Cristian Ghica publică un volum de poezie

La începutul anului, Cristian Ghica, absolventul nostru, a publicat nezeu trăiește la bloc, la editura Junimea, pretext bun să îi punem câteva întrebări.

Povestește-ne despre faptele tale de vitejie creativă de până acum.

Nu știu dacă am ajuns la vitejie, încă mă îndrept spre locul unde se dă bătălia și simt că mai am de alergat. Pe măsură ce înaintez, descopăr și drumul și armele. Nu este de ajuns numai să scrii, ci să te împrietenești cu cuvintele, să stai cu ele la șuete. Eu asta fac tot timpul. Apoi le așez pe foaie și construiesc. Chiar dacă am scris niște cărți, nu sunt scriitor, mă consider aspirant, deocamdată bat la ușa literaturii și aștept să mi se răspundă. Mai am de lucru și tocmai asta îmi place, că în domeniul scrisului ai mereu ce face, doar trebuie să înveți cum. Mai este întrebarea de ce?, la care nu am un răspuns clar. De aceea caut mereu răspunsuri, în cursuri de scriere creativă, în cenacluri, în întâlniri cu scriitori, în cărți, chiar și în scris.

Cristian Ghica

Ce îți aduce scrisul?

Când scriu mă consum, dar în același timp mă și încarc. Scrisul este o fericire experimentală, de laborator interior, care funcționează sau nu. Ai ingredientele, dar nu știi formula și încerci. Starea pe care mi-o dau cuvintele când se așază într-o formulă este ceva personal, care nu are termen de comparație, pentru că nu se aseamănă cu nimic din ceea ce cunosc. Simt că asta trebuie să fac. Am zis că este o fericire experimentală, dar nici nu știu dacă este fericire, împlinire sau starea mea de a fi, ori, poate, toate la un loc. Ce știu este că scrisul îmi aduce liniște.

Pentru cine ai scris ROCKescu?

La început, pentru mine și gașca mea de rockeri. Ca să mă justic, oarecum. Când am plecat de acasă la un concert rock, o vecină nu a vrut să urce cu mine în lift. Era vară, aveam bocanci până la genunchi, tricou cu Rammstein și geacă neagră de piele. Vecina s-a speriat. Eu am râs. Îmi dorisem toată viața să mă îmbrac așa, iar acum, când eram extaziat de hainele mele, eram judecat tocmai după aspect. Am cosiderat că lumea trebuie să știe cum sunt rockerii, ce gândesc și de ce se îmbracă așa. Pe măsură ce scriam la carte, am gândit că este o justificare pentru toți rockerii, ca reparație a unei nedreptăți, pornită din anii comunismului. Când am terminat de scris ROCKescu, am gândit că este o carte pentru adolescenți, pentru iubitorii de muzică, dar și despre maturizare.

rockescu - cristian ghica

Ai citit alte cărți despre maturizarea în perioada comunistă? Ți-au plăcut?

Sincer, nu prea am citit. Băiuțeii, de Filip și Matei Florian, aș putea să zic, și mai este Tinerețile lui Daniel Abagiu, de Cezar Paul-Bădescu. Aș vrea să mai citesc. Ăsta a fost și unul dintre motivele pentru care am scris ROCKescu, nu am citit cărți care să acopere perioada din carte. Un alt motiv este că nu a mai scris nimeni din perspectiva unui rocker. Există Muzici și faze, de Ovidiu Verdeș, dar este din perioada anilor `60-`70. Îmi plac scriitorii români, au o sinceritate bogată, mă bucur când descopăr un autor care îmi place.

Ce cititori au textele tale înainte să ajungă la o editură?

Am aflat că cel mai bun cititor este chiar scriitorul care scrie cartea. Încerc să mă formez și eu în acest sens. De exemplu, ROCKescu a fost citită de un medic, de un regizor, de un corporatist, de un creativ din publicitate. Voiam să aflu părerile prietenilor care nu aveau legătură cu subiectul. Fiecare mi-a dat un sfat, pe care l-am urmat. Ideal este să ajung să îmi dau singur sfaturi în privința a ceea ce scriu, dar asta înseamnă detașare, îndepărtarea de personaje, pentru a reciti critic. Ori asta cere timp. Și experiență.

Cristian-Ghica-nezeu-traieste-la-bloc

La începutul anului ai publicat o carte de poezie – nezeu trăiește la bloc. Care e tema cărții, starea, muza?

Cred că tema este înstrăinarea de uman. Viața la bloc, tehnologia ne îndepărtează unii de alții și nu mai știm să comunicăm. Sentimentele ni se redefinesc, trăirile la fel. Nu zic că este ceva rău, nu pun etichete, spun doar ce se întâmplă. Poezia este în sine o stare, la care participi cu totul sau deloc. Se scrie foarte multă poezie. Am vrut să fac altceva cu această carte și sunt mulțumit de cum este scrisă. Dar, ca întotdeauna, părerea oamenilor contează. Aștept să văd cum va fi văzută de alții. Muza? A stat cu mine pe scară, la etajul șapte și-un pic, dar s-a mutat de curând. Stătea cu chirie. A zis că mai trece în vizită, dar nu am crezut-o, nu prea se ținea de cuvânt.

Ce scrii în perioada asta?

Am scris un roman, refuzat de două edituri, dar mai aștept răspuns de la altele, care poate acceptă scriitori cu muze neserioase. Am învățat că orice refuz se poate transforma într-un pas înainte. Scriu poezii, mai am puțin și termin volumul. Dar, mai ales, scriu proză scurtă. Mă antrenez, înainte de campionatele de vară, când premiul va fi o antologie de proză scurtă. Sper să mă calific. Ca să-ți răspund concret, în perioada asta scriu cuvinte și stau cu ele la șuete.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *