experiență, recunoscuți în spațiul public și printre elite, până la oameni cu preocupări artistice mai puțin cunoscuți sau complet anonimi.

Dacă iau ca reper localizarea geografică, colaboratorii de până acum sunt răspândiți din Capitală (Cristina Șoiman, Octavian Perpelea, Ramon Sadîc, Dorin Cucicov, Vlad Bâscă, Dan Mihuț, Ovia Herbert, Alexandra Crisbășan, Tea Nicolae, Tibrian Cimpoeru, Cristian Iohan Ștefănescu, Monica Tarța, Andreea Ban, Gelu Blanariu, Cristiana Cott Negoescu, Oana Maria, Ștefan Botezatu, Felix Tzele, Florin Spătaru, Mister X, Luniana Stratulat, Mădălina Aldea, Alina Avramescu, Maria Bilius, Ioan Maxim, Răzvan Alistar, Vlad Stoiculescu, Doimetri, Cosmin Dumbravă etc.) până în Japonia (George Moise, Sabina Yamamoto), Philadelphia (Charles Henderdaughter), Paris (Augustin Cupșa), Londra (Nadia Barbu, Șerban Anghene), Suedia (Alina Lazarovici), Constanța (Mircea Țuglea, Mugur Grosu, Tudor Ganea, Yigru Zeltil, Bogdan Papacostea), Iași (Ioan Antoci, Emil Cătălin Vasilache), Cluj-Napoca (Horia Corcheș, Olga Ștefan), Baia Mare (Anca Goja), Arad (Iulian Leonard), Timișoara (Ana Kun), Ploiești (Andrei Constantinescu), Focșani (Eduard Cîrlan, Ioana Ene) etc.

Am văzut că aveți proză, poezie, ilustrație, fotografie. Cum alegeți ce publicați și ce trebuie să facă cei care vor să devină colaboratorii voștri?

Încurajăm pe oricine să ne trimită texte/ imagini la liceulcosmic@gmail.com, iar uneori facem și invitații exprese. Scrie pe site că se poate contribui retroactiv la oricare dintre episoadele deja apărute. Ăsta e un semn că lista potențialilor colaboratori rămâne deschisă.

Cum deocamdată Liceul Cosmic e un experiment, rigorile nu sunt aceleași ca la o revistă literară/ un album de artă. Există însă un mecanism de feedback, perfectibil, ce-i drept, dar care până acum s-a dovedit util în selecția și încurajarea contribuțiilor și, pe cât posibil, în îmbunătățirea calității lor, de la un episod la altul.

Cred că o să apelăm la standarde și criterii de selecție mai ferme când ieșim în print.

Care e feedbackul până acum? Ce zic cititorii?

Feedback-ul variază de la mulțumiri, încurajări și înjurături, până la deliruri mistice și tăceri stânjenitoare. A existat și o răpire extraterestră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *