Raluca Nagy lansează Un cal într-o mare de lebede

Pe Raluca Nagy o cunoaștem ca autor în Revista de Povestiri (citiți aici câteva povestiri) și cursant la distanță în formula Creative Writing Sundays. Iar de câteva luni, ne bucurăm să o cunoaștem prin cartea pe care a publicat-o la Nemira – Un cal într-o mare de lebede.

Povestește-ne cum a fost viața ta literară până la momentul publicării primei cărți :)

Viaţa mea literară n-a existat public până la cele două proze din 2016, una în volumul colectiv Scrisori din Cipangu (Editura Trei) şi una în Iocan 2. Cea din Cipangu m-a ajutat direct să scriu Un cal, iar cu cea din Iocan, pe care o scrisesem de fapt pe la începutul anilor 2000, mi-am adus aminte de cum scriam „pe vremuri”. Pentru că viaţa mea literară privată există de când mă ştiu, şi altceva nu prea ştiu să fac în afară să scriu, cred că doar aşa pot să procesez lumea.

raluca-nagy

Care ai spune că e firul roșu al volumului? Invită-ne în atmosfera cărții, să prindem gustul!

Pentru mine firul roşu este fuga de acasă. Cred că oricine şi-a dorit să facă asta la un moment dat, chiar dacă nu neapărat până în Japonia, pentru a se (re)găsi pe sine. Personajul principal din carte e o tânără care, încearcând să înţeleagă lumea nouă din jurul ei, înţelege şi de ce-a „fugit” de-acasă.

Mi-am dorit foarte mult şi să fac o încercare mai amplă de popularizare a antropologiei (am mai făcut-o pe ici, pe colo, prin reviste culturale). Am vrut ca o parte din munca mea de antropolog să ajungă la un public mai larg, iar terenul de un an în Japonia a fost un pretext bun pentru că m-a ajutat şi să răspund mai pe îndelete la întrebarea care mi s-a tot pus în ultimii ani: „Şi, cum e Japonia?”.

Ce a ieşit e mai mult o struţo-cămilă decât un cal…

Cărui gen de cititori crezi că îi va plăcea cartea?

Mă mir şi mă bucur în fiecare zi de oamenii diferiţi şi felurile în care e citită cartea. Cineva spunea într-un comentariu la o recenzie că e cadoul perfect pentru oameni pasionaţi de Japonia. Mi-ar plăcea să cred că e interesantă şi pentru cineva care nu e; are şi ceva de bildungsroman, personajul principal e o fată de 24 de ani, şi poate un public mai tânăr se poate raporta mai uşor la poveste, la experienţe. Am avut un întreg proces de conştiinţă cu explicarea/traducerea unor cuvinte în japoneză sau engleză, care pentru tineri sunt banale; am ales să rog un cititor mai în vârstă să-mi semnaleze unde are nevoie de explicaţii suplimentare.

Dacă ne gândim la cititorul ideal pe care îl avem în minte când scriem o carte, deşi nu l-am avut, poate cel mai des m-am gândit la nepoţii mei; mi-ar plăcea să o citească într-o zi şi să nu li se pară desuetă…

Cum se face că ai publicat la Nemira, în noua lor colecție – n’autor? Cum a mers partea de redactare, ai lucrat cu cineva de acolo pe text?

Am scris cartea cam într-un an (2015) şi am început să o trimit pe la edituri, concursuri de debut, etc. Pe măsură ce am primit-o înapoi, am mai lucrat la ea. Începusem să cred că ori va rămâne în sertar, ori va trebui să o modific destul de dramatic ca să o publice alte edituri de la care primisem răspuns, ceea ce nu prea voiam să fac… În noiembrie 2017 mi-a scris Eli Bădică despre alegerea pentru colecţia n’autor. Îmi aduc aminte mailul ei, locul în care l-am citit, tot. Mi se pare extraordinar totul, şi mai ales că în iunie era deja de vânzare. Editarea şi redactarea au mers foarte bine, am făcut câteva modificări importante la sugestia lui Eli, total în beneficiul cărţii. Nu pot decât să mulţumesc, iar şi iar, echipei Nemira pentru încredere şi profesionalism.

un cal intr-o mare de lebede
Foto: Eli Bădică

De ce l-ai ales pe Vintilă Mihăilescu să prezinte cartea pe coperta 4?

Aşa cum spun şi la mulţumirile din carte, Vintilă Mihăilescu a fost cel care, atunci când i-am spus despre blocajul de a scrie academic despre Japonia, m-a încurajat să scriu cum pot, dar să scriu, obligatoriu. Mă consider foarte norocoasă că m-a acceptat la Masterul de antropologie de la SNSPA în 2001, eu venind cu un background destul de îndepărtat de această disciplină; mi-a schimbat complet viaţa. Mi-a fost apoi co-coordonator al tezei de doctorat şi a rămas un adevărat mentor, indiferent unde m-am fluturat prin lume. Când m-a întrebat Eli de coperta 4, mi-a luat fix o secundă să mă gândesc la dânsul.

Crezi că te-a ajutat formarea ta în științe sociale în vreun fel în scrierea volumului?

Cred că antropologia şi literatura au în comun observaţia şi apoi transpunerea a ceea ce observi, cât mai bine, în cuvinte. Antropologia m-a atras şi ajutat prin metoda pe care o propune. Îi sunt extrem de recunoscătoare acestei discipline pentru formarea mea, însă la scris am senzaţia că m-a încurcat: m-a încorsetat şi/sau alambicat inutil, lucruri de care încă mai lucrez să scap. Am ajuns la CWS tocmai pentru că de prea mulţi ani scriam antropologic. Am urmat cursul de la distanţă/virtual, format pentru care sunt recunoscătoare, altfel mi-ar fi fost imposibil, dar care a fost şi frustrant uneori; una peste alta, mi-a prins foarte bine, şi vă mulţumesc.

Cum ai ajuns la acest titlu simpatic și vizual – Un cal într-o mare de lebede?

Hmmm… sunt în impas aici. Dacă zic că aşa m-am simţit eu la Tokyo, se întăreşte credinţa cum că am scris o autoficţiune, şi nu cred că e cazul… Îmi aduc aminte de reacţia unor prieteni români de la Tokyo când le-am spus asta, au râs dar nu s-au regăsit neapărat. Apoi, când i-am povestit lui Vintilă Mihăilescu, mi-a răspuns direct: „păi gata, uite, titlul îl ai!”. Culmea a fost când am ales numele personajului principal şi am aflat absolut întâmplător că înseamnă „cal blând”, a venit ca o confirmare.

În 2016 a ieşit Lebăda cu două intrări a Norei Iuga, exact când îmi era mie refuzată cartea, şi m-am posomorât puţin, mi-am zis că nu e nimic de capul ei, nici măcar titlul. Dar am citit-o atunci aproape integral pe Nora Iuga, şi în Blogstory am găsit şi motto-ul pentru cartea mea!

Sincer, dacă stau să mă gândesc sau mă uit pe drafturi, nu mi-am imaginat niciodată un alt titlu.

Chiar după ce a ieşit cartea din tipar mi-a căzut în mână volumul Plato’s Animals: Gadflies, Horses, Swans, and Other Philosophical Beasts (Jeremy Bell şi Michael Naas, 2015) şi am avut un moment de anxietate că de fapt imaginaţia mea n-a fost decât influenţa subconştientă a lui Platon şi Socrate, dar m-am relaxat, oricum totul a fost deja spus…

Din câte știu, trăiești în afara României. De ce îți dorești o carieră literară aici? Sau e primul pas și apoi te gândești să publici în limba culturii în care trăiești?

De fapt am început să scriu cartea în engleză pentru că viaţa mea, cercetarea, totul legat de carte s-a întâmplat preponderent în engleză. Dar parcă îi lipsea ceva; suna precum majoritatea melodiilor în engleză cântate de vorbitori non-nativi: igienizat. Cum am schimbat în română, m-am simţit mult mai bine, mai stăpână pe mine. Abia atunci mi-am îngăduit să mă relaxez, să mă şi joc puţin. Deşi să rescriu cartea în română a însemnat să o iau pe „lungitură”, cred că rezultatul final a avut doar de câştigat din asta. Am deja aproape mai mulţi ani netrăiţi în Romania, şi frica mea cea mai mare la Un cal a fost că nu sun credibil în limba română. Mi-ar plăcea să fie tradusă cartea într-o limbă accesibilă oamenilor din viaţa mea care n-o vorbesc. Evident, la engleză munca e pe jumătate făcută. Om vedea.

Te simți împlinită după publicare, te relaxezi sau lucrezi la un nou proiect literar?

Consider cartea ca pe un copil, şi în sensul ăsta da, mă simt împlinită. Am făcut pentru ea tot ce am ştiut şi putut eu mai bine, dar din secunda în care mi-a trimis Eli coperta, a plecat în lume. N-am înţeles niciodată astfel lucrurile cu scrierile antropologice, acolo responsabilitatea e oarecum didactică, şi deci orice critică e personală. Aici e cu totul altceva. Pentru că e ca un copil, de laude mă bucur înzecit, căci îi doresc tot binele din lume, dar criticile le primesc detaşat, pentru că nu îmi sunt adresate mie. Şi aici îi dau dreptate lui Cătălin Pavel, cu diferenţa între persoană şi autor, pe care scriind antropologie n-am simţit-o deloc. Sau poate e pur şi simplu o chestie de vârstă şi nu mă mai iau aşa de în serios.

Cât despre următoarea carte, nici eu nu m-am dumerit încă despre ce e, dar scriu la ea. Merge mai greu decât prima, poate tocmai pentru că încă n-are titlu.

Interviu realizat de Simina Diaconu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *