anunturi ateliere

Atelier de slam poetry @ Institutul Maghiar

Împreună cu Institutul Maghiar din București organizăm un atelier online de slam poetry în 7 ședințe, deschis atât celor care vor să scrie poezie în română, cât și celor care vor să scrie în maghiară sau engleză.

Atelierul va fi predat în limba română de poetul André Ferenc din Cluj.

Program: 30 aprilie – 11 iunie 2022, 7 ședințe a câte 2 h fiecare, sâmbăta, de la 14:00 la 16:00, pe o platformă de videocall care va fi anunțată ulterior. Fiecare cursant va putea prezenta (dacă dorește) una dintre slam poeziile lucrate la atelier, direct pe scenă, fie fizic, fie prin live streaming, fie video înregistrat, la evenimentul prin care Institutul aniversează 30 de ani de la înființare, pe 18 iunie.

Înscrieri: Ca să candidezi pe unul dintre cele 15 locuri la atelier, trimite până pe 10 aprilie un mail la simina@revdepov.ro cu titlul „Slam poetry”, la care să atașezi un document care să conțină o poezie (poate fi în română, maghiară sau engleză) + o scurtă motivație legată de interesul pentru slam & spoken word poetry. Pune și poemul și motivația în acelațși document.

Cost: 250 lei.

Ce face să funcționeze o poezie? Și, mai ales, cum prinde viață pe scenă? Cum are efect o metaforă și cum ajunge să își piardă complet înțelesul? Cum capătă o poezie culoare, gust și miros? De unde începe să pută? La întrebările acestea și altele asemănătoare cautăm răspunsul în cadrul workshopului de slam poetry.

Vom analiza tehnici poetice și de retorică, analizăm și scriem texte, le discutăm împreună, iar astfel încercăm să ne apropiem de creația poeziei. Ne dăm seama de ce este bună o metaforă, de ce devine credibilă o alegorie, care este rolul rimelor, al jocurilor de cuvinte și al umorului în text. Totodată ne vom ocupa și de tehnicile de prezentare. Și, pe cuvânt, toate acestea vor fi mult mai interesante în practică decât sună din această descriere. (André Ferenc)

Ce vei învăța la atelier? Iată ce promite invitatul nostru.

  1. Cum devine poezia poezie? Ce este slam poetry? Prezență scenică și în text. Analiză comună pe text
  2. Asocierea liberă. Stream of consciousness. Tehnici moderne ale lirei, teme practice.
  3. Coeziunea textului, teorii de organizare ale textului. Cum devine coeziv un text?
  4. Jocuri de limbă, rime, ritm, asonanță în poezie. Puterea muzicalității.
  5. Comparația, metafora, alegoria. Sensibilitate în text. Când și cum pulsează, când prinde viață un text?
  6. -7. Lucru comun pe textele participanților, sfaturi de redactare și tehnici / practici de prezentare în fața publicului.

Mai multe detalii despre scriitorul invitat și despre institutul care ne este partener în acest proiect literar:

ANDRÉ Ferenc este poet, redactor, traducător și jurnalist literar. Iată cum se prezintă:

„Din 2013 am organizat mai mult de 100 de evenimente literare și de poetry slam. Din 2013 public frecvent poezii, din 2014 traduceri literare din literatura contemporană română. Am participat la numeroase lecturi și festivale literare din România, Ungaria, Slovacia, Ucraina sau Turcia. În 2015 am fost invitat la Atelierele de Pozeie la Bistrița cu poeți tineri români și maghiari. În 2016 am participat la tabăra de traduceri literare FILIT la Ipotești și la tabăra de traduceri literare „Németh László” din Ungaria. În 2018 am coordonat workshopul de traduceri româno-maghiare la tabăra FISZ (Asociația Scriitorilor Tineri, Ungaria). În 2019 am participat la festivalul literar Discuția Secretă din Arad, Bienala de Poezie din Brașov, la festivalul de poezie Offline Poetry Festival, Istambul și la festivalul de literatură mondială PesText. În 2020 am redactat o selecție tematică din literatura română pentru revista de literatură mondială online 1749.hu. În 2020 am fondat cercul literar Hervay Klub. Din 2020, sunt co-editorul al seriei Hervay Könyvek la editura Erdélyi Híradó Kiadó. Din 2021 sunt redactor la revista literară de poezie mondială online Versum.

Primul meu volum de poezie szótagadó a apărut în 2018 la editura Jelenkor din Budapesta, care a câștigat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România și premiul JAK-Írók Boltja din Budapesta. Al doilea, Bújócskaverseny, a fost publicat în 2020 la editura Koinónia la Cluj-Napoca. Am făcut interviuri cu mai mult de 20 de autori renumiți din literatura maghiară și română, precum Robert G. Elekes, Alex Ciorogar, Terék Anna, Izsó Zita, Németh Zoltán, Lapis József, Andrei Dósa și mulți alți. Am publicat traduceri de la mai mult de 25 de autori români, ca și Nora Iuga, Ștefan Manasia, Cosmin Perța, Gellu Naum, Anastasia Gavrilovici, Claudiu Komartin, Andrei Dósa, Robert G. Elekes, Nichita Stănescu, Gellu Naum, etc. Am tradus piese de teatru de Elise Wilk și de David Schwartz. Scriu teza de doctorat din traducerile în maghiară al poeziei lui Nichita Stănescu. În 2021 redactat și am scris prefața unei antologii de poezie maghiară în limba română în traducerea lui Tamás Mihók, care a fost publicat la editura Max Blecher. În 2021 a apărut antologia Aer cu diamante cu poemele lui Ion Stratan, Florin Iaru, Traian T. Coșovei și Mircea Cărtărescu, în care am tradus poemele lui Ion Stratan și am și redactat versiunea în limba maghiară.

Burse și premii:

2021 Premiul literar Kinde Annamára

2021 Rezidență Literară de 3 luni în Bratislava al V4 Visegrad Fund

2021 Premiul juriului PesText pentru poemul Fosfor și transprație din mai mult de 750 de intrări anonimi

2021 Bursa Literară MasterCard

2019 Premiul de debut pentru minorități al Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul szótagadó

2018 Premiul József Attila Kör și Írók Boltja pentru volumul szótagadó

2018 Bursa de creație al Fundației Communitas

2018 Bursa pentru traducători „Babits Mihály”

2017 Bursa de creație literară „Székely János” la NKA, Ungaria

2014 Bursa de creație al Fundației Communitas

2013 Premiul de debut al revistei literare Látó

2013 Campionatul de slam poetry din Transilvania, locul I.”

Institutul Liszt – Institutul Maghiar din București şi-a deschis porţile pentru publicul bucureştean în 1992. Centrul îşi propune ca prin manifestările sale să întărească şi să lărgească relaţiile culturale dintre România şi Ungaria. Aceste manifestări se extind pe toate domeniile artistice din cultura maghiară contemporană: expoziţii de fotografie şi artă plastică, concerte din diferite stiluri muzicale (clasic, jazz, popular), dialoguri şi dezbateri în cadrul unor mese rotunde, spectacole teatrale, filme, activităţi pentru copii şi serate de dansuri populare.

0
afis workshop poezie jaromir typlt

Workshop de poezie în colaborare cu Centrul Ceh

Vrei să vezi cum arată poezia contemporană din Cehia? Vrei să asculți un poet ceh de primă mână într-o oază de liniște a capitalei? Vrei să construiești live un material poetic pe care ulterior să-ți bazezi un grupaj poetic sau chiar un volum? Atunci vino la Masterclass-ul de Poezie Jaromír Typlt by Mornin’ Poets. 

Masterclassul va fi moderat de poetul și jurnalistul Andrei Zbîrnea și de scriitorul și traducătorul Mircea Dan Duță (va asigura și traducerea din limba cehă) și va avea loc pe 2 octombrie 2021 la Grădina Olari (Strada Olari nr. 8, București), la ora 11:00. Workshopul se va desfășura pe terasă (dacă vremea va permite), cu respectarea măsurilor de distanțare.

Accesul la întâlnire este gratuit, dar limitat. La atelier vor participa cursanți de la atelierul nostru de poezie care se desfășoară în această toamnă – sezonul 9 Mornin’ Poets, dar poți participa și tu!

Înscriere: Până cel târziu 24 septembrie la 23:59, trimite-ne 3 poezii pe adresa typlt.juriu.2021@gmail.com și poți fi selectat pentru unul dintre cele 9 locuri.

Evenimentul e organizat de Club Revdepov și susținut de Centrul Ceh și Grădina Olari.

afis workshop poezie jaromir typlt

Citește interviul cu Jaromír Typlt în Revista de Povestiri.

Jaromír Typlt s-a născut în localitatea Nová Paka în anul 1973. A absolvit Facultatea de Științe Umaniste / Litere, Universitatea Carolină, Praga. În prezent, se dedică expozițiilor de artă progresivă și fotografie. A publicat poezie și proză și în ultimii ani a început să creeze cărți-obiect împreună cu alți artiști cu preocupări înrudite

Textele sale au devenit parte a unui scurtmetraj intitulat Shadowplay (Viktor Kopasz, iar 2002), a unui program radio experimental  (Michal Rataj: ”că nu e chiar așa”, 2006) și a mai multor expoziții. Jaromír Typlt a publicat o serie de studii despre scriitori cehi și artiști de renume în reviste.

Din 1999 a amplificat forma așa-numitei „lecturi auctoriale modificate” în care utilizează voci preînregistrate, ritmul limbajului, dar și chiar obiectele găsite întâmplător și lucrul cu spațiul în cadrul acțiunii scenice.  Este laureat al Premiului Jiří Orten în 1994. Locuiește în Liberec și Nová Paka.

La începutul anilor nouăzeci, Jaromír Typlt s-a prezentat în contextul literaturii cehe ca unul dintre cei mai originali autori ai tinerei generații, în special prin operele sale poetice și numeroasele eseuri și scrieri literare-critice. La început, a fost influențat de poetica autodistructivă a muzicii rock, precum și de inspirația crescândă a suprarealismului (v. prima sa lucrare, „Compoziție de masă heavy-metal în fa minor” Koncerto grosso / Concerto Grosso, 1990) .

Typlt a perceput poezia ca pe un contrapunct la rutina și utilitarismul de fiecare zi. Dar și lucrările lui în proză (Pohyblivé prahy chrámů / Praguri mobile ale templelor, 1991, Zápas s rodokmenem / Lupta cu arborele genealogic, 1993) sau dramatice (Dříve než vzápětí / Mai devreme decât dintr-o dată, 1994) aveau un caracter similar. Cu accentul pus pe imaginația atotcuprinzătoare și jocul cu dimensiuni absurde ale limbajului, scrierile lui Typlt au adoptat tot mai mult forma unei proclamații provocatoare „à la Dalí”, dominate de structură și formă.

Selecția intitulată Ztracené peklo / Lost Inferno (1994) reprezintă un fel de recenzie-program a primelor scrieri ale lui Typlt, cuprinzând, printre altele, fragmente din colecțiile Procitající teurgos / Trezindu-se Teurgul și Epocha Setmění / Epoca Întunecării. Aici, Typlt a încercat să schițeze, prin cascade de metafore, neologisme și imagini arhetipale, „noua cosmogonie” caracteristică pentru perioada sa de mijloc, un fel de univers poetic constituit  din sfidarea ce exultă din însuși subiectul vorbitor. 

Postulatul unei pătrunderi forțate în echilibrul absolut al adevărului creativ este formulat în eseul-manifest Rozžhavená kra / Jocul incandescent (1993/1996), în care Typlt respinge categoric toate convențiile moderne ale artei și literaturii contemporane.

După 2000, Typlt și-a publicat propriile texte doar sporadic, mai ales sub formă de printuri bibliofile.

Expresia literară a autorului devine strâns legată de arta vizuală; elementul grafic și cuvântul se completează și se inspiră reciproc: doar momentul interacțiunii lor reciproce dă unitatea de sens. Excelente exemple în acest sens așa-numitele „cărți de autor”, pe care Typlt le creează împreună cu artistul Jan Měřička începând din 1999. Unele dintre aceste texte au fost colectate în cartea intitulată že ne zas až / ”că nu e chiar așa” (2003).

De-abia în 2007, odată cu publicarea volumului Stisk / Apăsare (2007), Typlt s-a reîntors la comunicarea literară pe scară mai largă, acest titlu reprezentând o variație la opera sa poetică, prozaică și eseistică din perioada 1993 – 2007. În aceste texte, Typlt  nu a avut nevoie de proclamații de natură programatică sau suprarealistă, dar a continuat să-și construiască stilul pe baza unui gest creativ expresiv, experimental și ludic. Textele prozaice sunt guvernate de puternice elemente lirice și experimente cu structură și compoziție neașteptate. Nivelul lor tematic este înconjurat de nedeterminare onirică, iar logica narațiunii este pătrunsă de un absurd deliberat. De asemenea, textele poetice din volum au un caracter ludic și experimental, construindu-se în mare măsură se pe elementele grafice ale expresiei, pe ciocnirea dintre imaginația irațională și  constituenții limbajului.

Cel mai nou volum de poezie al autorului, Peste mult timp (2016), este perceput ca o ”înregistrare a unui joc cu miză înaltă”. Se oferă chiar comparații cu ”materia de scenă” din care sunt construite versurile creatorilor aparținând  grupului francez de odinioară Le Grand Jeu (atenția fixată pe auto-observarea încăpățânată ”din cuprinsul propriului trup” a propriei „goliciuni interioare”, eventual înstrăinate undeva în adâncul încă și mai străin al minții), dar forma esențială a moștenirii ”jocului cu miză înaltă” este identificată mai degrabă în participarea interioară plină de pasiune cu care Typlt abordează poezia. Discursul său sperie, îngrijorează, supără, irită, uneori sunetul lui este literalmente tăios, dă impresia de a se afla în permanență în căutarea gâtului ipoteticei victime. Iar aceasta este în primul rând poetul însuși, dar și cititorul – dacă este dispus.

 

0
scriere creativa maghiara

Workshop de scriere creativă @ Institutul Maghiar

Împreună cu Institutul Maghiar din București organizăm un workshop de scriere creativă de două zile, deschis atât celor care vor să scrie ficțiune în română, cât și celor care vor să scrie în maghiară.

Atelierul se va axa pe proză și va fi predat în limba română de un scriitor versatil. Antrenorul atelierului de scriere creativă e Demény Péter, scriitor, poet, jurnalist și traducător pe care ne bucurăm să-l avem aproape cu această ocazie. Locuiește în Târgu-Mureș, așa că profită de prezența lui în capitală!

scriere creativa maghiara

✦ Program: 15 & 16 februarie 2020 (sâmbătă și duminică), de la 10:00 la 15:00 (cu pauză de la 12:00 la 13:00), în incinta institutului.

✦ Înscrieri: Ca să rezervi unul dintre cele 12 locuri la workshop, trimite până pe 12 februarie un mail la simina@revdepov.ro cu titlul „Scriere creativa la Institutul Maghiar”

✦Cost: 60 lei. Contribuția ta merge în totalitate către onorariul invitatului, îți mulțumim!

Join join join!

Mai multe detalii despre scriitorul invitat și despre institutul care ne este partener în acest proiect literar:

demeny-peter
Sursa foto

Demény Péter s-a născut in 24 iulie 1972 la Cluj. A publicat nouă volume: poezie, proză, eseuri, publicistică. A tradus în limba maghiară Cartea de la Metopolis de Ștefan Bănulescu (A milliomos könyve, Bookart, Miercurea-Ciuc, 2011), Povestirea Țiganiadei de Traian Stef (A Cigányász elbeszélése, Europrint, Oradea, 2012); a tradus lucrări semnate de Gabriel Liiceanu, Ștefan Borbely, Nichita Stănescu, Ioan Es. Pop, printre alții, în limba română, publică eseuri, articole și versuri în Observator cultural, 22, Bucurestiul cultural, Ziarul de duminică, Liternet, Apostrof, Teatrul azi, Corso. În prezent, este redactorul rubricii de eseuri a revistei literare târgumureșene Látó.

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București şi-a deschis porţile pentru publicul bucureştean în 1992. Centrul îşi propune ca prin manifestările sale să întărească şi să lărgească relaţiile culturale dintre România şi Ungaria. Aceste manifestări se extind pe toate domeniile artistice din cultura maghiară contemporană: expoziţii de fotografie şi artă plastică, concerte din diferite stiluri muzicale (clasic, jazz, popular), dialoguri şi dezbateri în cadrul unor mese rotunde, spectacole teatrale, filme, activităţi pentru copii şi serate de dansuri populare.

0
lectura mornin poets

Botezul Mornin’ Poets

Poate vrei să vezi ce mai e nou în poezia contemporană. Poate vrei să interacționezi cu niște corporatiști interesați de artă în afara orelor de program. Poate vrei să afli și alte grupări care se ocupă de poezie în București în afara celor deja consacrate. Poate vrei să îți impresionezi iubita sau iubitul cu latura ta artistică. Poate vrei să fii cel sau cea care își duce colegii la un spectacol inedit. Pentru că îți garantăm că Mornin’ Poets vor face spectacol, după trei sezoane în care au primit informație poetică și nepoetică atât în variantă comprimată, cât și în variantă extinsă. Te așteptăm miercuri, 11 decembrie, la Beat Bar Umanist, de la 19:00 la botezul Mornin’ Poets!

lectura mornin poets

Mornin’ Poets tocmai ce a încheiat al treilea sezon (și are înscrieri la al patrulea), motiv pentru care ne-am gândim să sărbătorim  cu o petrecere-lectură, în care să-i invităm pe toți protagoniștii matinali de până acum. Au răspuns chemării noastre 16 dintre cursanții care au trecut prin mansarda de la Lente, în cele 15 ateliere de până acum. Iulia Militaru (antrenoare din sezonul al treilea) și Andrei Zbîrnea (gazda întâlnirilor MP) vor modera evenimentul, într-o seară specială, necesară celor care tratează poezia cu delicatețe, dar și cu seriozitate. Vor performa următorii poeți matinali:

Andra Berilă ♦ Maria Cârstian ♦ Georgiana F. Codrescu ♦ Lori Cristea ♦ Ioana Hodor ♦ Diana Ilie ♦ Alexandru Lăcătușu ♦ Oana Nasta ♦ Nadina Nicolov ♦ Ioana Popa ♦ Letiția Provian ♦ Florin Spataru ♦ Angelica Stan ♦ Iulia Stoichiț ♦ Sorin Voicu ♦ Andrada Yunusoglu

Drumul spre publicare sau alte mize?

Nu deținem o formulă secretă în ceea ce privește succesul în poezie sau scrisul de poezie bună. Oricum, nu asta ar trebui să fie miza. Ce am putut observa de la ateliere este că atât expunerea la poezia cât mai multor autori (din cât mai multe generații), cât și diferențele stilului de abordare de la un antrenor la altul pot crea oportunități multiple pentru cei care intră în hora Mornin’ Poets. Așteptările cu care vin la atelier la început se pot schimba până la final de sezon. Mai mult, debutul în volum nu reprezintă o miză pentru toată lumea. Asta poate fi o diferență majoră între un cenaclu și Mornin’ Poets. Foarte rar am auzit la cenaclu ca un tânăr autor sau tânără autoare să nu-și dorească mai mult decât orice să debuteze în volum. N-am întâlnit foarte des această dorință la Mornin’ Poets, aici explorarea sinelui, dar și a unor teritorii extrinseci sunt motivațiile dominante.

Totuși, dacă miza este un volum de poeme, varianta atelier urmat de lectură publică poate funcționa în multe dintre cazuri. Considerăm că ieșirea în lume este un pas esențial pentru confruntarea poetului/poetei cu textul interpretat pe scenă, dar și cu publicul sau cu ecoul propriei voci. Bineînțeles că acest traseu spre publicare nu poate fi parcurs într-un mod mulțumitor fără lecturi, fără expunere la alte forme de artă și fără renunțare definitivă la textele proaste. Să ne amintim întotdeauna să scriem patru cuvinte și să tăiem alte cinci (cinic) în tot acest timp.

Pe cine vedem la lucru

Andra Berilă: Sunt Andra (sau mai bine zis andra-cu-a-mic), iubesc să ascult povești și mai ales să inventez altele noi. Scriu poezie și proză scurtă de sertar, scriu vise și filosofii, scriu scenarii pentru foarte scurte filme de animație, dar cel mai des scriu emailuri către clienți pretențioși și strategii pentru studioul de animație unde-mi petrec toată ziua.

Maria Cârstian: Mă cheamă Maria, mă feresc de zonele de confort, sper ca într-o zi să scriu poeme așa cum făcea Luis Ospina filme – cu umor și fără frică.

Gia Codrescu este consilier de dezvoltare personala și iubește cuvântul, în toate formele lui. Poezie, povestiri, scris sau vorbit, crede că ne definește, prin convingerile pe care le avem și ne leagă, prin comunicarea pe care reușim să o facem. A publicat câteva povestiri și a scris poezii pe blogul ei, fatacuportocale.ro, pregătind la acest moment un volum, cu cele mai bune.

Ioana Hodor, 24 de ani, absolventă de Drept și, în curând, și de Litere. De câțiva ani dau târcoale poeziei, fie că o citesc, fie că o scriu. Am văzut mereu acest act de a citi poezie ca pe un refugiu în timpul ninsorii de pe un munte și e ceea ce uneori îmi place să cred că încerc să creez – o gură de aer în spațiul ăsta în care ne respirăm unii altora aerul deja superpoluat. Uneori încerc să calc ușor pe cuvinte, alteori le strivesc de parchet și nu știu niciodată ce-o să iasă. Scrisul este pentru mine un exercițiu al cărui rezultat este mirarea în fața tuturor lucrurilor care mă înconjoară.

Oana Nasta: În general mi se spune simplu Oana (asta când nu o dăm pe diminutivul deja consacrat in birou : Onișor). Recent am descoperit cât de amuzant e să vezi cum ești salvat în telefoanele oamenilor. Spre exemplu în telefonul unui prieten apropiat sunt Oana prietenă X – ceea ce a fost destul de confuzant pentru că nu mai știam exact a cui prietenă sunt.  A trebuit totuși să admit că e mai bine  decât Oana avocat sau decăt felul în care am salvat eu de curând niște oameni : Sorin vrea mobilă dormitor sau Alexandra soție Bogdan vrea masă și scaune.

Aș vrea să spun locul de unde sunt dar în acest moment e complicat pentru că am plecat din București și am ajuns în Cluj. Nu știu dacă voi ramâne sau mă voi întoarce.  Acum mă simt undeva  între. Îmi plac cuvintele simple, imaginile mișcate sau defocalizate.  În poezie am aterizat din necesitate. O prietenă mi-a spus că sunt o combinație de negru și roz. Mai mult negru (părerea mea).

Nadina Nicolov: Mă cheamă Nadina, îmi spuneam Nina, mi se mai spune Nadine(varianta nemțească) sau Nadia (cei care nu îmi țin minte numele). Sunt studentă la Litere. Scriu de când procrastinam și nu învățam pentru tezele din clasa a 8-a. Am început cu proza și acum trei-patru ani am trecut la poezie.

Letiția Provian: Letiția. Născuta de Ziua Fericii și aproape de cea a Poeziei. “laetitia, laetitiae” spuneau latinii căînseamnă fericire, sursa a bucuriei și a încântării.  Fost muzician, fost jurnalist, actual technical writer, printre biți și sisteme binare, am schimbat domeniile mai des decât un cameleon care își schimbă culoarea pielii. Arta  (muzica, poezia, literatura) e firul meu roșu din labirint. Sunt pasionată de cunoaștere sub toate formele. Pentru mine poezia e un mod de acordaj interior, o necesitate – să cunosc subteranele ființei, să mă bucur și să pot bucura.

Florin Spătaru: Sînt Florin, mi se mai spune şi FeFe, Doif, Fonin etc. Cînd nu sînt un turnavit prin corporații, visez la o bibliotecă infinită. Îmi plac cărțile şi cactuşii.

Angelica Stan: (în loc de prezentare)

ca să îmi fac un autoportret cât de cât relevant

aș avea nevoie de niște

pantofi noi

un bisturiu

o mână de nisip

o pungă de plastic

și una de întuneric

nu, nu sunt vrăjitoare

nu blestem

nu citesc în tarot

nu beau sânge doar am o atracție inexplicabilă

pentru cuvintele

în spatele cărora pulsează

o venă

nu construiesc

doar planific

ridic instalații efemere

pe care uneori le folosesc drept scut

doar ciupesc coaja puțin scorojită a lucrurilor

scriu într-o izolare

pe care o generez chiar eu

mă așez pe singurul

scaun liber din cafenea

e lume multă în jur

(mall-ul înainte de crăciun seamănă cu un corp de zebră căzută la pământ din care se înfruptă tigri și hiene

bine îmbrăcate și

mulțumite

de nivelul reducerilor)

îmi mut

privirea de la un om la altul

și prin asta creez o rețea

de fire invizibile în jurul meu

o plasă de păianjen

pe care însă oricine

o poate evita

mai puțin eu.

Iulia Stoichiț – Până nu uit iar de autoprezentare (sperând că nu sunt ultima, though): Iulia. Un sfert de veac de existență. Din Brașov (iar acest lucru chiar e relevant pentru mine în materie de formare). Nu mi-au plăcut niciodată scurtele biografii ce sunt scrise despre autorii contemporani înăuntrul cărții. Deocamdată, n-am dovedit nimic ca să am ce spune despre mine, cred că ce scriu face o treabă mai bună la acest capitol.

Sorin Voicu, de profesie inginer automatist, de vocație încă încerc să descopăr, rupt între mai multe lumi, interesat de poezie, tentat tot mai des să strig: “Împăratul e în pielea goală!”

Andrada Yunusoglu: Andrada, 23. Studentă la Litere în București. Nu mă descurc la descrieri, așa că mă bazez pe textele mele să îmi facă dreptate.

Text de Andrei Zbîrnea

0
100 de duminici creative writing sundays

100 de duminici creative

Gata, am ajuns și noi la centenar: 100 de duminici de scriere creativă! E vorba despre întâlnirile de la Creative Writing Sundays, atelierul de scriere creativă pe care l-am deschis în ianuarie 2014 și care ia forma unor serii de câte 5 întâlniri, cu scriitori diferiți (în jur de 40 invitați până acum). Scriitorii nu se repetă într-un sezon, adică din toamnă până în vară. Exact, luăm pauză doar vara, să avem timp să ni se facă dor.

100 de duminici creative writing sundays

La CWS participă oameni care vor să scrie, poate și să publice. Literatură, nu vorbim de non-ficțiune. Proză scurtă se scrie la Sundays – pentru fiecare întâlnire, autorul invitat dă o temă. Le primește înainte, le citește, iar la întâlnire dă feedback celor care au scris și vorbește despre un subiect anume – personaj, atmosferă, detalii vs minimalism, dialog, ce vrei și ce nu vrei, în 100 de întâlniri am ascultat o sumedenie de abordări ale scrisului. Cele mai bune povestiri scrise la Sundays apar în Revista de Povestiri, altfel cum?

Ei bine, pe 10 februarie, la 19:00, la Club Fabrica, pe str 11 iunie nr 50, avem un eveniment mare, cu intrare liberă. În program, avem în plan să dăm câteva premii neserioase unor cursanți (care și-o cer, cum ar veni), să vorbim cu editori de la editurile care au colecții în care publică proză română contemporană și să încheiem apoteotic cu un concert Poetrip, de la 21:00.

Panelul cu editori e un moment interesant, pentru că iată ocazia ca cei care scriu să intre în vorbă cu cei care publică. Vom vorbi despre ce fel de autori publică, ce genuri caută, cum lucrează cu autorii, ce trenduri au observat în proza ultimilor ani. Au acceptat invitația noastră Eli Bădică (Nemira, colecția n’autor), Adrian Botez (Polirom, colecția Ego.Proză), Cosmin Perța (Paralela 45, colecția Avanpost) și Alex Voicescu (Herg Benet).

La această veselă reuniune vor exista și cărți de vânzare, mai precis cărți scrise de absolvenții noștri, adică oameni talentați cu care ne-am întâlnit pe la diverse ateliere de scriere creativă pe care le organizăm. Știați că… au publicat peste 40 de cărți? Nici noi nu știam, până nu le-am cerut socoteală exactă. Poftim aici album cu volumele lor cu detalii, iar mai jos o animație a coperților.

Ce să mai zicem, ne vedem la Fabrica!

PS: Mulțumim scriitorilor care au venit să-i antreneze pe cursanți la Creative Writing Sundays în cei cinci ani de poveste: Simona Antonescu ♦ Mihai Bădică ♦ Lavinia Bălulescu ♦ T. O. Bobe ♦ Lavinia Braniște ♦ Marius Chivu ♦ Dan Coman ♦ Oliviu Crâznic ♦ Vasile Ernu ♦ Filip Florian ♦ Matei Florian ♦ Tudor Ganea ♦ Adrian Gheorgescu ♦ Silviu Gherman ♦ Michael Haulică ♦ Marin Mălaicu-Hondrari ♦ Florin Iaru ♦ Ion Manolescu ♦ Maria Manolescu ♦ Bogdan Munteanu ♦ Veronica D. Niculescu ♦ Cezar Paul-Bădescu ♦ Răzvan Petrescu ♦ Adina Popescu ♦ Simona Popescu ♦ Mihai Radu ♦ Andreea Răsuceanu ♦ Doina Ruști ♦ Corina Sabău ♦ Ana Maria Sandu ♦ Adrian Schiop ♦ Simona Sora ♦ Bogdan-Alexandru Stănescu ♦ Cecilia Ștefănescu ♦  Iulian Tănase ♦ Alex Tocilescu ♦ Marian Truță ♦ Dănuț Ungureanu ♦ Ovidiu Verdeș

0

Ateliere de caligrafie pe final de 2018

După cum știți sau nu știți, încă din 2014 am deschis atelierele de caligrafie pasionaților de calligraphy, typography, lettering sau pasionaților de lucrul făcut cu mâinile, cu atenție, răbdare și pasiune pentru frumos.

Avem peste 350 de absolvenți ai acestor cursuri, care aplică ce au învățat în proiecte vizuale la serviciu sau pe cont propriu, în cursuri pe care le predau la rândul lor, în felicitări sau scrisori sau semne de carte, ca să susțină mesajul scris cu un stil caligrafic potrivit ca personalitate. Poate fi un scris cursiv elegant, un stil de bază rotunjit prietenos, pot fi litere gotice care dau greutate și autoritate.

Odată ce intri în lumea caligrafiei, îți dai seama ce varietate mare de scripturi există și realizezi diversitatea instrumentelor de scris. Asta să fie tot? Sunt, de asemenea o mulțime de feluri de cerneală și tuș, iar suportul pe care scrii poate fi hârtie de diverse culori, grosimi, texturi sau poate că nu seamănă deloc cu hârtia. Unul dintre cursanții noștri a făcut caligrafie pe o coajă de banană!

Să îți povestim puțin despre cele două ateliere pe care le organizăm pe final de an. Pentru ambele ateliere, de kitul de caligrafie ne ocupăm noi, tu ești responsabil cu motivația și practica!

Atelierul de caligrafie foundational hand

Predat de Georgian Constantin aka Another Outsider, cursul se concentrează pe scrierea de bază aka foundational hand. În prima ședință experimentezi frustrarea de a trasa cu greu fie și doar o linie dreaptă sau un semicerc cu penița oblică, acest obiect prețios și nefamiliar! Vei învăța elementele de compunere a literelor, te vei obișnui apoi cu unghiul de 30 de grade la care începi fiecare literă, cu minusculele și majusculele, pe care vei fi inspirat să le decorezi.

Foundational hand este un stil de scriere în care literele nu sunt legate unele de altele și sunt mai mari decât în scrierea de mână obișnuită. De fapt, ca să spunem clar, nu are nicio legătură cu scrierea de mână! Cei cu emisfera stângă la putere vor aprecia felul logic în care se compun toate literele din aceleași elemente de bază, caligrafiate cu tocul mereu la același unghi.

Odată ce stăpânești foundational hand, îți va fi ușor să înveți și alte stiluri caligrafice – gotice, unciale, italice șamd.

de Bianca Dumitrașcu
de Bianca Dumitrașcu

Atelierul are loc în 3 zile de weekend, pe 4, 10 și 11 noiembrie, de la 12:00 la 15:15, în Lente din Str Dionisie Lupu 78. Costul este 400 lei, locurile sunt 10 și înscrierile se fac pe bază de motivație până pe 30 octombrie.

Înscriere

 

Atelierul de caligrafie cursiv modern

De caligrafia cursivă e pasionată Ștefania Iorgoiu, absolventă a atelierului de foundational și acum antrenoare a atelierului gândit chiar de ea în jurul scrierii cursive moderne. Cuvântul de ordine la atelierul de cursiv modern este frumusețea. De la felul în care sunt așteptați cursanții (nu dăm spoilere, dar sunt implicate și plante!), până la cerneala aurie și ceara pentru sigiliu cu care ne jucăm în a doua parte a atelierului – totul e lucrat cu mare grijă!

Pentru a deprinde scrierea cursivă modernă, trebuie să fii atent la detalii, să nu te grăbești, să fii de acord să greșești de multe ori până când penița flexibilă devine una cu mâna ta. E de asemenea un bun exercițiu pentru conștientizare, noi l-am număra chiar printre formele de meditație. Mintea se concentrează pe linia care creează litere și hărmălaia de gânduri din mintea noastră se liniștește. În caligrafie, trăiești în prezent. Când nu o faci, s-ar putea să te trezești că ai mâncat o literă!

Atelierul are loc tot la Lente, între 3 și 25 noiembrie, cuprinde 8 ședințe a câte 1 h 30 distribuite, sâmbăta și duminica de la 16:00. Costul e 530 lei, locurile sunt limitate la 10, iar înscrierile pe bază de motivație sunt deschise până pe 1 noiembrie.

Înscriere

 

Oricare ar fi atelierul pe care îl alegi, te așteptăm cu drag! Dacă vrei să le faci pe amândouă și te întrebi cu care să începi, recomandarea noastră e să iei startul cu foundational și să continui cu scrierea cursivă.

0

Ateliere de scriere creativă – proză – toamna 2018

Dacă ești în căutarea unui atelier de scriere creativă serios, ai ajuns unde trebuie! Indiferent că locuiești în București sau în altă parte a lumii, vei găsi mai jos un curs de scris potrivit pentru tine, dacă scrii ficțiune.

Toate atelierele noastre vin la pachet cu experiența scriitorilor apreciați cu care colaborăm. Toate presupun temă (o proză scurtă) după fiecare întâlnire și apoi feedback pe text. Nu te va citi doar scriitorul cu care te antrenezi în scrisul literar, te vor citi și colegii. Ai ocazia să afli și părerile lor și să intri într-un grup de prieteni cu aceeași pasiune: literatura.

În afară de teme și de discuțiile teoretice despre tehnicile de scriere creativă, vei primi și recomandări de lectură. Citește-i pe maeștri, dar și pe autorii contemporani între care trăiești, e util să înțelegi contextul literar din țara în care trăiești. Cunoaște profilul editurilor așa încât, dacă va veni momentul pentru publicare, să știi ce colecție ți se potrivește. Iar înainte de publicare, dacă ai nevoie de un feedback avizat pe manuscris, scrie-ne și se rezolvă.

Ei, dar mai e până acolo! Îți prezentăm mai jos atelierele de scriere creativă pe care le organizăm toamna asta la Club Revdepov. Am început în 2012, așa că ne cam pricepem.

masina_de_scris

Ateliere intensive

Atelierul de scriere creativă cu Veronica D. Niculescu și Bogdan-Alexandru Stănescu are loc în perioada 1 noiembrie 2018 – 10 ianuarie 2019 și cuprinde 16 ședințe a câte 1 h 30, 2 pe săptămână, luni și joi de la 18:30. Costă 960 lei și are doar 10 locuri – cursanții vor fi selectați pe baza povestirii trimise pentru preselecție până la 15 octombrie. Acest atelier de două luni e cel mai vechi pe care îl organizăm și se întâmplă doar de două ori pe an, primăvara și toamna.

Atelierul online de scriere creativă cu Marin Mălaicu-Hondrari ține 5 săptămâni, din 4 noiembrie până pe 5 decembrie și are două întâlniri de 1h 30 pe săptămână, miercuri și duminică de la 19:00. Costul e de 600 lei și locurile sunt doar 9, ocupate tot meritocratic, pe baza povestirii trimise la preselecție până pe 25 octombrie. Ședințele au loc prin videocall, prin Google Hangouts, că e mai simpatic decât Skype.

Ateliere relaxate

Dacă cele intensive au două întâlniri pe săptămână, cele de care îți povestim acum au o ședință la două săptămâni. De asemenea, nu au preselecție. Locurile sunt mult mai multe – 30 – iar durata unei întâlniri e mai mare – 3h.

E vorba despre atelierele Creative Writing Sundays, pe care le-am început acum 4 ani. La seria la care avem înscrieri până pe 10 noiembrie, vom aniversa chiar 100 de întâlniri! Le mulțumim scriitorilor care ne-au fost alături în această aventură. Pentru că, la aceste ateliere, avem de-a face cu foarte mulți scriitori. Fiecare întâlnire cu autorul ei minunat. Până acum am avut probabil peste 40 de scriitori invitați, fiecare vine la Sundays cam o dată pe an. O serie de 5 întâlniri CWS costă 180 lei.

Publicare povestiri

Era să uităm o chestie importantă. La fiecare atelier, antrenorul alege prozele care i-au plăcut cel mai mult. Ce se întâmplă cu ele? Le publicăm în Revista de Povestiri. Contează că sunt acolo, te întrebi? Cel mai probabil. Sunt accesibile oricui, fără bariere de cost sau distanță, le sharuim pe pagina de Facebook, ajung la cititori și te recomandă. Recent, un top 100 artiști patronat de Absolut a nominalizat 20 de autori contemporani de urmărit dintre care 15 erau absolvenți ai noștri, majoritatea cu povestiri publicate în revistă. Nu știi de unde sar oportunitățile cu urechi lungi și coadă pufoasă!

Absolvenți

Urmărește blogul nostru pentru interviuri cu absolvenții noștri la debutul în volum! Poți afla ce acolo care a fost parcursul lor, ce fel de cărți au scris, unde au publicat, ce i-a motivat să scrie și să rescrie, care sunt emoțiile cu care se prezintă în lume ca scriitori debutanți. Poate vei fi chiar tu unul dintre ei în viitor!

0

Atelier online de scriere 8

În scurt timp începem atelierul online de scriere creativă ținut de scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, alături de autorii celor mai bune 9 texte primite la preselecție (textele au fost jurizate anonime de către antrenor). Mulțumim tuturor pentru interes, dacă n-ați intrat acum, vă așteptăm data viitoare cu un text mai bun!

Cei care se regăsesc pe lista de mai jos sunt rugați să ne confirme participarea până marți! (inclusiv)

Cezar Amariei Invers

Violeta Berea Funia

Maria Orban La dentist

Alina Ene Am facut dragoste

Manuela Klenke Sonorul dat pe mute

Madi Petrea Fricile

Teodora Popa Povestire

Cezara Popescu Tatuaj

Adrian Stoica Farmacista

0

Atelier online de scriere 7

În scurt timp începem atelierul online de scriere creativă ținut de scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, alături de autorii celor mai bune 9 texte primite la preselecție (textele au fost jurizate anonime de către antrenor). Mulțumim tuturor pentru interes, dacă n-ați intrat acum, vă așteptăm data viitoare cu un text mai bun!

Cei care se regăsesc pe lista de mai jos sunt rugați să ne confirme participarea până marți! (inclusiv)

Julia Both – Ploaia

Alexandra Clonțea – Fluor

Șerban Danciu – Clanța ușii mele

Cristina Dobrota – Perspectivă inversă

Cristian Dragomir – Aventuriera din pădure

Alina Godra – AH9N7

Manuela Klenke – Amintiri din străinătate

Andra Matis – Cadavrul din sufragerie

Mircea Tomescu – Matrimoniale

0

Scriere creativă 10 – rezultate preselecție

În scurt timp începem atelierul de scriere creativă ținut de scriitorii Bogdan-Alexandru Stănescu și Cezar Paul-Bădescu, alături de cei care au avut la preselecție media peste 6.5 (textele au fost jurizate anonime). Mulțumim tuturor pentru interes, dacă n-ați intrat acum, vă așteptăm data viitoare cu un text mai bun!

Cei care se regăsesc pe lista de mai jos sunt rugați să ne confirme participarea până luni! (inclusiv)

Iulia Antal – Pizza Hut Delivery

Laurențiu Balintescu – Scrum

Cătălina Cosmescu-Bibire – O altă viață a lui Pi

Andrada Clonțea – Visul Zamirei

Mihail Dincă – Prefăcutele fețe ale nopții

Ioana Dobrinescu – Mireasa furată de la locul de muncă

Mihaela Farca – Gaura

Laura Huzum – Trosnet

Lavinica Mitu – Despre păsări

Mihăiță Niță – Toamna patriarhului de la metrou

Muler Onofrei – Străin

Gabriela Secoșan – Îmi veneau bine pantalonii

Livia Stoica – Salut

Simona Vlad – Neutru

 

0
voucher club revdepov

Zece zile bune – oferta de sărbători

Ne-am gândit așa. Să reducem cu 20% prețul câte unui atelier din fiecare categorie – scriere, vorbire și artă, între 10 și 20 decembrie. Am ales ateliere cu admitere fără preselecție, așa încât să le poți face cadou.

voucher club revdepov

  • Scriere

Creative Writing Sundays seria 13. Seria 13 cuprinde 5 întâlniri, cu 5 scriitori: Filip Florian (26 februarie), Corina Sabău (12 martie), Ion Manolescu (26 martie), Dănuț Ungureanu (9 aprilie), Răzvan Petrescu (23 aprilie). Participanții au șansa ca textele lor să fie apreciate de invitați și publicate în Revista de Povestiri. În loc de 150 lei, până pe 20 decembrie costă 120 lei. Număr de locuri: 30

creative-writing-sundays_lente

  • Vorbire

NESTworking e un atelier de comunicare realizat prin coaching de grup. Magda Bunea e antrenoarea care te face să vezi cele mai bune opțiuni de schimbare a dinamicii de comunicare cu X, cu Y, așa încât să fii mai fericit, că doar se știe că asta depinde și de calitatea relațiilor sociale. 8 ședințe: 2 pe săptămână (luni și joi de la 19:00), în perioada 30 ianuarie – 23 februarie. În loc de 500 lei, până pe 20 decembrie costă 400 lei. Număr de locuri: 9

nestworking_revdepov

  • Artă

Atelierul de caligrafie împlinește 3 ani și peste 20 de ediții în ianuarie. Georgian Constantin și Sorin Trăistaru predau două stiluri caligrafice – foundational hand și gotic. Lucrezi cu toc, cerneală, liniaturi, unghiuri, iar la final îți folosești noul skill artistic cum vrea penița ta. 8 ședințe: 2 pe săptămână (sâmbătă și duminică de la 12:00 la 14:00), în perioada 21 ianuarie – 12 februarie. În loc de 450 lei, până pe 20 decembrie costă 360 lei. Număr de locuri: 14

atelier-de-caligrafie_gotic

Deci. Vrei să participi la unul dintre atelierele de mai sus sau să faci cadou un loc? Traseul e așa: trimiți un mail la simina arond revdepov punct ro, cu titlul „Oferta de sărbători”, și spui ce atelier te interesează. Va urma o discuție despre plată, care trebuie făcută integral până pe 20 decembrie.

Îți dorim ca 2017 să fie un an în care să nu-ți mai lași pasiunile pe mai târziu, să cunoști oameni care să te inspire, să-ți faci prieteni noi, să-ți placă de tine în viața ta 🙂

0

Toamna se numără atelierele de scriere creativă

Deja a început atelierul de scriere creativă cu T. O. Bobe și Bogdan-Alexandru Stănescu, dar asta nu e tot, mai avem bunătăți pe platou!

Dramaturgie

Un atelier nou, pentru cei care vor să scrie piese de teatru. Nu e treabă ușoară să conturezi personaje credibile și să le urmărești de-a lungul desfășurării conflictului. Ca în fiecare atelier de scris, există o parte teoretică și o parte practică, de feedback pe teme. Ghidul cursanților va fi Maria Manolescu, prozator și dramaturg, autoarea pieselor „With a little help from my friends” (regia Radu Apostol, Teatrul Naţional Iaşi, 2007), „Sado-Maso Blues Bar” (regia Gianina Cărbunariu, Teatrul Foarte Mic Bucureşti, 2007), „Nu sunt Iisus Christos”, „Re:Re:Re:Hamlet” (Bulandra, 2008, în cadrul Festivalului Blog the Theatre), „Ca pe tine însuţi” (Teatrul Foarte Mic, 2009), „Cercetătorii japonezi” şi „După sfârşitul lumii” (Green Hours 2013, în cadrul showului teatral site-specific iniţiat de Andreea Vălean şi Peca Ştefan).

Literatură pentru copii

Tot un atelier nou, de data asta adresat celor care vor să fie citiți de copii. Probabil e cel mai greu să ai un asemenea public, sunt cei mai sinceri cititori! Pe de altă parte, dacă ai acasă un junior care cere în fiecare seară o poveste nouă, motivația e puternică. Alături de inventatorii de povești va fi scriitoarea Adina Popescu, pe care cititorii mai mari și mai mici o cunosc după „O istorie secretă a Țării Vampirilor”, „Povestiri de pe Calea Moșilor” și alte cărți anterioare.

Science-fiction și fantasy

A patra ediție, organizată în parteneriat cu Bookblog.ro, îi așteaptă pe cei cu ADN fantastic. Participarea se poate finaliza cu publicarea în reviste SF&F sau chiar cu apariția în antologia atelierului, dacă scriu texte bune. Antrenorii sunt și de data aceasta Michael Haulică și Dănuț Ungureanu, scriitori pe care pasionații genului îi cunosc foarte bine

Creative Writing Sundays

O nouă serie de 5 întâlniri, seria 12, are înscrieri în perioada asta. Deocamdată am stabilit doar datele în care ne vedem, invitații încă nu. În ianuarie vom împlini 3 ani și 60 de întâlniri, probabil vom sărbători după modelul clasic – la o bere după atelier.

Poezie

Aici trișăm puțin, pentru că e posibil să ținem atelierul la primăvară, depinde de programul iubitei antrenoare – Simona Popescu. Deși s-a văzut doar de 4 ori, grupul de toamna trecută s-a împletit surprinzător de bine, se mai întâlnesc și acum, ba chiar pun la cale un proiect cultural, deocamdată secret.

Atelierul online de scriere creativă

Am pus noi o dată orientativă pentru înscrieri în octombrie, dar cum atelierul anterior s-a amânat și momentan e în curs, probabil nu vom începe unul nou la finalul anului. Dar înscrierile sunt deschise, iar scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari va face preselecția înainte de startul următorului atelier.

Feedback pe manuscris

Nu e vorba de un atelier, ci de un serviciu de lectură și feedback, în caz că pregătiți o carte și aveți nevoie de părerea unui scriitor pe care îl admirați.

0

Înscrieri la atelierele de scriere creativă

Poate ați văzut deja că avem înscrieri la majoritatea atelierelor dedicate scriitorilor debutanți. Cam toate sunt orientate pe proză scurtă, cu excepția celui în engleză, unde va fi vorba despre texte cu structură narativă în general, nu numai genul scurt și nu numai ficțiune. De la toate atelierele (mai puțin de la cel de SF, care are un rezultat specific), antrenorii aleg ulterior cele mai bune texte, pe care le publicăm în Revista de Povestiri. Atelierele au locuri limitate, în general 15, mai puțin la CWS, unde sunt 30.

Cel mai vechi atelier e cel cu Florin Iaru și Marius Chivu. Îl organizăm încă din toamna lui 2012 și acum am ajuns la a 8-a ediție. E și cel mai lung, are 16 întâlniri, două pe săptămână, una cu FI, alta cu MC, alternativ. E un atelier cu preselecție, pentru care trebuie să trimiteți o povestire în jur de 6000 de semne. Deadline înscrieri: 18 februarie.

Cel mai nou e cel cu scriitorul irlandez Philip O Ceallaigh și are 8 întâlniri, una pe săptămână. Tot cu preselecție, dar de data asta trebuie să trimiteți orice text cu structură narativă, fie ficțiune, fie non-ficțiune, în engleză. Deadline înscrieri: 15 februarie.

La atelierul de science-fiction și fantasy, antrenorul Michael Haulică are un nou coleg, pe scriitorul Dănuț Ungureanu. Înscrierea se face fără preselecție, doar pe bază de motivație, îi așteptăm pe pasionații genurilor la cele 12 întâlniri, 2 pe săptămână. În urma atelierului, cele mai bune texte sunt publicate într-o antologie tipărită, la Millenium Books. Deadline înscrieri: 15 februarie.

Seria 9 Creative Writing Sundays îi are ca invitați pe scriitorii Adrian Schiop, Cecilia Ștefănescu, Răzvan Petrescu, Mihai Bădică, Bogdan-Alexandru Stănescu, fiecare vine la o întâlnire. Întâlnirile sunt 5, una la două săptămâni. Nu există preselecție, nici motivație, principiul e primul venit, primul primit. Spre deosebire de celelalte ateliere, aici puteți participa și pasiv, ca spectator, adică pe loc de „Prudent”. Deadline înscrieri: 1 februarie.

Atelierele de mai sus au loc în București, pentru cine n-are (ne)plăcerea de a locui aici, avem un atelier prin Google Hangouts cu Florin Iaru, de 10 ședințe, la care aveți timp berechet să vă înscrieți, pentru că va începe în mai-iunie.

Pont: pentru o investigație și mai amănunțită, intrați pe paginile atelierelor, unde aveți și părerile absolvenților și linkuri la interviuri cu antrenorii.

Înscrierile se fac la simina arond revdepov punct ro. La atelierele fără preselecție, locul se confirmă în momentul plății avansului și aici contează viteza de înscriere. La cele cu preselecție, viteza nu contează, pentru că evaluarea se face imediat după deadline, de către scriitorii coordonatori, iar prima parte din bani se plătește de regulă la prima întâlnire.

Atelierele sunt toate orientate pe practică și pe feedback, se dau teme de scris și de citit, se discută, în ideea că veți citi mai mult și veți scrie mai bine. Talentul cu care intrați e cel cu care ieșiți, dar îl veți folosi mai bine. În afară de asta, nu veți pica în capcanele obișnuite și veți învăța să fiți conștienți de ce și cum scrieți, veți experimenta ce înțeleg cititorii din ce scrieți. Iar cititorii voștri (antrenorii, colegii) sunt interesați și se și pricep, ceea ce deseori nu se poate spune despre familie, prieteni, oamenii cărora poate le cereți părerea pentru că țin la voi.

Dacă vă imaginați povești când mergeți pe stradă pentru că observați oameni, interacțiuni, situații care vă pun rotițele în mișcare, veniți la un atelier să vă antrenați capacitatea de a reda în scris un fel nou de a privi lucrurile. Există lucruri neobișnuite și lucruri obișnuite văzute într-o lumină nouă. Unora nu le spun nimic, dar voi le vedeți altfel. Cam așa se întâmplă cu scriitorii. Sau nu? Veniți să dezbatem!

1
2016 someecards

Ateliere noi în 2016

În 2016, care începe peste câteva zile, plănuim câteva ateliere noi: scriere creativă în engleză (ficțiune și non-ficțiune), stop-motion (animație prin cadre foto succesive), critică pe manuscris (ficțiune), NESTworking online (prin Google Hangouts). Să le luăm pe rând:

Scriere creativă în engleză

Atelierul va fi ținut în limba engleză de scriitorul irlandez Philip Ó Ceallaigh. Philip trăiește la București din anii 2000, scrie proză scurtă (cărți ale lui traduse la Polirom) și non-ficțiune narativă (text în DoR).

Scopul atelierului va fi ca participanții să citească mai mult și să își îmbunătățească scrisul. Toate temele pe care le vor primii cursanții la atelier vor fi scrise în engleză. Pot participa și cei care vor să scrie ficțiune și cei care vor să scrie non-ficțiune, preselecția va ține cont de ambele direcții (entuziaștii vor putea trimite fie o povestire, fie un text non-ficțional cu o structură narativă).

Stop-motion

De un an încercăm să găsim omul potrivit pentru atelierul de animație prin tehnica stop-motion și sperăm ca la începutul anului să-l prindem. Vom reveni cu detalii. Vrem să facem un atelier de genul ăsta pentru că animația e un domeniu minunat, dar percepția e că le e rezervat doar celor care știu să deseneze. Nu e așa! În funcție de poveste, cadru și personaje poate fi mai greu sau mai ușor. Ca exemplu de „greu”, pentru cine a văzut „Lucky” de Alexandra Botău, aici e un making of.

Critică pe manuscris

E vorba de o opțiune pentru cei care au scris o carte (roman, volum de povestiri, poate și poezie) și au nevoie de feedback înainte să o trimită la o editură. Vor putea alege un scriitor dintre colaboratorii noștri, care să le citească hopera, într-un termen de maximum o lună, și apoi să se întâlnească pentru o discuție 1 la 1.

NESTworking prin Google Hangouts

NESTworking e atelierul nostru de comunicare, o delicatesă. Care deocamdată a fost rezervată bucureștenilor. Dar, între timp, Magda Bunea, antrenoarea de comunicare, s-a obișnuit cu Google Hangouts, o tehnologie super simplă de videocall (trebuie doar să fii logat pe Gmail și să dai click pe un link și ai intrat în hangout, unde îi vezi și îi auzi pe colegi). Avem deja 4 ediții ale atelierului de scriere creativă cu Florin Iaru prin Hangouts la activ, deci terenul e desțelenit.

Și, cu acest cuvânt ciudat, încheiem articolul cu rezoluțiile Club Revdepov pe 2016. Un an bun de tot să avem!

sursă imagine: Someecards

0
lectura la finalul atelierului de poezie tinut de simona popescu

Lectură la finalul atelierului de poezie

Iată că atelierul de poezie ținut de Simona Popescu s-a încheiat. A fost prima ediție și nu știam ce ne așteaptă! Din patru întâlniri o dată la două săptămâni și vreo 15 poeți simpatici s-a legat o prietenie. Erau trei ore prevăzute în program pentru fiecare rendez-vous, dar Simona Popescu a stat patru-cinci de fiecare dată, deși s-a implicat pro bono. Îi mulțumim încă o dată!

După fiecare întâlnire, cursanții au primit teme și majoritatea au scris. S-a discutat, s-a răsturnat și au scris din nou. Iar și iar. Progresul a fost o încântare. Așa că urmează să vă arătăm rezultatul: fiecare absolvent își va citi cele mai bune poeme joi, pe 26 noiembrie, de la 19:00, în Londophone. Vă invităm să dați un join aici!

lectura la finalul atelierului de poezie tinut de simona popescu

0